ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2506/2021

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată la data de 25 mai 2020 pe rolul Judecătoriei Slobozia, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 35.000 RON, precum și la plata dobânzii legale, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit, urmare a avarierii autoturismului proprietatea reclamantului.

La primul termen de judecată, din 31 mai 2021, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale, asupra căreia a rămas în pronunțare și a amânat pronunțarea la 8 iunie 2021.

II. Hotărârea Judecătoriei Slobozia:

Prin sentința civilă nr. 1387 din 8 iunie 2021 pronunțată de Judecătoria Slobozia, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că în cauză sunt aplicabile regulile generale, de drept comun, de stabilire a competenței care prevăd că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul dacă legea nu prevede altfel.

Făcând aplicarea dispozițiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cum domiciliul pârâtului se află în Iași, județul Iași, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

III. Hotărârea Judecătoriei Iași:

Învestită prin declinare, Judecătoria Iași a pronunțat sentința civilă nr. 9312 din 13 septembrie 2021, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat în favoarea Judecătoriei Slobozia competența de soluționare a cauzei, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivare, instanța a arătat că norma generală prevăzută de art. 130 C. proc. civ. reglementează modul de invocare a excepției de necompetență, iar aceasta se invocă în mod diferit în funcție de caracterul normei de competență încălcată.

În speță, instanța este în discuție necompetența teritorială de drept comun, raportat la dispozițiile art. 107 C. proc. civ., coroborat cu art. 129 alin. (3) C. proc. civ., fiind incidentă o normă de competență de ordine privată.

Astfel, excepția de necompetență teritorială invocată de Judecătoria Slobozia este una de ordine privată și nu putea fi invocată de către instanță din oficiu, ci doar de către pârât, prin întâmpinare sau la primul termen de judecată la care a fost legal citat, singurul în drept să ridice această excepție.

Prin urmare, cum pârâtul nu a invocat excepția necompetenței teritoriale cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate în fața primei instanțe, invocarea excepției necompetenței teritoriale de către Judecătoria Slobozia nu poate avea drept consecință schimbarea competenței în favoarea Judecătoriei Iași.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Se constată că, în speță, Judecătoria Slobozia și Judecătoria Iași și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, cea de a doua instanță reținând că judecătoria inițial învestită nu putea invoca din oficiu necompetența teritorială întrucât, în cauză, aceasta este una de ordine privată.

În conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura".

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată.

Așadar, cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege, normele de competență teritoriale sunt norme juridice de ordine privată, de la care părțile pot deroga.

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

Litigiul de față are ca obiect o acțiune în răspundere civilă delictuală, iar în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei sunt aplicabile dispozițiile de drept comun ale art. 107 C. proc. civ. (conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța domiciliului pârâtului), respectiv cele ale art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. (în conformitate cu care, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă).

Întrucât acestea sunt norme de competență relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepției de necompetență în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. - doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. În caz contrar, instanța sesizată rămâne competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepție relativă, excepție pe care, potrivit textului de lege anterior redat, instanța nu are dreptul să o invoce din oficiu.

Din actele dosarului rezultă că pârâtul B., deși legal citat, nu a depus întâmpinare și nu au înțeles să invoce excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Slobozia.

Față de prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Slobozia nu putea invoca din oficiu excepția de necompetență teritorială de ordine privată.

În consecință, având în vedere caracterul de ordine privată al normelor de competență incidente în cauză, în aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2021.