ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1717/2021

HOTĂRÂRE

15.09.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1717/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 15 septembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 17.03.2020 pe rolul Judecătoriei Timișoara, secția a II-a civilă, sub nr. x/2020*, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B., reprezentată pe teritoriul României de B. - Sucursala București, la plata sumei de 1895,58 RON reprezentând diferența contravaloare lucrări de reparație la auto CLP AT 371, avariat în accidentul de circulație din data de 11.12.2018 pentru care s-a deschis dosarul de daună x și a sumei de 1129,76 RON penalitați de întârziere de 0,2% zi întarziere aferente debitului restant de 1895,58 RON calculate de la data de 09.04.2019 până la data de 31.01.2020(298 zile) și în continuare până la achitarea efectivă a debitului restant, respectiv obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată (taxa judiciară de timbru, onorariu avocat, expert).

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara.

Prin sentința civilă nr. 210/12.01.2021, Judecătoria Timișoara, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Timișoara a apreciat că normele de competență prevăzute de art. 107 C. proc. civ. care stabilesc competența de soluționare în favoarea instanței de la domiciliul pârâtului în cazul unei acțiuni în pretenții sunt incidente, atâta timp cât nu există alt temei care să atragă competența unei alte instanțe.

De asemenea, instanța nu apreciază incidente în cauză dispozițiile art. 115 C. proc. civ., întrucât noțiunea de terț prejudiciat privește exclusiv persoana care a suferit vătămarea în urma faptei ilicite, fără a putea fi extinsă la alte persoane care, de exemplu, au cumpărat creanța, cum e situația în speță, iar reclamanta nu are această calitate.

Judecătoria Timișoara a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 107 C. proc. civ., în baza cărora a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, în raza căreia se află sediul pârâtei B. - Sucursala București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la 17.03.2021.

Prin sentința civilă nr. 5802/18.06.2021, Judecătoria Sectorului 1 București, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara; constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că deși regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ., potrivit căreia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție teritorială domiciliază sau își are sediul pârâtul, în cauză, fiind vorba de o pricină având ca obiect pretenții, normele de competență teritoriale sunt norme juridice de ordine privată, de la care părțile pot deroga, iar în alte ipoteze însăși legea prescrie mai multe instanțe competente.

Astfel, există unele situații în care, pe lângă instanța de la domiciliul sau, după caz, sediul pârâtului, mai sunt competente și alte instanțe (competență teritorială alternativă), cum ar fi situația prevăzută de art. 115 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia, în materie de asigurare, competentă este și instanța în circumscripția căreia se află domiciliul/sediul asiguratului, bunurile asigurate sau locul unde s-a produs riscul asigurat.

Instanța reține că, în toate cazurile de competență teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente aparține reclamantului, potrivit art. 116 C. proc. civ., iar, după ce acesta sesizează una dintre instanțele deopotrivă competente, pârâtul sau instanța nu pot înlătura competența instanței alese.

Instanța a reținut că reclamantul și-a întemeiat pretențiile pe prevederile contractului de asigurare pretins încheiat între persoana responsabila de producerea accidentului și pârâtă, prevalându-se de domiciliul/sediului terțului prejudiciat.

Prin urmare, Judecătoria Timișoara era competentă teritorial să judece cauza și nu putea declina competența de soluționare altei instanțe deopotrivă competente întrucât s-ar încălca art. 116 din C. proc. civ. și voința reclamantului.

În concluzie, având în vedere că Judecătoria Timișoara nu avea posibilitatea de a declina competența de soluționare a cererii, aceasta fiind competentă conform art. 115 C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Timișoara competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Cum, în speță, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile legale care reglementează materia asigurărilor, devin incidente dispozițiile art. 115 alin. (1) C. proc. civ., care instituie o competență teritorială alternativă în favoarea instanțelor în a căror circumscripție se află domiciliul asiguratului, bunurile asigurate sau locul unde s-a produs riscul asigurat, iar potrivit art. 115 alin. (3) C. proc. civ., "în materia asigurării obligatorii de răspundere civilă, terțul prejudiciat poate introduce acțiune directă și la instanța domiciliului sau, după caz, a sediului său".

Rezultă așadar că aceste repere pot determina alternativ competența instanței în acest caz, iar alegerea de competență aparține, reclamantului, conform art. 116 C. proc. civ.

Or, reclamanta a înțeles să introducă cererea de chemare în judecată la Judecătoria Timișoara, ca fiind instanța deopotrivă competentă conform art. 115 alin. (3) din C. proc. civ., respectiv aceasta fiind judecătoria unde se află domiciliul/sediul terțului prejudiciat, față de cesiunea de creanță încheiată între cel păgubit și societatea reclamantă.

Așa fiind, Înalta Curte constată că instanța sesizată inițial a fost legal învestită cu soluționarea cauzei și a devenit singura competentă.

Față de considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Judecătoriei Timișoara.