ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2052/2021

Ședința publică din data de 07 octombrie 2021

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență se constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de la data de 20.10.2020 sub nr. x/2020 reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. prin C. S.A. și intervenientul forțat, solicitând instanței:

I - să fie obligată pârâta la plata sumei de 6.980,21 RON reprezentând contravaloare reparație/indemnizație de despăgubire în dosarul de daună nr. CA/5132/D/2020/TM;

II - să fie obligată pârâta la plata penalităților de întârziere de 0,2%/zi începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data achitării efective a debitelor restante;

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 132/2017, Norma nr. 20/2017, art. 1568 și urm., art. 1578 alin. (1) lit. b), art. 2224 alin. (2) din C. civ.

Pârâta, prin întâmpinare, a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Timișoara raportat la prevederile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., precum și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei. A mai arătat că, în data de 19.11.2020, a achitat suma de 6.980,21 RON reprezentând costul reparației așa cum rezultă din factura fiscală emisă de unitatea reparatoare. Față de faptul că debitul a fost achitat integral până la primul termen de judecată, solicită reducerea cheltuielilor de judecată ale reclamantei.

La data de 19.02.2021, reclamanta a depus precizare de acțiune, prin care a arătat că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 516,52 RON penalități de întârziere calculate la nivelul debitului principal de la data introducerii cererii de chemare în judecată (14.10.2020 inclusiv) și până la data plății integrale a debitului (20.11.2020 inclusiv), cu cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.

Analizând excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Timișoara invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanța a reținut următoarele argumente:

Potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ. "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel", iar art. 109 C. proc. civ. proclamă că "Cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta."

De asemenea, art. 115 alin. (3) C. proc. civ. arată că "În materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face și la instanța în circumscripția căreia se află locul unde s-a produs riscul asigurat", iar potrivit art. 116 C. proc. civ. "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente."

Prin prezenta cerere, reclamanta a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri în materie de asigurare obligatorie RCA. În cazul litigiilor care decurg dintr-un contract de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie, competența teritorială este reglementată de norme dispozitive, având în vedere că litigiul are ca obiect dreptul de care părțile pot să dispună și alternativă, fiind stabilită atât în favoarea instanței de la sediul pârâtului, conform art. 107 C. proc. civ., cât și în favoarea instanței în a cărei circumscripție se află domiciliul sau sediul asiguratului sau al terțului prejudiciat, precum și locul unde s-a produs riscul asigurat potrivit art. 115 C. proc. civ.

Or, în speța de față, în condițiile în care sediul pârâtei este în București, iar riscul asigurat nu s-a produs în circumscripția Judecătoriei Timișoara, instanța a apreciat că Judecătoria Timișoara nu este competentă teritorial să soluționeze prezenta cerere.

Dispozițiile art. 115 alin. (3) C. proc. civ. nu sunt aplicabile în prezenta speță deoarece prin contractul de cesiune de creanță reclamanta, în calitate de creditoare cesionară, a dobândit dreptul de creanță exact cum se găsea în patrimoniul cedentului. Încheierea contractului de cesiune de creanță are ca efect doar transmiterea creanței din patrimoniul cedentului în cel al cesionarei, fără niciun efect asupra normelor de competență teritorială stabilite de lege.

Reclamanta A. S.R.L. nu este o persoană prejudiciată în înțelesul prevederilor din Legea nr. 132/2017, fiind o entitate juridică care a cumpărat creanța de la o altă persoană juridică care, la rândul ei, cumpărase creanța de la persoana prejudiciată, așa cum rezultă din Contractele de cesiune de creanță nr. x, respectiv nr. 96/11.09.2020, depuse la dosar.

În concluzie, în speță sunt incidente dispozițiile art. 107 din C. proc. civ., instanța competentă teritorial fiind Judecătoria Sectorului 4 București, aceasta fiind instanța de la sediul pârâtei.

Pentru aceste argumente, prin sentința civilă nr. 2094/18.02.2021 pronunțată de Judecătoria Timișoara s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr. x/2020 la data de 27.04.2021.

La termenul de judecată din data de 15.06.2021, instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a instanței și a rămas în pronunțare pe această excepție invocată din oficiu.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, instanța a reținut:

Declinarea soluționării cauzei s-a dispus prin raportare la prevederile art. 107 C. proc. civ., față de sediul pârâtei.

Articol 107 C. proc. civ. stabilește regula generală de competență teritorială în funcție de domiciliul sau sediul pârâtului (dacă legea nu prevede altfel).

Pârâta a indicat ca sediul Sectorul 4 București în funcție de reprezentanța de despăgubiri în România a societății de asigurare și nu în funcție de sediul societății de asigurare. Indicarea în cuprinsul cererii a reprezentantului de despăgubiri nu poate determina competența jurisdicțională în funcție de sediul acestuia.

Astfel, pârâta este societate de asigurări străină, cu sediul în Germania și nu în București. Faptul că asiguratorul RCA și-a desemnat un reprezentant de despăgubiri pe teritoriul României nu atrage competența teritorială a instanței de la domiciliul reprezentantului de asigurări. Directiva nr. 2009/103/CE prevede desemnarea și atribuțiile reprezentantului de despăgubiri și nu competența jurisdicțională. Aspectul procesual al reprezentării legale nu trebuie să condiționeze normele privind competențe judiciară. În acest sens sunt și prevederile art. 21.6 din Directiva 2009/103/CE potrivit cărora desemnarea unui reprezentant responsabil cu solu­ționarea cererilor de despăgubire nu constituie în sine deschiderea unei sucursale în sensul articolului 1 litera (b) din Directiva 92/49/CEE, iar reprezentantul responsabil cu solu­ționarea cererilor de despăgubire nu este considerat o unitate în sensul articolului 2 litera (c) din Directiva 88/357/CEE, nici o unitate în sensul Regulamentului (CE) nr. 44/2001.

De altfel, în cauza C-306/12 Spedition Welter GmbH împotriva Avanssur S.A., la pct. 25 se arată că, Comisia și Parlamentul European s-au preocupat de la începutul procedurii de aspectul ca reprezentarea pasivă în vederea notificărilor sau comunicărilor să nu cauzeze în niciun caz o modificare a normelor de drept comun.

Prin urmare, neputând fi desemnat sediul pârâtei în funcție de sediul reprezentantului societății de asigurare, competența de soluționare a cauzei nu poate aparține Judecătoriei Sectorului 4 București.

Pe de altă parte, potrivit art. 115 alin. (1) C. proc. civ., În materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face și la instanța în circumscripția căreia se află:

Instanța reține că litigiul de față are ca obiect o cerere prin care se solicită de reclamantă obligarea pârâtei la plata unor sume reprezentând pretinse depăgubiri dintr-un dosar de daună în baza contractului de asigurare pretins încheiat între persoana responsabilă de producerea accidentului și pârâtă.

Prin urmare, litigiul intră sub materia asigurărilor, astfel încât, este competentă, instanța în a cărei circumscripție s-a produs riscul asigurat, potrivit prevederilor art. 115 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Din procesul-verbal de contravenție, rezultă că accidentul s-a produs pe A1, km. 488. Din analiza hărții autrostrăzii A1, se observă că locul menționat aflat pe autostrada A1, se află în apropierea localității Recaș. Instanța apreciază că, față de faptul că localitatea Recaș este în sfera de competență a Judecătoriei Timișoara, Km 488 de pe A1 intră în sfera de competență a Judecătoriei Timișoara. Un argument în acest sens este și faptul că în procesul-verbal de contravenție nr. x/24.07.2020 se menționează că acesta poate fi contestat la Judecătoria Timișoara.

Instanța a apreciat că regula prevăzută la art. 115 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. se aplică atunci când se solicită pretenții rezultate dintr-un contract de asigurare, indiferent dacă reclamantul este persoană prejudicată sau terț cesionar, textul nefăcând nicio distincție în acest sens.

Prin urmare, față de locul unde s-a produs riscul asigurat, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Timișoara, iar reclamanta, a ales Judecătoria Timișoara.

De aștfel, chiar dacă s-ar reține argumentele Judecătoriei Timișoara, precum că locul în care s-a produs riscul asigurat nu se află în competența sa, instanța apreciază că nici Judecătoria Sectorului 4 București nu este competentă după sediul pârâtei, așa cum s-a dispus la declinarea cauzei și având în vedere cele arătate mai sus, astfel încât competența aparține tot Judecătoriei Timișoara, ca fiind instanța sesizată de reclamant.

Față de cele precizate, Judecătoria Sectorului 4 București, secția Civilă prin sentința civilă nr. 7979 din 15 iunie 2021 a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București.

A declinat competența teritorială de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. și pe pârâta B. Prin C. S.A. având ca obiect pretenții în favoarea Judecătoriei Timișoara.

A constatat existența unui conflict negativ de competență

A suspendat judecata cauzei civile înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr. x/2020 până la soluționarea conflictului negativ de competență.

A înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție constatând că în cauză există un conflict negativ de competență între cele două instanțe care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind în favoarea Judecătoriei Timișoara competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Cererea de chemare în judecată are ca obiect obligarea pârâtei B. prin C. S.A. și a intervenientului forțat la plata sumei de 6.980,21 RON reprezentând contravaloare reparație/indemnizație de despăgubire în dosarul de daună nr. CA/5132/D/2020/TM, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,2%/zi începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data achitării efective a debitelor restante.

Prin urmare, litigiul intră sub materia asigurărilor, fiind incidente dispozițiile art. 115 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd competența teritorială alternativă de la domiciliul sau sediul asiguratului/bunului asigurat/locul unde s-a produs riscul asigurat.

Înalta Curte nu va reține argumentele Judecătoriei Timișoara în sensul că dispozițiile art. 115 pct. 3 C. proc. civ. nu sunt aplicabile, deoarece reclamantul este terț cesionar, întrucât textul evocat nu face distincție în acest sens.

De altfel, în ceea ce privește sediul indicat al pârâtei fiind Sectorul 4 București, se reține că acesta a fost indicat în funcție de reprezentanța de despăgubiri în România a societății de asigurare și nu în funcție de sediul societății de asigurare, pârâta fiind societate de asigurări străină cu sediul în Germania.

În consecință, Înalta Curte apreciază că stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cauzei nu se va face în raport de regula generală privind sediul pârâtei, ci de dispozițiile art. 115 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care consacră competența instanței în a cărei circumscripție s-a produs riscul asigurat.

În ceea ce privește stabilirea locului asigurat, în mod corect acesta a fost determinat de către Judecătoria Sectorului 4 București, fiind localitatea Recaș din raza Judecătoriei Timișoara.

În considerarea celor arătate mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 115 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. și art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în Judecătoriei Timișoara, secția I Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 octombrie 2021.