ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 370/2025

Asupra conflictului negativ de competență:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.11.2023 cu nr. x/245/2023, contestatoarea A S.R.L., în contradictoriu cu intimata Universitatea B din Iași, a solicitat anularea executării silite însăși și a tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. x/2020 având ca debitor societatea C S.R.L. și întoarcerea executării silite. Au fost solicitate, de asemenea, cheltuieli de judecată.

În drept, contestația la executare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 712 și urm. C. proc. civ.

2.1. Judecătoria Iași, Secția Civilă, prin sentința civilă nr. 6633/2024 din 10.05.2024 a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, invocată de intimată prin întâmpinare și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei Judecătoriei Vatra-Dornei.

În fundamentarea acestei soluții a reținut că potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, iar noțiunea de instanță de executare este definită în art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că aceasta este judecătoria în circumscripția căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Această instanță, potrivit alin. (3) al aceluiași articol soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Cum sediul debitoarei din dosarul de executare nr. x/2000 C SRL era, la data sesizării organului de executare (22.10.2020) în circumscripția Judecătoriei Vatra Dornei, respectiv în orașul Broșteni, jud. Suceava, Judecătoria Iași a apreciat că Judecătoria Vatra Dornei este competentă să soluționeze prezenta contestație la executare.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Vatra Dornei, prin încheierea nr. 2555 din 28.11.2024 a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a constatat existența conflictului negativ de competență; a dispus suspendarea judecății cauzei și înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Vatra Dornei a reținut că deși ca regulă competența de soluționare a contestației la executare revine instanței de executare, în cazul urmăririi silite a bunurilor imobile, legiuitorul a reglementat un caz de competență teritorială exclusivă alternativă prin intermediul art. 714 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, în cazul executării silite imobiliare, contestatorul are alegerea între două instanțe deopotrivă competente, respectiv între instanța de executare, în speță, Judecătoria Vatra-Dornei prin raportare la prevederile art. 651 C. proc. civ. și a faptului că domiciliul debitorului se află în circumscripția acestei instanțe și judecătoria de la locul situării imobilului, respectiv Judecătoria Iași.

Ori în speță, contestatorul a ales să investească judecătoria de la locul situării imobilului, respectiv Judecătoria Iași, alegere care îi revine în mod exclusiv acestuia prin raportare la prevederile art. 116 C. proc. civ., deși Judecătoria Vatra-Dornei este instanța de executare.

Judecătoria Vatra Dornei a mai reținut că în cauză nu sunt aplicabile cele statuate de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia civilă nr. 20/2021 pronunțată în recurs în interesul legii, cât timp nu se dispută unicitatea instanței de executare, ci competența instanței în cazul contestației la executare în raport de art. 714 C. proc. civ.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, Secția Civilă, în considerarea următoarelor argumente:

Înalta Curte reține că prin cererea înregistrată sub nr. 398/22.10.2020 pe rolul BEJA D, creditoarea Universitatea B din Iași a solicitat punerea în executare silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 7328/29.05.2017, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/245/2015, rămasă definitivă prin decizia nr. 618/09.10.2020 pronunțată de Curtea de Apel Iași împotriva debitoarei C S.R.L., cu sediul în orașul Broșteni, jud. Suceava pentru obligarea acesteia să lase creditoarei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul constând în teren cu suprafața de 19 mp situat în Iași, nr. (...), Bld. (...), jud. Iași.

Prin contestația la executare ce face obiectul prezentei cauze, contestatoarea A S.R.L. a contestat procesul-verbal încheiat la data de 09.11.2023 în dosarul de executare nr. x/2000 sus menționat, prin care s-a procedat la evacuarea contestatoarei din spațiul închiriat în mod legal de la debitoarea C S.R.L. și care se afla pe terenul ce făcea obiectul executării silite din dosarul de executare mai sus menționat.

În cauză imobilul obiect al executării silite în raport de care s-a formulat prezenta contestație la executare este situat în localitatea Iași, nr. (...), Bld. (...), jud. Iași, iar contestația la executare este formulată de o persoană terță de executarea silită, conform dispozițiilor art. 713 alin. (5) C. proc. civ., căreia i se aplică aceleași norme legale în privința instanței competente să soluționeze contestația la executare.

Este adevărat că potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ. contestația se introduce la instanța de executare, instanță care, în acord cu dispozițiile art. 651 alin. (1) este, de principiu, judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Însă, dispozițiile art. 714 alin. (2) C. proc. civ. statuează că „În cazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor și a veniturilor generale ale imobilelor, precum și în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria de la locul situării imobilului”.

Pe cale de consecință ipoteza prevăzută de art. 714 alin. (2) C. proc. civ. reprezintă o derogare de la principiul unicității instanței de executare instituit de art. 651 alin. (1) C. proc. civ., nefiind aplicabile, în cauză, nici dezlegările referitoare la acesta date de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 20/2021 pronunțată în recurs în interesul legii.

Prin urmare, textul legal instituie o competență teritorială alternativă în cazul unei situații particulare, respectiv atunci când executarea silită poartă asupra unui bun imobil, iar acest bun imobil se află situat în circumscripția teritorială a unei alte curți de apel decât cea în raza căreia se află instanța de executare

În concret, în cazul urmăririi silite imobiliare de față, sunt deopotrivă competente în sensul art. 714 alin. (2) C. proc. civ., Judecătoria Vatra Dornei, ca instanță de executare de la domiciliul debitorului care a încuviințat executarea silită, dar și Judecătoria Iași, ca instanță de la locul situării imobilului obiect al executării silite, fiind întrunită cerința legală obligatorie a situării celor două judecătorii, ambele competente, în circumscripția unor curți de apel diferite, pentru a deveni incident textul legal menționat.

Potrivit art. 116 C. proc. civ. reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

În această situație, contestatoarea și-a manifestat voința procesuală în sensul învestirii instanței de la locul situării imobilului, respectiv Judecătoria Iași, în acord cu dispozițiile art. 116 C. proc. civ. privind alegerea de competență, coroborate cu cele ale art. 714 alin. (2) C. proc. civ.

Împrejurarea că în cauză a fost invocată, de către intimată, excepția necompetenței teritoriale, nu împiedică judecarea pricinii de către instanța aleasă de către contestatoare, atâta timp cât, potrivit legii, aceasta are competență de judecată, întrucât dispozițiile art. 130 C. proc. civ. reglementează doar modalitatea în care necompetența teritorială de ordine privată poate fi invocată din perspectiva părții ce are o asemenea vocație (doar de către pârât) și a momentului procesual (cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii).

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, Secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, Secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 februarie 2025.