ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1867/2025

Ședința publică din data de 23 octombrie 2025

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la 18 noiembrie 2024, sub nr. x/2024, contestatorul Tribunalul Iași a formulat, în contradictoriu cu intimatele A., B. și C., contestație la executare împotriva executării silite declanșate în dosarul de executare nr. 67/L/2024 al Biroului Executorilor Judecătorești Asociați "D., E. și F.".

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 712 și următ. C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 3839 din 13 martie 2025, Judecătoria Iași a admis excepția necompetenței facultative, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Iași, reținând incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1) și alin. (2)

1

C. proc. civ., respectiv competența facultativă exclusivă pe care acestea o reglementează, a constatat că petentul Tribunalul Iași a învestit Judecătoria Iași cu soluționarea unei contestații la executare, care poate fi asimilată noțiunii "instanței la care își desfășoară activitatea", prevăzută de textele de lege menționate, deoarece este instanța imediat inferioară, judecătoriile neavând personalitate juridică, ci fiind reprezentate de tribunale, care au acest atribut.

Prin sentința civilă nr. 3993 din 26 iunie 2025, Judecătoria Suceava a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Suceava a reținut, raportat la dispozițiile art. 714 alin. (1) și ale art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ., că, în cazul contestației la executare competența teritorială este exclusivă și aparține judecătoriei în cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Instanța a constatat că, prin încheierea din camera de consiliu din 10 octombrie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2024, Judecătoria Iași a admis cererea de încuviințare a executării silite formulată de petentul Biroul Executorilor Judecătorești Asociați "D., E. și F.", în privința creditoarelor A., B. și C., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 908 din 5 iulie 2021 a Tribunalului Botoșani, secția I civilă, pronunțată în dosarului nr. x/2020, care a fost schimbată în parte prin decizia nr. 18 din 11 ianuarie 2022 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

Judecătoria Suceava a notat că, prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din același act normativ, s-a statuat că instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă, formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Judecătoria Suceava a redat unele aspecte reținute în considerentele acestei decizii, în esență, arătând că, încă de la momentul încuviințării executării silite este determinată instanța de executare, care este unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, fiind singura instanță competentă material și teritorial să soluționeze toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite.

Aplicând aceste dezlegări obligatorii în cauză, Judecătoria Suceava a arătat că revine instanței de executare competența de soluționare a contestației la executare, din moment ce aceasta a dobândit, de la data sesizării sale cu cererea de încuviințare a executării silite, competența de a judeca orice incidente ulterioare, circumscrise fazei executării silite, pe întreaga durată a acesteia.

Odată încuviințată executarea silită, a constatat că nu se mai pot face aprecieri cu privire la instanța de executare, cu prilejul verificării competenței în procedura contestației la executare.

Referitor la dispozițiile art. 127 C. proc. civ., reținute ca fiind incidente în cauză de către Judecătoria Iași din punctul de vedere al competenței teritoriale, a notat că acestea puteau fi invocate în justificarea prorogării de competență (în favoarea altei instanțe, aflate în circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanța competentă, potrivit legii), la momentul la care s-a solicitat încuviințarea executării silite și când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., se determină instanța competentă să soluționeze incidentele apărute în cursul executării silite.

Totodată, a precizat că art. 529 alin. (1) C. proc. civ. prevede expres că instanța învestită cu soluționarea cererii de încuviințare a executării silite este ținută să invoce din oficiu excepția de necompetență, chiar și atunci când aceasta este de ordine privată, prin derogare de la regula prevăzută la art. 130 alin. (3) din același act normativ, fiind obligată să își verifice din oficiu competența, să respecte regulile care o guvernează, și să trimită dosarul instanței competente să dispună încuviințarea executării silite.

Judecătoria Suceava a apreciat că nu este lipsit de interes aspectul ce decurge din interpretarea sistematică și teleologică a dispozițiilor art. 651 și ale art. 714 C. proc. civ., mai întâi stabilindu-se instanța de executare după criteriul sediului debitorului, care va rămâne aceeași pe toată durata executării silite, iar ulterior, aceasta învestindu-se cu soluționarea contestației la executare.

De altfel, sediul și calitatea debitorului au fost cunoscute de instanța care a încuviințat executarea silită, iar aceasta a procedat la soluționarea acestei cereri, încheierea fiind comunicată debitorului, pentru ca, în eventualitatea formulării contestației la executare, să se adreseze aceleiași instanțe, în scopul unei bune administrări și înfăptuiri a actului de justiție.

În lipsa unei norme speciale și exprese care să confere și altei instanțe față decât cea care a încuviințat executarea silită competența de a soluționa o contestație la executare, Judecătoria Suceava a apreciat că aceasta aparține instanței care a încuviințat executarea silită, respectiv Judecătoriei Iași.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Cure constată că revine Judecătoriei Iași competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin cererea cu privire la care s-a ivit prezentul conflict de competență, debitorul Tribunalul Iași a formulat, în contradictoriu cu creditoarele A., B. și C., contestație la executare împotriva executării silite înseși, precum și a unor acte de executare întocmite de Biroul Executorilor Judecătorești Asociați "D., E. și F." în dosarul de executare nr. 67/L/2024.

Înalta Curte constată că instanțele aflate în conflict, Judecătoria Iași și Judecătoria Suceava, și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prima dintre instanțe reținând incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., iar cea de a doua instanță aplicând Decizia nr. 20/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii.

Potrivit dispozițiilor art. 712 alin. (1) C. proc. civ., "Împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de cei interesați sau vătămați prin executare", iar conform art. 714 alin. (1) din același act normativ, "Contestația se introduce la instanța de executare."

Prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. dispun că "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. (...)".

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."

Potrivit dispozițiilor legale evocate, Înalta Curte constată că, în cazul contestației la executare, competența teritorială este exclusivă, o astfel de cerere adresându-se judecătoriei în a cărei rază se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În cauză, prin încheierea din camera de consiliu din 10 octombrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Judecătoria Iași a încuviințat executarea silită a debitorului Tribunalul Iași, în baza titlului executorului reprezentat de sentința nr. 908 din 5 iulie 2021, pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția I civilă, schimbată în parte prin decizia nr. 18 din 11 ianuarie 2022 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, la solicitarea petentului Biroul Executorilor Judecătorești Asociați "D., E. și F.", învestit să formuleze o astfel de cerere de către creditoarele A., B. și C..

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din data de 11 noiembrie 2021, decizie obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din același act normativ, s-a statuat că instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În motivarea deciziei anterior menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a reținut principiul unicității instanței de executare, care presupune că una și aceeași instanță soluționează cererile de încuviințare a executării silite, cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite.

Având în vedere că cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă de Judecătoria Iași, prin încheierea din camera de consiliu din 10 octombrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, în considerarea acestor statuări obligatorii, competența de soluționare a contestației la executare revine acestei instanțe, potrivit principiului unicității instanței de executare, mai sus evocat prin prisma Deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțate în recurs în interesul legii, și în aplicarea art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt aplicabile în mod direct cauzei, urmând a fi analizate, în măsura în care constituie obiect al contestației la executare, de către instanța de executare la care se referă prevederile art. 714 alin. (1) C. proc. civ. este Judecătoria Iași, care a încuviințat executarea silită.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea dedusă judecății este Judecătoria Iași, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 23 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 din C. proc. civ.