ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 844/2025

HOTĂRÂRE

27.03.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 844/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată:

Obiectul cauzei

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași-Secția civilă la 3 noiembrie 2023, contestatorii Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava au solicitat, în contradictoriu cu intimații A, B, C, D, E, F, G, H, I și J, anularea încheierii nr. 5/13.10.2023 emise de B.E.J. K, anularea raportului de expertiză contabilă extrajudiciară, întocmit de către expertul contabil L, anularea actelor de executare emise în dosarul de executare nr. x/2020, anularea/cenzurarea cheltuielilor de executare.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Prin sentința civilă nr. 6071 din 30 aprilie 2024, Judecătoria Iași-Secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Suceava, reținând incidența în cauză a Deciziei în interesul legii nr. 20 din 27 septembrie 2021, precum și faptul că executare silită a fost încuviințată de către Judecătoria Suceava, prin încheierea pronunțată la 4 martie 2020 în dosarul nr. x/314/2020, astfel cum a fost completată prin încheierile din 8 mai 2020 și 25 iunie 2020 și îndreptată material prin încheierile din 25 iunie 2020 și 29 iunie 2020.

Prin sentința civilă nr. 5493 din 16 octombrie 2024, Judecătoria Suceava-Secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Târgu-Neamț, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că debitoarea contestatoare Curtea de Apel Suceava are calitate de instanță ierarhic superioară Judecătoriei Suceava, precum și faptul că se impune declinarea în favoarea Judecătoriei Târgu Neamț, instanță aflată în circumscripția Curții de Apel Bacău, învecinată cu circumscripția căreia se află Judecătoria Suceava.

Prin sentința civilă nr. 236 din 26 februarie 2025, Judecătoria Târgu-Neamț a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Iași, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ., precum și faptul că instanța inițial învestită, potrivit principiului disponibilităților, este Judecătoria Iași.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, Judecătoria Târgu-Neamț a suspendat judecata și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Soluționând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va stabili că instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare este Judecătoria Suceava-Secția civilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ., „contestația se introduce la instanța de executare”, iar, conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ., „instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”, urmând ca instanța de executare să soluționeze cererile de încuviințare a executării silite, contestația la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a pronunțat Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, prin care a stabilit că „instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă, formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”, relevante, sub aspectul analizei de față, fiind următoarele considerente:

“70. Încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (2) C. proc. civ. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

71.

În consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale. Aceasta înseamnă că, în respectiva executare silită, nicio altă instanță nu va putea fi apreciată drept instanță de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestației la titlu, spre exemplu - toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competența aceleiași instanțe de executare. (...)

80.

Principiul unicității instanței de executare presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., respectiva instanță fiind calificată de legislator drept instanță de executare. (...)

84.

Actuala reglementare nu mai permite situația excepțională a pluralității de instanțe de executare, modificarea prevederilor art. 650, 651, 713 și 818 C. proc. civ., prin Legea nr. 138/2014, eliminând relația de condiționare dintre competența teritorială a instanței de executare și sediul biroului executorului judecătoresc, respectiv cerința unei noi încuviințări a executării silite de către instanța în circumscripția căreia se află bunul imobil urmărit silit, fiind înlăturată și posibilitatea ca, în caz de poprire, contestația la executare să poată fi introdusă și la judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorul, dacă acestea se situau în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se afla instanța de executare.

85.

Nu în ultimul rând, un argument suplimentar îl reprezintă faptul că se elimină riscul de a se ajunge în situația în care, cu privire la același raport juridic, să fie pronunțate soluții contrare de către instanțe diferite. (…)

86.

Atât timp cât a fost încuviințată executarea silită de o anumită instanță de judecată, aceasta din urmă devine instanță competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.”

Făcând aplicarea în cauză a acestei decizii cu caracter obligatoriu, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., se constată că executare silită împotriva debitorilor Ministerul Justiției, Tribunalul Suceava și Ministerul de Finanțelor Publice a fost încuviințată de către Judecătoria Suceava, prin încheierea pronunțată la 4 martie 2020 în dosarul nr. x/314/2020, astfel cum a fost completată și îndreptată ulterior. Ca atare, Judecătoria Suceava a dobândit calitatea de instanță de executare, fiind unica instanță competentă material și teritorial să soluționeze toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, inclusiv contestația la executare ce face obiectul litigiului de față.

Conform principiului unicității instanței de executare, odată stabilită instanța de executare, în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de art. 651 alin. (2) C. proc. civ., aceasta rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial să soluționeze toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

Principiul unicității instanței de executare reclamă observarea regulilor de determinare a competenței teritoriale a instanței care încuviințează executarea, cu luarea în considerare a tuturor aspectelor relevante din această perspectivă. Chiar dacă dispozițiile art. 127 C. proc. civ. instituie reguli speciale privind competența teritorială, acestea se aplică exclusiv în momentul sesizării instanței cu cererea de încuviințare a executării silite, neputând determina ulterior schimbarea competenței teritoriale deja stabilite în favoarea Judecătoriei Suceava, ca instanță care a încuviințat executarea silită. Având în vedere Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, care prevalează în interpretarea dispozițiilor legale incidente, instanța competentă să soluționeze toate incidentele apărute în cadrul executării silite, inclusiv contestația la executare, este Judecătoria Suceava.

Față de aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili că instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare este instanța de executare, respectiv Judecătoria Suceava-Secția civilă.