ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 170/2022

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2022

După deliberare, asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la 8 ianuarie 2021, sub nr. x/2021, contestatorul Ministerul Justiției a formulat, în contradictoriu cu intimații A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. și T., contestație la executare împotriva executărilor silite în ansamblu, începute de Biroul Executorului Judecătoresc U. în dosarele de executare nr. 809, 810, 811, 812, 813, 814, 815, 816, 817, 818, 819, 820, 821, 822, 824, 825, 826, 827, 831 și 833/E/2019, împotriva somațiilor emise în aceste dosare, precum și împotriva încheierilor de stabilire a cheltuielilor de executare; a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestației la executare, anularea executării silite însăși, precum și a tuturor actelor de executare efectuate în dosarele de executare menționate, inclusiv a încheierilor prin care a fost încuviințată executarea silită și să se constatate că nu există sume de plată aferente sentinței civile nr. 376 din 21 februarie 2008 a Tribunalului Suceava, secția civilă.

La termenul de judecată din 7 aprilie 2021, prin raportare la faptul că în 17 dosare de executare încuviințarea executării silite a fost pronunțată de Judecătoria Iași, iar în trei dosare de executare încuviințarea a fost admisă de Judecătoria Suceava, instanța a dispus disjungerea și formarea pentru fiecare dosar de executare, a unui nou dosar, având ca obiect contestație la executare, astfel formându-se și prezentul dosar înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, sub nr. x/2021.

La termenul de judecată din 16 iunie 2021, Judecătoria Sectorului 5 București a invocat excepția necompetenței teritoriale.

Prin sentința civilă nr. 5358 din 16 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 5 București și a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Iași.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 5 București a reținut că executarea silită a fost încuviințată cu privire la mai mulți debitori, Ministerul Justiției, Tribunalul Suceava și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, prin încheierea nr. 1812 din 17 februarie 2020 a Judecătoriei Iași, urmare declinării judecării cererii de încuviințare a executării silite depuse de executorul judecătoresc la Judecătoria Suceava, prin sentința civilă nr. 326 din 27 ianuarie 2020 pronunțată de această instanță.

Judecătoria Sectorului 5 București a apreciat că legea nu distinge sub aspectul indicării exprese a competenței cu privire la instanța de executare, pentru cazul în care există mai mulți debitori cu domiciliul sau sediul în circumscripția unor instanțe diferite, motiv pentru care a avut în vedere dispozițiile art. 112, 116, 126 și art. 651 alin. (1)-(3) C. proc. civ.

Sub efectele art. 651 alin. (1) C. proc. civ., raportat la pluralitatea de debitori de la data formulării cererii de încuviințare a executării silite și la instanța de la sediul debitorului Tribunalul Suceava, respectiv Judecătoria Suceava, a reținut că acestei instanțe i s-a conferit generic, înainte de soluționarea cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare.

A apreciat că, Judecătoria Suceava, urmare soluționării excepției ce a vizat aplicarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., a transmis competența instanței de executare către Judecătoria Iași, instanță care se află în circumscripția unei curți de apel învecinate Curții de Apel Suceava.

Interpretând dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 5 București a reținut că împrejurarea potrivit căreia unii dintre debitorii în raport cu care a fost încuviințată executarea silită au formulat contestație la executare, înregistrată la instanța care a încuviințat executarea silită, iar alții au depus contestația la instanța în a cărei circumscripție au sediul alți debitori, nu este de natură să schimbe competența instanței de executare, stabilită deja legal în favoarea Judecătoriei Iași.

Fiind determinată instanța de executare, a apreciat că orice altă chestiune care privește executarea silită încuviințată, contestația la executare precum și alte incidente apărute în cursul executării silite, se soluționează de instanța de executare conform art. 651 alin. (3) C. proc. civ., respectiv de Judecătoria Iași.

Examinând înscrisurile aflate la dosar, Judecătoria Sectorului 5 București a considerat că rezultă fără echivoc faptul că executarea silită este aceeași cu cea încuviințată de Judecătoria Iași, motiv pentru care, a stabili altă instanță de executare, fără ca aceasta să fi încuviințat executarea silită, ar fi inadmisibil.

A apreciat că nu este lipsit de interes aspectul ce decurge din interpretarea sistematică și teleologică a dispozițiilor art. 651 și art. 714 C. proc. civ., fiind fără tăgadă că mai întâi se stabilește instanța de executare, după criteriul domiciliului debitorului, și apoi această instanță se învestește cu soluționarea contestației la executare. Faptul că, ulterior încuviințării executării silite, în cazul pluralității de debitori cu sediul în circumscripția unor instanțe diferite, fiecare ar formula contestație la executare la instanța de la sediul său, fiind tot atâtea instanțe de executare, ar fi inadmisibil prin raportare la art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Păstrând raționamentul din paragraful anterior, instanța a arătat că încheierea de încuviințare a executării silite se comunică tuturor debitorilor, pentru ca aceștia, în cazul în care formulează contestație la executare, să se adreseze aceleiași instanțe de executare care a încuviințat executarea silită, chiar dacă domiciliul debitorilor se află în circumscripții judecătorești diferite, pentru o bună administrare și înfăptuire a actului de justiție.

Prin sentința civilă nr. 11484 din 3 noiembrie 2021, Judecătoria Iași a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, competența de soluționare a cauzei. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a dispune astfel, a apreciat că Judecătoria Sectorului 5 București nu a invocat excepția necompetenței teritoriale în termenul impus de dispozițiile legale. Astfel, a constat că, la primul termen cu părțile legal citate, această instanță a dispus disjungerea contestației la executare în 19 dosare, fără a invoca excepția necompetenței teritoriale, astfel că, prin depășirea primului termen, competența a fost câștigată de Judecătoria Sectorului 5 București.

A făcut referire la dispozițiile deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

A considerat că, deși decizia amintită face referire la necompetența materială, iar nu la cea teritorială, argumentele reținute în motivarea deciziei rămân aplicabile și în situația necompetenței teritoriale.

Reținând că excepția necompetenței teritoriale a fost invocată de Judecătoria Sectorului 5 București la al doilea termen cu părțile legal citate, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Examinând conflictul de competență, Înalta Curte reține că, în cauză, competența soluționării pricinii revine Judecătoriei Iași, în considerarea următoarelor argumente și dispoziții legale:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la 8 ianuarie 2021, sub nr. x/2021, contestatorul Ministerul Justiției a formulat, în contradictoriu cu intimații A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. și T., contestație la executare împotriva executărilor silite în ansamblu, începute de Biroul Executorului Judecătoresc U. în dosarele de executare nr. 809, 810, 811, 812, 813, 814, 815, 816, 817, 818, 819, 820, 821, 822, 824, 825, 826, 827, 831 și 833/E/2019, împotriva somațiilor emise în aceste dosare, precum și împotriva încheierilor de stabilire a cheltuielilor de executare; a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestației la executare, anularea executării silite însăși, precum și a tuturor actele de executare efectuate în dosarele de executare menționate, inclusiv a încheierilor prin care a fost încuviințată executarea silită și să se constatate că nu există sume de plată aferente sentinței civile nr. 376 din 21 februarie 2008 a Tribunalului Suceava.

La primul termen de judecată stabilit în cauză, 7 aprilie 2021, Judecătoria Sectorului 5 București, constatând că procedura de citare este legal îndeplinită, a dispus disjungerea și formarea unor noi dosare, toate cu termen la 16 iunie 2021, având ca obiect contestație la executare pentru fiecare dosar de executare indicat în cererea de chemare în judecată, în urma disjungerii, cererile dobândind individualitate și urmând a fi soluționate separat, în cadrul mai multor procese, disjungerea fiind, în acest caz, o măsură premergătoare stabilirii competenței de soluționare a cererilor în raport de instanțele care au dispus încuviințarea executării silite.

Așadar, contestația formulată în cadrul dosarului de executare nr. 822/E/2019 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București sub nr. x/2021.

Față de acest aspect, se constată că la primul termen de judecată stabilit în dosarul format după disjungere, nr. 7607/302/2021, având ca obiect contestația la executare formulată de contestatorul Ministerul Justiției în contradictoriu cu intimata E., instanța, constatând că procedura de citare a părților a fost legal îndeplinită, a invocat, în condițiile prevăzute de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., excepția necompetenței teritoriale, în raport de dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Trecând peste chestiunea referitoare la momentul invocării excepției de necompetență teritorială, care a fost interpretată diferit de Judecătoria Iași prin hotărârea de declinare, generând apariția conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată, potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, că, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 376 din 21 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția civilă în dosarul nr. x/2008, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1431 din 12 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2009, la 16 decembrie 2019, creditoarea E. a formulat cerere de executare silită a debitorilor Tribunalul Suceava, Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Suceava și Ministerul Justiției, care a fost înregistrată pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc U. sub nr. x/2019.

La rândul său, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la 19 decembrie 2019, sub nr. x/2019, organul de executare a solicitat încuviințarea executării silite a debitorilor, competența de soluționare a cauzei fiind declinată în favoarea Judecătoriei Iași prin sentința civilă nr. 326 din 27 ianuarie 2020, în raport de dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și de calitatea de grefier în cadrul Judecătoriei Suceava a creditoarei E..

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub același număr de dosar, această instanță încuviințând executarea silită prin încheierea nr. 1812 din 17 februarie 2020.

Potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ., "Contestația se introduce la instanța de executare."

Instanța de executare este definită de art. 651 alin. (1) C. proc. civ., ca fiind "judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Conform art. 651 alin. (3) din același act normativ, "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."

Înalta Curte are în vedere faptul că, prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

În speță, astfel cum s-a arătat, instanța care a încuviințat executarea silită în cauză este Judecătoria Iași, prin încheierea nr. 1812 din 17 februarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019.

Câtă vreme nu există o situație de excepție dată de lege în competența altei instanțe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 C. proc. civ., reținând decizia pronunțată în procedura de unificare a practicii judiciare inițiată de Colegiul de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Înalta Curte constată că Judecătoria Iași este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 ianuarie 2022.