ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1533/2025

HOTĂRÂRE

18.09.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1533/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 18 septembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată:

Obiectul cauzei

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, secția penală la 20 octombrie 2022, contestatorul Tribunalul Iași a solicitat, în contradictoriu cu intimații A., B., Curtea de Apel Iași, C., Ministerul Justiției, D. și E., solicitând anularea actelor de executare silită derulate în dosarul nr. x/2019 al B.E.J.A. "F., G. și H.".

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Prin sentința civilă nr. 5450 din 11 aprilie 2025, Judecătoria Iași, secția penală a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Suceava, reținând că, în cauză, calitatea de contestator o are Tribunalul Iași, care este debitor alături de Curtea de Apel Iași, ambele fiind instanțe ierarhic superioare Judecătoriei Iași, astfel că, față de prevederile speciale ale art. 127 din C. proc. civ., competența teritorială aparține Judecătoriei Suceava, ca instanță de același grad aflată în circumscripția Curții de Apel Suceava, învecinată cu Curtea de Apel Iași.

Prin sentința civilă nr. 4544 din 9 iulie 2025, Judecătoria Suceava, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Iași, reținând că executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Iași și, față de cele statuate prin Decizia RIL nr. 20/2021, stabilirea instanței competente în vederea soluționării oricăror incidente ce se pot ivi în procedura de executare silită, inclusiv cu referire la dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., s-a realizat la momentul învestirii Judecătoriei Iași cu soluționarea cererii de încuviințare a executării silite.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, Judecătoria Suceava, secția civilă a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Soluționând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va stabili că instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare este Judecătoria Iași, secția penală, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., "contestația se introduce la instanța de executare", iar, conform art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., "instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", urmând ca instanța de executare să soluționeze cererile de încuviințare a executării silite, contestația la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a pronunțat decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, prin care a stabilit că "instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă, formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel." În considerentele acestei decizii în interesul legii, s-au reținut următoarele aspecte relevante în cauza de față:

"70. (…) Încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

71.

Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanță nu va putea fi apreciată drept instanță de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestației la titlu, spre exemplu - toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competența aceleiași instanțe de executare.

72.

Reglementarea unor derogări - precum ipoteza prevăzută de art. 714 alin. (2) din C. proc. civ., când contestația la executare poate fi introdusă și la judecătoria de la locul situării imobilului, dacă imobilul se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare - nu face altceva decât să întărească opinia că pe parcursul procedurii execuționale există o singură instanță de executare. (…)

80.

Principiul unicității instanței de executare presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanță fiind calificată de legislator drept instanță de executare.

84.

Actuala reglementare nu mai permite situația excepțională a pluralității de instanțe de executare, modificarea prevederilor art. 650, 651, 713 și 818 din C. proc. civ., prin Legea nr. 138/2014, eliminând relația de condiționare dintre competența teritorială a instanței de executare și sediul biroului executorului judecătoresc, respectiv cerința unei noi încuviințări a executării silite de către instanța în circumscripția căreia se află bunul imobil urmărit silit, fiind înlăturată și posibilitatea ca în caz de poprire contestația la executare să poată fi introdusă și la judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorul, dacă acestea se situau în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se afla instanța de executare.

85.

Nu în ultimul rând, un argument suplimentar îl reprezintă faptul că se elimină riscul de a se ajunge în situația în care, cu privire la același raport juridic, să fie pronunțate soluții contrare de către instanțe diferite. (…)

86.

Atât timp cât a fost încuviințată executarea silită de o anumită instanță de judecată, aceasta din urmă devine instanță competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Făcând aplicarea în cauză a acestei decizii cu caracter obligatoriu, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., se constată că, prin încheierea nr. 471/CS/1S.01.2020 din 15.01.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, astfel cum a fost îndreptată prin încheierile din 05.02.2020 și din 17.02.2021, Judecătoria Iași, secția penală a încuviințat executarea silită împotriva debitorilor Tribunalul Iași, Curtea de Apel Iași și Ministerul Justiției, astfel că această judecătorie a dobândit calitatea de instanță de executare, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, inclusiv contestația la executare ce face obiectul litigiului.

Odată stabilită instanța de executare, în raport cu criteriile teritoriale prevăzute art. 651 alin. (2) din C. proc. civ., aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.

Principiul unicității instanței de executare reclamă observarea regulilor de determinare a competenței teritoriale a instanței care încuviințează executarea, cu luarea în considerare a tuturor aspectelor relevante din această perspectivă, încă din această fază. Drept urmare, stabilirea instanței competente, în vederea soluționării oricăror incidente ce se pot ivi în procedura de executare silită, inclusiv cu referire la dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., se putea realiza la momentul învestirii Judecătoriei Iași cu soluționarea cererii de încuviințare a executării silite, respectiv odată cu reținerea de către această instanță a competenței de soluționare a cererii în favoarea sa.

Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, secția penală.