ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1089/2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 08 august 2016 pe rolul Tribunalului Argeș - Secția civilă, reclamanta S.C. A S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Banca B și Banca B - Sucursala Pitești, obligarea acestora la plata sumei de 300.000 euro, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul cauzat ca urmare a demarării ilegale a executării silite a 52 de bilete la ordin.

Prin sentința nr. 172 din 09 mai 2017, Tribunalul Argeș - Secția civilă a declinat competența funcțională de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Argeș.

Prin sentința nr. 715 din 02 noiembrie 2017, Tribunalul Specializat Argeș a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș - Secția civilă.

Prin sentința nr. 24/F-CC din 08 februarie 2018, Curtea de Apel Pitești,- Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș - Secția civilă.

Prin sentința civilă nr. 427 din 27 noiembrie 2018, Tribunalul Argeș – Secția civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Sucursalei Pitești a Băncii B.

A admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta S.C. A S.R.L. și a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 150.000 euro, prin echivalent în lei, la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune morale, precum și suma de 16.976,60 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentințe, pârâta Banca B S.A. - prin Serviciul Litigii Judiciare - Biroul Regional de Litigii și Insolvență Pitești a formulat apel.

Prin decizia nr. 2296 din 28 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/109/2016**, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești - Secția I civilă.

Prin decizia nr. 1689 din 14 iulie 2020, Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta Banca B S.A. împotriva sentinței nr. 427 din 27 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă.

Prin decizia nr. 1672 din 21 septembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/109/2016***, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 03 mai 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă a respins excepția lipsei de interes, invocată de către intimata-reclamantă; a admis recursul declarat de pârâta Banca B S.A. împotriva deciziei civile nr. 1689 din 14 iulie 2020 a Curții de Apel Pitești - Secția I civilă; a casat decizia atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel; a constatat ca fiind desființate de drept actele de executare efectuate în temeiul deciziei casate; a admis cererea de întoarcere a executării și a dispus restabilirea situației anterioare, în sensul că a fost obligată intimata-reclamantă A S.R.L. la restituirea către recurenta-pârâtă Banca B S.A. a sumei de 764.587,03 lei; a dispus restituirea către recurenta-pârâtă Banca B S.A. a taxei judiciare de timbru în cuantum de 3.343,01 lei, achitată și nedatorată.

Prin decizia nr. 4363 din 01 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/109/2016****, Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă a admis apelul formulat de pârâta Banca B S.A. împotriva sentinței civile nr. 427 din 27 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/109/2016; a schimbat, în parte, sentința, în sensul că a respins și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Banca B - Sucursala Pitești, iar pe fond a respins cererea de chemare în judecată; a menținut, în rest, sentința civilă. Intimata - reclamantă a fost obligată la plata sumei de 38.633,59 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 13.633,59 lei, taxe de timbru, și suma de 25.000 lei, onorariu avocat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A S.R.L., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză.

Prin cererea de recurs, reclamanta A S.R.L. a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, cu menținerea soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Banca B - Sucursala Pitești, și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Pitești, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În susținerea căii de atac a subliniat recurenta faptul că admiterea, pe fond, a apelului pârâtei Banca B, în baza argumentelor expuse în cuprinsul motivării deciziei atacate, absolvă de orice culpă această pârâtă, deși primirea la plată a unor bilete la ordin completate abuziv a fost dovedită pe parcursul judecării fondului și primului apel.

Raporturile obligaționale comerciale dintre C S.R.L. și aceasta nu au fost probate în fața băncii la momentul primirii biletelor la ordin, deși această probă era impusă chiar de regulamentele băncii, acest lucru determinând executarea unor bilete la ordin pentru creanțe inexistente.

Sub aspectul incidenței motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că, deși curtea de apel reține în mod expres efectul aplicării dispozițiilor art. 90 din Norma BNR nr. 6/1994 (care se referă la stingerea cambiei prin confuziune, dată fiind întrunirea în persoana trasului atât a calității de creditor cât și a celei de debitor), nu se explică în cuprinsul motivării care ar fi legătura acestor dispoziții cu cauza de față, unde biletele la ordin nu s-au stins prin confuziune, ci au fost puse nelegal în executare silită de către bancă.

Astfel, incidența art. 90 din Norma BNR nr. 6/1994 a fost reținută în mod artificial de către instanță, în cauza de față neintervenind confuziunea, ca modalitate de stingere a obligației.

Sub aspectul incidenței motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut, în esență, că, prin motivarea deciziei recurate, se schimbă natura juridică a acțiunii introductive de instanță, din una întemeiată pe răspunderea civilă delictuală într-una de drept cambial.

Astfel, instanța de apel, în rejudecare, a ignorat în totalitate faptul că, în ciclurile procesuale anterioare, acțiunea principală a fost admisă și apelul pârâtei a fost respins, prin raportare la incidența, în cauză, a răspunderii civile delictuale a acesteia.

Întreaga motivare din cuprinsul deciziei recurate conchide spre nerespectarea procedurilor de drept cambial, spre încercarea de a evidenția o culpă a victimei (aceasta), care nu ar fi formulat sau ar fi lăsat să se perime acțiunile de drept cambial pe care le-ar fi avut la îndemână.

Totodată, arată că, prin decizia recurată, se reține, în mod neîntemeiat, faptul că notificarea acesteia cu nr. 7025/28.08.2013 nu ar avea această natură juridică în accepțiunea pct. 76 alin. (2) din Norma BNR nr. 6/1994, având în vedere că, în cuprinsul acesteia, nu este menționat „ (...) în mod clar și explicit că biletele la ordin emise în alb de reclamant au fost completate în mod abuziv de C S.R.L. și apoi puse în circulație și că nu pot primi la plată aceste titluri (...)".

Or, din cuprinsul notificării rezultă cu prisosință toate elementele apte să califice notificarea acesteia drept una formulată în temeiul pct. 76 alin. (2) din Norma BNR nr. 6/1994.

Prin reținerea criticată, se înlătură calitatea de profesionist, specializat, a pârâtei Banca B, care, deși are calitatea de bancă instrumentatoare în mod curent a titlurilor de valoare, reprezentate de cambii și bilete la ordin, ar fi trebuit, în accepțiunea motivului criticat, să fie informată „în mod clar și explicit" asupra naturii juridice a biletelor la ordin pe care le avea în posesie.

Practic, prin reținerea acestui argument se aduce o interpretare literală, gramatică și superficială a conținutului notificării, făcându-se total abstracție de conținutul neîndoielnic al acesteia, respectiv de sesizarea băncii privind neregularitățile evidente cu privire la biletele la ordin și cu privire la inexistenta creanțelor pe care respectivele titluri de valoare le-ar fi constatat.

Mai susține recurenta faptul că indicația instanței de casare, de a se analiza mai amănunțit incidența în speță a instituției girului titlurilor de valoare, a fost valorificată greșit în rejudecarea apelului ca un motiv de admitere a acestuia.

În ceea ce privește această chestiune, arată că a învederat instanței de apel faptul că biletele la ordin au fost girate de către C S.R.L. către Banca B în perioada mai-început de iunie 2013, acestea având scadențele la început de septembrie 2013.

Ca urmare a girului, banca a devenit posesoarea biletelor la ordine, dar o posesoare de rea-credință, având în vedere că acestea au fost acceptate ca garanție pentru un credit, fără a fi însoțite de facturile emise de C S.R.L. și acceptate la plată de către aceasta.

Însă, argumentele prezentate au fost infirmate în rejudecarea apelului, prin reținerea, în mod forțat și neîntemeiat, a unui argument străin de pricină, și anume pretinsa incidență, în cauză, a dispozițiilor pct. 90 din Norma BNR nr. 6/1994, deși aplicabilitatea acestor prevederi este exclusă în mod evident, nefiind, în speță, situația stingerii obligației prin confuziune.

Conchizând, solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 14 februarie 2024 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la data de 17 aprilie 2024.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul în raport cu actele și lucrările dosarului, criticile și apărările formulate și de prevederile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin acțiunea introductivă dedusă judecății, reclamanta S.C. A S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Banca B și Banca B – Sucursala Pitești, obligarea pârâtelor la plata sumei de 300.000 euro, reprezentând daune morale pentru prejudiciul cauzat ca urmare a faptei ilicite săvârșite de societatea bancară, constând în declanșarea executării silite împotriva reclamantei în baza a 52 de bilete la ordin și, apoi, continuarea sa, în contextul în care banca a fost anunțată de către debitoare că există neregularități cu privire la biletele la ordin, printr-o notificare căreia avea obligația să-i dea curs, prin prisma pct. 76 alin. (2) din Norma BNR nr. 6/1994.

Situația de fapt, reținută de instanțele de fond pe baza probelor administrate în proces, care nu mai poate fi reevaluată în prezenta cale de atac în care se exercită exclusiv un control de legalitate al deciziei recurate, relevă faptul că între pârâta Banca B S.A. – Sucursala Pitești și numita S.C. C S.R.L. s-a încheiat, la data de 13.09.2011, contractul de credit nr. 1304, prin care aceasta din urmă a primit un credit în valoare de 1.000.000 lei, prin acte adiționale ulterioare, prelungindu-se valabilitatea contratului, respectiv până în 2014, dar și valoarea creditului, la 1.400.000 lei.

Pe de altă parte, între reclamanta din litigiul pendinte și aceeași societate, C S.R.L., în intervalul 2010–august 2013, s-au desfășurat raporturi comerciale, astfel cum reiese din considerentele sentinței civile nr. 133/2015 (f. 129-133), în cadrul cărora reclamanta a emis mai multe bilete la ordin în favoarea societății C, bilete la ordin care au fost avalizate de aceasta din urmă în favoarea Băncii B. Potrivit aceleiași hotărâri judecătorești, până în luna august 2013 raporturile dintre părți s-au desfășurat în condiții de normalitate, reclamanta achitând integral contravaloarea mărfurilor livrate. Cu toate acestea, banca a introdus la plată biletele la ordin avalizate de către S.C. C S.R.L., constatând, la scadență, refuzul la plată a sumelor inserate în cuprinsul acestora și, mai mult, a procedat la demararea executării silite împotriva reclamantei.

Ulterior, prin sentința civilă la care s-a făcut referire, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2077/2015 s-a constatat inexistența unui drept de creanță al S.C. C S.R.L. împotriva pârâtei, drept care a stat la baza emiterii biletelor la ordin puse în executare de către bancă.

Drept urmare, cele 52 de bilete la ordin la care a făcut referire reclamanta în cererea inițială și care au fost emise de reclamanta, la ordinul societății C S.R.L., au fost scontate de societatea C S.R.L. și respectiv girate în favoarea Băncii B S.A. - Sucursala Pitești, succesiv, în perioada 03.06.2013 - 28.08.2013.

Prin adresa înregistrată la Banca B București – Bucur Obor sub nr. 7025/28.08.2013, reclamanta a notificat instituția bancară cu privire la faptul că, începând cu data de 29.08.2013, nu va mai achita biletele la ordin emise de aceasta în favoarea C S.R.L., motivat de faptul că biletele la ordin reprezintă contravaloarea unor mărfuri care nu au ajuns în posesia reclamantei, precum și faptul că C S.R.L. a cerut insolvența și falimentul. Se mai menționează în adresă că nu se intenționează să se solicite insolvența companiei, ci doar refuzul instrumentelor emise în favoarea C S.R.L.

Judecând în primă instanță, Tribunalul Argeș a admis, în parte, acțiunea formulată, fiind obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 150.000 euro, reprezentând daune morale, precum și suma de 16.976,60 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Prin decizia pronunțată în apel, în primul ciclu procesual, Curtea de Apel Pitești-Secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de Banca B S.A.

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâta Banca B S.A. împotriva deciziei nr. 1689 din 14 iulie 2020 a Curții de Apel Pitești - Secția I civilă, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecarea apelului declarat de pârâtă. A admis cererea de întoarcere a executării și a dispus restabilirea situației anterioare, în sensul că a obligat reclamanta la restituirea către pârâta Banca B S.A. a sumei de 764.587,03 lei.

Prin decizia de casare pronunțată, instanța supremă a reținut că instanța de apel a făcut o interpretare corectă a prevederilor Legii nr. 58/1934, considerând că pct. 76 alin. (2) din Norma BNR nr. 6/1994 se aplică și biletelor la ordin, însă, situația de fapt din speță, potrivit elementelor faptice reținute de instanțele de fond, este diferită de cea reglementată, întrucât societatea pârâtă este chiar posesorul biletelor la ordin, ca urmare a girării lor de către beneficiarul lor, ceea ce înseamnă că remiterea a avut loc la momentul operațiunii de gir.

Astfel, a reținut că aplicarea de principiu a normei și în situația titlului de valoare din speță și existența unei notificări din partea emitentului titlului nu validează ipso sensu întrunirea în cauză a condițiilor de aplicare a pct. 76 alin. (2) din Norma BNR nr. 6/1934, fiind necesară demonstrarea incidenței normei din acest punct de vedere.

Prin urmare, a constatat că, deși a reținut încălcarea Normei BNR nr. 6/1994 și a stabilit răspunderea pârâtei pe temeiul acesteia, instanța de apel nu a cercetat toate condițiile de aplicare a dispoziției legale, cu stabilirea corespunzătoare a situației de fapt relevante, inclusiv sub aspectul raporturilor juridice născute din convențiile încheiate de părți în baza Legii nr. 58/1934.

De asemenea, a reținut că, în cauză, ar fi trebuit clarificată conduita reclamantei în cadrul executării silite, în raport de mijloacele de care dispunea pentru a o anula, în contextul pretinselor neregularități ale biletelor la ordin, în condițiile în care pârâtele au susținut că reclamanta avea posibilitatea de a formula contestație la executare, iar în acest sens, comportamentul victimei ar putea constitui o cauză exoneratoare de răspundere, conform prevederilor art. 1352 C. civ.

Pentru aceste considerente, instanța de recurs a admis recursul declarat în cauză, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare, instanței de apel.

În rejudecarea apelului pârâtei, în limitele astfel trasate de către instanța de recurs și având în vedere dezlegările obligatorii statuate prin decizia de casare, în urma unei analize complexe a probatoriului administrat, curtea de apel a concluzionat că apelanta a acționat în limitele prevăzute de Legea nr. 58/1934, fapta de a demara procedura de executare silită nefiind săvârșită cu încălcarea dispozițiilor legale pentru a se înscrie în sfera ilicitului delictual.

Pentru a ajunge la această concluzie, analizând îndeplinirea cumulativă a cele două condiții impuse de dispozițiile legale aplicabile cambiei și biletului la ordin, instanța de apel a constatat că adresa nr. 7025/28.08.2013 nu valorează notificare în sensul dispozițiilor pct. 76 alin. (2) din Norma BNR nr. 6/1994, întrucât, nicăieri în cuprinsul acestei adrese nu se menționează, în mod clar și explicit, că biletele la ordin emise în alb de reclamant au fost completate în mod abuziv de C S.R.L. și apoi puse în circulație și că nu pot primi la plata aceste titluri, ci este o adresă prin care informează trasul, în speță Banca B, că nu intenționează să mai achite sumele înscrise în biletele la ordin.

Totodată, instanța de apel a reținut că demersurile ulterioare efectuate de reclamantă prin care a solicitat constatarea nevalabilității biletelor la ordin, precum și corespondența ulterioară purtată cu banca nu sunt de natură să suplinească lipsurile din adresa nr. 7025/28.08.2013, în condițiile în care biletele la ordin erau scadente în anul 2013.

În ceea ce privește condiția privind prezentarea la plata prevăzută de pct. 76 alin. (2) Norma BNR nr. 6/1994, instanța de apel a constatat că toate biletele la ordin emise de reclamantă au fost girate către Banca B Pitești, gir permis potrivit pct. 82 din norma BNR nr. 6/1994, care prevede că girul poate fi făcut chiar în folosul trasului. Totodată, a reținut că biletele la ordin nu au fost prezentate niciodată instituției bancare în vederea plății, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de pct. 76 alin. (2) din Norma BNR nr. 6/1994.

Referitor la conduita victimei, curtea de apel a reținut că, în cadrul opoziției la executare, potrivit art. 63 din Legea nr. 58/1934 și pct. 328 din Norma nr. 6/1994, reclamanta putea invoca excepțiile personale care derivă din raportul fundamental care a determinat crearea și circularea biletului la ordin, respectiv din contractul încheiat la data de 10.01.2012 între reclamantă și C S.R.L.

Astfel, reținând că reclamanta nu își poate invoca propria culpă pentru a obține condamnarea pârâtei instituție bancară pe tărâm delictual, încercând astfel să deroge de la legislația strictă care reglementează biletele la ordin, derogatorie de la dreptul comun și, în consecință de aplicare prioritară, instanța a admis apelul formulat de pârâta Banca B S.A., a schimbat, în parte, sentința, în sensul că a respins și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Banca B – Sucursala Pitești, iar, pe fond, a respins cererea de chemare în judecată.

Recursul reclamantei a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., iar criticile concrete de nelegalitate vizează motivarea străină de natura cauzei, schimbarea naturii juridice a cauzei, din acțiune întemeiată pe răspunderea civilă delictuală în acțiune de drept cambial, calificarea greșită a notificării nr. 7025/28.08.2013 și valorificarea greșită a instituției girului titlurilor de valoare.

Analizând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care recurenta-reclamantă impută instanței de apel o motivare necorespunzătoare, prin folosirea, în motivarea hotărârii, a unui argument străin de natura cauzei, respectiv cel referitor la pct. 90 din Norma BNR nr. 6/1994, Înalta Curte constată că este nefondat, având în vedere cele ce succed.

Înalta Curte reține că art. 425 din C. proc. civ. consacră principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate în fapt și în drept, rolul acestui text fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiției, pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanțele superioare.

Noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță de judecată să fi examinat în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse; fără a cere un răspuns detaliat fiecărui argument al reclamantului, această obligație presupune, totuși, ca partea interesată să poată aștepta un răspuns specific și explicit la mijloacele decisive pentru soluționarea procedurii în cauză (CEDO, Cauza Albina contra României, hotărârea din 28 aprilie 2005, Cauza Vlasia Grigore Vasilescu contra României, hotărârea din 8 iunie 2006).

Însă, obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 din Convenție instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea Perez, parag. 81; Hotărârea Van der Hurk, parag. 61; Hotărârea Ruiz Torija, parag. 29; Decizia Jahnke și Lenoble împotriva Franței, Cererea nr. 40.490/98).

Întinderea acestei obligații de motivare poate varia după natura deciziei și nu poate fi analizată decât în lumina circumstanțelor fiecărei spețe (CEDO, decizia Driemond Bouw BV c. Olanda, 2 februarie1999). Judecătorul nu este obligat să răspundă, în mod expres, fiecărui argument invocat de părți, ci doar celor considerate determinante pentru soluționarea litigiului, fiind suficient ca, din întregul hotărârii, să rezulte că a răspuns tuturor argumentelor, în mod implicit, prin raționamente logice.

Raportându-se la chestiunile de care se prevalează recurenta pentru a susține motivarea necorespunzătoare, prin folosirea unui argument străin de natura cauzei, Înalta Curte reține că, pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., sub aspectul invocat, este necesar ca hotărârea atacată să cuprindă numai motive străine de natura cauzei.

Această condiție rezultă din chiar conținutul dispoziției legale invocate care prevede, în mod expres: „Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; (…)”

Or, această cerință nu este îndeplinită în prezenta speță, recurenta susținând că străină de natura cauzei este numai reținerea instanței a incidenței pct. 90 din Norma BNR nr. 6/1994, și nu întreaga motivare a soluției pronunțate de curtea de apel.

Astfel, lecturarea deciziei atacate relevă că instanța de apel a stabilit în concret, clar și concis situația de fapt, a încadrat situația particulară, de speță, în cadrul prevederilor legale incidente, expunând într-o modalitate clară și logică soluția adoptată de admitere a apelului declarat în cauză și de respingere a cererii de chemare în judecată, asigurând posibilitatea exercitării controlului judiciar de către instanțele de control judiciar.

De altfel, se constată, contrar celor afirmate de recurentă, că instanța de apel nu a aplicat în mod direct sau determinant pct. 90 din norma BNR nr. 6/1994, așa cum susține recurenta. În realitate, acest text de lege a fost menționat doar pentru a respinge criticile formulate în faza de atac a apelului, întrucât nu există identitate de situații între cea din speță și cea la care face referire pct. 90 din norma BNR.

Prin urmare, decizia supusă recursului cuprinde motivele de fapt și de drept care justifică soluția instanței de prim control judiciar, argumentele nefiind străine cauzei, astfel că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Al doilea motiv de recurs este, de asemenea, nefondat. Deși recurenta îl subsumează prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate se încadrează, în realitate, în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din același cod, fiind concentrate pe aprecierea instanței de apel, care, în opinia recurentei, ar fi modificat natura juridică a cauzei, transformând-o dintr-o acțiune întemeiată pe răspunderea civilă delictuală într-o acțiune de drept cambial.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta a susținut că întreaga motivare a deciziei conchide spre nerespectarea procedurilor de drept cambial, spre încercarea de a evidenția o culpă a recurentei care nu ar fi formulat sau ar fi lăsat să se perime acțiunile de drept cambial pe care le-ar fi avut la îndemână, făcându-se totală abstracție de răspunderea civilă delictuală care a fost ab initio temei al acțiunii la fond.

Pentru a răspunde criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte Înalta Cute reține că, prin cererea inițială, reclamanta a solicitat atragerea răspunderii pârâtelor și obligarea acestora la repararea prejudiciului cauzat de o presupusă faptă ilicită, constând în demararea ilegală a executării silite a unor bilete la ordin, într-un context în care nu exista datoria care să fi stat la baza acestor titluri de valoare.

Cererea de chemare în judecată a fost fundamentată pe instituția răspunderii civile delictuale, împrejurare față de care era necesară verificarea întrunirii în cauză a condițiilor pentru antrenarea acesteia: fapta ilicită, prejudiciul, vinovăția autorului și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Examinând decizia atacată, Înalta Curte constată că, contrar susținerilor formulate prin memoriul de recurs, instanța de apel nu a schimbat natura juridică a acțiunii, ci a analizat cauza prin prisma răspunderii civile delictuale, făcând trimitere la normele de drept incidente în speță.

În acest punct al analizei trebuie menționat, cu referire la normele de drept substanțial incidente în speță, că, prin decizia de casare, Înalta Curte a constatat că au fost interpretare corect prevederile Legi nr. 58/1934, în sensul că pct. 76 alin. (2) din Norma BNR nr. 6/1994 privind comerțul făcut de instituțiile de credit cu cambii și bilete la ordin se aplică și biletului la ordin, în virtutea dispozițiilor art. 106 din Legea nr. 58/1934, coroborate cu art. 12 din lege.

Totodată, s-a reținut de către instanța de casare că aplicarea de principiu a normei și în situația titlului de valoare din speță și existența unei notificări din partea emitentului titlului nu validează ipso sensu întrunirea în cauză a condițiilor de aplicare a pct. 76 alin. (2) din Norma BNR nr. 6/1994, fiind necesară cercetarea condițiilor de aplicare a normei, în raport de circumstanțele particulare ale speței.

Înalta Curte constată că, în analiza realizată, instanța de apel a reținut în mod corect temeiul juridic al acțiunii, expunând condițiile care trebuie întrunite pentru admiterea unei astfel de acțiuni, procedând la evaluarea îndeplinirii acestora, raportat la situația de fapt.

În ceea ce privește existența faptei ilicite, în limitele trasate de decizia de casare și conform dezlegărilor obligatorii date prin această decizie, instanța de apel a reținut că biletul la ordin are o existență independentă față de actul juridic din care decurge, respectiv contractul încheiat la 10.01.2012 între reclamantă și C S.R.L., iar, odată emis, face obiectul unei reglementări speciale, respectiv Legea nr. 58/1934.

Verificând întrunirea condițiilor pentru aplicarea dispozițiilor pct. 76 alin. (2) din norma BNR, pentru aprecierea existenței/inexistenței unui fapte ilicite în sarcina pârâtei instituție bancară, instanța de apel a reținut că adresa nr. 7025/28.08.2013, de care se prevalează recurenta, nu valorează notificare în sensul dispozițiilor pct. 76 alin. (2) din normă. Aceasta întrucât, nicăieri în cuprinsul acestei adrese nu se menționează, în mod clar și explicit, că biletele la ordin emise în alb de reclamantă au fost completate în mod abuziv de C S.R.L. și apoi puse în circulație și că nu pot primi la plată aceste titluri, ci este o adresă prin care informează trasul, în speță Banca B, că nu intenționează să mai achite sumele înscrise în biletele la ordin.

Totodată, instanța de apel a reținut că demersurile ulterioare efectuate de reclamantă, prin care a solicitat constatarea nevalabilității biletelor la ordin, și corespondența ulterioară purtată cu banca nu sunt de natură să suplinească lipsurile din adresa nr. 7025/28.08.2013, în condițiile în care biletele la ordin erau scadente în anul 2013.

De asemenea, a reținut împrejurarea că biletele la ordin nu au fost niciodată prezentate instituției bancare în vederea plății. Astfel, a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile stipulate de reglementarea anterior menționată.

În consecință, instanța a concluzionat că pârâta a acționat în conformitate cu prevederile Legii nr. 58/1934, iar demararea procedurii de executare silită nu a fost realizată cu încălcarea dispozițiilor legale, astfel încât nu poate fi considerată o faptă ilicită.

În continuare, urmând indicațiile trasate prin decizia de casare, instanța de apel, în analiza posibilității de a obliga pârâta la repararea prejudiciului cauzat prin exercitarea drepturilor sale, a interpretat corect dispozițiile art. 1353 și art. 1354 C. civ. Astfel, instanța a concluzionat că pârâta nu a acționat abuziv în demararea procedurii de executare silită și că reclamanta a avut la dispoziție o cale specială pentru a invoca apărările împotriva titlului executoriu, dar a ales să nu o utilizeze.

Astfel, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale sub aspectul existenței faptei ilicite și a vinovăției pârâtelor, curtea de apel a admis apelul declarat în cauză și a respins cererea de chemare în judecată, ca nefondată.

Prin urmare, este evident că instanța de apel a analizat cauza prin prisma normelor de drept material care reglementează răspunderea civilă delictuală, cu trimitere la dispozițiile legale care reglementează biletul la ordin – aplicabile în speță -, respectând întocmai dreptul de dispoziție al reclamantei, astfel că nu poate fi reținută incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce privește cel de-al treilea motiv de recurs dezvoltat de recurentă, prin care se susține că instanța a aplicat și interpretat greșit normele de drept material, apreciind că adresa nr. 7025/28.08.2013 nu constituie o notificare conform prevederilor pct. 76 alin. (2) din Norma BNR nr. 6/1943, instanța de recurs urmează a îl înlătura de la analiză, având în vedere considerațiile ce succed.

Lecturarea memoriului de recurs relevă că argumentarea acestui motiv de casare invocat este orientată spre finalitatea, indicată expres de către această parte procesuală, de a califica natura juridică a adresei nr. 7025/28.08.2013 ca fiind notificare în sensul dispozițiilor pct. 76 alin. (2) din Norma BNR nr. 6/1943.

Or, instanța supremă remarcă în această privință faptul că potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ. 1865, „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: (...) 8. când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”.

Noul Cod de procedură civilă (aplicabil cauzei pendinte) nu mai prevede în cadrul reglementării art. 488 acest motiv de casare, ceea ce determină din punct de vedere al metodelor curente de interpretare, concluzia că eventuala greșită calificare a unui act juridic nu mai este reglementată ca reprezentând o critică vizând legalitatea hotărârii judecătorești recurate, ci o critică vizând temeinicia sa. Aceasta întrucât, într-adevăr, decelarea pe baza dovezilor administrate cauzei, a voinței părților la momentul încheierii unui act juridic, precum și interpretarea actelor juridice reprezintă un aspect de temeinicie, și nu unul de legalitate.

Așadar, criticile de acest gen nu pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut de prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., astfel cum greșit a invocat recurenta, calificarea juridică a conținutului concret al unui act juridic nemaireprezentând o problemă de legalitate, ci una de temeinicie, rezolvabilă pe baza analizei probelor administrate cauzei, atribut al instanțelor devolutive ale fondului cauzei.

Mai trebuie subliniat faptul că dezacordul recurentei față de evaluarea făcută de instanța de apel în privința naturii juridice a adresei în discuție nu are semnificația unei interpretări greșite a normelor de drept incidente în speță, ci reflectă o opinie diferită a părții recurente cu privire la modul de analiză a probelor administrate în dosar. Cum în recurs nu este posibilă reevaluarea situației de fapt și a probelor, opinia astfel exprimată de recurentă nu poate constitui suportul realizării controlului judiciar în această etapă procesuală.

Prin ultimul motiv de recurs, recurenta-reclamantă a invocat încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 76 alin. (2) din Norma BNR nr. 6/1994 și de art. 41 din Legea nr. 58/1934. În acest sens, a arătat că biletele la ordin au fost girate de C S.R.L. către Banca B, în perioada mai-iunie 2013, acestea având scadența în septembrie 2013. Ca urmare a girului, banca a devenit posesoarea biletelor la ordin, dar posesoare de rea-credință, având în vedere că biletele la ordin au fost acceptate ca garanție pentru un credit, fără a fi însoțite de facturile doveditoare aferente și fără a fi acceptate la plată de către recurentă.

Totodată, recurenta a menționat că specificul situației de față constă în faptul că pârâtele au întrunit atât calitatea de posesoare (de rea credință) a titlurilor de credit cât și de instituție bancară care primea la plată titlurile.

Drept urmare, în opinia recurentei, în condițiile în care Banca B a fost notificată la data de 28.08.2013 cu privire la completarea abuzivă de către C S.R.L. a biletelor la ordin, chiar dacă la această dată banca era posesoarea titlurilor (primite anterior cu titlu de garanție), la momentul scadenței, aceeași Banca B nu trebuia să accepte la plată biletele la ordin și nu trebuia să demareze executarea silită.

Cu referire la argumentele dezvoltate, Înalta Curte le va înlătura din analiză, având în vedere că acestea sunt referiri critice la situația de fapt stabilită în etapa procesuală anterioară și la modalitatea în care au fost evaluate probele administrate. Or, criticile care vizează aprecierea situației de fapt și evaluarea probelor nu pot fi acceptate pentru examinare de instanța de recurs, aceasta având competența exclusivă de a verifica legalitatea hotărârii atacate, nu de a reaprecia situația de fapt.

Simpla invocare a textului de lege, însoțită, în cazul de față, de afirmații critice cu privire la situația de fapt, la administrarea și aprecierea probelor, pentru a conchide în final, în sensul aplicării greșite în cauză, a dispozițiilor legale substanțiale, nu echivalează cu generarea unui control de legalitate al deciziei pronunțate.

Drept urmare, nefiind dezvoltate critici care să se grefeze pe raționamentul juridic al instanței de apel și la concreta aplicare/interpretare greșită a dispozițiilor de drept material, aceste argumente vor fi înlăturate ca inadmisibile în recurs.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că hotărârea recurată a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea recurentei-reclamante la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă Banca B S.A., reprezentând onorariu de avocat, acestea fiind dovedite cu extrasul de cont aflat la fila 111 în dosarul de recurs, menționatul onorariu fiind redus conform dispozițiilor art. 451 alin. (2) din același act normativ, de la suma de 20.734,62 lei, ținându-se seama de complexitatea cauzei și munca efectiv îndeplinită de avocat în cadrul procedurii derulate în etapa recursului.

Totodată, în temeiul art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008, cheltuielile procesuale avansate de stat, constând în ajutorul public judiciar acordat prin încheierea din 14 iunie 2023, sub forma reducerii taxei judiciare de timbru aferentă soluționării recursului și eșalonării plății, vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 4363/2022 din 01 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Pitești – Secția I civilă.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă Banca B S.A. a cheltuielilor de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în sumă de 10.000 lei, reprezentând onorariu de avocat.

Cheltuielile procesuale avansate de stat rămân în sarcina acestuia, potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 aprilie 2024.