ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 614/2016

Decizia nr. 614/2016

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 23 mai 2011, reclamanta SC A. SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Banca B. (România) SA, prin Banca C. - Sucursala Pitești și chematul în garanție Biroul Executorului Judecătoresc D., obligarea pârâtei la plata sumei de 149.940 RON, plus dobânda legală, iar în cazul în care aceasta va fi exonerată de plata sumei amintite, să fie obligat chematul în garanție la plata sumei în echivalentul solicitat, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că nu are calitatea de debitoare în prezenta cauză, întrucât nu există niciun fel de raport care să justifice cererea în pretenții a reclamantei și pe cale de consecință, să se dispună respingerea acțiunii în pretenții formulată de SC A. SRL.

Instanța a analizat cu precădere excepția invocată, față de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., care impun instanței să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură care pot face de prisos cercetarea în fond a pricinii.

Prin sentința nr. 1970 din 20 decembrie 2011, Tribunalul Comercial Argeș a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Băncii B. (România) SA și a respins acțiunea.

Împotriva acestei soluții, reclamanta a formulat apel, în termen legal, invocând critici de nelegalitate sub aspectul admiterii în mod greșit a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, deși acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 998 și 1000 alin. (3) C. proc. civ., respectiv răspunderea comitentului pentru fapta prepusului.

Prin decizia nr. 33/A-C din 23 mai 2012, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Împotriva deciziei nr. 33/A-C din 23 mai 2012 a declarat recurs pârâta Banca B. România SA București, întemeiat pe art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, în principal casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului intimatei și menținerea ca legală a sentinței instanței de fond.

Prin decizia nr. 1512 din 9 aprilie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat în parte decizia și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru soluționarea procesului cu evocarea fondului.

Reînvestită cu soluționarea apelului, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 38/A-C din 13 noiembrie 2013 a admis apelul, a schimbat sentința în sensul că a admis acțiunea, fiind obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 149.940 RON, plus dobânda legală.

A fost respinsă acțiunea față de chematul în garanție Biroul Executorului Judecătoresc D. și a fost obligată reclamanta la plata sumei de 16.751,2 RON, cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 32/A-C din 18 februarie 2014, Curtea de Apel Pitești, în complet de divergență, a admis în parte cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 38/A-C din 13 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/1259/2011**, a completat decizia în sensul că au fost obligate pârâtele Banca B. SA București și Banca C. - sucursala Pitești să plătească reclamantei SC A. SRL și indexările la zi.

Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 38/A-C din 13 noiembrie 2013 este întemeiată în parte, având în vedere că la fond, instanța a fost investită de reclamantă cu un capăt de cerere, prin care a solicitat să fie obligată pârâta la plata sumei de 149.940 RON plus dobânzile legale și indexările la zi.

Prin încheierea din 18 martie 2014, Curtea de Apel Pitești a admis cererea și a îndreptat eroarea materială strecurată în dispozitivul deciziei nr. 38/A-C din 13 noiembrie 2013, în sensul că au fost obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 16.751,2 RON către reclamantă și nu reclamanta către pârâte, cum în mod greșit s-a reținut, apreciind că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 281 C. proc. civ., care prevăd posibilitatea instanței ca, din oficiu, sau la cerere, să îndrepte erorile sau omisiunile strecurate în hotărâri sau încheieri.

Împotriva deciziei nr. 38/A-C din 13 noiembrie 2013, în termen legal, a formulat recurs pârâta Banca B. SA București, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 1, 7 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, în principal casarea deciziei recurate și trimiterea apelului spre rejudecare unui complet legal constituit, iar în subsidiar modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului formulat de intimată și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de Tribunalul Specializat Argeș.

Prin decizia nr. 2628 din 23 septembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținând următoarele:

La data de 12 februarie 2015, pârâta Banca B. (România) SA București a formulat note de ședință, arătând că, în rejudecare, instanța trebuie să țină cont de îndrumările date de instanța de control judiciar prin decizia civilă nr. 1512 din 9 aprilie 2013 și decizia nr. 2628 din 23 septembrie 2014.

Prin decizia nr. 672/A-C din 25 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, scția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis apelul formulat de SC A. SRL Pitești în contradictoriu cu Banca B. (România) SA București, Banca C. - sucursala Pitești și chematul în garanție Biroul Executorului Judecătoresc D.; s-a anulat sentința nr. 1970 din 20 decembrie 2011 și pe fond s-a respins cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție; s-a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut în principal următoarele:

Conform probatoriului administrat în cauză, la data de 09 iunie 2008 a fost înființată în conformitate cu dispozițiile art. 452-461 C. proc. civ., poprirea executorie asupra contului aparținând debitoarei SC E. SRL până la concurența sumei de 149.940 RON, reprezentând creanță și 9.092 RON onorariu și cheltuieli de executare, ambele sume în favoarea creditorului SC A. SRL.

Adresa de înființare a popririi a fost înaintată către Banca C. Pitești.

Potrivit dispozițiilor art. 454 alin. (2

3

) C. proc. civ., în cazul în care adresa de înființare a popririi se adresează unei unități operaționale a unei bănci, poprirea va fi înființată asupra conturilor pe care debitoarea urmărită le are deschise la acea unitate.

Potrivit înscrisurilor existente la dosar și raportului de expertiză contabilă, nu s-a făcut dovada că s-a solicitat înființarea popririi pentru toate conturile persoanei juridice, în condițiile art. 454 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale, pentru fapta proprie instituită de art. 998 și art. 999 C. civ., se cer a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.

Apelanta SC A. SRL nu a făcut dovada existenței vreunei sume de bani în contul debitoarei deschis la unitatea operațională poprită, astfel că nu se poate reține existența vreunei fapte ilicite săvârșite de unitățile bancare.

Instanța de apel a mai reținut că apărările formulate de intimata Banca B. România SA în legătură cu incidența dispozițiilor art. 460 C. proc. civ. sunt întemeiate. În aplicarea textului de lege arătat, în condițiile în care creditorul ar fi apreciază că a fost prejudiciat ca urmare a neexecutării culpabile de către terțul poprit o obligațiilor de a se supune măsurii solicitate de executorul judecătoresc și de a proceda la înființarea popririi asupra sumelor de bani ce ar fi fost deținute de debitoare în conturile deschise la unitatea bancară ar fi avut posibilitatea de a angaja răspunderea terțului poprit prin obținerea unei hotărârii judecătorești de validare a popririi, cum de altfel s-a statuat irevocabil și prin decizia de casare nr. 2628 din 23 septembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/1259/2011**.

În prezenta cauză, Curtea reține că prin sentința civilă nr. 3177 din 01 aprilie 2011 pronunțată în Dosarul nr. x/280/2008, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 201 din 25 ianuarie 2012 prin care s-a respins recursul ca nefondat, s-a respins cererea de validare a popririi formulată de creditoarea SC A. SRL în contradictoriu cu debitoarea SC E. SRL și terțul poprit Banca B.

În litigiul dedus judecății nu se poate reține o faptă ilicită în sarcina salariatei F., aflată în legătură cauzală cu prejudiciul reclamat de apelant, întrucât, la contul deschis de E. la unitatea operațională poprită nu au fost efectuate operațiuni bancare, soldul acestuia fiind zero în perioada 10 iunie 2008 – 14 noiembrie 2011 astfel cum s-a reținut în raportul de expertiză contabilă întocmit de expert contabil autorizat G.

Din înscrisurile depuse la dosar, Curtea a constatat că cererea de chemare în garanție nu este întemeiată deoarece executorul judecătoresc și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau potrivit procedurii de executare silită. Faptul că societatea debitoare nu a avut disponibil în contul poprit care să poată fi valorificat urmare a solicitării de înființare a popririi, în condițiile în care sau depus toate diligentele necesare, nu presupune vinovăția executorului judecătoresc.

În ceea ce privește cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de apelanta reclamantă, instanța de apel nu le-a acordat cu motivarea că deși apelul a fost admis pentru considerentele arătate, pe fond cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție au fost respinse, astfel nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va respinge această cerere.

Prin încheierea din 10 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea formulată de petenta Banca B. România SA, s-a complinit omisiunea din încheierea din data de 18 iunie 2015 în sensul că s-a consemnat că reprezentantul intimatelor-pârâte Banca B. România SA și Banca C. - sucursala Pitești a solicitat plata cheltuielilor de judecată și a depus înscrisuri în susținerea cererii.

Prin decizia nr. 732 din 10 septembrie 2015 s-a respins cererea formulată de petenta Banca B. România SA privind completarea deciziei nr. 672/A-C din data de 25 iunie 2015 și a încheierii din data de 18 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/1259/2011.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, cheltuielile de judecată efectuate de intimata pârâtă, chiar dacă a avut câștig de cauză cu privire la soluția pronunțată asupra fondului cererii de chemare în judecată, nu pot fi acordate deoarece acestea au fost efectuate în apel și solicitate cu acest titlu, iar nu pe fond.

Împotriva deciziei civile nr. 672/A-C din 25 iunie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/1259/2011 al Curții de Apel Pitești a declarat recurs SC A. SRL Pitești invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Banca B. România SA a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 732/A-Com pronunțată de Curtea de Apel Pitești în data de 10 septembrie 2015 invocând dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 9 C. proc. civ.

Banca B. România SA a formulat întâmpinare la recursul declarat de SC A. SRL prin care a solicitat în principal, anularea recursului în raport de faptul că criticile aduse deciziei nu pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de motivele invocate Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părții se anulează ca netimbrată.

Deși recurenta SC A. SRL a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 2.305 RON și timbru judiciar de 5 RON, aceasta a achitat o taxă judiciară parțială în cuantum de 4 RON și timbru judiciar de 0,5 RON.

Față de cele arătate, rezultă că, recurenta SC A. SRL nu și-a îndeplinit obligația procesuală, astfel încât Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 20 pct. 1 și pct. 3 din Legea nr. 146/1997 și a art. 9 din O.G. nr. 32/1995 va anula recursul ca insuficient timbrat.

Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2).

Este adevărat că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la pct. 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs, însă critica invocată de recurentă (încălcarea formelor de procedură în ceea ce privește aplicarea greșită a prevederilor art. 281

1

C. proc. civ.), nu se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 281

2

alin. (1) C. proc. civ., dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara după caz apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.

Alin. (2) a art. 281

2

C. proc. civ. prevede că, cererea se soluționează de urgență cu citarea părților prin hotărâre separată.

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei, rezultă că procedura de judecată a cererii de completare nu a fost încălcată, dimpotrivă părțile au fost legal citate fiind respectate drepturile procedurale ale acestora.

Faptul că soluția adoptată de către instanță prin decizia nr. 732/A Corn din 10 septembrie 2015 nu corespunde cu opinia recurentei nu înseamnă că au fost încălcate regulile procedurale impuse de art. 281

2

C. proc. civ.

Dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. prevăd că modificarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Așadar, prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. consacră două ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs: nemotivarea hotărârii și motivarea contradictorie, ori străină de natura pricinii.

Din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ. precum și din perspectiva criticii recurentei, Înalta Curte reține că considerentele deciziei supuse controlului judiciar sunt în concordanță cu soluția dată deoarece, instanța de apel a apreciat că apelanta nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată față de principiul non reformatio in pejus.

Împrejurarea că raționamentul și argumentele recurentei nu coincid cu cele ale instanței de apel, nu poate fundamenta criticile prin invocarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Literatura juridică a statuat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a cărei hotărâre se atacă a aplicat dispozițiile legale, însă fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greșit.

Din această perspectivă precum și din perspectiva criticilor deciziei recurate, Înalta Curte reține că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuieli de judecată.

La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată se află culpa procesuală dedusă din sintagma „partea care cade în pretenții".

Raționamentul urmărit de legiuitor în cuprinsul art. 274 C. proc. civ., are în vedere culpa procesuală a părții care cade în pretenții, respectiv care pierde procesul.

Este adevărat că prin decizia nr. 672/A-C din 25 iunie 2015, instanța a admis apelul formulat de către SC A. SRL împotriva soluției de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive, însă instanța de apel prin aceeași decizie a respins cererea de chemare în judecată.

Într-o altă exprimare, instanța de apel a admis apelul formulat de SC A. SRL numai în ceea ce privește soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive.

Relevant în cazul de față este faptul că instanța de apel soluționând pe fond pretențiile apelantei-reclamante - SC A. SRL a apreciat că sunt neîntemeiate, motiv pentru care a respins cererea de chemare în judecată.

Așadar, în stabilirea culpei procesuale, instanța de apel ar fi trebuit să se raporteze la partea care a pierdut în final procesul, respectiv SC A. SRL.

Din această perspectivă instanța de apel a interpretat greșit și principiul non reformatio in pejus avut în vedere de către instanța de apel atunci când a respins cererea de obligare a SC A. SRL la plata cheltuielilor de judecată, deoarece suportarea cheltuielilor de judecată este consecința pierderii procesului.

Față de faptul că SC A. SRL a pierdut, în final, procesul (cererea de chemare în judecată a fost respinsă), rezultă fără echivoc că Banca B. România SA este îndreptățită la acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 21.900,36 RON, conform înscrisurilor justificative depuse la Dosar nr. x/1259/2011*** al Curții de Apel Pitești și la Dosar nr. x/1259/2011** al aceleiași instanțe.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1)-(3), art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 281

2

C. proc. civ. va admite recursul declarat de pârâta Banca B. România SA împotriva deciziei nr. 732 A-COM din 10 septembrie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Va modifica decizia recurată în sensul că va admite cererea formulată de pârâta Banca B. România SA și va dispune completarea dispozitivului deciziei nr. 672/A-C din 25 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, în sensul că va obliga reclamanta SC A. SRL la plata sumei de 21.900,36 RON reprezentând cheltuieli de judecată solicitate în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva deciziei nr. 672/A-C din 25 iunie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul declarat de pârâta Banca B. România SA împotriva deciziei nr. 732 A-COM din 10 septembrie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică decizia recurată în sensul că admite cererea formulată de pârâta Banca B. România SA.

Dispune completarea dispozitivului deciziei nr. 672/A-C din 25 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, în sensul că obligă reclamanta SC A. SRL la plata sumei de 21.900,36 RON reprezentând cheltuieli de judecată solicitate în apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2016.