ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2821/2024
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2821/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei:
I.1. Obiectul cererii deduse judecății:
Prin contestația înregistrată la data de 27 iunie 2022 pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva deciziei de compensare nr. 48049/2022.
I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul Argeș, în primă instanță:
Prin sentința civilă nr. 545 din 24 octombrie 2022, Tribunalul Argeș, secția civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, ca nefondată; a respins contestația privind reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca neîntemeiată.
I.3. Decizia și încheierea pronunțate de Curtea de Apel Pitești, în apel:
Prin decizia civilă nr. 3279 din 26 mai 2023, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 545 din 24 octombrie 2022, pronunțate de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2022, intimate fiind pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor; a schimbat sentința în sensul că a admis în parte acțiunea; a anulat în parte decizia de compensare nr. 48049/20 aprilie 2022, emisă de intimata-pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor în ceea ce privește evaluarea despăgubirilor, respectiv urmează să fie avută în vedere zona C pentru imobilul teren de 0,18 ha; a respins celelalte pretenții.
Prin încheierea de ședință din 24 mai 2024, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins excepția tardivității; a respins cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 3279 din 26 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă în dosarul nr. x/2022, formulată de petentul A..
II. Calea de atac exercitată în cauză:
Împotriva încheierii de ședință din 24 mai 2024, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a declarat recurs petentul A..
Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 02 august 2024, sub nr. x/2022/a1, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 09 august 2024, a constatat că cererea de recurs îndeplinește cerințele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ. în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a aceluiași articol, a reținut că recurentul-petent nu a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. în raport de dispozițiile art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit că recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
II.1. Motivele de recurs:
Recurentul-petent a solicitat casarea încheierii atacate, cu consecința trecerii în dispozitivul deciziei nr. 3279 din 26 mai 2023 a categoriei terenului curți construcții intravilan, categoria C de impozitare, conform adeverinței nr. x/20.03.2020.
În motivare, făcând trimitere la art. 443 C. proc. civ. potrivit căruia lămurirea dispozitivului deciziei se face de aceiași instanță care a pronunțat decizia, a arătat că decizia nr. 3279 din 26 mai 2023 a fost pronunțată de judecătorii B. și C., însă încheierea din 24 mai 2024 este lovită de nulitate, întrucât a fost pronunțată de judecătorii C. și D., ultimul judecător fiind incompatibil.
II.2. Apărările formulate în cauză:
La data de 30 august 2024, în termen legal, intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat împotriva încheierii din 24 mai 2024, dată împotriva cererii de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 3279 din 26 mai 2023 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, hotărâre care nu este susceptibilă de recurs, întrucât este pronunțată de Curtea de Apel Pitești în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului, în raport de prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4, art. 483 alin. (2) teza finală și art. 35 din Legea nr. 165/2013.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de lămurire a dispozitivului, ca inadmisibilă, în raport de art. 604 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că reclamantul și-a exprimat nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată și a invocat pretinse greșeli de judecată ce nu pot fi analizate în acestaă procedură.
În referire la art. 443 C. proc. civ., a susținut că reclamantul a criticat soluția dată de instanța de apel în sensul că nu a dispus acordarea de despăgubiri având în vedere categoria de folosință actuală a imobilului, ci a luat în considerarea categoria de folosință de la momentul preluării, așa cum prevede Legea nr. 165/2013.
Or, dispozitivul deciziei civile nr. 3272 din 26 mai 2023 este clar și nu conține date potrivnice, întrucât intimata este obligată să anuleze în parte decizia de compensare nr. 48049 din 20 aprilie 2022 în ceea ce privește evaluarea despăgubirilor, respectiv urmează să fie avută în vedere zona C pentru imobilul teren de 0,18 ha.
Prin cererea formulată, reclamantul tinde practic să obțină o modificare a deciziei, în sensul că instanța să stabilească acordarea de despăgubiri prin eludarea legii cu evaluarea imobilului având în vedere categoria actuală și nu cea de la momentul preluării.
Potrivit Legii nr. 165/2013 evaluarea imobilelor se va face ținând cont de categoria de folosință la nivelul perioadei de referință și de amplasamentul actual, însă în cauză categoria de folosință la nivelul perioadei de referință este fâneață astfel cum rezultă din adresa nr. x/06.03.2017 a Primăriei Câmpulung, județul Argeș.
A mai susținut că a pus în aplicare decizia civilă nr. 3272 din 26 mai 2023, fiind emisă decizia de compensare nr. 57053/14.06.2023, pe care reclamantul a contestat-o fiind înregistrat pe rolul instanței dosarul nr. x/2023.
La data de 09 septembrie 2024, prin poștă, recurentul-petent a depus răspuns la întâmpinare, prin care a arătat, față de apărările formulate de partea adversă, că sentințele date de instanță privind contestațiile împotriva deciziilor date de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor sunt supuse numai apelului, lege contrară art. 6 din C.E.D.O.
A susținut că nu a contestat decizia, ci a cerut instanței să completeze dispozitivul acesteia în sensul menționării categoriei terenului curți construcții intravilan, categoria C de impozitare, conform adeverințelor emise de Primăria Câmpulung Muscel.
II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:
Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:
"Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 23 iunie 2022, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471
1
și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471
1
alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 26 septembrie 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului declarat în cauză la data de 10 decembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, termen le care instanța a invocat din oficiu excepția inadmisibilității căii de atac, reținând cauza în pronunțare pe această excepție.
II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:
Analizând, cu prioritate, excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, în condițiile art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, a solicitat anularea dispoziției de compensare nr. 48049 din 20 aprilie 2022 emisă de pârâta Comisia Națională de Compensare a Imobilelor.
Înalta Curte reține că, prin decizia a cărei anulare a solicitat-o reclamantul, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent acestuia pentru terenul în suprafață de 0,18 ha situate în intravilanul municipiului Câmpulung, tarlaua x, județul Argeș, validat prin Hotărârea Comisiei Județene Argeș nr. 460/18.04.2002, anexa de despăgubiri 40 poziția 45.
Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 reglementează, prin art. 26 alin. (3), dreptul persoanei îndreptățite să atace decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare, hotărârea tribunalului fiind supusă recursului, care este de competența curții de apel [art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor].
Dispozițiile tranzitorii ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. prevăd că:
"(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se menționează că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară."
Prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 stipulează obligația entităților învestite de lege cu soluționarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, în termenele stabilite. Prin art. 34 s-a stabilit procedura de soluționare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Conform dispozițiilor art. 35 din același act normativ "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi. Obligația entității învestite conform legii de soluționare, pe cale administrativă, a notificărilor legal formulate, fie prin restituire în natură, fie prin acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, se menține chiar în condițiile neexercitării procedurii judiciare prevăzute de art. 35 din Legea nr. 165/2013. (4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului."
Rezultă, așadar, prin prisma textelor de lege evocate, că decizia civilă nr. 3279 din 26 mai 2023 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, pronunțată în soluționarea unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului, este o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., nesuspectibilă de cenzură pe calea recursului, operând în acest caz principiul legalității căii de atac, reglementat de art. 129 din Constituția României și art. 457 alin. (1) C. proc. civ., în sensul în care admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătorești este condiționată de exercitarea acesteia, în condițiile legii.
La rândul ei, nici încheierea din 24 mai 2024 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă nu este supusă recursului, potrivit dispozițiilor art. 446 C. proc. civ., fiind o hotărâre definitivă.
Astfel, pentru a da eficiență acestor reglementări legale, instanța este obligată să examineze calea de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală civilă.
În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor legale evocate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii de ședință din 24 mai 2024, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii de ședință din 24 mai 2024, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 decembrie 2024.