ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6855/2008

Asupra recursului de față;

Din analiza lucrărilor dosarului,

constată următoarele :

Prin dispoziția nr. 4440 din 18

iulie 2005, Primarul General al Municipiului București a respins cererea

formulată, în baza Legii nr. 10/2001 de S.I. și S.A., vizând restituirea în

natură a terenului în suprafață de 260 mp, situat în București, și a stabilit

ca valoare echivalentă a imobilului, suma de 579.500.000 lei, contravaloarea a

20.748 dolari SUA, în limita căreia urmează a fi stabilite măsurile

reparatorii.

La 21 februarie 2007, persoanele

îndreptățite au contestat această dispoziție, solicitând instanței, în

contradictoriu cu Primăria Municipiului București, prin Primar General, să

oblige pârâtul de a le restitui în natură terenul în legătură cu care au

formulat notificarea.

Investit în primă instanță,

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 1342 din 24

octombrie 2007, a respins contestația reținând în esență că, pe de o parte, din

conținutul notificării formulată de petenți la 8 noiembrie 2001, rezultă că

aceștia au menționat expres că, în cazul când restituirea în natură a terenului

nu este posibilă, solicită despăgubiri în sumă de 15.000 dolari SUA (prin

dispoziția emisă stabilindu-se că valoarea terenului în limita căreia aceștia

sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii este de 20.748 dolari SUA) iar pe de

altă parte, din probele administrate rezultă cu certitudine că terenul

solicitat este afectat de elemente de sistematizare, respectiv spațiu verde

aferent unui bloc de locuințe și teren de joacă, fapt ce impune incidența în

cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001,

republicată.

Soluția a fost menținută de Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă, care, în esență cu aceeași motivare,

prin decizia nr. 277 din 11 aprilie 2008, a respins ca nefondat apelul

contestatorilor.

În cauză, au declarat recurs în

termen legal, contestatorii S.I. și S.A. care, invocând temeiurile prevăzute de

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susțin în esență că soluția nerestituirii

în natură a terenului ce a făcut obiectul notificării este greșită, întrucât

imobilul este liber de construcții și rețele edilitare, fiind ocupat doar

parțial de un spațiu de joacă pentru copii.

Greșită de asemenea, se mai arată,

este și trimiterea pe care instanța de apel o face la dispozițiile O.U.G. nr.

114/2007, care nu interzic restituirile terenurilor preluate abuziv, chiar dacă

ele au afectațiunea de spații verzi, ci doar schimbarea destinației acestora,

aspect total diferit.

Recursul se privește ca nefondat

urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 10.3 din

H.G. nr. 250 din 7 martie 2007, pentru aprobarea Normelor Metodologice de

aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, înainte de a aprecia asupra posibilității

de a restitui în natură terenul solicitat pe calea notificării, entitatea

investită are obligația de a identifica cu exactitate imobilul și vecinătățile

și totodată de a verifica destinația actuală a acestuia, pentru ca acordarea

acestei măsuri reparatorii să nu afecteze existența și utilizarea normală a

unor investiții sau amenajări de utilitate publică.

În această sintagmă sunt cuprinse

toate acele amenajări destinate a servi nevoilor comunității, inclusiv

amenajările de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, spațiile de joacă

pentru copii, parcurile și grădinile publice, piețele pietonale etc.

În cazul când se constată astfel de

situații, restituirea în natură trebuie limitată numai la terenurile libere sau

la acele suprafețe care nu sunt cuprinse într-un plan urbanistic general sau

zonal, respectiv nu sunt destinate a deservi nevoile comunității.

În acest sens sunt și dispozițiile

O.U.G. nr. 114/2007, pentru modificarea O.U.G. nr. 195/2005, privind protecția

mediului, la care în mod corect instanța de control judiciar a făcut trimitere,

cât și dispozițiile Legii nr. 24 din 15 ianuarie 2007 „privind reglementarea și

administrarea spațiilor verzi din zonele urbane”, care consacră apartenența la

domeniul public și instituie măsuri de protecție pentru toate spațiile verzi

create în baza unor documentații de urbanism și amenajare a teritoriului,

aprobate conform legii.

În speță, din actele cauzei rezultă

că imobilul ce a făcut obiectul notificării este afectat unor amenajări de

utilitate publică, respectiv spațiul verde aferent blocului nr. 1 și teren de

joacă pentru copii, expertiza tehnică invocată de recurenți, învederând chiar

posibilitatea existenței unor rețele subterane, detectabile doar cu aparatură

tehnică de specialitate (a se vedea f. 16 și 91 – dos. 2204/3/2007 al

Tribunalului București, secția a III-a civilă).

Ca atare, în mod corect au apreciat

instanțele asupra oportunității acordării măsurilor reparatorii în echivalent.

Așa fiind, recursul urmează a se

respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca

nefondat recursul declarat de contestatorii S.I. și S.A. împotriva deciziei nr.

277/A din 11 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie

2008.