ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 139/2025

Din examinarea actelor din dosar, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare sub dosar nr. x/83/2022, reclamanta S.C. A S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B S.R.L., ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 1.810.013,39 lei, reprezentând: 1.382.180,98 lei contravaloare marfa livrată și neachitată și 427.832,41 lei penalități de întârziere calculate conform contractului; rezoluțiunea contractului nr. 1476/18.09.2018 și obligarea pârâtei la restituirea avansului în cuantum de 536.002,11 lei, avans achitat pentru marfa nelivrată; obligarea pârâtei la predarea cantității de 245 tone grâu, marfă aflată în custodia acesteia conform procesului-verbal de custodie nr. 2196/31.12.2018 sau plata contravalorii acesteia - în sumă de 159.250 lei.

Prin sentința nr. 234 din 18 decembrie 2023, Tribunalul Satu Mare – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal a respins excepția prescripției invocată de pârâtă, ca neîntemeiată. A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B S.R.L. A dispus rezoluțiunea parțială a contractului 1476/18.09.2018 și a obligat pârâta să restituie reclamantei suma 536.002,11 lei. A obligat pârâta să achite reclamantei suma de 1.382.180,98 lei, cu titlu de debit principal, suma de 427.832,41 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente de 0,1% pe zi de întârziere, calculate până la data de 10.12.2021 și, în continuare, până la achitarea efectivă și integrală a debitului. A respins celelalte pretenții ca neîntemeiate. A obligat pârâta la plata sumei de 74.560,13 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. A obligat pârâta la plata, în favoarea d-nei. expert C, a sumei de 2.100 lei, reprezentând onorariu expert.

Prin decizia nr. 93/2024-A din 15 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a Civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta B S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 234 din 18 decembrie 2023 și a încheierii din 23 mai 2022, pronunțate de Tribunalul Satu Mare – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal și a fost obligată apelanta să plătească intimatei cheltuieli de judecată în apel în cuantum de 10.000 lei.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs.

În motivare, recurenta-pârâtă arată că decizia recurată este rezultatul greșitei aplicări a normelor de drept material.

Sub un prim aspect, recurenta-pârâtă susține că instanța de apel în mod greșit a apreciat corectitudinea împrejurării că prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției de inadmisibilitate a acțiunii reclamantei pe care a invocat-o în cursul procesului, având în vedere că între părți există un contract de ipotecă, ce deschide reclamantei calea executării silite imobiliare pentru orice fel de datorii izvorâte din relațiile comerciale pentru care a fost promovată acțiunea dedusă judecății.

Recurenta-pârâtă precizează că între părți se derulează raporturi comerciale din anul 2006, iar că, în ceea ce privește petitul izvorât din contractul de vânzare-cumpărare nr. 1476 din 18.09.2018, a înțeles să formuleze mai multe apărări și excepții, respectiv că, raportat la dispozițiile contractuale, a invocat excepția de necompetență generală a instanțelor judecătorești, având în vedere că părțile au prevăzut în contract o clauză compromisorie, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Sub un alt aspect, recurenta-pârâtă precizează că, pentru garantarea obligațiilor de plată, a încheiat contracte de ipotecă în favoarea intimatei-reclamante, astfel că aceasta are la îndemână executarea silită directă a terenurilor, perspectivă din care acțiunea sa judiciară apare ca fiind lipsită de interes juridic.

Cu referire la pretențiile formulate în sensul obligării sale la plata sumelor datorate, arată că este de acord cu această solicitare, dar precizează că reclamanta nu a calculat corect aceste sume, deoarece a refuzat să ia în calcul anumite compensări, să îi acorde discount-urile contractuale și a calculat penalități contractuale, în condițiile în care nu a arătat care este izvorul acestor penalități, iar mai mult decât atât, chiar reclamanta este în culpă contractuală.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recursul a fost comunicat intimatei-reclamante la 26.06.2024.

La 29 octombrie 2024, intimata-reclamantă a depus la dosar concluzii scrise.

Prin încheierea din 30 octombrie 2024, s-a dispus amânarea judecării cauzei în vederea soluționării cererii de acordare de facilități la plata taxei judiciare de timbru, formulată de recurenta-pârâtă.

Prin încheierea din cameră de consiliul din 30 octombrie 2024, pronunțată în dosar nr. x/83/2022/a2 a fost respinsă cererea formulată de recurenta-pârâtă privind acordarea de facilități la plata taxei judiciare de timbru.

La 15 ianuarie 2025, recurenta-pârâtă a formulat cerere de suspendare a judecării cauzei, ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței în ceea ce o privește, prin încheierea civilă nr. 942 din 20 septembrie 2024, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul de insolvență nr. x/100/2025. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 75 din Legea nr. 85/2014.

La 20 ianuarie 2025, intimata-reclamantă a formulat note de ședință, prin care a solicitat anularea recursului ca netimbrat, respingerea cererii de suspendare a judecării cauzei, ca neîntemeiată, iar pe fond, respingerea recursului ca neîntemeiat.

Înalta Curte, analizând cu prioritate chestiunea timbrajului, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 24 alin. (2), coroborat cu art. 32 și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, reține următoarele:

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Totodată, dispozițiile art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 stabilesc că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege, iar art. 33 statuează că acestea se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, ,,În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 lei”.

Pe de altă parte, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În cauză, a fost stabilită în sarcina recurentei-pârâte obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 13.532,58 lei, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Astfel, recurentei-pârâte i s-a pus în vedere prin adresa comunicată la 25.06.2024, potrivit dovezii existente la fila 20 din dosar, să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru de 13.532,58 lei.

Recurenta-pârâtă a formulat cerere de acordare facilități la plata taxei judiciare de timbru, iar prin încheierea din cameră de consiliul din 30 octombrie 2024, pronunțată în dosar nr. x/83/2022/a2, a fost respinsă cererea formulată de aceasta.

Se impune a se arăta, de asemenea, că, potrivit deciziei nr. 2/2024 privind examinarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 284 din 2 aprilie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat în sensul că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, coroborate cu prevederile art. 32 și 33 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, raportat la dispozițiile art. 197, art. 470 alin. (2) și (3), respectiv art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., în cazul cererilor de chemare în judecată și al căilor de atac introduse sau declarate de către debitor anterior deschiderii procedurii de insolvență, supuse taxei judiciare de timbru, potrivit legii, însușirea cererii de chemare în judecată sau a căii de atac de către practicianul în insolvență desemnat în procedura ulterior declanșată nu atrage scutirea de la plata taxei judiciare de timbru.

Înalta Curte reține că recurenta-pârâtă a formulat cerere de recurs la data de 22.05.2024, anterior deschiderii procedurii insolvenței la 20.09.2024, prin încheierea civilă nr. 942, pronunțată de Tribunalul Maramureș – Secția a II-a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr. x/100/2024.

Ca atare, în raport de decizia pronunțată în interesul legii, enunțată mai sus, aceasta avea obligația de a achita taxa judiciară de timbru, astfel cum i s-a pus în vedere de către instanță, obligație ce nu a fost îndeplinită.

Prin urmare, având în vedere faptul că în cauză recurenta-pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de timbrare ce îi revenea până la acest termen de judecată și că nu operează scutirea legală de la obligația timbrării, Înalta Curte urmează a da eficiență dispozițiilor art. 32 și art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, precum și prevederilor art. 494, coroborat cu art. 197 C. proc. civ. și să dispună anularea recursului, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B S.R.L., prin administrator judiciar C.I.I. D, împotriva deciziei nr. 93/2024-A din 15 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a Civilă, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2025.