ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2435/2023

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă la data 22 februarie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta-pârâtă A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta-reclamantă B. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 230.014,57 RON, reprezentând penalități pe zi de întârziere, datorate pentru neexecutarea la timp a obligației de livrare a cantității de 1.480,86 tone de grâu asumate prin contractul de prestări servicii nr. x/17.08.2021, calculate de la data punerii în întârziere (16.11.2021) și până la data introducerii acțiunii (18.02.2022), actualizată până la data executării obligației de livrare a întregii cantități stipulate, cu cheltuieli de judecată.

Ulterior, pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și admiterea cererii reconvenționale, în sensul constatării caracterului abuziv și implicit nulitatea absolută a art. 4.1. din Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/17.08.2021, cu consecința eliminării acestuia din contract sau, în subsidiar, reducerea penalității prevăzute de art. 4.1. din Contract stabilită în sarcina pârâtei-vânzătoare în temeiul art. 1541 C. civ., cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2098 din 15 noiembrie 2022, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a admis în parte cererea și a obligat pe pârâta-reclamantă B. S.R.L. la plata către reclamanta-pârâtă A. S.A. a sumei de 230.014,57 RON cu titlu de penalități de întârziere și a sumei de 5706 RON cheltuieli de judecată, respingând cererea reconvențională formulată de reclamanta-pârâtă B. S.R.L., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2098/15 noiembrie 2022 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a declarat apel pârâta-reclamantă B. S.R.L., invocând în principal excepția nulității hotărârii atacate, în conformitate cu dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 192/A-COM din 19 mai 2023, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta-reclamantă B. S.R.L. - prin administrator C., împotriva sentinței civile nr. 2098 din 15 noiembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, în dosarul nr. x/2022.

Împotriva acestei decizii, recurenta B. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de apel ca nefondate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În motivarea recursului s-a susținut, în esență, că instanța de apel s-a limitat doar la a prelua integral considerentele instanței de fond și a spune că, "în speță nu poate fi vorba de inexistența refuzului de a executa obligația, deoarece, așa cum corect a precizat prima instanță de judecată, părțile contractului s-au aflat pe poziție de egalitate juridică, reclamanta întocmind corespondență către pârâtă, în sensul executării obligației de livrare, ulterior împlinirii acestui termen, așa cum rezultă din cele două e-mail din data de 02.11.2021 și 10.11.2021. A rezultat și faptul că pârâta-reclamantă a luat cunoștință de intenția reclamantei-pârâte de a activa clauza penală în caz de neexecutare, aspect ce a rezultat din adresa de înregistrare nr. x din 10.11.2021, în care s-a precizat că se acordă un termen de 5 zile pentru livrarea întregii cantități, dar și din notificarea transmisă prin e-mail la data de 16.11.2021, aflată la dosar fond, înscrisuri care se înscriu ca finalitate în cadrul punerii în întârziere, conform art. 1523 C. civ..".

Aceasta, în pofida faptului că, în opinia recurentei, a arătat și motivat, în ceea ce privește e-mailul, pe care i l-a transmis intimatei la 16.11.2021, contrar celor reținute de către instanța de apel, că el nu reprezintă un refuz de executare a obligației în sensul art. 1523 alin. (2) pct. c) C. civ.

In fapt, prin email-ul transmis de către recurentă, aceasta nu a refuzat executarea obligației, ci a solicitat acordarea unui termen suplimentar mai îndelungat, dar totuși rezonabil pentru îndeplinirea acesteia, termenul de 5 zile acordat de către intimată fiind unul complet, nerezonabil și disproporționat prin raportare la conținutul obligației de executat și întregul context faptic.

Prin dispozițiile art. 1523 alin. (2) pct. c) C. civ., a susținut recurenta, legiuitorul a avut în vedere existența unui refuz neîndoielnic de executare a obligației, fiind necesar ca această manifestare a refuzului să fie una evidentă și nu doar subînteleasă. Astfel, doar în ipoteza în care înainte de termenul de scadență, după expirarea acestuia, debitorul îi comunică creditorului că nu va executa obligația sau când neglijează în mod repetat să își execute obligația, se poate considera că acesta este de drept în întârziere, conform art. 1523 alin. (2) pct. c) C. civ., situații neincidente în speță.

De asemenea, în ceea ce privește instituția termenului suplimentar de executare, recurenta menționează că, deși, acest remediu nu se regăsește nominal în enumerarea cuprinsă în art. 1516 C. civ., decât drept condiție prealabilă invocării celorlalte remedii, acesta este indirect reglementat prin dispozițiile art. 1522 C. civ. Astfel, acest remediu constă în obligația creditorului, în ipoteza ajungerii obligației la scadență, fără a fi executată, să acorde debitorului un termen suplimentar în care acesta să își execute obligațiile contractuale.

După redarea art. 1522 C. civ., recurenta a menționat că, prin excepție, acordarea acestui termen nu este necesară dacă debitorul este pus de drept în întârziere ca urmare a unei prevederi legale (art. 1523 C. civ.) sau ca urmare a unei clauze contractuale care prevede punerea de drept în întârziere, situații neincidente în speță.

Cu toate acestea, instanța de apel a ignorat complet textele de lege invocate de apelantă limitânduse să spună doar că "nu poate fi primită nici susținerea pârâtei cum că nu ar fi refuzat executarea obligației de livrare, ci doar a solicitat un termen mai îndelungat, cât timp aceasta avea obligația să livreze marfa, grâu de panificație recolta anului 2021, până la data de 30.10.2021, conform Anexei 3 la contract, iar propunerea sa implica livrarea mărfii restante până la 01.04.2022".

Aceasta, deși, chiar dispozițiile legale menționate anterior prevăd obligația creditorului de a acorda debitorului un termen de executare, ținând sema de natura obligației și de împrejurări, nu unul pur discreționar.

În ceea ce privește forma punerii în întârziere, a susținut recurenta, instanța de apel a ignorat complet legea contractului (legea părților), fiind redate dispozițiile convenției la care se face referire.

Or, în cauza dedusă judecății, Notificarea nr. x/10.11.2021 a fost transmisă pârâtei prin intermediul poștei electronice și, conform prevederilor contractuale despre care s-a făcut vorbire, pentru a constitui o punere în întârziere valabilă, era necesar ca reclamanta să primească o confirmare electronică care să ateste primirea acesteia.

Recurenta a mai susținut că instanța nu poate valorifica susținerile intimatei, conform cărora acest viciu privind legalitatea comunicării notificării de punere în întârziere ar fi acoperit de faptul că pârâta nu a contestat primirea acesteia, întrucât legea nu prevede o astfel de excepție, iar pentru a produce efecte și pentru a deveni opozabil, este necesar ca destinatarul să ia cunoștință în mod efectiv despre conținutul actului. Mai mult decât atât, emitentul trebuie să poată face dovada valabilă a comunicării pentru a se putea bucura de efectele acesteia.

Astfel s-a arătat, acest aspect prezintă o deosebită importanță, întrucât, spre deosebire de obligațiile bănești - în cazul cărora daunele-interese moratorii sunt datorate de la scadență -, data de la care se calculează daunele-interese moratorii pentru neexecutarca unei obligații de a face, este cea a punerii în întârziere a debitorului asupra echivalentului în bani al obligației.

În lipsa unei distincții a legiuitorului, ar rezulta că efectul curgerii daunelor-interese se produce doar de la data punerii în întârziere a debitorului asupra echivalentului în bani al obligației de a face în oricare dintre cele două modalități de punere în întârziere a debitorului admise de art. 1522 C. civ. (notificarea extrajudiciară, cererea de chemare în judecată).

Având în vedere aceste aspecte, instanța de apel trebuia să constate că debitoarea nu s-a aflat de drept în întârziere și nici nu a fost pusă în întârziere în mod legal prin Notificarea nr. x/10.11.2021, motiv pentru care cuantumul penalităților pretinse de către reclamantă este nedatorat.

Recurenta a susținut că motivul de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. - vizează încălcarea legii de drept substanțial, încălcare care în speță vizează restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor art. 1522 și art. 1523 C. civ., dar și interpretarea eronată a textelor de lege corespunzătoare situației de fapt, ceea atrage incidența motivului indicat.

Mai exact, instanța de apel a procedat la o restrângere nejustificată a aplicării prevederilor art. 1522 și art. 1523 C. civ. și, totodată, a realizat o interpretarea greșită a acestor norme, atunci când a apreciat că debitoarea s-a aflat de drept în întârziere prin refuzul de executare al obligației, dar și cu privire la rezonabilitatea termenului suplimentar de 5 zile acordat de către intimată pentru executarea obligației.

Intimata a depus întâmpinare prin care a invocat nulitatea recursului în raport de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimată, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din analiza dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum și formularea acestora cu depășirea termenului de recurs este sancționată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Înalta Curte constată că recurenta a indicat formal în susținerea recursului dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a arata în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menționat.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Se constată că, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanța de control judiciar în fundamentarea acesteia.

Întreaga construcție a recursului pârâtei vizează exclusiv greșita interpretare a probelor de către instanța de apel, respectiv dacă e-mailul din 16.11.2021 reprezintă sau nu un refuz de executare sau dacă termenul suplimentar de 5 zile acordat în vederea executării era unul rezonabil, motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind invocat doar cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

De altfel, în privința recursului dedus judecății ne aflăm în fața unei duplicări a susținerilor din etapa procesuală anterioară, mărturie fiind similitudinea dintre cererile de recurs și de apel formulate de aceeași parte în cauză. În fapt, s-a formulat un al doilea set de apel, față de respingerea celui dintâi. Aceleași motive care vizează netemeinicia au fost deduse Curții de Apel Pitești spre judecată și sunt acum readuse în discuție în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu ignorarea instituției recursului, trecând peste evidența procedurală că instanța de casație nu poate fi, în mod legal, învestită cu soluționarea unor astfel de aspecte, întrucât nu ne aflăm înaintea celei de-a treia instanțe a fondului.

Trimiterea la dispozițiile legale invocate a fost făcută în scopul de a se repune în discuție situația de fapt reținută de instanța de fond și reanalizată de instanța de apel, precum și de a se proceda la o reevaluare a probatoriului administrat.

Astfel, simpla reiterare în cererea de recurs a criticilor din cererea de apel, fără a se arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, nu întrunește cerința ce se cere a fi îndeplinită.

Invocarea unei restrângeri nejustificate a aplicării prevederilor art. 1522 și art. 1523 C. civ., fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., și simpla nemulțumire a părții cu privire la aspectele care au format convingerea instanței de apel, fără precizarea relevanței pe care acestea le au față de fondul pricinii și fără a se dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță și legea încălcată, nu pot face obiectul analizei instanței de recurs, recurenta neformulând veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată și care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile anterior menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

Constatând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta B. S.R.L., potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 192/A-COM din 19 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2023.