ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2424/2023

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 29.05.2020, sub nr. x/2020, reclamanta INC 1975 S.R.L., în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună rezoluțiunea totală a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/15.07.2019 și rezoluțiunea parțială, pentru 613 tone grâu, a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/15.07.2019, ambele încheiate între societățile INC 1975 S.R.L., în calitate de cumpărător, și A. S.R.L., în calitate de vânzător, precum și obligarea pârâtei la plata către reclamantă a următoarelor sume: 125.000 euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de daune-interese calculate conform art. 8.2 din Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/15.07.2019; 30.650 euro, în echivalent RON la data plății, reprezentând daune-interese calculate conform art. 8.2 din Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/15.07.2019; a solicitat și acordarea cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată este întemeiată pe dispozițiile art. 1270, 1530-1538, 1549 și următoarele C. civ.

La data de 15.09.2020 a fost înregistrată cerere reconvențională de către pârâta-reclamantă reconvențional A. S.R.L., prin care a solicitat obligarea reclamantei-pârâtă reconvențional la plata sumei de 3.883 RON reprezentând penalități contractuale de întârziere, precum și a sumei de 176.873,25 RON reprezentând daune-interese pentru grâul nepreluat din contractele nr. x/11.07.2019 și y/15.07.2019. De asemenea, a solicitat obligarea INC 1975 S.R.L. la suportarea cheltuielilor de judecată.

În drept, pârâta reclamantă reconvențional a invocat art. 1186 alin. (1), art. 1193, 1530 C. civ.

La data de 11.11.2020 pârâta-reclamantă reconvențional A. S.R.L. a depus la dosar o precizare a cererii reconvenționale, prin care a indicat că prejudiciul a cărui recuperare o solicită este de 263.067,05 RON, compus din: 1) suma de 3.883 RON reprezentând penalități contractuale de întârziere; 2) suma de 176.873,25 RON reprezentând daune-interese pentru grâul nepreluat din contractele nr. x/11.07.2019 și y/15.07.2019; 3) suma de 82.310,80 RON (estimată prin cererea reconvențională depusă la dosar la 90.000 RON, conform paragrafelor 12-15 din memoriu) cu titlu de prejudiciu extracontractual.

La prezentul dosar a fost conexat dosarul x/2021, potrivit încheierii de ședință din data de 15.09.2021, instanța constatând că între obiectul și cauza celor două dosare există o strânsă legătură.

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 30.03.2021 și înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub dosar nr. x/2021, reclamanta INC 1975 S.R.L. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce urmează să o pronunțe, să dispună: 1) Rezoluțiunea, totală a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/15.07.2019 și rezoluți unea parțială, pentru 613 tone grâu, a contractului de vânzare-cumpărare ni. x/15.07.2019, ambele încheiate între societățile INC 1975 S.R.L., în calitate de cumpărător, și A. S.R.L., în calitate de vânzător; 2) Obligarea pârâtei la plata către reclamantă a următoarelor: 125.000 euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de daune-interese calculate conform art. 8.2 din Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/15.07.2019; 30.650 euro, în echivalent RON la data plății, reprezentând daune-interese calculate conform art. 8.2 din Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/15.07.2019; cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1270, 1530 - 1538, 1549 și urm. C. civ.

Prin sentința civilă nr. 144/18.03.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2020 Tribunalul Timiș a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta-pârâtă INC 1975 S.R.L., în contradictoriu cu pârâta - reclamantă A. S.R.L.. A respins cererea reclamantei - pârâte INC 1975 S.R.L. de obligare a pârâtei - reclamante A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată.

A admis, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă A. S.R.L. în contradictoriu cu reclamanta - pârâtă INC 1975 S.R.L..

A obligat reclamanta - pârâtă INC 1975 S.R.L. să plătească pârâtei - reclamante A. S.R.L. suma de 3.883 RON, cu titlu de penalități de întârziere.

A obligat reclamanta - pârâtă INC 1975 S.R.L. să plătească pârâtei - reclamante A. S.R.L. suma de 276,81 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță.

A respins, în rest, cererea reconvențională.

A admis, în parte, cererea de chemare în judecată înregistrată în dosarul conexat nr. x/2021, formulată de reclamanta INC 1975 S.R.L. în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L..

A dispus rezoluțiunea totală a contractului de vânzare - cumpărare nr. x/15.07.2019.

A dispus rezoluțiunea parțială a contractului de vânzare - cumpărare nr. x/15.07.2019.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 87.500 euro, echivalentul în RON la cursul BNR de la data plății, cu titlu de daune - interese contractuale.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 7.906,15 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel atât reclamanta S.C. INC 1975 S.R.L., cât și apelanta S.C. A. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 79/A din 16 februarie 2023, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins atât apelul declarat de apelanta S.C. INC 1975 S.R.L., cât și apelul declarat de apelanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 144/18.03.2022, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2020.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.R.L., a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate cu privire la respingerea apelului său și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara.

În motivarea recursului, într-o primă critică, s-a susținut că instanța de apel a încălcat art. 1270 C. civ.

Astfel, a arătat recurenta, dacă instanța de apel a considerat că s-a format în mod valabil contractul de vânzare-cumpărare porumb nr. x/15.07.2019, atunci trebuia să respecte în totalitate prevederile art. 8.2 din acest contract.

Or, se poate observa că instanța de apel, fără să existe o modificare a contractului, a apreciat că motivele de culpă ale cumpărătoarei în neperfectarea vânzării nu ar fi relevante, contrar prevederilor art. 8.2 din contract care dispun că această gravă sancțiune a penalității de 50 de euro/tona nelivrată se aplică doar în caz de culpă exclusivă a vânzătoarei.

Instanța a omis să analizeze conduita cumpărătoarei S.C. INC 1975 S.R.L, a omis să observe că: a) notificările din 2019 depuse la dosarul cauzei de aceasta nu au fost niciodată comunicate la sediul recurentei, indicat în contract; b) S.C. INC 1975 S.R.L. cumpăra porumb, un res genera, și că vânzările de porumb pe care recurenta le-a făcut până la 26.09.2019, la prețuri mult sub cel de 590 RON/tonă, ce apare în înscrisul contract de vânzare-cumpărare porumb nr. x/15.07.2019, nu constituie, așa cum afirmă cumpărătoarea, o dovadă a imposibilității absolute de vânzare, ci o simplă cuantificare a pierderii de preț suferite. Genera non pereunt, deci chiar și în ipoteza în care nu s-ar fi recoltat deloc porumb în anul 2019, recurenta ar fi putut să-i vândă porumb, din moment ce pe piață se găsea porumb ieftin, și ar fi realizat un profit legal și contractual în mod foarte facil. Au fost redate, totodată, dispozițiile art. 1486 C. civ.

Într-o altă critică, recurenta a susținut că instanța de apel a ignorat prevederile art. 1689 C. civ., ce reprezintă prevederile generale privind livrarea bunurilor de gen, de la care contractul nr. x/15.07.2019 nu a derogat.

Contrar celor reținute de ambele instanțe devolutive, locul predării acestor bunuri de gen, cerealele, porumbul, era la sediul fermei S.C. A. S.R.L., raportat la art. 1689 C. civ.

Contractul nu conține vreo prevedere de excepție de la cele generale din legea civilă, neexistând deci vreo obligație a vânzătoarei de a transporta marfa la sediul cumpărătoarei cum rezultă că este opinia juridică a Curții de Apel, din analiza considerentelor de la fila x a deciziei recurate. Neexistând un alt loc precizat expres în contract pentru livrarea mărfurilor, acestea trebuiau predate-primite la sediul vânzătoarei, astfel că era pe deplin relevant juridic comportamentul cumpărătoarei S.C. INC 1975 S.R.L. cu privire la aspectul neprezentării la sediul fermierului.

Instanța de fond a omis în totalitate să observe comportamentul S.C. INC 1975 S.R.L.

A treia critică de nelegalitate, susținută de recurentă, o constituie încălcarea de către instanța de apel a art. 1693 C. civ. care reglementează că momentul predării bunului, de la care cumpărătorul putea cere predarea bunului este de îndată ce prețul este plătit.

Nu numai că S.C. INC 1975 S.R.L. nu i-a achitat nicio sumă de bani pentru porumb, dar și la cealaltă cereală livrată, grâul din contractele nr. x și 932/2019 și-a încălcat obligația de a plăti în avans mărfurile, stingându-și datoria abia în septembrie 2019. În acest context, a susținut recurenta, nu putea fi considerată în întârziere, raportat la obligația de livrare a porumbului, acesta nefiind niciodată achitat.

Chiar dacă în contractul de vânzare porumb nr. x/15.07.2019 nu era prevăzută expres obligația S.C. INC 1975 S.R.L. de a achita în avans prețul mărfurilor, instanța de apel a ignorat dreptul material civil, care dispune în sensul că obligația de predare a mărfii poate fi invocată doar după achitarea prețului de către cumpărătoare.

Câtă vreme părțile nu au derogat de la prevederile legii civile prin contractul lor, instanța trebuia să aplice exact prevederile legii și nu să facă presupuneri juridice în sensul că dacă părțile nu au prevăzut plata în avans a prețului mărfii în mod explicit, obligația de plată ar putea fi inversată temporar fată de cea a predării mărfii. Ordinea executării obligațiilor la contractul de vânzare-cumpărare bunuri este clară, în sensul că predarea mărfii se poate cere doar după achitarea prețului.

În continuare recurenta a susținut încălcarea art. 1694 C. civ. de către instanța de apel, dat fiind contextul expus la fila x din concluzii, invocat și în fața instanței de fond (în luna septembrie 2019 S.C. INC 1975 S.R.L. era în executare silită, încuviințată la 19.09.2019, respectiv era trimisă în judecată penală împreună cu reprezentanții săi la Tribunalul Caraș-Severin, cu prim termen la 17.09.2019, pentru evaziune fiscală și constituire grup infracțional organizat).

Chiar, în ipoteza în care s-ar fi reținut formarea valabilă a contractului de vânzare-cumpărare porumb nr. x/15.07.2019 și ar fi existat un termen de plată contractuală, instanțele devolutive trebuiau să observe că vânzatoarea era îndreptățită să refuze în mod justificat să predea bunuri neachitate, în lumina art. 1694 C. civ.

Contrar opiniei ambelor instanțe devolutive, neplata unor obligații de plată exigibile din alte contracte existente între părți nu este lipsită de relevanță juridică.

Recurenta a susținut că, în calitate de vânzătoare în contractele invocate în acest dosar, avea față de S.C. INC 1975 S.R.L. o simplă calitate de creditor chirografar, garantă cu un gaj general pe patrimoniul cumpărătoarei. In acest context juridic orice debit scadent și neachitat atât față de sine cât și față de terți afectează acest gaj general pe patrimoniul vânzătoarei, diminuând în mod vădit garanțiile sale.

Instanța de apel a încălcat prin decizia atacată și art. 1556 alin. (1) C. civ., s-a mai arătat.

După redarea art. 1556 alin. (1) C. civ., recurenta a opinat în sensul că prin decizia recurată instanța de apel l-a gratulat pe contractantul cumpărător care nu și-a îndeplinit obligația sa legală de a achita marfa dorită la prețul de 590 RON/tonă cu o penalitate de aproximativ 220 de RON/tonă din partea recurentei, deși obligația sa de livrare nu era exigibilă, iar legea civilă permitea refuzul îndeplinirii chiar și a unei obligații simultan exigibile.

Într-o altă critică, recurenta a susținut încălcarea art. 1202 și art. 1203 C. civ.

Motivele de apel în referire la aceste texte legale, raportate și la prevederile art. 14 și art. 15 C. civ., au fost înlăturate în mod greșit de instanța de apel.

Achizitoarea apelantă-reclamantă S.C INC 1975 S.R.L a încălcat prevederile art. 1170 C. civ., acționând cu rea-credință, impunând un contract standard cu clauze nenegociate majorității fermierilor mici, și nedorind realmente să cumpere porumb de la recurentă la prețul de 590 de RON, trecut în înscris la nivelul pieței din 15.07.2019, câtă vreme 2 luni mai târziu prețul pieței era de 510-530 RON/tonă, preț cu care și recurenta a valorificat porumbul către terți, nedeținând dovada vreunui contract acceptat de reclamanta-pârâtă reconvențională.

In raport cu recurenta, intimata S.C. INC 1975 S.R.L. a acționat strict în scopul pretinderii unor sume necuvenite cu titlul de penalități de 50 de euro/tonă, fără să fi dorit realmente să cumpere această marfă la prețul de 590 de RON/tonă.

Acest argument ai incidenței clauzelor standard și nenegociate nu a fost reținut de instanța de apel în cauză, fiind greșit apreciată norma de drept material.

În final, recurenta a susținut că decizia atacată încalcă și art. 14 alin. (1) din C. civ.

Astfel, încălcarea acestei prevederi legale a dus la soluții greșite sub aspectul menținerii hotărârii instanței de fond de admitere în parte a cererii principale inițiate de intimata S.C. INC 1975 S.R.L și de respingere în parte a cererii sale reconvenționale

Caracterul obligatoriu al unor contracte nu poate fi reținut doar în privința uneia dintre părți, cum au procedat ambele instanțe devolutive.

Dacă contractele de vânzare-cumpărare grâu nr. x/2019 erau obligatorii pentru S.C. A. S.R.L., atunci acestea erau obligatorii și pentru S.C. INC 1975 S.R.L., iar aceasta era ținută să acționeze cu bună credință.

In realitate S.C. INC 1975 S.R.L. nu a avut nicio intenție de a cumpăra porumb de la SC. A. S.R.L., rămânând în pasivitate până după recoltarea și valorificarea unei mari cantități de porumb de către recurentă către terți, această pasivitate având loc totodată pe fondul înregistrării de întârzieri îndelungate la plata grâului cumpărat și preluat prin contractele x/2019.

Întregul comportament contractual al intimatei vădește doar dorința de a-și preconstitui probe - adrese redactate dar necomunicate destinatarilor, programări la preluări de mărfuri la care nu se prezintă - prin care să speculeze obținerea și valorificarea unor penalități contractuale de aproape 50% din valoarea mărfurilor pe care nu avea nicio intenție să le cumpere la prețul de 590 de RON/tonă, profitând de naivitatea și lipsa de experiență în afaceri a cocontractanților săi tipici, fermieri fără studii superioare, fără acces real la consultanță juridică dedicată, nici la prezentarea clauzelor din contractele standard preformulate și nenegociate, și nici pe parcursul colaborării.

O asemenea situație abuzivă, ce sfidează obligația de bună-credință în executarea contractelor a fost consfințită de instanța de apel, cu încălcarea vădită a art. 14 alin. (1) C. civ.. Consideră recurenta că și sub acest aspect se impune admiterea recursului n și casarea în parte a deciziei atacate, iar în rejudecare, instanța de apel trebuie să fie îndrumată în analizarea apelului și în lumina acestui text de lege, pe care l-a ignorat.

La 27.06.2023, intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimată, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din analiza dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum și formularea acestora cu depășirea termenului de recurs este sancționată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Înalta Curte constată că recurenta a indicat formal în susținerea recursului dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a arata în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege indicat, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menționat.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, la modul de interpretare și executare a contractului, precum și succinta relatare a situației de fapt, nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În speță, se reține că, deși recurenta prezintă în mod amplu motivele de recurs, indicând expres mai multe norme de drept material considerate a fi încălcate, aduce, în realitate, în dezbatere doar chestiuni vizând probele administrate, situația de fapt, conduita contractuală a părților, aspecte ce nu pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Astfel, criticile recurentei vizează probele administrate (notificările din 2019, contractele de vânzare-cumpărare, etc.), situația de fapt (conduita contractuală a părților, evaluarea comportamentului acestora, locul predării bunurilor de gen, comportamentul cumpărătoarei S.C. INC 1975 S.R.L. cu privire la aspectul neprezentării la sediul fermierului, relevanța neplății unor obligații de plată exigibile din alte contracte existente între părți, etc.), modul de executare a contractelor (chestiuni legate de obligația de plată prin susținerea neachitării de către S.C. INC 1975 S.R.L. a vreunei sume pentru porumb, etc.), chestiuni legate de formarea contractului de vânzare-cumpărare porumb nr. x/15.07.2019, aspecte ce nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate invocat.

Afirmația recurentei în sensul că întregul comportament contractual al intimatei vădește doar dorința acesteia de a-și preconstitui probe, de a profita de lipsa de experiență în afaceri a cocontractanților săi tipici, sfidând, astfel, obligația de bună-credință în executarea contractelor, nu poate să atragă nicio analiză fiind o chestiune de netemeinicie.

De asemenea, aspectele vizând stabilirea culpei, acționarea intimatei cu rea-credință prin impunerea unui contract standard cu clauze nenegociate majorității fermierilor mici, susținerea că intimata nu a avut nicio intenție de a cumpăra porumb de la A., rămânând în pasivitate până după recoltarea și valorificarea unei mari cantități de porumb de către reclamantă către terți, pe care le aduce în discuție recurenta, se circumscriu unor chestiuni de netemeinicie, care aparțin în mod suveran instanței de fond sau de apel, față de caracterul devolutiv al căii de atac.

Cât privește aspectele legate de nereținerea incidenței clauzelor standard și nenegociate, se constată că acestea privesc modul de intrepretare a contractului și nu se pot constitui, astfel, în motive de nelegalitate.

Se observă că, sub pretextul unor pretinse interpretări eronate a obligațiilor contractuale asumate prin convenții, recurenta tinde la schimbarea situației de fapt stabilite, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate.

Interpretarea contractelor într-o manieră neconformă sensului reieșit din acordul părților, precum și evaluarea relațiilor dintre cele două entități juridice, constituie, de altfel, și o ipoteză de analiză corelată a probelor. Stabilirea adevăratei voințe a părților contractante constituie un aspect al etapelor devolutive, iar nu al controlului de legalitate, pentru că doar în valorificarea probelor propuse și încuviințate se poate stabili care a fost conduita părților. Or, în recurs instanța nu poate constata o altă situație de fapt decât cea configurată de către instanța de apel.

Așa fiind, toate aceste argumente expuse de recurentă sunt chestiuni care privesc situația de fapt și probele administrate, aspecte care, așa cum s-a arătat în precedent, nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În egală măsură, deși recurenta indică anumite dispoziții legale, respectiv art. 1270 C. civ., art. 1689, art. 1693, art. 1694, art. 1556 alin. (1), art. 1202, art. 1203 și art. 14 alin. (1) din același C. civ., în motivarea recursului, autoarea căii extraordinare de atac s-a rezumat la a-și exprima nemulțumirea cu privire la metoda de interpretare a contractului, prin susținerea ignorării de către instanță a regulilor de interpretare a clauzelor unui contract, cu privire la reținerea eronată a situației de fapt rezultată din probe, aspecte ce nu pot fi analizate în această etapă procesuală, instanța de apel fiind suverană în a aprecia, în baza probatoriului administrat, în raport de circumstanțele cauzei, această chestiune.

Invocarea unor texte legale, fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., și simpla nemulțumire a părții cu privire la aspectele care au format convingerea instanței de apel, fără precizarea relevanței pe care acestea le au față de fondul pricinii și fără a se dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță și legea încălcată, nu pot face obiectul analizei instanței de recurs, recurenta neformulând veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată și care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile anterior menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

Constatând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 79/A din 16 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2023.