Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.11.2012
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6768/2012

HOTĂRÂRE
06.11.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6768/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile de față, deliberând, constată următoarele: Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 17 februarie 2012, municipiul București prin Primarul General a solicitat, în contradictoriu cu intimații D.A.B., D.I.M., B.A.M., C.R., C.I. și C.Ș., retractarea Deciziei nr. 650 din 3 februarie 2012 a acestei instanțe. În motivarea căii de atac exercitate, s-a arătat că prin decizia a cărei anulare se solicită, a fost respinsă, ca tardivă, cererea de revizuire îndreptată împotriva Deciziei civile nr. 100 din 3 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. S-a susținut că soluția dată excepției de tardivitate este, în sensul art. 318 C. proc.

civ., rezultatul unei erori materiale, întrucât instanța s-a raportat în mod greșit, în verificarea termenului, la data pronunțării încheierii din 30 octombrie 2001 a Judecătoriei sector 1, deși obiect al revizuirii îl reprezenta Decizia nr. 100 din 3 februarie 2011 a Curții de Apel București. Analizând aspectele deduse judecății prin intermediul contestației în anulare, Înalta Curte constată următoarele: Prin Decizia nr. 650 din 3 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, împotriva căreia a fost îndreptată contestația în anulare, s-a respins, ca tardivă, cererea de revizuire a încheierii din data de 30 octombrie 2001 pronunțată de Judecătoria sector 1, în Dosarul nr. 8918/2001.

S-a reținut în considerentele deciziei, că revizuirea a fost îndreptată împotriva încheierii menționate și că precizarea revizuentului, din concluziile scrise depuse înăuntrul termenului de amânare a pronunțării, în legătură cu obiectul revizuirii, nu poate fi luată în considerare (fiind ulterioară închiderii dezbaterilor). Așadar, prezenta contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., alin. (1) teza I este promovată împotriva unei decizii care a soluționat o cerere de revizuire. Conform normei procedurale menționate, pot face însă obiect al acestei căi extraordinare de atac, "hotărârile instanțelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale". Deci, din punct de vedere al obiectului căii de atac, trebuie să fie vorba de decizii irevocabile ale instanțelor de recurs iar nu de decizii irevocabile pronunțate în alte căi extraordinare de atac (în speță, revizuire).

Ca atare, verificând regularitatea sesizării, Înalta Curte constată că demersul judiciar este inadmisibil în condițiile în care el nu este îndreptat, astfel cum prescrie textul de lege, împotriva unei hotărâri pronunțată de o instanță de recurs. Pentru considerentele arătate, contestația în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de Municipiul București prin Primar general împotriva Deciziei nr. 650 din 3 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2012. Procesat de GGC - CL

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-02-03
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 650/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 28 februarie 2011 s-a înregistrat pe rolul instanței cererea de revizuire formulată de revizuentul Municipiul București, prin primarul general, împotriva încheierii din data de 30 octo
ÎCCJ 2012-06-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4965/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 5358 din 22 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul S.E. împotriva Dec
ÎCCJ 2012-11-13
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6925/2012
țișare, Curtea a invocat din oficiu excepția inadmisibilității contestației, având în vedere că aceasta a fost întemeiată în drept exclusiv pe dispozițiile art. 319 C. proc. civ. Examinând motivele invocate de contestatoare, Curtea va const
ÎCCJ 2012-12-04
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7404/2012
Asupra cererii de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 528R din 30 martie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosar nr. 14563/4/2006, în majoritate, a fost admis recursul declarat de recuren
ÎCCJ 2017-06-09
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 985/2017
alin. (1) C. proc. civ. a fost depășit. Astfel, sentința civilă nr. 628, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2003, a cărei revizuire se cere, a fost pronunțată la data de 4 mai 2009 și a rămas definit
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă