ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4965/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4965/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 5358 din 22 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul S.E. împotriva Deciziei civile nr. 209R din 1 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu pârâta Primăria sectorului 1 București. Împotriva deciziei menționate, reclamantul a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 1, 2, 5, 6 și 7 C. proc. civ. Învestită cu soluționarea cererii de revizuire, la termenul din 28 iunie 2012, instanța supremă a pus în discuția părților, din oficiu, excepția tardivității acesteia.
Aceasta întrucât decizia a cărei anulare se solicită a fost pronunțată la data de 22 iunie 2011, iar cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul instanței supreme la data de 27 iulie 2011. Examinând actele și lucrările dosarului și deliberând cu prioritate asupra excepției procesuale de procedură, absolută, peremptorie a tardivității cererii de revizuire, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: În conformitate cu art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanța de recurs, după evocarea fondului, de la pronunțare; pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2), de la pronunțarea ultimei hotărâri.
În cauză, hotărârea pretins contradictorie, a cărei anulare se solicită, este Decizia civilă nr. 5358 din 22 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. În raport de data pronunțării acestei ultime hotărâri - 22 iunie 2011, termenul legal de revizuire, calculat potrivit regulii prescrise de art. 101 alin. (3) C. proc. civ. pentru termenele statornicite pe luni, s-a împlinit la data de 22 iulie 2011. Cererea de revizuire a fost, însă, depusă personal și înregistrată la instanța supremă la data de 27 iulie 2011, conform mențiunilor de pe ștampila de înregistrare aplicată pe cerere, deci peste termenul prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Din sistemul de evidență informatizată a instanțelor - Ecris 4 rezultă că, la data de 29 iunie 2011, revizuentul a solicitat eliberarea unei copii după hotărârea atacată, ce i-a fost înmânată acestuia sub semnătură, în aceeași zi.
Cum revizuentul nu a formulat cerere de repunere în termenul de revizuire, susținerile formulate prin notele scrise depuse la termenul din 28 iunie 2012 nu se impun a fi analizate. Obligația de exercitare a drepturilor procesuale în cadrul termenelor legale este expresia aplicării principiului privind dreptul persoanelor la judecarea procesului în mod echitabil și într-un termen rezonabil, așa cum este prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În speță, revizuentul a încălcat prevederile art. 324 alin. (1) C. proc.
civ., deoarece a formulat cererea cu depășirea termenului de o lună prevăzut de textul menționat, împrejurare față de care, dată fiind prioritatea soluționării excepției de tardivitate, celelalte aspecte invocate nu vor mai fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) din același cod, excepția tardivității cererii fiind o excepție procesuală de procedură, absolută și dirimantă, peremptorie, ce face de prisos analiza fondului. Pentru aceste considerente, cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul S.E. împotriva Deciziei civile nr. 5358 din 22 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2012. Procesat de GGC - CT
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.