ÎCCJ, Decizia nr. 49/2025

Asupra recursului de față, din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 5322 din 15 noiembrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/1/2023, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A împotriva deciziei civile nr. 343 din data de 11 aprilie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Constanța – Secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/118/2021, ca inadmisibilă. Totodată, a fost obligată revizuenta la plata către intimați a cheltuielilor parțiale de judecată în sumă de 2.400 lei.

În motivare, Înalta Curte a constatat că în speță nu este îndeplinită condiția existenței unei hotărâri potrivnice, care să încalce autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, din perspectiva efectului negativ sau pozitiv al acestei autorități.

Împotriva deciziei menționate anterior, recurenta A a declarat recurs, înregistrat la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/1/2024.

Prin memoriul de recurs, recurenta solicită admiterea recursului și casarea hotărârii atacate, invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În primul rând, prin cererea formulată, recurenta arată obiectul dosarului de recurs.

În al doilea rând, prin recurs, recurenta își exprimă nemulțumirea cu privire la faptul că instanța de revizuire nu a dispus comunicarea înscrisurilor privind cheltuielile de judecată solicitate de parte adversă pentru a lua la cunoștință de acestea. Astfel, nu a avut posibilitatea să verifice mandatul de reprezentare convențională. Apreciază că onorariul avocațial solicitat nu respectă limitele de rezonabilitate și proporționalitate stabilite de lege și că în ceea ce privește cheltuielile solicitate privind transportul, acestea sunt nejustificate.

În continuare, prin cererea de recurs sunt prezentate considerații teoretice cu privire la inadmisibilitate, ca instituție a procedurii civile.

În final, pentru a motiva admiterea cererii de recurs formulate, recurenta indică soluțiile pronunțate în două cauze similare.

Direcția Generală Poliția Locală Constanța Serviciul Control Activitate Comercială – Protecția Mediului și Disciplină în Construcții și Serviciul Disciplină în Construcții și Afișajul Stradal au depus întâmpinare comună prin care au invocat excepția nulității recursului deoarece acesta nu conține critici care să poată fi subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Pe fond, au solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Recurenta A a depus răspuns la întâmpinare prin care a invocat nulitatea întâmpinării în raport cu excepția lipsei calității de reprezentant convențional al avocatului intimatei în lipsa dovezii calității de reprezentant convențional care să îi confere dreptul de a semna în nume propriu întâmpinarea.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători

În condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate excepția nulității recursului, sub aspectul încadrării în motivele de casare / nelegalitate a criticilor formulate în termen legal de recurentă, deoarece nerespectarea acestei condiții procedurale exclude cercetarea oricăror alte aspecte.

Înalta Curte reține că recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de casare / nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, prin dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Astfel, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de judecată asupra situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ..

Potrivit dispozițiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) aplicabile și în recurs.

Așadar, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiași art., sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Deși a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., în cuprinsul memoriului de recurs nu se prezintă critici de nelegalitate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Un asemenea demers al recurentei, în forma în care a înțeles să prezinte și să dezvolte criticile inserate în cuprinsul recursului, apare ca fiind incompatibil cu natura juridică a căii extraordinare de atac exercitate, în cadrul căreia pot fi supuse judecății numai aspecte de nelegalitate ale hotărârii atacate.

Obligația recurentei de a motiva recursul nu presupune evocarea unei simple nemulțumiri în raport cu soluția atacată, ci implică obligația de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., precum și dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în fața instanței anterioare și/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanță sau raționamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate.

Or, criticile recurentei expuse în cererea de recurs nu se fundamentează pe conținutul hotărârii recurate prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire, reținându-se în esență prin aceasta că nu rezultă elemente de contrarietate între hotărârile invocate de recurentă.

Pe de altă parte, art. 488 alin. (1) C. proc. civ. permite părților unui proces exercitarea recursului exclusiv pentru motive de nelegalitate, instanța de recurs neavând competența legală de a proceda la reaprecierea probelor pe baza cărora aceasta a fost reținută ori de a cenzura situația de fapt căreia i-au fost aplicate normele de drept incidente. Așadar, susținerile recurentei referitoare la modalitatea de administrare a probei cu înscrisuri privind cheltuielile de judecată în fața instanței de revizuire nu reprezintă critici circumscrise motivelor de recurs îngăduite de lege și care să fie de natură a evidenția nelegalitatea hotărârii.

De asemenea, referirile recurentei la alte situații juridice și soluții pronunțate de instanțele judecătorești nu poate învesti, în mod legal, instanța de recurs cu o critică de nelegalitate, așa cum se pretinde prin prezentul demers judiciar, aspectele jurisprudențiale nerelevând o situație de nelegalitate care ar putea fi circumscrisă vreunuia dintre motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ..

Așa fiind, cum criticile invocate în recurs nu combat soluția pronunțată de instanța a cărei decizie a fost recurată, ci se referă în mod esențial la aspecte de fond ale cauzei ori nerelevante pentru stadiul procesual, și cum nu există critici susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare / nelegalitate expres și limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii nr. 5322 din 15 noiembrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/1/2023, cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, constatând că recurenta A nu s-a conformat obligației legale sub aspectul motivării căii de atac formulate, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Anulează recursul declarat de recurenta A împotriva deciziei nr. 5322 din 15 noiembrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/1/2023.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ.