ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2482/2022

Ședința publică din data de 22 noiembrie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă la data de 17 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C. S.R.L. prin administrator statutar D.. și C. S.R.L. prin curator special D.., anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat între reclamant în calitate de vânzător și pârâtul B. în calitate de cumpărător având ca obiect imobilul situat în comuna Săcele, județul Constanța, compus din teren în suprafață de 520 mp, având număr cadastral x și construcția având număr cadastral xc1, imobil înscris în CF nr. x a localității Săcele.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului B. să restituie pârâtei C. S.R.L. contravaloarea imobilului de la data înstrăinării, respectiv suma de 44.127 RON și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

La 11 decembrie 2017, reclamantul a depus la dosar un înscris intitulat "precizări" prin care a arătat că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 1562 din C. civ. (2009).

Totodată, a menționat că, prin sentința civilă nr. 1892 din 17 octombrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a anulat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/08.04.2013 la B.N.P. E., încheiat între debitoarea C. S.R.L. și pârâtul A. având ca obiect imobilul situat în comuna Săcele, județul Constanța, compus din teren de 520 mp și construcție, pârâtul A. fiind obligat să restituie averii debitoarei contravaloarea imobilului de la data înstrăinării, respectiv suma de 44.203 RON.

În acest context, reclamantul din prezenta cauză a menționat că dorește ca instanța să anuleze și contractul de vânzare cumpărare subsecvent, încheiat între reclamantul A. și pârâtul B. având ca obiect același imobil. Totodată, a menționat că atât reclamantul, cât și pârâtul B. au fost cumpărători de rea credință și că în niciunul din contractele mai sus amintite nu a fost achitat prețul indicat în cuprinsul actelor de vânzare cumpărare. A mai arătat că societatea C. S.R.L., prin administratorul D., a încheiat un contract de vânzare cumpărare cu reclamantul și i-a solicitat să vândă mai departe imobilul cumnatului administratorului societății C. S.R.L., societatea urmărind astfel fraudarea intereselor creditorilor săi.

La termenul din 7 martie 2018, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a apreciat necesară stabilirea cadrului procesual pasiv corect prin prisma faptului că reclamantul a înțeles să cheme în judecată pe B., căruia i-a fost vândut imobilul și pe C. S.R.L. prin administrator statutar și curator special, reprezentat de aceeași persoană, acest cadru procesual fiind caracteristic acțiunii în anulare acte frauduloase în cadrul procedurii insolvenței. Totodată, instanța a adus la cunoștință reprezentantului convențional al reclamantului că, în situația judecării cauzei pe dreptul comun, se impune chemarea în judecată a societății C. S.R.L. prin lichidatorul judiciar numit în cadrul procedurii insolvenței, astfel că, în cauză, pârâți vor fi B. și societatea C. S.R.L. prin lichidator judiciar F.., conform dosarului de insolvență nr. 7825/118/2013. De asemenea, la interpelarea instanței, reprezentantul convențional al reclamantului a arătat că va indica în scris alt temei decât art. 1562 C. civ. (2009).

Așadar, pentru ca reclamantul să formuleze precizări cu privire la temeiul juridic corespunzător pentru acțiunea în anularea contractului de vânzare-cumpărare, instanța a apreciat că se impune acordarea unui nou termen de judecată, sens în care, prin încheierea din 7 martie 2018, a dispus scoaterea din citativ a pârâților C. S.R.L. prin curator special D.. și C. S.R.L. prin administrator statutar D.. și introducerea în cauză a pârâtului C. S.R.L. prin lichidator judiciar F.. și a amânat judecarea cauzei la 4 aprilie 2018 pentru ca reclamantul să precizeze în scris temeiul juridic corespunzător pentru acțiunea în anularea contractului de vânzare-cumpărare.

La 19 martie 2018, reclamantul a indicat temeiurile de drept pe care își întemeiază acțiunea: art. 1236 alin. (2) și art. 1238 alin. (2) din C. civ. (2009) (cauza ilicită și imorală).

La 3 aprilie 2018, a formulat cerere de intervenție principală F.., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei C. S.R.L., solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/01.10.2014 la B.N.P.A. E. și G., încheiat între A. în calitate de vânzător și B. în calitate de cumpărător, având ca obiect imobilul situat în com. Săcele, județul Constanța; obligarea pârâtului B. la plata către C. S.R.L. a sumei de 44.127 RON, reprezentând contravaloarea imobilului situat în comuna Săcele jud. Constanța, precum și obligarea pârâtului B. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. În drept, a fost invocat art. 84 din Legea nr. 85/2006.

La termenul din 4 aprilie 2018, instanța a constatat că, în cauză, cererea principală este formulată pe dreptul comun, însă cererea de intervenție principală conține temeiuri juridice specifice legii insolvenței. Totodată, a dispus amânarea cauzei la 2 mai 2018 pentru a se discuta admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție principală.

Prin încheierea din 2 mai 2018, instanța a respins, în principiu ca inadmisibilă, cererea de intervenție principală formulată de intervenienta F.., stabilind, totodată, termen pentru continuarea judecății la 30 mai 2018. Soluția nu a fost atacată.

Prin încheierea din 19 septembrie 2018, instanța a dispus suspendarea judecării prezentei cauze până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Constanța. Prin încheiere s-a reținut că, urmare a respingerii ca inadmisibilă a cererii de intervenție formulată de lichidatorul judiciar, acesta a formulat pe cale separată, în dosarul de insolvență, o acțiune în anularea actului fraudulos reprezentat de contractul de vânzare cumpărare încheiat între reclamant în calitate de vânzător și pârâtul B. în calitate de cumpărător având ca obiect imobilul situat în comuna Săcele jud. Constanța, cauza făcând obiectul dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Constanța. Întrucât în acea cauză se solicită anularea aceluiași contract de vânzare cumpărare, dar pe temeiuri specifice legii insolvenței, instanța a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Constanța.

La 11 noiembrie 2019, reclamantul a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, precizând faptul că, în dosarul nr. x/2018, instanța a respins definitiv acțiunea formulată de F.., în calitate de lichidator al societății C. S.R.L.

Prin încheierea din 8 ianuarie 2020, instanța a dispus repunerea cauzei pe rol având în vedere că a fost soluționat definitiv dosarul nr. x/2018.

Prin sentința nr. 352/2020 din 17 martie 2020, Tribunalul Constanța, secția a II-a Civilă a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și C. S.R.L. prin lichidator judiciar F..; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/01.10.2014 la B.N.P.A. E. și G..

A dispus repunerea în situația anterioară prin obligarea pârâtului B. la restituirea către averea debitoarei C. S.R.L., în insolvență, a sumei de 44.127 RON reprezentând contravaloarea imobilului dobândit prin actul anulat. Totodată, a obligat pârâtul B. să plătească reclamantului A. suma de 1929 RON cheltuieli de judecată (taxă de timbru aferentă prezentei acțiuni).

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul B. a declarat apel, criticând sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând excepția lipsei de interes a reclamantului A. în promovarea acțiunii.

Prin decizia civilă nr. 389 din 2 noiembrie 2020, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul promovat de apelantul pârât B. împotriva sentinței civile nr. 352/17.03.2020 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă în dosar nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul reclamant A. și cu intimata pârâtă C. S.R.L. - prin lichidator judiciar F..; a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea, ca nefondată și a obligat intimatul reclamant către apelantul pârât la plata sumei de 964,5 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 389 din 2 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând casarea în tot a deciziei recurate și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 352/17.03.2020 pronunțată de Tribunalul Constanța, prin care i-a fost admisă cererea de chemare în judecată.

În motivare, recurentul a arătat că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale raportat la situația de fapt dedusă judecății.

A mai arătat că, în cauză, instanța de apel a apreciat ca fiind incident efectul puterii de lucru judecat dat de decizia civilă nr. 535/28.10.2019, astfel că nu mai poate hotărî în sens contrar în ceea ce privește plata prețului de către subdobânditorul B., pentru că s-ar încălca principiul puterii de lucru judecat, primirea prețului vânzării rezultând de altfel din contract.

În continuare, recurentul susține că, deși instanța a stabilit că subdobânditorul B. a achitat în fața notarului prețul convenit dobânditorului A., în speță, plata prețului nu este dovedită, întrucât în contractul de vânzare cumpărare nu s-a menționat documentul și data plății prețului. Mai mult, chiar dacă prețul ar fi fost plătit, recurentul susține că actul este fraudulos prin faptul că pârâtul B. și reprezentantul societății debitoare, D., au urmărit să prejudicieze creditorii.

Prin urmare, recurentul susține că instanța de apel nu a făcut decât să analizeze exclusiv aspectul legat de preț, fără a analiza intenția reală a părților.

În acest sens, arată că împrejurarea constând în faptul că actul de înstrăinare a fost încheiat în fața unui notar nu înseamnă că acesta nu poate fi contestat sub aspectul seriozității prețului sau a intenției reale a părților, recurentul susținând că respectivul contract de vânzare-cumpărare are o cauză ilicită și imorală deoarece vânzarea nu a fost reală, scopul urmărit fiind acela de a scoate bunul din patrimoniul societății debitoare.

Totodată, susține că intenția de fraudare a intereselor creditorilor de către reprezentantul societății debitoare, D. și de către însuși autorul recursului a fost dovedită în dosarul civil nr. x/2015, dosar în care s-a dispus anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/08.05.2013, contract încheiat între societatea C. S.R.L. și A. având ca obiect imobilul situat în comuna Săcele, str. x, jud. Constanța, cumpărătorul A. fiind obligat la restituirea sumei de 44.203 RON.

Având în vedere că deschiderea procedurii insolvenței față de societatea C. S.R.L. a fost dispusă la data de 23.09.2013, iar după aproximativ un an recurentul a încheiat un contract de vânzare cumpărare cu afinul (cumnatul) administratorului societății debitoare, recurentul susține ca fiind evident faptul că pârâtul B. a cunoscut atât situația imobilului, cât și starea de insolvabilitate a societății debitoare.

De asemenea, mai arată că legiuitorul a stabilit o prezumție simplă de fraudă pentru situația în care subdobânditorul este soț, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv al debitorului - art. 84 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, astfel încât, în opinia sa, în cauză, poate fi folosită prezumția prevăzută la art. 84 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.

În continuare, evocând dispozițiile art. 1237 și art. 1238 alin. (2) din C. civ. (2009), recurentul afirmă că pârâtul B. cunoștea situația imobilului în virtutea relațiilor de afinitate cu administratorul societății din patrimoniul căreia a fost inițial înstrăinat, dar și din prisma faptului că pârâtul a fost și angajatul societății debitoare, astfel că acesta cunoștea situația financiară a firmei. În acest sens, arată că această împrejurare a fost dovedită prin depunerea la dosar a copiilor actelor de stare civilă din care rezultă că sora pârâtului era căsătorită cu administratorul societății debitoare D..

De asemenea, recurentul învederează că pârâtul a fost citat pentru a se prezenta la interogatoriu, iar neprezentarea acestuia la interogatoriu a condus la aplicarea dispozițiilor art. 358 din C. proc. civ., conform cărora dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul.

Mai arată că este inechitabil și nelegal să se anuleze doar primul act de vânzare-cumpărare, iar cel de al doilea act de vânzare-cumpărare să rămână valabil în condițiile în care subdobânditorul B. și administratorul societății debitoare au urmărit să fraudeze interesele creditorilor.

În încheiere, recurentul solicită ca, după ce va fi analizată intenția reală a părților la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, să se dispună repunerea părților în situația anterioară în modalitatea solicitată prin cererea de chemare în judecată având în vedere că restituirea contraprestațiilor părților nu mai este posibilă având în vedere că imobilul a fost înstrăinat către alte persoane.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 22 iulie 2021, intimatul-pârât B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, fără a depune și dovezi în acest sens. Totodată, a invocat excepția nulității recursului arătând, în esență, că susținerile recurentului prezentate drept motive de recurs nu răspund exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. care impun invocarea unor critici susceptibile de a fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din Cod.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.

Constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 7 iunie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă a dispus comunicarea raportului, pentru a se depune punct de vedere, potrivit art. 493 alin. (4) din Cod.

Prin încheierea completului de filtru din 11 octombrie 2022, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât B. prin întâmpinare și a admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 389 din 2 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, stabilind termen de judecată la 22 noiembrie 2022, ora 10:00, în vederea soluționării recursului în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/01.10.2014, încheiat cu intimatul-pârât B., în calitate de cumpărător, invocând cauza ilicită și imorală, prin aceea că intenția reală a părților a fost de fraudare a intereselor creditorilor societății debitoare C. S.R.L.

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a arătat că, deși instanța de apel a reținut că, în cauză, este incident efectul puterii de lucru judecat conferit de cele statuate prin decizia nr. 535 din 28 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, referitor la plata prețului de către subdobânditorul B., aceasta s-a limitat doar la aspectul legat de prețul contractului, fără a analiza intenția reală a părților de la momentul încheierii contractului. În acest sens, arată că intenția de fraudare a intereselor creditorilor a fost dovedită în dosarul nr. x/2015, în care s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între societatea C. S.R.L. și recurent, astfel încât instanța trebuia să anuleze și actul subsecvent pentru aceleași motive.

Pentru început, Înalta Curte reține că, prin decizia recurată, instanța de apel a procedat la analiza cauzei raportat la criticile din apel ale intimatului-pârât referitoare la încălcarea de către instanța de fond a puterii de lucru judecat a considerentelor deciziei civile nr. 535 din 28 octombrie 2019, prin care s-a statuat că subdobânditorul B. a achitat dobânditorului A. prețul integral al imobilului care a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/01.10.2014.

Dosarul nr. x/2018 în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 535 din 28 octombrie 2019 a avut ca obiect solicitarea lichidatorului judiciar al debitoarei C. S.R.L. de anulare, în baza dispozițiilor speciale din materia insolvenței, a actului subsecvent reprezentat de contractul de vânzare cumpărare contestat în prezenta cauză.

Cât privește cauza unui contract, se reține că articolul 1239 din C. civ. (2009) reiterează, într-o formulare diferită, dispozițiile art. 967 C. civ. (1864) și stipulează două prezumții: prezumția de existență a cauzei și prezumția de valabilitate a cauzei.

Alineatul (2) al art. 1239 din C. civ. (2009) prezumă în mod relativ caracterul licit și moral al cauzei contractului, astfel încât cel care invocă lipsa ori nevalabilitatea cauzei va avea sarcina probei, operațiune care poate fi produsă, de principiu, cu orice mijloc de probă.

În privința contractelor sinalagmatice, așa cum este și cel din litigiul pendinte, cauza fiind reprezentată de obligațiile asumate reciproc, partea care invocă fie lipsa cauzei, fie o cauză ilicită și imorală are de demonstrat inexistența prestației cocontractantului.

În conținutul contractului a cărui anulare s-a solicitat, este menționat faptul că vânzătorul (recurentul din prezentul litigiu) a primit integral prețul vânzării anterior autentificării actului. Prin urmare, în condițiile în care acest element a fost stipulat în contract, îi revenea recurentului obligația de a demonstra, în contra termenilor contractuali, atât împrejurarea că prețul nu a fost plătit, cât și intenția reală a părților (în speță, de fraudare a intereselor creditorilor debitoarei).

Cum acestea reprezintă chestiuni de fapt care sunt analizate numai în etapele devolutive ale procesului, pe baza probelor administrate de către instanțele de fond, autorul prezentului demers judiciar trebuia să facă în dosarul nr. x/2018 toate apărările necesare în vederea răsturnării prezumției relative a caracterului licit și moral al respectivului contract de vânzare cumpărare încheiat cu intimatul-pârât din prezenta cauză.

Prin urmare, având în vedere că, prin apelul declarat în dosarul nr. x/2018, autorul prezentului demers judiciar a solicitat anularea aceluiași contract, acesta susține fără temei faptul că instanța de apel din prezentul litigiu a făcut o analiză incompletă a cauzelor de nulitate invocate, în condițiile în care în litigiul aferent dosarului nr. x/2018, soluționat definitiv prin decizia civilă nr. 535 din 28 octombrie 2019, față de care s-a reținut puterea de lucru judecat, acesta avea posibilitatea de a administra toate probele pe care le aprecia necesare pentru a dovedi caracterul fraudulos al actului (contractului) dedus judecății.

În concluzie, pentru toate considerentele prezentate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., statuând asupra caracterului nefondat al recursului, Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 389 din 2 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 389 din 2 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 noiembrie 2022.