ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 113/2025

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. x/2021, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate nulitatea absolută a contractului de partaj voluntar autentificat sub nr. x din data de 24 septembrie 2014 de BNP B., având ca obiect imobilul situat în Năvodari, str. x, compus din construcțiile C1 - locuință tip P+1E și C2 - anexă. Prin precizările scrise depuse la data de 26 septembrie 2022, reclamanta a arătat că solicită constatarea nulității absolute a contractului de partaj voluntar, în principal, pentru cauză ilicită, potrivit dispozițiilor art. 1238 alin. (2) C. civ., întrucât scopul pentru care a fost încheiat actul juridic nu a fost partajul în sine, ci scoaterea bunului din patrimoniul reclamantei în vederea creării unei stări de insolvență. În subsidiar, aceeași sancțiune a nulității absolute a contractului de partaj voluntar a fost susținută din perspectiva existenței fraudei la lege, pentru aceleași motive de fapt. I.

Sentința pronunțată de Judecătoria Constanța Prin sentința civilă nr. 705 din data de 31 ianuarie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, cu consecința declinării competenței de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Constanța. I.

Sentința pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă Prin sentința civilă nr. 2245 din data de 30 iunie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Constanța, secția I civilă a respins cererea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta A., ca nefondată. A obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 2.460 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă Prin decizia civilă nr. 48/C din data de 4 martie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins, ca nefondată, cererea de repunere în termen și a admis excepția tardivității formulării apelului de către reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 2245 din data de 30 iunie 2023, pronunțate de Tribunalul Constanța, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A.. A respins, ca tardiv, apelul formulat și a obligat-o pe apelanta-reclamantă la plata sumei de 1.500 de RON către intimata-pârâtă, reprezentând cheltuieli de judecată, onorariu de avocat redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ. II. Calea de atac exercitată în cauză II.1. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă Împotriva deciziei civile nr. 48/C din data de 4 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021, a declarat recurs reclamanta A.. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 26 iunie 2024 și a fost repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului nr. 2. II.2. Motivele de recurs În cuprinsul memoriului de recurs, invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă, în esență, a apreciat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 31 din Codul de procedură fiscală, cu privire la domiciliul fiscal, fiind ignorate, în opinia sa, și prevederile art. 30 din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată. Totodată, a solicitat să fie avute în vedere și dispozițiile art. 163 C. proc. civ., referitoare la procedura de comunicare și a susținut că încălcarea dreptului la apărare este evidentă, atât timp cât hotărârea a fost comunicată practic la domiciliul intimatei-pârâte care este fiica sa. A subliniat că a avut același domiciliu cu partea adversă, iar comunicarea corespondenței la pârâtă nu poate acoperi regulile de procedură anterior menționate. II.3. Apărările formulate în cauză II.3.1. Întâmpinarea În termen legal, intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat: excepția nulității recursului, în raport cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. excepția tardivității recursului; excepția netimbrării recursului. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimata-pârâtă a solicitat obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată, în dovedirea cărora a depus, atașat întâmpinării, factura nr. x din data de 9 iulie 2024 (6.000 RON) și dovada achitării acesteia - extras bancar. II.3.2. Răspunsul la întâmpinare Recurenta-reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinare. II.4. Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 12 septembrie 2024, în temeiul art. 471 1 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte a fixat termen de judecată la data de 10 decembrie 2024. La termenul de judecată din data de 10 decembrie 2024, Înalta Curte reținând că, în speță, criticile de nelegalitate ale deciziei recurate se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., chiar dacă formal partea a invocat incidența pct. 8 al aceluiași articol, a constatat că aceasta datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, în raport cu prevederile art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Având în vedere ordinea invocării excepțiilor de către intimata-pârâtă în cuprinsul întâmpinării formulate în cauză, a apreciat că primează excepția netimbrării recursului, însă, prealabil punerii în discuție a acestei excepții, a constatat că se impune amânarea judecății cauzei pentru a fi citată recurenta-reclamantă cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, în temeiul dispozițiilor art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancțiunea anulării recursului. Ca atare, pentru a da posibilitatea recurentei-reclamante să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, Înalta Curte a dispus amânarea judecării cauzei la data de 21 ianuarie 2025, termen la care a reținut cauza în pronunțare prin prisma excepției netimbrării recursului. II.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă În condițiile art. 499 teza finală C. proc. civ., examinând, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) și (2) C. proc. civ., cu prioritate, excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești (…) sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, iar potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (1) din același act normativ, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege; pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al aceluiași articol statuează că instanța va pune în vedere reclamantului obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite dovada achitării acestei taxe în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței. Conform dispozițiilor art. 486 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ.: "La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum și, dacă este cazul, procura specială, împuternicirea avocațială sau delegația consilierului juridic. (3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității." Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru: "Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.." În speță, prin rezoluția din data de 27 iunie 2024, s-a stabilit în sarcina recurentei-reclamante obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 3.555,55 RON, în raport cu dispozițiile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 și cu împrejurarea că, prin cererea de recurs, aceasta a invocat incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Această obligație a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 5 iulie 2024 și, respectiv, la data de 10 iulie 2024, astfel cum rezultă din adresa și din dovezile de înmânare aflate la dosar. În acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza Iordache împotriva României (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 797/2019) - prin care instanța europeană a reținut încălcarea art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, față de împrejurarea că instanțele naționale nu au explicat reclamantului consecințele neplății taxelor de timbru aferente soluționării apelului și recursului sau faptul că poate solicita să fie exonerat de această plată, în cauza dedusă judecății, Înalta Curte reține că, prin adresa comunicată recurentei-reclamante i-a fost adusă la cunoștință obligația de achitare a taxei judiciare de timbru, aceasta fiind încunoștințată despre sancțiunea anulării cererii de recurs în caz de neplată. Totodată, prin aceeași adresă, i s-a comunicat că are posibilitatea de a formula, în condițiile art. 42 din O.U.G. nr. 80/2013, cerere de ajutor public judiciar, precum și, în temeiul art. 39 alin. (1) din același act normativ, cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru. Prin încheierea de ședință din data de 10 decembrie 2024, Înalta Curte a stabilit că recurenta-reclamantă datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, în raport cu prevederile art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, aplicabile speței întrucât criticile formulate de parte se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., chiar dacă partea a invocat incidența pct.

Pentru a da posibilitatea recurentei-reclamante să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanță prin încheierea din data de 10 decembrie 2024, Înalta Curte a dispus amânarea judecării cauzei la data de 21 ianuarie 2025, termen pentru care recurenta-reclamantă a fost citată cu mențiunea de a-și îndeplini această obligație, astfel cum rezultă din conceptul de citare și din dovezile de înmânare a citației aflate la dosar. Recurenta-reclamantă nu a formulat nici cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru și nici cerere de acordare a ajutorului public judiciar cu privire la obligația de achitare a taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina sa. Totodată, Înalta Curte constată că, deși a fost legal înștiințată în legătură cu obligativitatea timbrării cererii de recurs, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță, respectiv 100 RON. Înalta Curte reține că, prin nedepunerea dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru, în cauză intervine sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac. În conformitate cu dispozițiile art. 176 pct. 6 C. proc. civ., în cazul în care sunt încălcate prevederi referitoare la cerințe legale extrinseci actului de procedură, nulitatea nu este condiționată de existența unei vătămări, dacă legea nu dispune altfel, neplata taxei de timbru reprezentând o astfel de cauză, care conduce la incidența unei nulități necondiționate. Curtea Constituțională a statuat în mod constat că plata taxelor judiciare de timbru reprezintă o condiție legală pentru începerea proceselor civile, obligația de plată a acestor taxe fiind justificată, ca și sancțiunea anulării acțiunii sau cererii, în caz de neplată. Totodată, se reține că, deși prin prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 21 din Constituția României se garantează dreptul de acces la justiție, acest drept nu este unul absolut, fiind permise unele limitări (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57). Obligația plății taxelor judiciare de timbru reprezintă una dintre condițiile sesizării legale a instanțelor judecătorești, nefiind considerată, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, o limitare a dreptului de acces la o instanță sau o încălcare a dreptului la un proces echitabil, care să fie, în sine, incompatibilă cu art. 6 paragraful 1 din Convenție (Cauza Larco și alții împotriva României, paragrafele 54 și 58). Prin urmare, Înalta Curte reține că nedepunerea dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru atrage incidența sancțiunii expres prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ. raportat la alin. (2) al aceluiași articol, respectiv nulitatea recursului. Ca atare, cum recurenta-reclamantă nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanță, în raport cu prevederile art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, Înalta Curte va face aplicarea sancțiunii nulității prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ. și, în temeiul art. 496 alin. (1) din același act normativ, va anula recursul ca netimbrat. Având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată și văzând dispozițiile art. 499 C. proc. civ. teza finală, potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat pe fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analiza criticilor formulate prin cererea de recurs. Totodată, Înalta Curte constată că partea care a pierdut procesul este recurenta-reclamantă A., astfel că, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga pe aceasta la plata către intimata-pârâtă A. a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, în cuantum de 3.000 RON (dovedite potrivit înscrisurilor aflate la dosar), reduse în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în raport cu circumstanțele concrete ale cauzei, a cărei judecată nu a presupus o analiză pe fond a motivelor de recurs, ci doar din perspectiva excepției netimbrării căii de atac, ceea ce determină concluzia unei complexități reduse a problemei de drept supuse judecății.