ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1665/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată la 10 august 2022 inițial pe rolul Judecătoriei Constanța, fiind declinată ulterior competența în favoarea Tribunalului Constanța, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu B., C. S.R.L. și D. SCA, a solicitat ca instanța să dispună declararea ca inopozabil (parțial), față de reclamant, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14.07.2022 la BNP E., până la concurența creanței creditorului și declararea ca inopozabil (parțial), față de reclamant, a contractului de cesiune autentificat la BNP E. sub nr. x/14.07.2022.

Hotărârea pronunțată de prima instanță: Prin sentința civilă nr. 125 din 18 ianuarie 2024, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis excepția prescripției invocată de pârâții B., C. S.R.L. și D. SCA. A admis excepția lipsei de interes invocată de pârâta C. S.R.L.. A respins, ca prescrise, atât capătul de cerere al reclamantei A. S.R.L. privind anularea parțială a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/14.07.2022 la BNP E., precum și a contractului de cesiune autentificat la BNP E. sub nr. x/14.07.2022, cât și capătul de cerere privind obligarea pârâților la dezmembrarea imobilului, la deschiderea unei cărți funciare individuale și la încheierea contractului de vânzare cumpărare. A respins, ca lipsit de interes, capătul de cerere privind declararea ca inopozabil a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/14.07.2022 la BNP E., precum și a contractului de cesiune autentificat la BNP E. sub nr. x/14.07.2022.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel: Împotriva sentinței civile nr. 125 din 18 ianuarie 2024 pronunțată de Tribunalul Constanța, reclamanta A. S.R.L. a declarat apel. Prin cererea formulată în cadrul apelului, apelanta-reclamantă A. S.R.L. a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluționarea dosarului penal nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța. Prin încheierea din data de 10 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a fost suspendată judecata apelului formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 125 din 18 ianuarie 2024 pronunțată de Tribunalul Constanța, până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva încheierii din data de 10 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, pârâtul B. a declarat recurs, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-pârât a arătat că prin soluția de admitere a cererii de suspendare a judecății apelului au fost nesocotite dispozițiile procedurale incidente, precum și dispozițiile procedurale privind dreptul la un proces echitabil, în termen optim și previzibil. C. proc. civ. stabilește în art. 22 mai multe componente ale rolului judecătorului în aflarea adevărului, printre care posibilitate acestuia de a dispune introducerea în cauză a altor persoane, în condițiile legii. Prin suspendarea judecății apelului, instanța nu mai poate stărui în aflarea adevărului. Dimpotrivă, dacă judecătorul stăruia în aflarea adevărului, obligat de dispozițiile art. 22 C. proc. civ., trebuia să soluționeze apelul întrucât viza doar controlul asupra modalității de soluționare a unei excepții de către prima instanța. La aplicarea dispozițiilor art. 413 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., de asemenea, trebuia apreciată starea cauzei, faptul că la momentul suspendării nu exista pronunțată o soluție pe fondul cauzei. Cum cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca fiind prescrisă, nu exista înrâurire cu faptul începerii urmăririi penale pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune - penalul nu putea influența modalitatea de soluționare a excepției prescriptibilității admisă de o instanță civilă. În ceea ce privește vânzarea bunului, părțile implicate în conflict au procedat la încheierea unor documente materializate prin promisiuni de vânzare-cumpărare, unde au stipulat de comun acord anumite termene și sancțiuni pentru nerespectarea acestora și au încheiat contracte de vânzare-cumpărare autentificate. Cererea reclamantului, având ca obiect anularea contractelor încheiate și pretențiile solicitate, nu poate fi soluționată decât de o instanță civilă, plângerea penală formulată având rol șicanator, amenințător. Prin luarea măsurii suspendării judecării apelului, instanța de apel a nesocotit dispozițiile procedurale privind dreptul la un proces echitabil, în termen optim și previzibil, litigiul trenând pe rolul instanțelor din anul 2022, respectiv de 3 ani, după care instanța procedează la suspendarea cauzei pentru faptul că reclamantul a depus și o plângere penală tot în anul 2022 (după ce cererea în civil a fost respinsă, ca prescrisă, a depus diligente să înceapă urmărirea penală). Concluzionând, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și trimiterea cauzei la aceeași instanță, pentru continuarea judecății.

Apărările formulate în cauză: Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, comunicată, invocând excepția nulității recursului. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (10 august 2022), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 14 octombrie 2025, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare, cu prioritate asupra excepției nulității recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Obiectul prezentului recurs este reprezentat de încheierea de ședință din data de 10 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, prin care, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanța a suspendat judecata apelului formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L., până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța. Prin cererea de recurs, recurentul-pârât pune în discuție aplicarea eronată a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. de către instanța care a suspendat judecata apelului, arătând, în esență, faptul că nu există o înrâurire între începerea urmăririi penale față de pârâți pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune și soluționarea cauzei în apel, în condițiile în care cererea de chemare în judecată a fost respinsă de instanța de fond ca fiind prescrisă. Cu alte cuvinte, urmărirea penală nu ar avea o înrâurire asupra soluționării litigiului, care să justifice la acest moment procesual oprirea cursului judecății. Prioritar, în ceea ce privește excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L. prin întâmpinare, Înalta Curte constată că susținerile recurentului-pârât dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs pot fi examinate din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel încât excepția nulității recursului va fi respinsă. În ceea ce privește criticile din recurs, recurentul arată că, prin hotărârea dată, instanța de apel a încălcat regulile de procedură prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în conformitate cu care instanța poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel. Din interpretarea normei legale evocate rezultă că acest caz de suspendare impune în mod expres și neechivoc condiția declanșării urmăririi penale pentru o infracțiune, precum și existența unor elemente suficiente din care să rezulte că existența infracțiunii ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să se pronunțe în cauza supusă suspendării. Suspendarea legală prevăzută de art. 413 C. proc. civ. reprezintă un incident ivit în derularea activității de judecată, de natură a temporiza curgerea firească a acesteia, ce trebuie să se caracterizeze prin continuitate. Ea poate interveni în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, având un caracter facultativ, fiind lăsată la latitudinea instanței. Instanța sesizată cu o astfel de cerere de suspendare are puterea de apreciere asupra utilității, necesității și oportunității dispunerii acestei măsuri, având în vedere contextul derulării raporturilor juridice dintre părți. Cu toate acestea, instanța nu trebuie să transforme această suspendare într-o măsură arbitrară, ci este obligată să se asigure că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul legal, preocupându-se de stabilirea corectă și deplină a împrejurărilor deduse judecății. Așadar, nu trebuie să fie reținută doar îndeplinirea condiției de tip obiectiv - începerea urmăririi penale, ci acesteia trebuie să i se adauge îndeplinirea cerinței legale, ce este supusă aprecierii instanței, ca urmăariea penală să fi început pentru o faptă care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a se pronunța în litigiul civil cu care este învestită. Prin urmare, instanța civilă trebuie să facă o evaluare atentă a legăturilor dintre procesul civil și cel penal și să decidă, în funcție de circumstanțele specifice ale cauzei, dacă se impune sau nu suspendarea judecății. Este important ca instanța să aibă în vedere faptele și relațiile dintre părți atât în procesul civil, cât și în cel penal, pentru a decide în mod justificat dacă suspendarea judecății este necesară și potrivită. Pornind de la aceste considerente teoretice, se constată că, în cauză, instanța de apel a dispus suspendarea judecării pricinii deoarece în dosarul penal nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța s-a început urmărirea penală, in personam, pentru infracțiunea de înșelăciune față de pârâții din cauză, respectiv B. și C. S.R.L., curtea de apel reținând că dezlegările instanței penale ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a se pronunța în cauza civilă, împrejurările de fapt ce fac obiectul urmăririi penale fiind parțial identice cu cele care stau la baza solicitării de anulare/declarare a inopozabilității contractului de concesiune nr. x/14.07.2022 și a contractului de vânzare cumpărare nr. x/14.07.2022. Contrar celor reținute de instanța de apel, Înalta Curte apreciază că presupusele fapte investigate în urmărirea penală nu pot avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a fi dată în cauză, în condițiile în care, la momentul suspendării, nu exista pronunțată o soluție pe fondul litigiului, cauza fiind soluționată de prima instanță prin admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, astfel încât apelul viza, în mod prioritar, controlul asupra modalității de soluționare a acestei excepții. La momentul dispunerii măsurii suspendării, instanța nu era în ipoteza admiterii apelului și al respingerii excepției prescripției, astfel încât cauza să fi fost supusă cercetării în fond, în condițiile art. 480 C. proc. civ. ce vizează soluțiile pe care le poate pronunța instanța de apel și, drept urmare, nu se poate reține faptul că modul în care dosarul penal va fi soluționat poate avea o înrâurire hotărâtoare asupra deciziei ce va fi dată în apel, instanța de apel fiind învestită a se pronunța cu prioritate asupra criticilor vizând excepția prescripției. Astfel cum anterior s-a arătat, simpla începere a urmăririi penale nu trebuie să conducă la suspendarea judecății unui proces civil în aproape toate cazurile, ci dimpotrivă, măsura suspendării trebuie dispusă cu prudență și numai atunci când, pe baza unor argumente și motive concrete și serioase, se poate trage concluzia fermă asupra oportunității rezolvării cu prioritate a cauzei penale, înaintea tranșării litigiului civil, adică se poate conchide că modul de rezolvare a cauzei penale va avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce s-ar putea da în procesul civil, la momentul concret al existenței solicitării de suspendare, iar nu în eventualitatea pronunțării unei soluții pe fond. Legiuitorul nu a ales în mod aleatoriu sintagma "înrâurire hotărâtoare" la momentul la care a redactat conținutul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. - conținutul semantic al acestei expresii vine să reliefeze concluzia că măsura suspendării nu este oportună decât strict atunci când modul de soluționare a cauzei penale este determinant pentru tranșarea litigiului civil, astfel cum acesta se prezintă la momentul formulării cererii de suspendare. Prin urmare, ținând cont de principiul soluționării cauzei cu celeritate, într-un termen optim și previzibil, Înalta Curte constată că circumstanțele cauzei de la momentul la care s-a dispus măsura nu converg înspre oportunitatea suspendării judecății în procesul civil, atâta vreme cât apelul viza, la data suspendării, doar controlul asupra modalității de soluționare de către prima instanță a excepției prescripției. Pentru considerentele expuse, constatând incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 497 din același Cod, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât, va casa încheierea recurată și va trimite cauza, pentru continuarea judecății, aceleiași curți de apel.