ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1066/2022

Ședința publică din data de 10 mai 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1530 și art. 1531 C. civ.

Prin încheierea din ședință din 9 septembrie 2014, Tribunalul-Constanța, secția a II-a civilă a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a acțiunii în constatarea ineficacității declarațiilor pârâtei de încetare a contractului de procesare nr. x din 15 iulie 2013, conform art. 35 C. proc. civ. și a reținut spre soluționare acțiunea în realizare formulată prin capătul doi de cerere privind obligarea pârâtei la plata despăgubirilor.

Prin sentința civilă nr. 299/2019 din 21 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul-Constanța, secția a II-a civilă, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și, în consecință, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 810.071,67 RON, reprezentând despăgubiri, fiind respinse ca nefondate restul pretențiilor.

De asemenea, tribunalul a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 22.705,71 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

S-a solicitat schimbarea încheierilor atacate, în principal, în sensul respingerii completării raportului de expertiză cu obiectivele solicitate de reclamantă, cu consecința înlăturării din probatoriul cauzei a suplimentului la expertiză și, în subsidiar, în sensul admiterii cererii de recuzare a doamnei expert C. și admiterii cererii de efectuare a unei noi expertize în cauză.

De asemenea, pârâta a solicitat schimbarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 224/2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis apelul formulat de pârâtă, a fost schimbată în totalitate sentința atacată, în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii formulate de reclamantă.

De asemenea, a fost obligată intimata la plata către apelantă a sumei de 6.853 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță și apel.

Totodată, recurenta a solicitat obligarea intimatei pârâte la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză, aferente tuturor fazelor procesuale.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta arată că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, aprecierile instanței de apel cu privire la aspectele deduse judecății fiind incompatibile și excluzându-se reciproc.

Recurenta susține că, în ceea ce privește culpa sa, instanța de apel, deși, a acordat eficiență juridică pretinselor intervenții tehnice asupra echipamentelor acesteia, ulterior a revenit asupra propriilor aprecieri, chiar în aceeași propoziție, stabilind că nu sunt incidente cauze exoneratoare de răspundere conform art. 1.351 C. civ.

O altă contradicție în considerentele hotărârii instanței de apel relevată de recurentă constă în faptul că instanța de apel a reținut că hotărârea de "denunțare" fără temei a contractului de procesare s-a bazat exclusiv pe rațiuni economice fiind fără relevanță pretinsele probleme tehnice din luna octombrie, în schimb, examinând culpa contractuală a pârâtei, instanța de apel a revenit asupra propriilor aprecieri și a stabilit tocmai teza opusă reținând că intervențiile tehnice neprogramate, care nu sunt lipsite de relevanță, deși nu constituie și nu au fost invocate drept caz de forță majoră.

Prin decizia recurată, se susține că același argument utilizat pentru a reține vinovăția intimatei, în sensul că, aceasta avea obligația de a procesa uleiul brut conform modificărilor agreate de părți, este utilizat pentru a se reține absența culpei exclusive, iar o asemenea contradicție evidentă, demonstrează nelegalitatea deciziei recurate.

Potrivit recurentei, hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și ireconciliabile referitoare la legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul invocat, fiind imposibil de stabilit care este dezlegarea reală și efectivă la care s-a oprit instanța de apel.

Prin urmare, susține recurenta că decizia atacată cuprinde aprecieri incompatibile și ireconciliabile în ceea ce privește analiza condițiilor răspunderii civile contractuale, actul jurisdicțional fiind lipsit de o fundamentare reală și coerență în fapt și în drept și în consecință, este imposibil de stabilit o corespondență între soluția de admitere a cererii de apel și raționamentele din cuprinsul motivării.

În considerarea aceluiași motiv de casare, recurenta arată că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, în sensul că sunt nemotivate constatările instanței de apel în sensul că nu se poate reține o culpă exclusivă a intimatei față de pretinsele "intervenții tehnice neprogramate", decizia recurata nu cuprinde nicio motivare din care să rezulte că "forma modificată a contractului de procesare ar fi putut conduce la concluzia absenței culpei exclusive a intimatei și este nemotivată în ceea ce privește absența culpei exclusive a intimatei față de "modul concret de executare a obligațiilor".

Totodată, recurenta invocă faptul că hotărârea recurată nu cuprinde nicio motivare din care să rezulte că prejudiciul suportat de către aceasta prin fapta ilicită a intimatei nu ar fi fost evaluat și determinat în mod corespunzător.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea prevederilor art. 249 C. proc. civ. și ale art. 260 alin. (1) și alin. (4) din același cod, privind sarcina probei în procesul civil, precum și ale art. 273 din același cod referitoare la puterea doveditoare a înscrisurilor sub semnătură privată.

Astfel, în contextul unei motivări sumare și lacunare, instanța de apel a reținut, în mod nefondat, faptul că valoarea prejudiciului invocat de către recurentă s-ar fi stabilit pe criterii subiective ale creditorului, deși în cauză s-a administrat proba cu expertiza contabilă. Mai mult, instanța de apel a apreciat că prejudiciul nu este cert "nici în privința posibilității de evaluare" ignorând probele care dovedesc, dincolo de orice dubiu, întinderea prejudiciului provocat de către intimată.

Prin urmare, în condițiile în care recurenta a administrat un probatoriu amplu și concludent în sprijinul pretențiilor formulate, sarcina probei s-a transferat la pârât, fiind obligația acestuia să aducă probe prin care să combată conținutul dovezilor deja înfățișate, cu respectarea cerințelor de admisibilitate.

De asemenea, recurenta susține că hotărârea atacată a fost pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 14 alin. (5) C. proc. civ., ale art. 22 alin. (2) teza întâi și ale art. 254 alin. (4) din același cod, instanța de apel încălcând obligația de a manifesta un rol activ pentru aflarea adevărului în cauză.

Din această perspectivă, chiar și în ipoteza în care, instanța de apel ar fi apreciat că probatoriul complex administrat de către recurentă era insuficient, aceasta avea obligația procesuală de a pune această împrejurare în discuția părților, de a manifesta un rol activ pentru aflarea adevărului administrând toate probele necesare și utile justei soluționări a cauzei.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că, în mod nefondat, a reținut instanța de apel absența culpei exclusive a intimatei, fiind încălcate normele de drept material privind răspunderea civilă contractuală.

Considerentele deciziei recurate sunt contrare prevederilor art. 1.548 C. civ., care instituie prezumția de culpă decurgând din simplul fapt al neexecutării de către debitor a obligațiilor contractuale.

Astfel, întrucât în cauză s-a reținut faptul că intimata a livrat cu întârziere cantitatea de ulei rafinat de floarea soarelui aferentă lunii octombrie 2013, precum și că aceasta nu și-a îndeplinit obligația de procesare și de livrare a uleiului de floarea - soarelui aferent lunilor noiembrie- decembrie 2013, precum și că aceste întârzieri s-au produs din motive tehnice imputabile exclusiv intimatei, pentru care nu sunt incidente cauze legale de înlăturare a răspunderii, aplicarea corectă a dispozițiilor art. 1.548 C. civ. impuneau concluzia privind existența culpei prezumate și exclusive a intimatei pentru această neexecutare.

Potrivit recurentei decizia atacată este pronunțată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 1.351 C. civ., nefiind incidentă în cauză o situație de forță majoră care să fi împiedicat executarea obligațiilor de către intimată.

Recurenta susține că având în vedere că intimata a recunoscut, neîndeplinirea obligațiilor de procesare și de livrare a uleiului vegetal, aspect reținut inclusiv prin decizia recurată, considerentele privind absența culpei exclusive a intimatei sunt contrare prevederilor art. 1.350 alin. (1) și alin. (2) C. civ.

Potrivit recurentei, soluția pronunțată de către instanța de apel privind absența legăturii de cauzalitate, precum și considerentele vizând această condiție a angajării răspunderii intimatei, sunt contrare prevederilor art. 1.350 C. civ.

Aprecierile instanței de apel privind împrejurarea achiziționării de către recurentă a mai multor cantități de ulei rafinat de la D. S.R.L. șl de la societate E. S.A. în perioada 01.08.2013 - 01.11.2013 sunt lipsite de relevanță și nelegale față de încălcarea art. 1.350 C. civ.

Recurenta consideră că sunt nefondate și nelegale considerentele instanței de apel privind modul de folosire a cantității de ulei achiziționat de la D. S.R.L. deoarece circumstanțele încheierii contractului de vânzare - cumpărare la data de 22.10.2013 dovedesc faptul că acesta reprezintă o urmare directă a încălcării de către intimată a obligațiilor asumate, conform art. 1.350 C. civ.

Este evident faptul că nu a existat, într-o perioadă de numai câteva zile, posibilitatea rafinării uleiului brut de către reclamantă în cadrul unei alte rafinării, și în consecință, în mod eronat și cu încălcarea legii a procedat instanța de apel la stabilirea unei legături între uleiul rafinat de floarea soarelui achiziționat de la D. S.R.L. și uleiul furnizat de către societatea E. S.A. Aceeași concluzie rezultă inclusiv din documentele de gestiune, care dovedesc modalitatea concretă de utilizare a uleiului rafinat de floarea soarelui achiziționat de la D. S.R.L. și a celui furnizat de către societatea E. S.A.

Prin urmare, susține recurenta că nu există nicio obligație în sarcina acesteia de a dovedi faptul că metoda identificată pentru evitarea prejudiciului a fost cea mai eficientă din punct de vedere economic, de altfel, încheierea contractului cu D. S.R.L. a fost singura opțiune existentă, astfel cum s-a demonstrat.

Recurenta susține că și aceste considerente ale hotărârii atacate sunt contrare dispozițiilor art. 1.350 C. civ. având în vedere că fapta ilicită contractuală a intimatei și existența prejudiciului cuantificat prin diferența dintre prețul de achiziție și prețul de producție al uleiului sunt suficiente pentru reținerea prezumției privind existența legăturii de cauzalitate drept condiție a angajării răspunderii civile contractuale.

De asemenea, recurenta consideră că în mod nefondat a reținut instanța de apel faptul că prejudiciul invocat nu ar fi cert, fiind încălcate prevederile art. 1.531 și art. 1.532 C. civ.

Prin decizia recurată, instanța de apel a procedat la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1.531 C. civ., care stabilesc dreptul creditorului de a obține repararea integrală a prejudiciutui pe care la suferit ca urmare a neexecutării obligației de către debitor. Astfel, s-a reținut, în mod nefondat, prin considerentele hotărârii recurate faptul că prejudiciul invocat de către recurentă ar avea caracter "eventual, care nu este sigur că se va produce, acesta neputând justifica acordarea de despăgubiri".

Recurenta subliniază faptul că întreaga analiză a instanței de apel pornește de la prevederile art. 1.385 alin. (2) C. civ., care sunt incidente exclusiv în materia răspunderii civile delictuale.

Prin raportare la prevederile art. 1.531 și 1.532 C. civ., certitudinea prejudiciului suportat de către recurentă este evidentă având în vedere că, urmare a neîndeplinirii obligațiilor de către intimată, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu terțul D. S.R.L. tocmai pentru a acoperi cantitatea de ulei ce trebuia a fi livrată de către intimată.

De asemenea, susține recurenta că decizia atacată este nelegală și în privința modului de interpretare a noțiunii de "prejudiciu eventual", prin raportare la art. 1.532 C. civ., în condițiile în care prejudiciul cauzat recurentei este cert și determinat. Recurenta consideră că în mod nefondat a reținut instanța de apel faptul că prețul achiziționării uleiului rafinat ar reprezenta un aspect de oportunitate.

Contrar susținerilor instanței de apel, recurenta nu trebuie să dovedească existența unei cercetări a ofertelor de pe piața uleiului sau selecția partenerului contractual celui mai avantajat financiar, cu atât mai mult cu cât încheierea contractului cu D. S.R.L. nu s-a produs în condiții obișnuite, ci pe fondul necesității stringente de înlocuire a prestatorului în culpă, cu o altă societate care să își execute obligațiile și să livreze uleiul rafinat necesare.

Astfel, instanța de apel nu trebuia să analizeze oportunitatea economică a măsurilor adoptate pentru limitarea prejudiciului, aceasta nefiind o condiție prevăzută de lege pentru angajarea răspunderii civile contractuale.

Recurenta susține că instanța de apel a aplicat în mod greșit prevederile de drept material incidente în ceea ce privește posibilitatea de evaluare a prejudiciului, respectiv a încălcat dispozițiile art. 1.533 C. civ., stabilind că prejudiciul invocat nu este o consecință directă și necesară a neexecutării obligației, deoarece costul de producție al uleiului rafinat a fost stabilit în funcție de propriile criterii subiective ale creditorului.

Potrivit recurentei decizia recurată este nelegală față de încălcarea prevederilor secțiunii 10.1. din anexa la Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 1.802/2014 și a prevederilor pct. 8 alin. (7) din secțiunea nr. 1.2. din ordinul nr. 1.802/2014 în ceea ce privește definiția legală a costului de producție și algoritmul de determinare a acestuia.

La 27.09.2021 intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat nulitatea motivelor de la punctele V, VI, VII și VIII din cererea de recurs având în vedere că argumentele recurentei nu pot fi încadrate în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

La 15.10.2021 recurenta reclamantă a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei prin care a solicitat respingerea excepției nulității cererii de recurs ca fiind vădit nefondată, iar pe fond, admiterea în totalitate a căii extraordinare de atac, în principal, casarea, în totalitate, a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, iar în subsidiar, casarea, în totalitate, a acesteia și, ca urmare a rejudecării respingerea, în totalitate, a cererii de apel formulate de către intimata pârâtă, și menținerea, în totalitate, a sentinței civile nr. 229 din data de 21.02.2019, pronunțată de către Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, ca fiind pe deplin legală și temeinică.

De asemenea, recurenta-reclamantă a solicitat obligarea intimatei pârâte, la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 7 decembrie 2021, constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 8 martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul și a stabilit termen de judecată la data de 10 mai 2022.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Recursul reclamantei A. S.A. a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., invocându-se faptul că prin hotărârea dată instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, că hotărârea nu este motivată, respectiv că aceasta cuprinde motive contradictorii și că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Având în vedere efectele pe care le produc motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., precum și din considerentele privind logica juridică, Înalta Curte, va analiza cu prioritate criticile referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., constând în lipsa unei motivări conforme exigențelor acestor prevederi legale, respectiv a existenței unei motivări contradictorii.

Verificând considerentele deciziei recurate, Înalta Curte observă că, instanța de apel, după redarea conținutului hotărârii primei instanțe, a cererii de apel și întâmpinării, precum și a unor clauze contractuale și a conținutului corespondenței dintre părți, reține că au fost corect identificate de tribunal condițiile antrenării răspunderii civile contractuale ale pârâtei.

Apoi, analizând corespondența părților, instanța de apel arată, în legătură cu încetarea unilaterală a contractului de către pârâtă că în mod corect a motivat prima instanță că potrivit clauzelor contractuale, în absența culpei cocontractantului, notificarea pârâtei nu produce un astfel de efect. S-a mai reținut prin decizia recurată că luarea deciziei de încetare a contractului a fost determinată de problemele tehnologice avute în luna octombrie, din considerente economice, dar și de nemulțumirile rezultate din modalitatea de executare a obligațiilor contractuale asumate de reclamantă în calitate de beneficiar.

Printr-un alt considerent se arată că, pe parcursul derulării raporturilor contractuale, pârâta nu a înțeles să își exprime nemulțumirile față de modalitatea de desfășurare a contractului, chiar dacă ar fi avut atât rațiuni tehnologice cât și economice să procedeze în acest sens, concluzionând în sensul lipsei culpei contractuale în privința ambelor părți.

De asemenea, s-a menționat că nu se poate reține o culpă exclusivă a pârâtei în "procesarea cu întârziere în luna octombrie, respectiv neprocesarea cantităților suplimentare în noiembrie - decembrie, se au în vedere intervențiile tehnice neprogramate care nu sunt lipsite de relevanță, deși nu constituie și nu au fost invocate drept caz de față majoră, precum și aspectele reținute anterior privind derularea contractului într-o formă modificată, conform înțelegerii părților".

În legătură cu fapta ilicită, invocată de reclamantă se redă conținutul unei adrese a acesteia, fără o concluzie clară, în această privință, iar referitor la legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită imputată pârâtei și prejudiciul a cărui reparare s-a solicitat de către reclamantă, se precizează că în dezacord cu prima instanță, curtea nu reține a fi dovedită îndeplinirii acestei condiții.

În privința prejudiciului s-a reținut că acesta nu este cert, ci are un caracter eventual, astfel încât nu se justifică acordarea despăgubirilor.

Redarea acestor considerente, justifică concluzia conform cărei hotărârea recurată încalcă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora aceasta va cuprinde în considerente expunerea situației de fapt, a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se motivele pentru care s-au admis cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă și inteligibilă, să nu se rezume la enumerarea și redarea conținutului clauzelor contractuale ori a corespondenței părților, să cuprindă o analiză a probelor administrate în cauză, precum și dezvoltarea raționamentului care a determinat pronunțarea hotărârii.

Hotărârea instanței de apel nu respectă exigențele prevăzute de dispoziția legală invocată, în condițiile în care aceasta, învestită fiind cu verificarea criticilor și a apărărilor privind îndeplinirea condițiilor necesare pentru antrenarea răspunderii contractuale a pârâtei, printr-o motivare superficială, în termeni generali și în absența analizei concrete a acestor condiții, deși reține că prima instanță le-a examinat corect, pronunță o soluție contrară.

În egală măsură, sunt fondate și criticile privind existența unor motive contradictorii în privința culpei pârâtei, în condițiile în care prin unele considerente se reține că pârâta a luat decizia încetării contractului, că și-a îndeplinit cu întârziere obligațiile, dar nu este răspunzătoare pentru prejudiciul pretins de reclamantă.

În aceste condiții, analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât motivarea fiind de esență hotărârea judecătorești este obligatorie, deoarece cercetarea fondului cauzei prin prisma motivelor de fapt și de drept este un element esențial pentru exercitarea controlului de legalitate.

În această ordine de idei, reținând incidența acestor dispoziții legale, rezultă că nu se mai impune analiza celorlalte critici invocate de recurentă, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (5) și (8) C. proc. civ.

În consecință, soluția ce se impune, este aceea a admiterii recursului pârâtei, în conformitate cu dispozițiile art. 496 C. proc. civ., casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, instanța de apel pentru a examina în mod concret criticile și apărările formulate de părți potrivit art. 501 alin. (3) și (4) C. proc. civ., argumentând clar și coerent hotărârea pronunțată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 224/2020 din 16 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre o noua judecată, aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 mai 2022.