ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2136/2022

Ședința publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

A.Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 12 mai 2015, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanței obligarea pârâtei la acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a întreruperii de energie electrică la punctul ce alimenta CEE Pantelimon, formată din trei grupuri de generatoare eoliene, întrerupere datorată solicitării formulate de societatea B. S.R.L. către C. S.A.

B.Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 1070 din 12 iunie 2017, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis în parte cererea de majorare a onorariului de expert D.; a fost obligată reclamanta S.C. A. S.R.L. la plata sumei de încă 1.000 RON onorariu expert; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. ca neîntemeiată.

C.Calea de atac împotriva hotărârii Tribunalului Constanța.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

D.Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 71 din 8 februarie 2018, Curtea de Apel Constanța a respins apelul ca nefondat.

E.Calea de atac împotriva deciziei pronunțate în apel.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Constanța a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material care reglementează răspunderea civilă delictuală. S-a susținut incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

F.Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin decizia civilă nr. 564 din 27 februarie 2020 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant pentru recurentă, invocată de intimata S.C. B. S.R.L.; a admis recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

G.Hotărârea instanței de apel, după casare.

Prin decizia civilă nr. 240 din 10 septembrie 2020 Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1070 din 12 iunie 2017 pronunțată de Tribunalul Constanța; a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis acțiunea, astfel cum a fost precizată și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 22.557,28 RON reprezentând despăgubiri civile.

H.Considerentele hotărârii instanței de apel.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele:

Prin decizia de casare s-a reținut îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtei, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția, dezlegări ce sunt obligatorii pentru instanța care rejudecă fondul, conform art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

Ceea ce se impută reclamantei este omisiunea de a notifica C. S.A. cu privire la declarația pârâtei S.C. B. S.R.L. de renunțare la construirea parcului eolian din 26 august 2008.

În cazul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie sunt prezente două elemente ale vinovăției: unul obiectiv, ce constă în încălcarea unei obligații juridice și unul subiectiv, reprezentat de atitudinea autorului de a înțelege și de a-și asuma consecințele faptelor ce au fost săvârșite.

Curtea a apreciat că reclamantei nu i se poate imputa săvârșirea vreunei fapte ilicite, de natură a contribui la producerea pagubei, câtă vreme aceasta nu avea obligația de a înștiința furnizorul de energie electrică. Lipsa notificării, în eventualitatea în care s-ar aprecia că ar fi obligatorie, ar fi de natură să înlăture răspunderea societății de energie electrică, care nu ar putea să răspundă pentru o faptă de care nu avea cunoștință.

Singura cauză ce a determinat producerea prejudiciului este fapta pârâtei S.C. B. S.R.L., care deși cunoștea faptul că nu mai avea nici un drept asupra punctului de alimentare, a solicitat societății de energie electrică întreruperea alimentării cu energie electrică la punctul ce alimenta CEE Pantelimon.

Prejudiciul stabilit prin raportul de expertiză electroenergetică întocmit la fondul cauzei, în cuantum de 22.557,28 RON urmează a fi suportat în întregime de către pârâtă.

I. Calea de atac împotriva deciziei Curții de Apel.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta S.C. B. S.R.L., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Prin decizia recurată Curtea de Apel a încălcat autoritatea de lucru judecat stabilită de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 564/2020 în ceea ce privește existența culpei comune a intimatei reclamante în producerea prejudiciului.

Instanța de recurs a statuat că în rejudecare, instanța va analiza dacă omisiunea reclamantei de a înștiința C. S.A. cu privire la transferul titularului avizului tehnic de racordare poate să influențeze întinderea prejudiciului reclamat, fără a da posibilitatea instanței de trimitere să analizeze dacă fapta există sau nu, aceste aspecte fiind deja soluționate în mod definitiv.

Reținând faptul că "reclamantei nu i se poate imputa săvârșirea vreunei fapte ilicite, de natură a contribui la producerea pagubei, câtă vreme aceasta nu avea obligația de a înștiința furnizorul de energie electrică", s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, iar soluția ce se impune a fi pronunțată în prezentul recurs rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 497 teza finală C. proc. civ.:

"în cazul în care casarea s-a făcut pentru că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești sau când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, cererea se respinge ca inadmisibilă".

În raport de modalitatea în care instanța de apel a soluționat cauza, devine incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., decizia recurată cuprinzând o motivare lacunară care lipsește hotărârea de motivele pe care se întemeiază soluția prin dispozitiv.

Hotărârea nu cuprinde în considerentele sale motivarea clară și concretă a condițiilor pentru care instanța de apel a apreciat că intimata-reclamantă nu avea obligația notificării C., iar consecința nemotivării este însăși nulitatea acesteia.

În cauză sunt întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea fiind rezultatul aplicării greșite a normelor de drept material respectiv H.G. nr. 90/2008, dar și a celor relative la răspunderea concurentă a intimatei-reclamante, în contextul în care s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat faptul că în cauză, reclamanta prin omisiunea înștiințării C. a contribuit deopotrivă la producerea prejudiciului.

Cu privire la modalitatea de soluționare a cererii de înscriere în fals cu privire la contractul de asistență juridică pretins perfectat între E. și intimata-reclamantă, în sensul că aceasta a fost apreciată ca fiind inadmisibilă reprezintă deopotrivă o greșită aplicare și interpretare a normelor de procedură de către instanța de apel.

Urmare a constatării falsului, fie de parchet, în cazul în care acțiunea penală ar putea fi pusă în mișcare, fie de către instanța civilă, în cazul contrar, instanța procedează la îndepărtarea înscrisului fals, în speța dedusă judecății, însăși contractul de asistență juridică.

Inexistența contractului de asistență juridică determină însăși inexistența căii de atac, câtă vreme, mandatarii convenționali ai intimatei-reclamante au semnat în baza unui contract de asistență juridică fals, deci nu produce nici un efect, cererea de apel.

Instanța de apel a apreciat greșit faptul că o asemenea procedură de denunțare ca fals a contractului de asistență juridică este inadmisibilă.

Se solicită admiterea recursului și casarea deciziei recurate.

J.Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază recursul ca fiind nefondat și acesta urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.

Noțiunea de proces echitabil presupune și faptul că dezlegările definitive date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluționate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, deoarece s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice, cu consecința generării incertitudinii jurisprudențiale și a reducerii încrederii justițiabililor în sistemul judiciar.

Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

În cauză nu sunt întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Recurenta invocă autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în etapa recursului față de hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Constanța în rejudecarea apelului după casare. Motivul de nelegalitate invocat nu are în vedere o asemenea situație.

Curtea de Apel nu a încălcat în nici un fel hotărârea pronunțată de instanța supremă prin decizia de casare.

Prin această decizie Înalta Curte nu a reținut, astfel cum susține recurenta, existența unei culpe concurente a societății intimate în producerea prejudiciului. În decizia de casare s-au reținut următoarele:

"În raport de chestiunile de drept stabilite, cu titlu definitiv, prin prezenta decizie - respectiv a întrunirii condițiilor cumulative ale răspunderii civile delictuale - instanța de trimitere va proceda la determinarea întinderii prejudiciului încercat de către reclamantă".

Așadar, nu s-a reținut o culpă concurentă a intimatei și, în măsura în care Curtea de Apel nu ar fi respectat dezlegările de drept date de instanța de recurs, se putea pune problema incidenței în cauză a dispozițiilor art. 501 C. proc. civ. și nicidecum a art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Pe de altă parte, hotărârea instanței de apel a respectat dezlegarea dată de instanța de recurs problemelor de drept.

Potrivit dispozițiilor art. 430 alin. (4) C. proc. civ.:

"Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie".

Așa fiind, hotărârile instanței de fond și apel nu au autoritate de lucru judecat cu privire la existența legăturii de cauzalitate ca element al răspunderii civile delictuale, câtă vreme aceste hotărâri au fost supuse căilor de atac prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Recurenta susține că decizia recurată cuprinde o motivare lacunară care, în fapt, lipsește hotărârea pronunțată de motivele pe care se întemeiază soluția din dispozitiv.

În realitate, motivarea hotărârii recurate respectă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și se înfățișează într-o asemenea manieră încât corespunde imperativelor logicii. Motivele invocate în hotărâre nu sunt dubitative și oferă părților și instanței de control judiciar o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.

Obligația de motivare a hotărârii judecătorești este o rezultantă a exigențelor ce decurg din art. 6 paragraful 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului însă, această exigență nu poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument al părților, instanța având posibilitatea să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun și să ofere un răspuns în cadrul unui singur considerent.

În speță, Curtea de Apel a soluționat cauza potrivit dispozițiilor art. 501 C. proc. civ. și a respectat limitele trasate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare.

Recurenta invocă dispozițiile art. 43 din H.G. nr. 90/2008 pentru a argumenta obligația intimatei de a notifica schimbarea titularului ATR către C.. Aceste dispoziții însă reglementează faptele care constituie contravenții, iar art. 4 din aceeași hotărâre vizează obligativitatea solicitării modificării avizului tehnic de racordare.

Schimbarea titularului unui astfel de aviz, fără modificarea soluției tehnice de racordare nu presupune obligația intimatei de notificare a C..

Pe de altă parte, în fața instanței de apel nu au fost invocate aceste dispoziții legale, astfel încât nu se poate reproșa faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra lor.

În concluzie, în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Motivul arătat presupune că instanța de fond a recurs la texte de lege aplicabile speței, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greșit.

În cauză nu sunt întrunite cerințele acestui text de lege.

Prin decizia de casare s-a reținut că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru a fi atrasă răspunderea civilă delictuală a societății recurente, respectiv: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între acestea, vinovăția și s-a trimis cauza spre rejudecare pentru a se stabili întinderea prejudiciului încercat de societatea intimată și a se verifica dacă există o eventuală culpă concurentă a intimatei în producerea prejudiciului.

Prin hotărârea recurată s-a stabilit că nu există vreo culpă concurentă a intimatei, astfel că întregul prejudiciu stabilit prin raportul de expertiză efectuat în cauză, urmează a fi suportat de către societatea recurentă.

S-a reținut că nu există o obligație a intimatei de a înștiința furnizorul de energie electrică și s-a apreciat că intimatei-reclamante nu i se poate imputa săvârșirea vreunei fapte ilicite.

Așa fiind, culpa în producerea prejudiciului aparține în exclusivitate recurentei-pârâte care a solicitat întreruperea alimentării cu energie electrică a unui punct de conexiune.

În motivarea recursului se critică și modalitatea de soluționare de către Curtea de Apel a cererii de înscriere în fals cu privire la contractul de asistență juridică perfectat între E. și intimata reclamantă.

În realitate, astfel cum se reține în practicaua deciziei recurate administratorul societății intimate-pârâte, dl. F. a arătat că se înscrie în fals în ceea ce privește împuternicirea avocațială.

Înalta Curte apreciază că instanța de apel a soluționat în mod corect cererea formulată reținând că actul produce efecte doar între părțile semnatare și nu produce nici un efect juridic față de partea care a denunțat înscrisul ca fals. Pe de altă parte, soluția ce s-a pronunțat în cauză nu s-a întemeiat pe acest înscris.

Împuternicirea avocațială face dovada mandatului reprezentantului convențional și nu are nici un efect cu privire la fondul pretențiilor.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta - pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în recurs către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 240 din 10 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. să plătească intimatei-reclamante S.C. A. SR.L. suma de 14.699,18 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 20 octombrie 2022.