ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 564/2020

Asupra recursului civil de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 12 mai 2015, pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II a civilă, sub nr. x/2015, reclamanta A. SRL a chemat în judecată pe pârâta B. SRL solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a întreruperii de energie electrică la punctul ce alimenta C., formată din trei grupuri de generatoare eoliene, întrerupere datorată solicitării formulate de societatea B. SRL către D. SA.

În drept,reclamanta a invocat dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. 1864.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, iar, pe fond, a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin notele de ședință din 23 septembrie 2015, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție care, prin încheierea de ședință din 25 noiembrie 2015, a fost respinsă.

Prin Sentința civilă nr. 1070 din 12 iunie 2017, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul SC B. SRL, ca neîntemeiată. A admis, în parte, cererea de majorare a onorariului de expert E. și a obligat reclamantul la plata sumei de încă 1000 RON, cu titlu de onorariu expert.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta SC A. SRL.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă SC B. SRL a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu consecința menținerii, ca temeinică și legală, a hotărârii instanței de fond.

Prin Decizia nr. 71 din 8 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă SC A. SRL.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta SC A. SRL solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 497 din C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, Curții de Apel Constanța, având în vedere că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material care reglementează răspunderea civilă delictuală. S-a susținut incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

După prezentarea situației de fapt care a generat raportul juridic litigios și a aspectelor teoretice referitoare la condițiile răspunderii civile delictuale reglementate de art. 998 și urm. C. civ., recurenta-reclamantă a susținut că circumstanțele litigiului sunt de natură a demonstra întrunirea condițiilor cumulative pentru a se atrage răspunderea civilă delictuală a pârâtei, conform art. 998 - 999 C. civ., ceea ce denotă că dispozițiile evocate au fost greșit aplicate de Curtea de Apel Constanta. Astfel:

În ceea ce privește necesitatea existenței unui prejudiciu, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, arată că nu poate exista atragerea unei astfel de răspunderi civile dacă nu s-a produs un prejudiciu, câtă vreme prejudiciul, ca element esențial al răspunderii delictuale, constă în rezultatul, în efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană.

În cazul de față, recurenta pretinde că prejudiciul suferit constă în sumele de bani aferente energiei electrice, pe care a fost în imposibilitate să o producă, ca urmare a întreruperii de către SC D. SA a energiei electrice, la punctul ce alimenta C., formată din 3 grupuri generatoare eoliene, la solicitarea formulată de societatea B. SRL, aspecte confirmate și de către expertiza tehnică judiciară administrată de către instanța de fond.

Făcând trimitere la considerațiile teoretice din doctrina și literatura de specialitate, potrivit cărora un prejudiciu este cert atunci când existența lui este sigură, neîndoielnică și, totodată, poate fi stabilită întinderea sa în prezent, recurenta arată că cerința referitoare la certitudinea prejudiciului este îndeplinită, câtă vreme, ca urmare a întreruperii energiei electrice la punct ce alimenta C., nu a mai putut pune în funcțiune centralele eoliene din parcul respectiv, motiv pentru care, prejudiciul care i s-a cauzat este reprezentat de suma echivalentă deficitului de energie electrică aferent perioadei în care a avut loc deconectarea.

În acest sens, instanța de fond a administrat proba cu expertiză tehnică judiciară specialitatea energetică în urma căreia a rezultat un prejudiciu cert care a fost suferit de către subscrisa ceea ce înseamnă că se impune repararea acestuia.

Relativ la cea de a doua condiție, cerută de lege, pentru ca victima să poată obține despăgubirea din partea persoanei responsabile, care vizează ca prejudiciul să nu fi fost reparat, în prealabil, de o terță persoană fizică sau juridică, recurenta arată că nici societatea B. SRL, dar nicio altă persoană fizică sau juridică nu a acoperit, până în momentul de față, prejudiciul suferit, ca urmare a întreruperii energiei electrice la punct ce alimenta C..

Prin faptă ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, se înțelege orice acțiune sau inacțiune prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesul ce aparține unei persoane.

Din situația de fapt rezultă că societatea B. SRL a formulat, la 26 august 2008, o "Declarație de renunțare la constituirea parcului eolian" înțelegând să permită societății A. SRL să actualizeze, respectiv să rectifice avizele sau autorizațiile eliberate până la acel moment, în sensul menționării subscrisei ca titular exclusiv al acestora.

Cu toate acestea, deși nu mai era proprietarul Avizului Tehnic de Racordare nr. x/2008, la data de 20 mai 2011, prin adresa nr. x, societatea-pârâtă a solicitat societății D. SA întreruperea alimentării cu energie electrică, la punctul ce alimenta C., formată din 3 grupuri generatoare eoliene aflată pe teritoriul comunei Pantelimon, județul Constanța.

În concret, arată că, fapta ilicită săvârșită de societatea B. SRL, constă în solicitarea formulată către D. SA de a întrerupe alimentarea cu energie electrică, deși intimata nu deținea calitatea de proprietar al Avizului Tehnic de Racordare nr. x/2008.

Legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu este o condiție esențială, de natură obiectivă, pentru angajarea răspunderii delictuale, contribuind la identificarea persoanei responsabile care cauzează alteia un prejudiciu, fiind necesar pentru existența și angajarea răspunderii civile ca între faptul prejudiciabil și prejudiciu să existe un raport de cauzalitate. Existența aceste condiții impune ca între prejudiciul produs și faptul generator să existe o legătură de la cauză la efect, astfel încât, din multitudinea împrejurărilor cauzale și a condițiilor care au contribuit într-o anumită măsură, să fie identificare acele acțiuni sau inacțiuni anterioare care au determinat în mod direct și necesar producerea prejudiciului.

Susține recurenta că, în cazul de față, legătura de cauzalitate este eminamente dovedită, câtă vreme, prejudiciul reprezentat de sumele de bani echivalente energiei pe care a fost în imposibilitate obiectivă să o producă, a fost suferit de subscrisa tocmai ca urmare a întreruperii în mod intenționat de societatea-pârâtă B. SRL a energiei electrice distribuite de SC D. SA.

Față de cele reclamate, recurenta susține că instanța de apel a reținut greșit, în cuprinsul deciziei recurate, că "deși apelanta susține că prejudiciul a fost produs în mod direct de intimata-pârâtă, Curtea apreciază că relevant în speță este faptul că sesizarea adresată de pârâtă D. nu a produs în mod nemijlocit prejudiciul. În acest context, și în condițiile în care apelanta nu a notificat D. declarația de renunțare la construirea parcului eolian, menționată mai sus, D. a întrerupt alimentarea cu energie electrică a punctului de conexiune PT1654. Faptul că primul fenomen din lanțul cauzal a fost sesizarea pârâtei nu ilustrează legătura directă dintre această sesizare și producerea prejudiciului, întrucât în lipsa acțiunii D., sesizarea nu ar fi determinat acest prejudiciu. Prin urmare, Curtea apreciază că sesizarea menționată nu reprezintă cauza unică și nici cauza directă a producerii prejudiciului reclamant de apelantă, corect apreciind prima instanță că lanțul cauzal mediat s-a rupt prin interpunerea D., care a dat curs sesizării SC B."

Recurenta pretinde că, tocmai Sesizarea nr. 604 din data de 20 mai 2011, făcută de societatea-pârâtă B. SRL, cu privire la Avizul Tehnic de Racordare nr. x/2008, prin care a solicitat societății D. SA întreruperea alimentării cu energie electrică la punctul ce alimenta C., formată din 3 grupuri generatoare eoliene aflată pe teritoriul comunei Pantelimon, județul Constanța, a determinat crearea unui prejudiciu în patrimoniul subscrisei, ce constă în imposibilitatea de a pune în funcțiune centralele eoliene din parcul respectiv.

Arată că deși intimata a cunoscut pe toată perioada faptul că nu mai deține niciun drept asupra parcului eolian, însă, cu toate acestea, a urmărit producerea de prejudicii subscrisei.

Chiar prin Adresa nr. x din data de 20 mai 2011 intimata s-a legitimat în față D. ca fiind proprietar și utilizator al parcului eolian (cu toate că în anul 2008 aceasta a renunțat la orice drept în ceea ce privește parcul eolian) solicitând astfel în mod fraudulos întreruperea energiei electrice.

Solicită a se observa că lanțul cauzal se păstrează câtă vreme, în lipsa faptei ilicite a intimatei, nu ar mai suferit niciun prejudiciu ceea ce demonstrează, în mod evident, că există o legătura de cauzalitate certă între fapta ilicită și prejudiciu.

În realitate, intimata s-a folosit de manopere dolosive în scopul inducerii în eroare a D. pentru a prejudicia în mod nelegitim activitatea reclamantei, de unde rezultă o legătură de cauzalitate evidentă între fapta ilicită și prejudiciu.

Așadar, legătura de cauzalitate este evidentă în speță, intimata acționând în mod fraudulos, în sensul că, având cunoștință că nu este titularul dreptului de proprietate al Avizului Tehnic de Racordare nr. x/2008, cu rea credință a solicitat societății D. SA întreruperea alimentării cu energie electrică la PA 1654.

De asemenea, în fața instanței de fond a fost administrată proba cu expertiza tehnică judiciară specialitatea energetică, prin care a fost determinată suma de 22.557,23 RON echivalentă deficitului de energie electrică aferent perioadei în care a avut loc deconectarea, astfel că se impune repararea acesteia.

Vinovăția reprezintă o condiție distinctă și esențială a răspunderii civile delictuale, cu caracter de sine stătător și precis determinat. Astfel, răspunderea poate fi angajată numai față de făptuitorul care se va face vinovat de comiterea faptei prejudiciabile.

Deși în C. civ. de la 1864 nu este o definire a diferitelor forme pe care le poate îmbracă vinovăția, dispozițiile reglementate de art. 998 se referă la răspunderea pentru "greșeală", iar dispozițiile art. 999 precizează că răspunderea este angajată nu numai pentru faptă dar și pentru neglijența și imprudență.

Astfel, indiferent de împrejurarea că fapta a fost săvârșită cu intenție sau din culpă, răspunderea pentru repararea prejudiciului este, în principiu, aceeași, obligația de reparare integrală, nu se insistă în mod special asupra distincției între cele două forme ale vinovăției.

Astfel, pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru prejudiciile cauzate altuia, este necesar ca fapta ilicită care a cauzat prejudiciul să fie imputabilă autorului acelei fapte.

Recurenta pretinde că această condiție, necesară pentru angajarea răspunderii civile delictuale, este de asemenea îndeplinită, câtă vreme societatea B. SRL, cu toate că avea cunoștință că nu este titularul dreptului de proprietate al Avizului Tehnic de Racordare nr. x/2008, cu rea credință a solicitat societății D. S.A. întreruperea alimentării cu energie electrică la PA 1654. Astfel, intimata a formulat cu rea credință solicitarea de întrerupere a energiei electrice la PA 1654, motiv pentru care fapta prin care i-a fost adus subscrisei un prejudiciu a fost săvârșită cu intenție.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În cauză, procedura de filtru a fost desfășurată în conformitate cu dispozițiile art. 493 C. proc. civ.

Examinând motivele de recurs formulate în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va reține că recursul este fondat, pentru și în limita considerentelor care succed:

Cu titlu prealabil, în ceea ce privește modul de soluționare a excepției lipsei calității de reprezentant pentru reclamantă, invocată de intimata SC B. SRL, acest aspect, deși constituie o excepție de ordine publică, în sensul art. 246 alin. (1) C. proc. civ. nu va face obiectul de analiză în recurs, întrucât această chestiune a format obiect de verificare în fața instanței de fond, instanța respingând excepția evocată și, totodată, cererea de chemare în judecată, ca nefondată. Și în faza apelului, curtea de apel s-a pronunțat reținând, ca și instanța de fond, caracterul neîntemeiat al aceleiași excepții, precum și al cererii de chemare în judecată.

Într-o astfel de situație, deși pârâtul nu avea interes în a exercita calea de atac a apelului împotriva soluției primei instanțe, dat fiind faptul că reclamanta a exercitat această cale de atac împotriva soluției, de respingere, ca nefondată, a cererii introductive, pârâtul SC B. SRL avea, însă, interes în a formula, la rândul său, apel incident, prin care să critice soluția dată excepției referitoare la lipsa calității de reprezentant a reclamantei.

Ipoteza se regăsește și în faza procesuală a apelului. Astfel, pârâtul a reiterat excepția lipsei calității de reprezentant a apelantei, excepție care a fost respinsă de curtea de apel, această parte având, însă, câștig de cauză și pe fondul pricinii, ca urmare a respingerii apelului declarat de reclamantă. Or, și în această situație, societatea-pârâtă B. SRL avea deschisă, ca remediu procesual, calea recursului incident pentru a critica soluția dată de instanță asupra excepției invocate de acesta, cale de atac care, însă, nu a fost uzitată, context în raport cu care nu se poate verifica, în recursul principal, exercitat doar de reclamantă, modul de soluționare a excepției de către instanțele anterioare.

În ceea ce privește, excepția lipsei calității de reprezentant a recurentei, Înalta Curte urmează a respinge excepția invocată de intimata SC B. SRL.

Potrivit dispozițiilor art. 151 C. proc. civ.:

"Când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizată. Avocatul și consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii".

Împuternicirea avocațială, seria x/2018, prin care SCP F. și Asociații a fost mandatată să formuleze și să susțină recursul, depusă la dosarul de recurs a fost emisă la data de 6 iunie 2018, anterior formulării cererii de recurs, înregistrată la 12 iunie 2018. Această împuternicire, deși nu este semnată de reclamanta SC A., din cuprinsul acesteia rezultă numărul și data contractului de asistență juridică în temeiul căruia a fost emisă, respectiv a contractului de asistență juridică nr. x din 6 iunie 2018.

Verificând dispozițiile legii avocaților la care face trimitere C. proc. civ. - în concret Statutul profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea UNBR nr. 64/2011, publicată în M.Of. nr. 898/2011 - Înalta Curte reține că la art. 126 se prevede că avocatul se legitimează față de terți prin împuternicirea avocațială întocmită în temeiul contractului de asistență juridică, iar conform Anexei II din Statutul profesiei de avocat în situația în care împuternicirea prevede numărul și data contractului de asistență juridică nu mai este necesară semnătura celui reprezentat. Impunând această condiție, legiuitorul a avut în vedere că, prin contractul de asistență juridică, este prevăzută, în mod expres, întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului, iar în baza acestui contract, avocatul se legitimează față de terți cu împuternicirea avocațială.

De asemenea, potrivit art. 43 din Legea nr. 51/1995, astfel cum a fost modificată, actele întocmite de avocat pentru ținerea evidențelor profesionale, precum și pentru legitimarea față de terți a calității de reprezentant sunt acte autentice.

Ca atare, împuternicirea avocațială este un act autentic ce nu poate fi atacat decât prin înscriere în fals.

În speță, împuternicirea avocațială a fost emisă de SCP F. și Asociații pe formularul tipizat specific și cuprinde toate mențiunile impuse de legea specială, astfel încât dovedește, pe deplin, calitatea de reprezentant a apărătorului ales, fără a fi necesar a se depune și contractul de asistență juridică. Prin urmare, mandatul acordat conform împuternicirii avocațiale este de asistență juridică și reprezentare, redactare, semnare, depunere și ridicare documente juridice conform Legii nr. 51/1995 în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării Dosarului nr. x/2015, incluzând și dreptul de a semna cererea de recurs, astfel că excepția lipsei calității de reprezentant a recurentei se vădește a fi nefondată, prin depunerea la dosarul de recurs a împuternicirii avocațiale fiind făcută dovada calității de reprezentant a recurentei.

Relativ la încadrarea în drept a criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute limitativ de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cu titlu preliminar, se impune a sublinia faptul că în cuprinsul cererii de recurs reclamanta a formulat o serie de susțineri care vizează analiza tuturor condițiilor privind răspunderea civilă delictuală. Astfel, în dezvoltarea motivelor de recurs sunt formulate susțineri atât în privința existenței unei fapte ilicite, cu referire la adresa din 20 mai 2011, în temeiul căreia pârâta SC B. SRL, deși nu mai era proprietarul Avizului Tehnic de Racordare nr. x/2008, a solicitat societății D. S.A. să întrerupă alimentarea cu energie electrică la punctul ce alimenta C., formată din 3 grupuri generatoare eoliene aflată pe teritoriul comunei Pantelimon, județul Constanța. Totodată, recurenta a formulat și critici în privința celorlalte condiții ale răspunderii civile delictuale, respectiv prejudiciu, vinovăție și legătura de cauzalitate, deși nu toate aceste aspecte se referă la argumentele instanței de apel care au fundamentat hotărârea pronunțată.

În concret, susținerile recurentei referitoare la îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale privind existența faptei ilicite, existența prejudiciului și vinovăția pârâtei, relativ la contextul situațional al desfășurării faptelor care a determinat promovarea prezentei cereri de chemare în judecată, sunt lipsite de interes de vreme ce instanța de fond și apel au reținut existența acestor trei condiții ale răspunderii civile delictuale. Astfel, soluția privind respingerea apelului nu a fost motivată pe inexistența acestor elemente constitutive ale răspunderii civile delictuale, ci, dimpotrivă, analiza raționamentului judiciar efectuat de către instanța de apel (în confirmarea soluției instanței de fond) s-a axat doar pe analiza condiției referitoare la ineexistența legăturii de cauzalitate între prejudiciul suferit de reclamantă și fapta ilicită săvârșită de pârâta-intimată.

Prin urmare, concluzia instanței de apel relativ la imposibilitatea anterenării răspunderii civile delictuale a fost determinată doar de inexistența condiției privind legătura de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită, circumstanță în raport cu care susținerile recurentei referitoare la examinarea celorlalte elemente ale răspunderii civile delictuale, reținute a fi îndeplinite în cauză, apar ca fiind lipsite de interes.

Raportat la situația de fapt reținută în cauză, instanța de apel a statuat atât asupra faptei ilicite săvârșite de intimata-pârâtă (constând în solicitarea de întrerupere a alimentării cu energie electrică adresată D. SA), cât și în privința existenței prejudiciului produs (constând în contravaloarea energiei electrice care ar fi putut fi produsă în intervalul de referință). Aspectul contestat în apel a fost cel referitor la reținerea eronată de către prima instanță a neîndeplinirii condiției existenței legăturii de cauzalitate între prejudiciul suferit și fapta ilicită a intimatei.

Cum în calea de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, această cale de atac putând fi exercitată doar în condițiile expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ. care sunt de strictă interpretare, se constată că argumentele astfel formulate, de către recurentă, nu vor face obiect de analiză în recurs, atât timp cât susținerile formulate sunt lipsite de interes

De vreme ce, instanța de apel, în fundamentarea soluției, a reținut doar neîndeplinirea condiției existenței unei legături de cauzalitate între prejudiciul suferit de reclamantă și fapta ilicită săvârșită de intimată, ca element al răspunderii civile delictuale reglementată de art. 998 C. civ., urmează a constata ca lipsite de interes susținerile recurenței referitoare la celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale, a căror existență a fost reținută în cauză.

În cuprinsul memoriului de recurs, recurenta a criticat și raționamentul greșit al instanței de apel care, finalmente, a creat o situație de greșită aplicare a legii referitoare la una dintre condițiile răspunderii civile delictuale.

Cum legătura de cauzalitate constituie o condiție intrinsecă a răspunderii civile delictuale care rezultă din dispozițiile art. 1349 coroborat cu art. 1357 C. civ., rezultă că existența sau inexistența acestei componente legale, raportat la situația de fapt reținută în cauză, se circumscrie unei analize care vizează legalitatea hotărârii și nu temeinicia acesteia, cum eronat susține intimata.

Recurenta-reclamantă a contestat premisa reținută de instanța de apel care a stat la baza respingerii cererii privind acordarea despăgubirilor solicitate, respectiv ipoteza neîntrunirii condițiilor antrenării răspunderii civile delictuale relativ la inexistența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și prejudiciu, astfel încât examinarea acestei critici se impune a fi realizată de instanța de recurs în cele ce urmează, din perspectiva motivului de recurs înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 1357 din C. civ. "cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă." Potrivit art. 1349 din C. civ., "orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire, răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral ..."

Textele de lege sunt aplicabile speței în condițiile în care se dovedește că sunt îndeplinite cele patru condiții ale răspunderii civile delictuale și anume săvârșirea unei fapte licite, vinovăția (în cea mai ușoară formă - culpa ușoară), prejudiciul și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Din situația de fapt, stabilită în cauză de către instanțele de fond, rezultă că la data de 26 septembrie 2008 a fost emisă "declarația de renunțare la construirea parcului eolian" prin care pârâta-intimată SC B. SRL a declarat că renunță la a mai participa la construirea și exploatarea Parcului energetic eolian cu 3 CEE din comuna Pantelimon, județul Constanța. Ulterior, la data de 10 noiembrie 2008, intimata-pârâtă SC B. SRL a emis un "Act de revocare a declarației de renunțare la construirea și exploatarea parcului eolian", prin care a revocat declarația de renunțare la construirea și exploatarea parcului eolian.

La data de 20 mai 2011, pârâta SC B. SRL a emis adresa nr. x către D. SA MT/JT Năvodari, prin care a solicitat, motivat de avizul tehnic de racordare nr. x/2008, întreruperea alimentării cu energie electrică la PA1654, punct ce alimentează C., formată din 3 grupuri generatoare eoliene, aflată pe teritoriul comunei Pantelimon,județul Constanța.

În baza acestei cereri a intimatei-pârâte, respectiv de solicitare a de întreruperii alimentării cu energie electrică, adresată D. SA, în intervalul de timp 25 mai 2011,ora 09.00 - 27 mai 2011,ora 15.30, punctul de conexiune PT 1654 nu a fost alimentat cu energie electrică, fiind produs un prejudiciu, constând în contravaloarea energiei electrice care ar fi putut fi produsă în intervalul de referință.

După cum reține și instanța de apel, fapta ilicită a intimatei-pârâte este caracterizată printr-o acțiune care a avut ca urmare, producerea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei. Cu toate acestea, instanța de apel a reținut că sesizarea pârâtei de întrerupere a energiei electrice de către D. SA nu constituie unica și directa cauză a producerii prejudiciului reclamat. S-a mai reținut că, deși, într-adevăr, primul fenomen în lanțul cauzal a fost sesizarea pârâtei SC B. SRL, adresată către D., această acțiune a pârâtei, însă, nu ilustrează legătura directă între sesizarea pârâtei și prejudiciul produs, acesta fiind datorat și faptei distribuitorului de energie, care a întrerupt producerea energiei electrice, la solicitarea intimatei-pârâte.

Raționamentul juridic expus în cuprinsul deciziei recurate este greșit din perspectiva aplicării și interpretării eronate a dispozițiilor legale în materie de răspundere civilă delictuală, de vreme ce, este consacrat, la nivel doctrinar și jurisprudențial, că producerea prejudiciului poate fi precedată sau însoțită de mai multe acțiuni sau inacțiuni, dintre care unele pot fi directe sau indirecte, succesive sau concomitente, imediate sau mediate, principale sau secundare, alcătuind împreună un complex de împrejurări și evenimente, cu rol de cauze propriu-zise sau de condiții. Or, în aceste situații trebuie determinat care dintre acestea, în multiplele lor legături de interacțiune și chiar de interdependență, se află într-un raport de cauzalitate, suficient de caracterizat cu prejudiciul reclamat, pentru a fi reținute în câmpul cauzal și a putea conduce la antrenarea răspunderii civile delictuale.

Or, în acest context, contrar celor reținute de instanța de apel, între fapta ilicită și prejudiciu nu trebuie să existe o legătura cauzală unică și directă, putându-se identifica un complex cauzal de fapte care concură la producerea prejudiciului.

Întrucât legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu poate fi atât directă, cât și indirectă, cu condiția ca fapta ilicită să fie determinată, în determinarea raportului cauzal trebuie avut în vedere că fenomenul-cauză nu acționează singur, izolat, ci este, de cele mai multe ori, condiționat de anumiți factori care, deși nu produc în mod nemijlocit efectul (adică prejudiciul), îl favorizează, astfel încât aceste condiții alcătuiesc, împreună, cu împrejurarea cauzală, o unitate indivizibilă, în cadrul căreia acestea ajung să dobândească, prin interacțiune cu cauza, un rol cauzal.

În speță, chiar dacă s-ar reține existența unui lanț cauzal de fapte, în cadrul căruia ar putea identifica, ca interpuse, și alte acțiuni, consecința unui complex cauzal nu ar fi exonerarea de răspundere civilă a pârâtei-intimate, în sarcina căreia a fost reținută săvârșirea faptei ilicite, constând în solicitarea acesteia, către D. SA, de întrerupere a alimentării cu energie electrică.

În cadrul raționamentului juridic expus, instanța de apel a reținut că lanțul cauzal a fost întrerupt, prin interpunerea D. S.A., care a dat curs sesizării societății pârâte, astfel încât sesizarea pârâtei nu reprezintă cauza unică și directă a producerii prejudiciului.

Silogismul judiciar referitor la complexul cauzal, expus de instanța de apel, nu evidențiază cauza primordială care a generat mecanismul cauzal și care a avut, ca urmare, producerea prejudiciului material reclamat. Or, în cadrul lanțului cauzal, este evident că, evenimentul cauzal primordial îl constituie sesizarea pârâtei SC B. SRL, care se circumscrie unei fapte ilicite determinate. Prejudiciul reclamat în cauză este neîndoielnic legat de fapta ilicită, inițială, săvârșită de pârâtă, care a declanșat lanțul cauzal, indiferent de orice alte acțiuni care s-ar fi realizat ulterior.

Drept urmare, fapta ilicită a pârâtei-intimate fiind determinantă, nu se poate reține că aceasta nu influențează lanțul cauzal cu consecința antrenării răspunderii civile delictuale, câtă vreme, în lipsa faptei ilicite a pârâtei (solicitarea de întrerupere a alimentării cu energie electrică), D. SA nu ar fi întrerupt alimentarea cu energie electrică a PT 1654, punct ce alimentează C.

Faptul că reclamanta-recurentă nu ar fi notificat D. SA în legătură cu transferul dreptului de proprietate, această omisiune nu înlătură raportul de cauzalitate dintre prejudiciul suferit și fapta ilicită reținută în sarcina intimatei-pârâte. În rejudecare, însă, se va examina această apărare, cu ocazia cuantificării prejudiciului, sub aspectul dacă, în circumstanțele reținute, această omisiune poate, eventual, să influențeze, potrivit art. 1371 alin. (1) C. civ., întinderea prejudiciului reclamat, în ipoteza conturării existenței unei posibile fapte culpabile concurente, care s-ar înscrie în lanțul cauzal generator al prejudiciului și, care, ar constitui o circumstanță legală de diminuare a obligației de despăgubire, aflate în sarcina pârâtei.

Pentru considerentele expuse, constatând că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 1357 și art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ., fiind îndeplinită condiția referitoare la existența raportului de cauzalitate între prejudiciul pretins de reclamantă și fapta ilicită săvârșită de intimată, în temeiul art. 496 și 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul formulat de reclamanta SC A. SRL, să caseze decizia recurată și să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță de apel. În raport de chestiunile de drept stabilite, cu titlu definitiv, prin prezenta decizie - respectiv a întrunirii condițiilor cumulative ale răspunderii civile delictuale - instanța de trimitere va proceda la determinarea întinderii prejudiciului încercat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei dovezii calității de reprezentant pentru recurentă, invocată de intimata SC B. SRL

Admite recursul formulat de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 71 din 8 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2020.

GGC - LM