ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1602/2020

Ședința publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 04.10.2017, sub nr. x/2017 reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B.. S.A. pronunțarea unei hotărârea prin care să se dispună încetarea Contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice pe P. C. civ..B.-L.E. nr. 47 din 27 martie 2017 ("Contractul") începând cu data de 09.10.2017, având în vedere dispozițiile art. 1271 alin. (2) lit. b) C. civ. în subsidiar, a solicitat adaptarea contractului la noile condiții economice ale pieței angro de energie electrică, respectiv reducerea cantității de energie electrică contractată și/sau majorarea prețului energiei electrice, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, în conformitate cu prevederile art. 1271 alin. (2) lit. a) C. civ. să se dispună obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă prin sentința civilă nr. 1383 din 08.05.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a respins, ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B.. S.A.

Împotriva acestei sentințe reclamanta A. S.R.L.a formulat apel.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă prin decizia civilă nr. 2568A din 20 decembrie 2018 a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 1383/08.05.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii reclamanta A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., după o prezentare detaliat a situației de fapt și a parcursului judiciar al cauzei, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că instanța de apel nu a precizat modalitatea de încetare a contractului, respectiv dacă acesta a încetat prin acordul părților, de drept sau prin intervenția rezilierii.

Totodată, recurenta-reclamantă consideră că din redactarea concluziei reiese că încetarea contractului este urmarea acordului părților, însă, textele legale și contractuale invocate sunt aplicabile rezilierii.

În concluzie, recurenta-reclamantă susține că raționamentul instanței de apel este incomplet întrucât nu arată dispoziția legală sau prevederea contractuală, în aplicarea căreia a încetat contractul la 17.10.2017.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă consideră că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1516 alin. (2) pct. 2 și art. 1171 C. civ., apreciind că în pofida celor reținute în decizia recurată, neexecutarea obligației de a plăti suma de 180.000 RON este nejustificată, iar societatea are dreptul de a cere rezilierea.

Recurenta-reclamantă susține că așa cum reiese din textul art. 1516 alin. (2) pct. 2 C. civ., precum și din principiul reciprocității și interdependenței obligațiilor părților în contractele sinalagmatice prevăzut de art. 1171 C. civ., dreptul unei părți de a rezilia contractul trebuie raportat la obligația corelativă.

Totodată, consideră că pentru existența dreptului de reziliere ar trebui analizate obligațiile corelative ale părților, respectiv livrarea energiei electrice în perioada 01.09.2017 - 16.10.2017 și obligația de plată, aferentă aceluiași interval.

Pentru aplicarea dispozițiilor art. 1516 C. civ., este lipsit de importanță neîndeplinirea obligației de livrare ulterior datei de 17.10.2017, întrucât aceasta nu este corelativă obligației de plată, neîndeplinite de intimată (neplata prețului energiei livrate în intervalul 01.09.2017- 16.10.2017).

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 255 și 258 Cod de procedură prin reținerea nu au fost administrate probe care să ateste o neexecutare culpabilă a obligațiilor asumate de către cumpărătorul energiei electrice.

Recurenta-reclamantă arată că, așa cum s-a consemnat în partea introductivă a deciziei atacate, la termenul de judecată din data de 20.12.2018, s-a solicitat administrarea probei cu expertiză în contabilitatea societăților, prin care s-a vrut dovedirea faptului că societatea intimată nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a energiei livrate, însă instanța de apel a respins solicitarea, considerând că proba nu este utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.

Recurenta-reclamantă consideră că proba solicitată este utilă pentru soluționarea cauzei (respectiv incidența dispozițiilor art. 1516 alin. (2) pct. 2 C. civ. privind rezilierea) și că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 255 și 258 C. proc. civ. iar în conformitate cu dispozițiile art. 175 C. proc. civ., decizia atacată este lovită de nulitate, societatea fiind lipsită de posibilitatea de a dovedi un aspect determinant pentru soluționarea cauzei.

Pentru aceste motive recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Prin întâmpinarea depusă la dosar recurenta-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 21 noiembrie 2019 potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea acestuia părților.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 27 noiembrie 2019.

Prin încheierea din data de 19 martie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 2568 A din 20 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept în temeiul dispozițiilor art. 42 alin. (6) din Anexa nr. 1 a Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României.

Cauza a fost repusă pe rol ca urmare a încetării efectelor Decretului nr. 195/2020 și a Decretului nr. 240/2020 privind instituirea și prelungirea stării de urgență pe teritoriul României.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:

Criticile recurentei subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin prisma căruia susține că instanța de apel prin respingerea administrării probei cu expertiza în contabilitatea societăților a încălcat dispozițiile art. 255 și art. 258 C. civ., sunt nefondate.

Înalta Curte constată că modalitatea de administrare a probatoriului în cauză nu a condus la încălcarea dreptului la apărare în ansamblul dreptului la un proces echitabil, utilitatea și relevanța probelor fiind analizată în raport de ansamblul probatoriului, a argumentelor avansate în acest litigiu și ținând cont de rigorile procedurale pentru o bună administrare a justiției în cauza de față.

De altfel, instanța de apel este suverană în aprecierea pertinenței și utilității probelor solicitate de părți, conform art. 258 raportat la art. 255 alin. (1) C. proc. civ., acestea fiind aspecte ce nu pot fi cenzurate de instanța de recurs, limitată doar la analizarea aspectelor de legalitate.

Din perspectiva punctului 6 al art. 488 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel nu a precizat modalitatea de încetare a contractului, respectiv dacă acesta a încetat prin acordul părților, de drept sau prin intervenția rezilierii.

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte reține că, în urma analizei efectuate instanța de apel a constatat că, la momentul soluționării litigiului în primă instanță, contractul încheiat între părți era încetat, ca urmare a adresei nr. x/05.10.2017 emisă de către apelanta reclamantă A. și ca urmare a acceptării de către cealaltă parte a intervenirii încetării, conform adresei nr. x/02.11.2017, emisă de către intimata pârâta B. S.A.

Or, atâta timp cât contractul mai sus menționat a încetat de drept ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către reclamantă, acesta nu putea înceta și ca efect al rezilierii, iar instanța de apel a prezentat argumentele în susținerea acestei situații de fapt.

Faptul că instanța de apel a făcut referiri la dispozițiile art. 1552 alin. (1) și (3) C. civ. și la art. 18 alin. (1) lit. c) și f) din contract, a fost pentru a răspunde criticilor apelantei și a lămuri modalitatea de încetare a contractului, precizând dealtfel, că o atare apărare ar prezenta relevanță într-un litigiu având ca obiect dispunerea sau constatarea intervenirii rezilierii contractului din culpa apelantei reclamante ori într-o cerere având ca obiect plata sumelor datorate în temeiul contractului intervenit între părți, ceea ce excede obiectului cererii de față.

Faptul că soluția criticată nu coincide cu modul în care recurenta-reclamantă și-a structurat apărarea și cu propriile convingeri, așa cum rezultă de altfel din modalitatea în care a repus în discuție chestiunile de fond, nu constituie motiv de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate.

Simpla nemulțumire a recurentei cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței, neînsușirea de către instanța de control judiciar a apărărilor formulate de către aceasta, sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat și nici nu justifică invocarea motivului de recurs instituit de prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte, constată că soluția pronunțată, este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcție de situația de fapt și de probele administrate și că nu se poate reține existența unei nemotivări, ci, dimpotrivă, argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția pronunțată, nefiind astfel încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

Prin motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1516 alin. (2) pct. 2 și art. 1171 C. civ.

Criticile recurentei-pârâte vor fi înlăturate.

Potrivit dispozițiilor art. 1516 alin. (2) pct. 2 C. civ., creditorul poate obține rezilierea contractului dacă debitorul, fără justificare, nu își execută obligația și se află în întârziere.

Așa cum corect a reținut instanța de apel, în contextul acceptării intervenirii încetării contractului la data de 17.10.2017, pe baza adresei emise de către reclamantă, pârâta a pretins ea însăși plata unor compensații bănești ca urmare a încheierii raporturilor contractuale înainte de termenul convenit. În aceste condiții, neachitarea facturii fiscale privind plata energiei electrice livrate nu reprezintă o neexecutare culpabilă a obligației de a plăti, ci consecința faptului că ea însăși se consideră prejudiciată prin încetarea contractului în temeiul voinței unilaterale a vânzătorului energiei electrice.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că, din perspectiva menționatelor dispoziții, instanța de apel a reținut în mod corect că neplata facturii la scadență de către cumpărător are justificare în conduita vânzătorului, care a sistat, fără temei, livrarea energiei electrice.

Nu va fi reținută nici critica privind încălcarea dispozițiilor art. 1171 C. civ., potrivit cărora "contractul este sinalagmatic atunci când obligațiile născute din acesta sunt reciproce și interdependente. În caz contrar, contractul este unilateral chiar dacă executarea lui presupune obligații în sarcina ambelor părți."

În speță, este necontestat că actul juridic încheiat între reclamantă și pârâtă este o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare prin care ambele părți, s-au obligat să încheie, la prețul stabilit, contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect livrarea energiei electrice ce a făcut obiect al înțelegerii.

Or, analiza instanțelor anterioare nu au schimbat natura contractului de vânzare-cumpărare și nici obligațiile interdependente prevăzute de părțile litigante, ci a stabilit, potrivit situației factuale ale cauzei, că încetarea contractului a intervenit ca urmare a neîndeplinirii obligației de furnizare a energiei electrice de către reclamantă, constatând ca fiind îndeplinite dispozițiile art. 18 alin. (1) lit. c) din contract.

În concluzie se constată că instanța de control nu a încălcat dispozițiile art. 1516 alin. (2) pct. 2 și art. 1171 C. civ., iar motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată prin prisma criticilor formulate în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACETE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 2568 A din 20 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2020.