ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 647/2021

Ședința publică din data de 17 martie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civilă la data de 13 martie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A.. S.A. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 996.000 RON, reprezentând contravaloarea facturii seria x nr. x_17 din data de 01.11.2017, reprezentând compensații pentru neexecutarea conform Contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice pe PCCB-LE nr. 47 din 27 martie 2017 anexa 7 art. 2 alin. (1); cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1066 din 22 aprilie 2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 7A din 13 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1066 din 22 aprilie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L.; a fost schimbată, în tot, sentința civilă apelată, în sensul că a fost admisă acțiunea precizată, a fost obligată pârâta la plata sumei de 636.000 RON către reclamantă, precum și la plata sumei de 9.965 RON, cheltuieli de judecată în fond și 4.982,5 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, S.C. B. S.R.L. a declarat recurs.

În motivare, recurenta-pârâtă arată că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1.267, art. 1.270, art. 1.325 și art. 1.350 C. civ.

Recurenta-pârâtă susține că, prin comunicarea emisă sub nr. x din 05.10.2017, a înștiințat societatea intimată că este în imposibilitate de a mai livra energia electrică începând cu data de 17.10.2017, indicând în mod expres dispozițiile contractuale și legale în temeiul cărora a fost formulată, respectiv art. 20 lit. g) din contract (încetarea contractului în orice alte situații prevăzute de lege) și art. 1.271 C. civ. (impreviziunea).

Recurenta-pârâtă arată că răspunsul intimatei s-a concretizat în comunicările nr. 1/7325/02.11.2017 și nr. 1/7471/10.11.2017 și că prin aceste înscrisuri, intimata și-a exprimat neechivoc voința de a pretinde contravaloarea compensațiilor pentru neîndeplinirea obligației de a livra energia electrică, considerând că, în conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. (1) lit. f) din contract, a intervenit rezilierea de drept, fără punere în întârziere și fără intervenția instanței.

Potrivit recurentei-pârâte, niciuna dintre adresele emise de părți nu face referire la dispozițiile art. 19 sau 20 lit. c) din contract și nici la dreptul de a denunța unilateral contractul.

Astfel, în opinia recurentei-pârâte, instanța de apel a schimbat înțelesul vădit al actelor juridice prin care fiecare dintre părțile contractante a înțeles să-și exprime voința cu privire la întreruperea livrărilor de energie electrică.

Pe de o parte, recurenta-pârâtă susține că este evidentă voința sa de a întrerupe furnizarea, motivat de anumite circumstanțe obiective, și de a solicita încetarea contractului pentru impreviziune, la fel de clară fiind și voința intimatei de a nu accepta încetarea fortuită a contractului și de a solicita compensații pentru neexecutarea obligației de a livra energie electrică, în conformitate cu dispozițiile art. 18 din contract.

În opinia recurentei-pârâte, schimbând natura și înțelesul evident al actelor emise de părți, instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 1.325, coroborat cu art. 1.169 C. civ.

Recurenta-pârâtă arată că, în exercitarea libertății sale de voință, a înțeles să stabilească conținutul comunicării nr. 175 din 05.10.2017 și să invoce aplicarea dispozițiilor art. 20 lit. g) din contract, coroborat cu art. 1.271 C. civ.. De asemenea, intimata și-a exprimat voința de a invoca dispozițiile art. 18 din contract, privind rezilierea, părțile neavând în vedere dispozițiile art. 19 și 20 lit. c) din contract, referitoare la denunțarea unilaterală.

De asemenea, recurenta-pârâtă apreciază că ignorarea de către instanța de apel a voinței părților a determinat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1.267 și art. 1.270 C. civ., încălcarea voinței părților exprimate cu ocazia întreruperii relațiilor contractuale având drept consecință înlăturarea aplicării prevederilor art. 18 din contract.

Recurenta-pârâtă concluzionează în sensul că sunt aplicabile în cauză prevederile art. 18 alin. (2), (3), (4) și 6 din contract, așa cum în mod corect a reținut prima instanță.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâta S.C. B. S.R.L .a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Intimata-pârâtă a depus punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 27 ianuarie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul și a fixat termen în ședință publică la data de 17 martie 2021.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să îl respingă pentru considerentele care vor fi dezvoltate în cele ce urmează.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, în extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora, în interpretarea greșită a normei corespunzătoare situației de fapt sau în încălcarea unor principii generale de drept.

Criticile recurentei-pârâte privitoare la încetarea contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice pe PCCB-LE nr. 47/27.03.2017 pentru impreviziune nu pot fi reținute.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în mod legal curtea de apel a reținut puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 2568A din 20 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, prin care a fost respinsă cererea formulată de S.C. B. S.R.L., având ca obiect constatarea încetării contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice pe PCCB-LE nr. 47/2017, ca efect al impreviziunii ori ca efect al rezilierii din culpa S.C. A. S.A.

Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată și presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv și relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă. În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior și, în cazul efectului pozitiv, instanța nu mai trebuie să identifice cele trei elemente comune, ci doar dezlegarea dată unei situații juridice. Atunci când este chemat să se pronunțe asupra unei chestiuni de drept, judecătorul nu poate să nu țină seama de rezultatul trecut în puterea de lucru judecat.

Ca atare, în cauza dedusă judecății, instanța de apel nu putea constata încetarea contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice pe PCCB-LE nr. 47/27.03.2017 pentru impreviziune, astfel cum susține recurenta-pârâtă, întrucât o astfel de soluție ar fi contravenit soluției pronunțate de pronunțate de în dosarul nr. x/2017.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că în susținerea criticilor ce vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1.267, art. 1.270, art. 1.325 și art. 1.350 C. civ., recurenta-pârâtă face trimitere la înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv la adresele nr. x/05.10.2017, nr. y/02.11.2017 și nr. 1/7471/10.11.2017, iar aceste argumente reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate și excedează cazurilor de nelegalitate înscrise strict și limitativ în art. 488 C. proc. civ., situându-se în afara analizei care se efectuează în recurs, atât timp cât se raportează în mod explicit la modul de interpretare și evaluare a probelor administrate.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 7A din 13 ianuarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 7A din 13 ianuarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 martie 2021.