ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.06.2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1475/2021

HOTĂRÂRE
15.06.2021
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1475/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 15 iunie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data 26 iunie 2009 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Comercială, sub nr. x/2009, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată aceasta din urmă la plata sumei de 1.967.400,43 RON.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 969, 998 și urm., 1073, 1075-1078, 1081-1086 din C. civ.

Prin sentința comercială nr. 8981 din 23 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost admisă acțiunea astfel cum a fost formulată și precizată, și a fost obligată pârâta la plata sumei de 1.542.411,80 RON, din care suma de 1.520.187,59 RON reprezentând diferența de preț de energie electrică și suma de 22.224,21 RON reprezentând penalități de întârziere, precum și la plata sumei de 29.455,53 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 392 din 15 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă, a fost respins ca nefondat apelul formulat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 8981 din 23 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, și a fost obligată apelanta la plata sumei de 3000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată.

Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs, la 07 decembrie 2012, pârâta B. S.R.L., precizând că motivele le va depune printr-un memoriu separat, în termenul legal.

Cauza a fost înregistrată la 18 ianuarie 2013 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă.

Prin încheierea din 03 decembrie 2013, Înalta Curte, constatând că a fost dispusă deschiderea procedurii insolvenței față de pârâta B. S.R.L., a dispus suspendarea judecării recursului declarat de pârâtă, conform art. 36 din Legea nr. 85 din 2006 privind procedura insolvenței.

În temeiul art. 84 pct. 29 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 04 mai 2021 s-a fixat termen la data de 15 iunie 2021, în vederea discutării repunerii pe rol a recursului.

Înalta Curte, la termenul din 15 iunie 2021, luând în analiză cu prioritate excepția lipsei capacității de folosință a recurentei, invocată din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, urmează a o admite și a constata nulitatea recursului declarat de pârâta B. S.R.L., pentru considerentele următoare:

Potrivit art. 41 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile. Lipsa capacității de folosință reprezintă o excepție de fond, peremptorie și absolută, ce poate fi invocată din oficiu de instanță, în orice etapă procesuală.

Capacitatea procesuală reprezintă reflectarea pe plan procesual a capacității civile definită ca fiind acea parte a capacitații juridice a persoanei care constă în aptitudinea de a avea și de a-și exercita drepturile civile și obligațiile civile.

Una dintre condițiile de exercitare a acțiunii civile este capacitatea procesuală de folosință, care trebuie să existe atât în privința reclamantului, cât și în privința pârâtului. Aceasta presupune ca persoana respectivă să existe atât la data sesizării instanței, cât și pe parcursul procesului.

În lipsa capacității procesuale de folosință a recurentei, sancțiunea actelor de procedură îndeplinite de persoana care nu legitimează această condiție este nulitatea.

Capacitatea procesuală de folosință a unei persoane juridice se dobândește la data înmatriculării în registrul comerțului potrivit art. 41 alin. (1) din Legea societăților nr. 31 din 1990 și încetează la momentul radierii ei din registrele în care a fost înscrisă, urmare a parcurgerii procedurii dizolvării și lichidării prevazute în Legea societăților nr. 31 din 1990 sau a închiderii procedurii insolvenței potrivit Legii nr. 85/2006, ultima ipoteză legală fiind aplicabilă în speță.

De asemenea, potrivit art. 251 alin. (1) din C. civ., text aplicabil în speță în baza art. 18 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii din registrele în care au fost înscrise.

Prin urmare, având în vedere dispozițiile legale evocate, operațiunea radierii din registrul comerțului are semnificația încetării persoanei juridice, ceea ce atrage lipsa capacității procesuale de folosință.

În cauză, din înscrisurile aflate la dosar, se constată că, prin sentința nr. 68 din 4 martie 2019, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2012, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței recurentei-pârâte și radierea acesteia din registrul comerțului, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Totodată, din informațiile obținute din baza de date a Oficiului Național al Registrului Comerțului, rezultă că recurenta-pârâtă B. S.R.L. a fost radiată din data de 07 martie 2019, măsură care a devenit definitivă.

Recurenta-pârâtă B. S.R.L. și-a pierdut astfel capacitatea procesuală de folosință pe parcursul soluționării recursului, ca urmare a dispunerii radierii sale după închiderea procedurii insolvenței.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 41 alin. (1) coroborat cu art. 137 alin. (1) și art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, va admite excepția lipsei capacității de folosință a recurentei-pârâte B. S.R.L. și va constata nulitatea recursului declarat de pârâta B. S.R.L., prin lichidator judiciar C.., împotriva deciziei civile nr. 392 din 15 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Admite excepția lipsei capacității de folosință a recurentei-pârâte S.C. B. S.R.L. Târgoviste.

Constată nulitatea recursului declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. Târgoviste, prin lichidator judiciar C.., împotriva deciziei civile nr. 392 din 15 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iunie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-03-17
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 647/2021
Ședința publică din data de 17 martie 2021 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civilă la data de 13 martie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A.. S.A. a
ÎCCJ 2022-11-23
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2511/2022
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2022 Asupra recursului de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 19.09.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvență, reprezenta
ÎCCJ 2022-04-06
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 798/2022
Ședința publică din data de 6 aprilie 2022 Deliberând asupra recursului și luând act că potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente
ÎCCJ 2023-05-11
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1195/2023
Ședința publică din data de 11 mai 2023 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2021, r
ÎCCJ 2021-09-28
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1870/2021
Ședința publică din data de 28 septembrie 2021 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 24 septembrie 2015, reclamanta A. S.R.L. a
Sursă