ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1870/2021

Ședința publică din data de 28 septembrie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 24 septembrie 2015, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată B. S.R.L., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 282.653 euro, reprezentând penalități de întârziere, echivalentul sumei de 1.249.524,12 RON, la cursul BNR din ziua introducerii cererii, în baza clauzei penale prevăzute în art. 10 din contractul de vânzare-cumpărare comercială, montaj și punere în funcțiune nr. 1064/11.07.2014, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat prevederile art. 194 și următ. din C. proc. civ., art. 1270 și următ. din C. civ., precum și contractul de subantrepriză nr. x/11.12.2013.

Prin sentința civilă nr. 3423/06.06.2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis, în parte, cererea formulată de reclamantă și a obligat pârâta la plata sumei de 89.698 euro, în echivalent în RON la data plății, reprezentând penalități de întârziere calculate pe perioada 4 mai - 29 iulie 2015, la care se adaugă suma de 14.446,27 RON reprezentând cheltuieli de judecată. Totodată, reclamanta a fost obligată la plata către pârâtă a sumei de 4.800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, urmând ca după compensarea cheltuielilor de judecată, pârâta să plătească reclamantei suma de 9.646,27 RON, cu acest titlu.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți.

Prin decizia civilă nr. 969/A din 26 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de către reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar C. I.P.U.R.L., admițând, în schimb, apelul pârâtei B. S.R.L., dispunând schimbarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată. Totodată, apelanta-reclamantă a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.050 RON.

Împotriva deciziei civile nr. 969/A din 26 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, au declarat recurs ambele părți.

Prin decizia nr. 1591 din 3 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursurile declarate de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar C. I.P.U.R.L. și prin administrator special D., respectiv de pârâta B. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 969/A din 26 mai 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pe care a casat-o, trimițând cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2015*, la data de 18 noiembrie 2019.

Prin decizia nr. 514/2020 din 9 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 3423/06.06.2016 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, admițând, în schimb, apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în tot cererea de chemare în judecată și a obligat societatea pârâtă la plata sumei de 282.653 euro, reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 30.10.2014 - 29.07.2015, la care se adaugă suma de 39.637,24 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, la data de 27 august 2020, a formulat recurs pârâta B. S.R.L., indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de apel, potrivit deciziei de casare, trebuia să analizeze criticile aduse sentinței tribunalului referitoare la excepția de neexecutare a contractului.

Cu toate acestea, prin decizia recurată, instanța de apel a efectuat doar o analiză formală, respectiv a analizat doar un singur motiv din cele patru invocate, neanalizând și nepronunțându-se asupra obligațiilor nerespectate.

Astfel, s-a arătat că au fost invocate, în fața primei instanțe și reiterate instanței de apel, patru motive în cadrul excepției de neexecutare a contractului, și anume: nerespectarea obligației de achitare prealabilă a contravalorii produselor comandate, neachitarea obligației de emitere a unei file E., drept garanție, neexecutarea obligației de lansare a comenzilor conform FAM-urilor aprobate de firma de consultanță din partea beneficiarului, respectiv neexecutarea prealabilă a lucrărilor de construcții civile.

Aceste patru apărări prin care a fost invocată neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către reclamantă, obligații ce condiționau îndeplinirea de către pârâtă a propriilor obligații, reprezintă o excepție de neexecutare a contractului în raport cu care trebuie evaluată temeinicia pretențiilor reclamantei potrivit art. 1556 din C. civ., fiind vorba de o veritabilă apărare de fond, esențială pentru evaluarea temeiniciei pretențiilor afirmate.

Neexecutarea prealabilă a lucrărilor de construcții civile a fost singurul motiv analizat de instanța de rejudecare, însă asupra acestuia instanța de apel s-a pronunțat fără a avea în vedere numeroasele adrese existente la dosar prin care reclamantei i se aducea la cunoștință tocmai neexecutarea lucrărilor de construcții civile.

Pentru a fi aplicabil în cauză art. 1548 din C. civ. și a se prezuma culpa neexecutării obligației sau executarea defectuoasă, instanța de apel trebuia să verifice mai întâi îndeplinirea obligațiilor de către reclamantă, deoarece acestea condiționau executarea lucrărilor de către pârâtă, potrivit art. 1548 din C. civ. și art. 7 pct. 1 lit. a), e) și g) din contract.

În privința acestui motiv instanța de apel a reținut că pârâta nu a notificat reclamanta cu privire la neexecutarea lucrărilor pregătitoare de construcții, nefăcând însă referire și omițând să analizeze notele prin care recurenta a adus la cunoștință tocmai neefectuarea lucrărilor de construcții civile. Mai mult decât atât, nu au fost avute în vedere și nu au fost analizate toate înscrisurile celorlalte societăți implicate, printre care proiectantul și dirigintele de șantier, care indicau expresis verbis că lucrările de construcții au fost efectuate cu întârziere, la aproximativ 10 luni de la termenul stabilit inițial, iar în lipsa acestora pârâta nu putea realiza lucrările de instalații.

Or, a susținut recurenta, pe de o parte, dispozițiile deciziei de casare sunt obligatorii pentru instanța de trimitere, aceasta trebuind să procedeze în consecință, iar pe de altă parte, aceste patru motive au fost reiterate instanței de apel, fiind esențiale în soluționarea cauzei, întrucât obligația reclamantei era de plată anticipată a contravalorii produselor comandate, de lansare a comenzilor pentru aceste produse și de constituire a unei garanții, reclamanta fiind și notificată în acest sens în timpul derulării contractului.

Analiza criticilor înseamnă ca fiecare critică în parte să fie examinată de către instanța de apel, și nu doar parțial, fiind evident că soluția pronunțată este doar în mod formal circumscrisă deciziei de casare.

În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepției autorității de lucru judecat invocate în cauză.

Astfel, excepția autorității de lucru judecat a fost invocată prin note de ședință, a fost susținută în dezbaterile orale, a fost detaliată în concluziile scrise, însă instanța de apel nu a analizat, nu a menționat invocarea acestei excepții și nici nu s-a pronunțat cu privire la ea.

Recurenta a susținut că în cauză există autoritate de lucru judecat în ceea ce privește aspectele ce formează obiectul judecății, respectiv prelungirea termenelor contractuale prin Revizia 16 - Anexa 112, îndeplinirea conformă și la termen a obligațiilor de către B. S.R.L. și imposibilitatea executării lucrărilor de instalații electrice de către aceasta în lipsa lucrărilor de construcții civile.

După redarea dispozițiilor art. 430 din C. proc. civ., recurenta a arătat că în dosarul nr. x/2016 privind procedura insolvenței societății reclamante a fost întocmit tabelul definitiv de creanțe. Pentru a fi înscrise în tabel, creanțele altor societăți implicate în realizarea lucrărilor din prezentul contract - proiectul F., G. antreprenor general asociat al A. S.R.L., H., subcontractor executant de lucrări de construcții civile, precum și creanța sa, au fost soluționate de către Tribunalul București, prin hotărâri ramase definitive la Curtea de Apel București.

În acest sens, a indicat sentința civilă nr. 793/27.02.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, privind creanța creditoarei B. S.R.L., definitivă prin decizia civilă nr. 1483/06.10.2017 a Curții de Apel București, sentința civilă nr. 2197/18.04.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, privind creanța G., definitivă prin decizia civilă nr. 1957/17.11.2017 a Curții de Apel București, sentința civilă nr. 2199/18.04.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, privind creanța H., definitivă prin decizia civilă nr. 1484/06.10.2017 a Curții de Apel București, precum și decizia civilă nr. 1484/06.10.2017 a Curții de Apel București privind creanța I..

Or, arată recurenta, prin aceste hotărâri judecătorul-sindic, având posibilitatea și analizând toate înscrisurile și apărările tuturor părților din proiectul F., a stabilit cu autoritate de lucru judecat că termenele au fost prelungite prin Anexa nr. 112/21.04.2015, că prelungirea termenelor a fost determinată de imposibilitatea de realizare a lucrărilor provocate de aspecte particulare identificate pe parcursul efectuării lucrărilor de construcții, că și la data de 08.06.2015 au mai fost făcute comenzi pentru efectuarea de lucrări civile suplimentare, că recurenta și-a executat la termen și în totalitate obligațiile contractuale, precum și că reclamanta nu a efectuat plata lucrărilor efectuate de societatea pârâtă.

Așadar, o altă instanță nu poate ulterior să constate o altă situație, contrară celei reținute în mod definitiv, ceea ce deja s-a stabilit exprimând adevărul și neputându-se relua judecata.

Recurenta a susținut că instanța de apel nu a analizat și nu a avut în vedere o serie de înscrisuri din care rezultă că lucrările civile efectuate în cele două șantiere sunt realizate în mod defectuos sau lipsesc, iar din procesele-verbale de verificare și de intervenție rezultă că instalațiile electrice efectuate de pârâta B. S.R.L. în perioada contractuală există și au fost realizate corespunzător, lucru atestat de experți.

La 27 octombrie 2020, intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, solicitând anularea recursului în baza art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.. Pe fond, intimata a solicitat respingerea recursului, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 16 martie 2021, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede alin. (4) al aceluiași text.

Prin încheierea din 15 iunie 2021 a fost respinsă excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă și a fost admis în principiu recursul.

Analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed.

Cu titlu prealabil, raportat la prevederile art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., se reține că, prin decizia civilă nr. 1591 din 3 octombrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus, urmare casării deciziei civile nr. 969/A din 26 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, rejudecarea apelurilor constatând că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale în materie, fără a ține seama de faptul că un contract valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. De asemenea, prin decizia de casare s-a mai reținut că instanța de apel nu a analizat aplicabilitatea clauzei penale și a motivat decizia raportându-se exclusiv la rezoluțiunea contractului, în condițiile în care acest lucru nu a fost solicitat de niciuna dintre părți.

În conformitate cu dispozițiile art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul.

Din considerentele deciziei atacate rezultă că, în rejudecarea cauzei, instanța de apel a avut în vedere dezlegările date de instanța de recurs cu privire la aplicabilitatea clauzei penale prevăzute de art. 10 din convenția încheiată între părți, și anume contractul de vânzare-cumpărare comercială, montaj și punere în funcțiune nr. 1064/11.07.2014.

Astfel, potrivit cererii de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a solicitat obligarea recurentei-pârâte la plata sumei de 282.653 euro, reprezentând penalități de întârziere.

Conform clauzei penale prevăzute de art. 10 din contract, pentru neexecutarea totală sau parțială, precum și pentru executarea necorespunzătoare a uneia sau mai multor obligații asumate care îi revin, la termenele convenite, vânzătorul datorează cumpărătorului, cu titlu de penalități de întârziere, suma de 0,1% pe zi de întârziere din valoarea contractului, până la îndeplinirea obligațiilor.

Totodată, prin decizia de casare s-a dispus să se verifice dacă reclamanta avea obligații de executat anterior obligației recurentei de a efectua lucrările de instalații, obligații pe care reclamanta nu le-ar fi îndeplinit și care condiționau îndeplinirea obligațiilor de către recurentă.

În susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de apel nu a respectat dezlegările date prin decizia de casare, prin decizia atacată nefiind analizate toate criticile referitoare la excepția de neexecutare a contractului.

Critica adusă deciziei în ceea ce privește greșita analiză a excepției de neexecutare a contractului nu este fondată.

Recurenta a indicat, în dezvoltarea acestei critici, dispoziția de drept material care reglementează excepția de neexecutare a contractului, și anume art. 1556 din C. civ.

Critica recurentei vizează faptul că pârâta nu și-a îndeplinit propriile obligații contractuale, însă modul în care reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale, cu trimitere la probatoriul administrat în cauză, nu reprezintă un motiv de nelegalitate, care să poată face obiect de analiză pentru instanța de recurs.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor de drept material incidente, se reține că instanța de apel a analizat condițiile invocării excepției de neexecutare a contractului, reținând că acestea nu sunt respectate deoarece recurenta nu s-a prevalat de neexecutarea de către reclamantă a obligațiilor corelative, la momentul când i s-a adus la cunoștință de către aceasta din urmă, că nu a respectat termenele de livrare, conform art. 7.2 din contract.

Potrivit art. 1556 din C. civ., atunci când obligațiile născute dintr-un contract sinalagmatic sunt exigibile, iar una dintre părți nu execută sau nu oferă executarea obligației, cealaltă parte poate, într-o măsură corespunzătoare, să refuze, executarea propriei obligații, afară de cazul în care din lege, din voința părților sau din uzanțe, rezultă că cealaltă parte este obligată să execute mai întâi.

Din aceste prevederi rezultă că invocarea excepției are loc direct între părți, fără a fi nevoie de intervenția instanței; ca atare, în condițiile ivirii unui litigiu decurgând din executarea contractului, partea care susține că obligația acesteia era subsecventă altei obligații, asumate de partea adversă, este ținută să facă dovada opunerii acestei excepții.

Întrucât recurenta nu a făcut dovada că a opus reclamantei neexecutarea unor obligații și nu a indicat ce obligații trebuiau să fie îndeplinite de către reclamantă, aceasta nu se poate prevala de excepția de neexecutare a contractului, cum în mod corect a reținut instanța de apel.

Contrar susținerilor recurentei, prima instanță de control judiciar a analizat obligațiile contractuale asumate de recurentă, precum și susținerile acesteia privind neîndeplinirea obligațiilor care incumbau reclamantei și a concluzionat că recurenta nu a respectat obligația de livrare, care nu era condiționată de îndeplinirea unei obligații de către reclamantă.

Față de faptul că recurenta nu a dovedit că întârzierea în livrarea echipamentelor s-ar fi datorat neexecutării culpabile a obligațiilor contractuale care reveneau reclamantei, în mod corect s-a reținut că, de vreme ce prin contract au fost stabilite termene ferme pentru executarea obligațiilor, împlinirea acestora, fără executare, dă dreptul cocontractantului la penalități, potrivit art. 1538 alin. (1) din C. civ.

Sunt nefondate și criticile întemeiate pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., prin care s-a susținut că instanța de apel nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra excepției autorității de lucru judecat invocate în cauză, în ceea ce privește prelungirea termenelor contractuale prin Revizia 16 - Anexa 112, îndeplinirea conformă și la termen a obligațiilor de către B. S.R.L. și imposibilitatea executării lucrărilor de instalații electrice de către aceasta în lipsa lucrărilor de construcții civile.

Din considerentele deciziei atacate rezultă că instanța de apel a analizat aspectele în legătură cu care se susține de către recurentă autoritatea de lucru judecat.

Astfel, relativ la susținerea privind depășirea termenelor contractuale, instanța de apel a reținut că nu sunt relevante relațiile reclamantei cu alți parteneri contractuali, importanță având faptul că recurenta nu a semnalat ce obligații neîndeplinite de către reclamantă au determinat nerespectarea termenelor de livrare.

În conformitate cu dispozițiile art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect", iar art. 430 alin. (1) și (2) din același cod prevăd că "Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

Așadar, pentru existența excepției autorității de lucru judecat trebuie îndeplinite, cumulativ, condițiile privind identitatea de părți, obiect și cauză.

În cauză, însă, astfel cum judicios a reținut și instanța de apel, depășirea termenelor contractuale în relația cu alți parteneri contractuali nu sunt aspecte relevante și concludente în cauză față de raporturile juridice deduse judecății, și anume solicitarea de daune interese sub forma penalităților de întârziere pentru nerespectarea termenelor de livrare stabilite convențional de părți.

Chiar dacă recurenta face referire la o lucrare complexă având mai mulți parteneri contractuali, invocarea autorității de lucru judecat nu poate fi reținută întrucât nu vizează în mod strict relațiile contractuale deduse judecății.

În consecință, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca recursul societății pârâte.

Totodată, reținând culpa procesuală a acesteia, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obligă recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante suma de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, potrivit documentelor justificative depuse la dosar .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 514/2020 din 9 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L., prin J., suma de 2.000 RON cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 septembrie 2021.