ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1385/2020

Ședința publică din data de 02 iulie 2020

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 12 mai 2015, pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L. solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a întreruperii de energie electrică la punctul ce alimenta CEE Pantelimon, formată din trei grupuri de generatoare eoliene, întrerupere datorată solicitării formulate de societatea B. S.R.L. către C. S.A.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 998-999 din C. civ. de la 1864.

Prin sentința civilă nr. 1070 din 12 iunie 2017, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis în parte cererea de majorare a onorariului de expert D.; a obligat reclamantul la plata sumei de încă 1000 RON, cu titlu de onorariu expert; a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 71 din 08 februarie 2018, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva setinței civile nr. 1070 din 12 iunie 2017, pronunțată de Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă.

Prin decizia nr. 564 din 27 februarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant pentru recurentă, invocată de intimata S.C. B. S.R.L.; a admis recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 71 din 8 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

Împotriva deciziei nr. 564 din 27 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casaței și Justiție, secția I civilă, a formulat cerere de revizuire pârâta S.C. B. S.R.L.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 29 aprilie 2020, sub nr. x/2020.

Prin cererea de revizuire, pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat anularea deciziei civile nr. 564 din 27 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, iar în rejudecare, să se dispună anularea recursului ca fiind formulat de pretinșii reprezentanți convenționali ai intimatei în lipsa unui mandat acordat în acest sens.

A arătat că la termenul de judecată din data de 27 februarie 2020, dezbaterile în fața instanței de recurs s-au circumscris exclusiv motivelor de recurs invocate de către recurenta-intimată, fără a fi pusă în discuția contradictorie a părților excepția lipsei calității de reprezentant convențional invocată de către intimata-pârâtă prin întâmpinare, fiind astfel încălcat principiul oralității și principiul contradictorialității.

Or, excepția lipsei calității de reprezentant fiind una de ordine publică, atât în ceea ce privește reprezentarea intimatei în fața instanței de apel, dar și reprezentarea în fața instanței de recurs, instanța trebuia să se pronunțe cu prioritate asupra acesteia pe calea unei încheieri interlocutorii, în conformitate cu prevederile art. 235 din C. proc. civ.

Cu referire la art. 14 din C. proc. civ., a precizat că contradictorialitatea este unul dintre principiile specifice procedurii civile, fiind o componentă a dreptului fundamental la apărare constând în dreptul părților aflate pe poziții cu interese contrare de a propune și administra probe și de a pune concluzii în legătură cu problemele de fapt și de drept care interesează dezlegarea pricinii, indiferent dacă elementele puse în discuție reprezintă rezultatul inițiativei părților ori a judecătorului.

Din acest punct de vedere, dispozițiile acestui articol trebuie corelate cu prevederile art. 224 din C. proc. civ. care reia, în linii mari, prevederile de la alin. (5) al art. 14 din același cod.

A susținut revizuenta-pârâtă că principiul contradictorialității este intrinsec legat de principiul egalității armelor ce îngăduie părților din proces să participe în mod activ și egal la prezentarea, argumentarea și dovedirea drepturilor lor în cursul desfășurării procesului. Mai precis, părțile trebuie să aibă posibilitatea de a discuta și de a combate susținerile făcute de fiecare dintre ele și de a-și exprima opinia asupra inițiativelor instanței în scopul stabilirii adevărului și al pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, finalitate prevăzută de dispozițiile art. 211 din C. proc. civ.

Cu privire la nesocotirea principiilor contradictorialității, dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil, revizuenta-pârâtă s-a raportat la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și decizii de speță (CSJ, secția comercială, decizia nr. 2145/2002, în RDC 5/2004, p.203-204; ICCJ, secția civilă, decizia nr. 979/2004, menționată în P. Perju, Probleme de drept civil și de drept procesual civil din practica secției civile a ICCJ, în Dreptul nr. 2/201)5, p. 185; CSJ, secția comercială, decizia nr. 2367/2002, în RDC nr. 1/2004, p. 219-220; Tribunalul Suprem civil, decizia nr. 379/1959, în Gr. Porumb, C. proc. civ. comentat și adnotat, voi. I, Ed. Științifică, București, 1960, p. 359).

În ceea ce privește lipsa unui mandat de reprezentare din partea SCP E. a redat din motivarea Curții de Apel Constanta, secția penală din dosarul nr. x/2019, conform încheierii nr. 6/P/CP/2020, prin care s-au anulat actele de procedură formulate de SCP E. în lipsa unui mandat de reprezentare, chiar daca aceștia depuseseră o împuternicire avocațială la dosarul cauzei, fapt ce arată că acționează fără să fie mandatați.

În același sens, a făcut referire la dosarul x/2019 al Judecătoriei Sectorul 1 București, în care aceeași societatea de avocatură a acționat în lipsa unui contract de asistență juridică valabil, fiind anulată, prin încheierea din 10 ianuarie 2020, întâmpinarea formulată de aceasta cu toate că exista o împuternicire avocațială la dosar.

Din acest punct de vedere, a invocat jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție care a anulat actele întreprinse de avocați în lipsa unor contracte de asistență juridică ca temei legal pentru reprezentarea în instanță, în justificarea împuternicirilor avocațiale depuse la dosarul cauzei (decizia nr. 37 din 06 februarie 2020).

Cu referire la admisibilitatea cererii de revizuire, a învederat incidența motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. din perspectiva faptului că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, câtă vreme soluționarea excepției lipsei calității de reprezentant a fost analizată de către instanță fără respectarea principiului contradictorialității pentru motivele expuse anterior.

Or, atâta timp cât practica este unitară în sensul că nerespectarea acestui principiu determină nulitatea hotărârii pronunțate cu încălcarea acestui principiu, iar în cazul deciziilor definitive, nulitatea hotărârii, astfel pronunțată, poate fi analizată prin intermediul revizuirii, potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

A apreciat că este îndeplinită condiția evocării fondului, în raport de dispozițiile art. 235 din C. proc. civ., atâta timp cât nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut.

Astfel fiind, în cazul în care instanța de recurs ar fi dat părților posibilitatea să-ți exprime punctul de vedere asupra excepției invocate și ar fi procedat la soluționarea acesteia în sensul admiterii, nu ar mai fi realizat o analiză a recursului pe fond, ci l-ar fi anulat.

Prin întâmpinarea depusă la data de 11 iunie 2020 (data depunerii la oficiul poștal), în termenul legal, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat, pe cale de excepție, în principal, anularea cererii de revizuire formulată de S.C. B. S.R.L., potrivit dispozițiilor art. 511 alin. (4) din C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea revizuirii, ca inadmisibilă, potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) și art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

În susținerea excepției nulității cererii de revizuire, a arătat că potrivit dispozițiilor art. 511 alin. (4) din C. proc. civ., revizuirea se motivează prin însăși cererea de revizuire sau în termenul de exercitare a acesteia sub sancțiunea nulității.

Or, motivul de revizuire indicat, anume art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., nu este motivat prin raportare la prevederile pe care le conține, în realitate revizuenta argumentând o presupusă omisiune a instanței de a pune în discuție excepția lipsei dovezii calității de reprezentant la termenul de judecată când au avut loc dezbaterile și urmărind schimbarea soluției instanței de judecată cu privire la excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, criticând în cuprinsul cererii de revizuire, temeinicia acesteia și nicidecum dezvoltarea motivului de revizuire pe care își întemeiază cererea.

Însă, acest lucru nu este posibil pe calea de atac a revizuirii, iar criticarea temeiniciei soluției instanței cu privire la excepția lipsei dovezii calității de reprezentant prin intermediul acesteia conduce la existența viciului nemotivării cererii de revizuire.

Drept urmare, este în mod evident nulă o cerere de revizuire care nu cuprinde motivele pe care întemeiază, nu arată care dintre ipotezele art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. este incident în cauză, fără a arăta asupra cărei cereri a sa nu s-a pronunțat instanța de judecată, sau care sunt lucrurile necerute și asupra cărora s-a pronunțat instanța, sau care sunt lucrurile acordate în plus prin hotărârea a cărei revizuire se solicită.

În susținerea excepției inadmisibilității cererii de revizuire întemeiate pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., intimata-reclamantă a arătat că, prin raportare la dispozițiile art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., pot face obiectul unei cereri de revizuire doar hotărârile pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul cauzei.

Or, prin decizia nr. 564 din 27 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul x/2015, s-a dispus admiterea recursului promovat de reclamantă, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Constanța, motiv pentru care, în calea de atac nu a avut loc o evocare a fondului, ci doar o verificare a modalității de aplicare a dispozițiilor de drept material privitoare la răspunderea delictuală, judecata în recurs limitându-se la aspecte de legalitate, fără a se pronunța asupra probelor propuse, a pretențiilor deduse judecății sau a situației de fapt reținute de către instanța de apel.

A susținut că în materia revizuirii, a evoca fondul în primă instanță înseamnă a examina raportul juridic dedus judecății prin prisma probelor administrate în cauză. Prin urmare, pentru a putea fi supusă controlului judecătoresc pe calea revizuirii, este obligatoriu ca hotărârea atacată cu revizuire să se fi dat asupra fondului sau să se fi evocat fondul pretenției dedusă judecății, după cum s-a reținut în doctrina de specialitate și jurisprudență.

Pe de altă parte, cererea de revizuire este inadmisibilă și prin prisma dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Acest motiv de revizuire vizează principiul disponibilității și oferă posibilitatea părții îndreptățite să obțină desființarea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care a evocat fondul pe calea revizuirii, atunci când instanța de judecată a încălcat acest principiu.

Însă, fiind o cale extraordinară de atac, acest lucru este posibil doar dacă partea nu mai are deschisă calea de atac ordinară a apelului, care generează o devoluțiune cu privire la întreaga cauză, în limitele stabilite prin cererea de apel.

Cu referire la dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., a susținut că partea are posibilitatea de a solicita revizuirea unei hotărâri care evocă fondul, în trei cazuri, anume instanța de judecată s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut - extrapetita; instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut -minus petita; instanța de judecată a dat mai mult decât s-a cerut -pluspetita.

Prima ipoteză presupune ca instanța de judecată să fi încălcat principiul disponibilității prin includerea în soluția pronunțată a unor lucruri cu care nu a fost învestită de către părți, prin cererile și apărările formulate, expunând pe larg împrejurări care se încadrează în ipoteza menționată.

Cea de-a doua ipoteză, vizează situația când instanța de judecată învestită cu soluționarea unei cereri, indiferent de caracterul principal, incidental, adițional sau accesoriu, omite să se pronunțe asupra acesteia.

A treia ipoteză presupune existența unei cereri a uneia dintre părți, asupra căreia instanța de judecată se pronunță prin hotărâre, însă încalcă principiul disponibilității prin depășirea limitelor învestirii și oferă mai mult decât a cerut partea prin cererea formulată.

Prin urmare, nu este incidentă niciuna dintre ipotezele expuse câtă vreme a fost formulată o cerere prin care s-a invocat lipsa dovezii calității de reprezentant de către intimată, iar instanța de judecată s-a pronunțat asupra acestei cereri în limitele cu care a fost învestită.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L a invocat, prin întâmpinare, excepția nulității cererii de revizuire, întrucât motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. nu este argumentat prin raportare la prevederile legale evocate, precum și excepția inadmisibilității cererii de revizuire având în vedere că decizia ce face obiectul acesteia este o hotărâre care nu evocă fondul.

În ceea ce privește ordinea de soluționare a acestor excepții, în condițiile dispozițiilor art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că primează analiza admisibilității cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. din perspectiva dispozițiilor art. 513 alin. (3) din același cod.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., revizuirea poate fi exercitată împotriva unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul și care poate fi cerută doar pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-11 ale articolului menționat, excepție făcând art. 509 alin. (2) care prevede că pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul.

Se observă că prin decizia nr. 564 din 27 februarie 2020, obiect al prezentei cereri de revizuire, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant pentru recurentă, invocată de intimata S.C. B. S.R.L.; a admis recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 71 din 8 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

Dată fiind natura căii de atac a recursului, anume o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia hotărârea atacată este supusă controlului de legalitate al instanței de recurs, prin prisma motivelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., în principiu aceasta nu presupune o analiză a fondului pretențiilor deduse judecății.

Evocarea fondului, ca expresie a uneia dintre condițiile prealabile de admisibilitate a cererii de revizuire, presupune fie stabilirea unei alte situații de fapt decât cea care fusese reținută în etapele procesuale anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră pe deplin stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând a se da o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății.

Condiția ca hotărârea a cărei revizuire se cere să evoce fondul pricinii este impusă de caracterul acestei căi extraordinare de atac, fiind o cale de retractare, prin care se solicită instanței care a soluționat fondul unui proces să revină asupra hotărârii atacate, invocându-se împrejurări noi care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunțării hotărârii.

Câtă vreme prin decizia ce se solicită a fi revizuită s-a dispus casarea cu trimitere (decizie intermediară), iar judecata în recurs s-a limitat la aspecte ce țin de nelegalitatea hotărârii atacate, fără a se pronunța asupra probelor propuse, a pretențiilor deduse judecății sau a situației de fapt reținute de către instanța de apel, este evident că decizia atacată nu are natura unei hotărâri ce a soluționat fondul sau în care s-a evocat fondul și, din acest punct de vedere, nu este îndeplinită cerința de admisibilitate impusă de dispozițiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 564 din 27 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2015, soluție în raport de care analiza excepției nulității cererii de revizuire devine inutilă.

Având în vedere soluția dispusă în cauză, potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., revizuenta-pârâtă va fi obligată la plata către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 RON, reprezentând onorariu avocat, redus potrivit prevederilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., cuantum pe care instanța îl apreciază ca având un caracter rezonabil raportat la durata litigiului în fața instanței supreme, complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de apărătorul părții constând în formularea întâmpinării și prezența la termen.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în materia rambursării cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, că "acestea urmează să fie recuperate de partea care a câștigat procesul, numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil", având în vedere rolul judecătorului în desfășurarea procesului, care îi oferă posibilitatea unei imagini de ansamblu asupra complexității cauzei și a muncii depuse de avocat(cauza Nielsen si Johnsen contra Norvegiei, cauza Sabou și Pârcălab contra României, cauza Almeida, Garret și alții contra Portugaliei).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității cererii de revizuire, invocată de intimata-reclamantă.

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 564 din 27 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2015.

Obligă pe revizuenta-pârâtă la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei-reclamante, reduse conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 02 iulie 2020.