ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2304/2022

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2022

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 22 august 2017 pe rolul Tribunalului Constanța – secția a II-a civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 221.573,72 RON, reprezentând echivalentul prejudiciului produs reclamantei prin executarea necorespunzătoare a obligației asumate de către pârâtă prin contractul nr. x încheiat de părți la data de 15 decembrie 2011. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1357, art. 1381 și art. 1530 din C. civ.

Prin sentința nr. 422/2019 din 12 martie 2019, pronunțată de Tribunalul Constanța – secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, a formulat apel reclamanta A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 376/2021 din 23 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, s-a admis cererea de majorare a onorariului de expert formulată de expert C.; s-a stabilit onorariul definitiv pentru expertiza contabilă judiciară efectuată în apel de expert C. la suma de 2.700 RON, în sarcina apelantei A. S.R.L.; apelanta a fost obligată să achite diferența de onorariu de 800 RON în contul Biroului Local de Expertize Judiciare de pe lângă Tribunalul Constanța, în favoarea expertului contabil C., în termen de 5 zile de la pronunțarea deciziei; s-a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 422 din 12 martie 2019 a Tribunalului Constanța, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L.; s-a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că: s-a admis în parte acțiunea, pârâta fiind obligată la plata sumei de 165.332,56 RON, reprezentând daune-interese compensatorii către reclamantă; de asemenea, pârâta a fost obligată la plata sumei de 9.811,65 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în fond, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariile de experți, precum și la plata sumei de 4.905,82 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariul de expert, către reclamantă.

Prin cererea înregistrată la data de 9 februarie 2022 pe rolul Curții de Apel Constanța, sub nr. x/2022, dl. expert C. a solicitat îndreptarea erorii materiale, strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 376/2021 din 23 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017.

În motivarea cererii a arătat că odată cu raportul de expertiză a depus și decontul definitiv pentru stabilirea onorariului cuvenit în dosar, indicând diferența de onorariu de achitat, în cuantum de 2.700 RON. De asemenea, a arătat că taxele și impozitele datorate sunt în procent de 47% și că în cuprinsul deciziei pronunțate instanța a admis decontul justificativ, însă a menționat, dintr-o eroare, sintagma "onorariu definitiv de 2.700 RON", în loc de "diferența onorariu cuvenit de 2.700 RON".

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 16 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți, în dosarul nr. x/2022, s-a respins ca nefondată cererea formulată de expertul C. privind îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 376/2021 din 23 septembrie 2021 a Curții de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

La data de 2 decembrie 2021 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, sub nr. x/2017, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 376/2021 din 23 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Recurenta-pârâtă B. S.R.L. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanței de apel, apreciind că este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. De asemenea, a solicitat obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea recursului.

S-a criticat decizia instanței de apel din perspectiva faptului că aceasta a efectuat o cercetare incompletă și defectuoasă a cauzei, aducând o gravă atingere dreptului pârâtei la un proces echitabil și, implicit, realizând o încălcare flagrantă a principiului fundamental edictat de art. 6 din C. proc. civ., principiu care transpune în legislația procesual civilă prevederile art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și ale art. 21 din Constituție.

Astfel, recurenta a susținut faptul că instanța de apel i-a respins, în mod nejustificat, obiecțiunile formulate împotriva raportului de expertiză contabilă întocmit în faza procesuală a apelului.

Respingând acele obiecțiuni, Curtea de Apel Constanța a preluat integral concluziile expertului contabil, refuzând practic să ducă la capăt propria măsură de cercetare judecătorească, în condițiile în care expertiza și obiectivele acesteia au fost dispuse, din oficiu, de către instanța de apel.

Mai mult, în fața instanței de fond au fost instrumentate două rapoarte de expertiză, respectiv un raport de expertiză contabilă și un raport de expertiză tehnică în construcții.

În primul rând, expertul nu a menționat de o manieră exhaustivă și nici nu a atașat raportului de expertiză documentele pe care apelanta-reclamantă a înțeles să le comunice expertului și de care acesta din urmă a ținut cont la efectuarea raportului.

Pârâta B. S.R.L. a solicitat instanței de apel să pună în vedere expertului să detalieze și să depună la dosarul cauzei documentele puse la dispoziție de apelanta-reclamantă, altele decât cele aflate deja la dosarul cauzei.

Prin respingerea acestei solicitări, instanța de apel a încălcat, deopotrivă, principiul contradictorialității, întrucât probele nu au putut fi dezbătute în contradictoriu de părțile litigante.

În al doilea rând, expertul desemnat a făcut în repetate rânduri afirmația potrivit căreia nu se poate formula un răspuns la obiectivele stabilite de către instanța de apel având în vedere: (i) perioada de timp (5 ani) care a trecut de la predarea imobilului de către chiriaș; (ii) bunurile deteriorate de uzura firească specifică nu ar mai exista, deoarece au fost recondiționate, iar degradările ar fi fost remediate de către proprietar; (iii) bunurile de folosință îndelungată și obiectele de inventar au fost predate și preluate doar cantitativ, fără a fi trecută în listele de inventar și valoarea acestora.

Cu toate acestea, expertul desemnat, în mod inexplicabil, a înțeles să treacă peste propriile convingeri/constatări și să confere o forță probantă absolută raportului tehnic în construcții, întocmit în dosarul de fond (expertul tehnic D.), raport pe baza căruia a calculat, în mod artificial și nefundamentat valoarea bunurilor deteriorate, ca urmare a exploatării necorespunzătoare.

Or, nici măcar instanța de fond nu a ținut cont de constatările expertului tehnic D. pe care nu le-a validat.

Recurenta-pârâtă consideră că expertul C. nu a răspuns obiectivelor stabilite, din oficiu, de către instanța de apel.

În al treilea rând, expertul desemnat a făcut o serie de aprecieri juridice cu privire la contractul de închiriere, recurenta-pârâtă solicitând înlăturarea acestora.

S-a mai învederat că pârâta B. S.R.L. a solicitat instanței de apel să pună în vedere expertului desemnat să țină cont exclusiv de actele aflate la dosarul cauzei și de bunurile de inventar/reparațiile care sunt relevate de cele două procese-verbale de predare-primire, cu evidențierea și prin raportare la uzura normală.

Mai mult, a solicitat instanței de apel să pună în vedere expertului să facă dovada achitării tuturor facturilor prezentate de către apelanta-reclamantă și să facă dovada utilizării/efectuării lucrărilor la obiectivul E. din Predeal, având în vedere obiectul de activitate al apelantei-reclamante, care, la data judecării fondului cauzei, exploata comercial mai multe puncte de lucru (centre de venit).

De asemenea, pârâta a solicitat instanței de apel să pună în vedere expertului să indice probele care au stat la baza concluziei, potrivit căreia din contabilitatea reclamantei reiese că toate cheltuielile prezentate de către reclamantă sunt alocate exclusiv hotelului din Predeal.

Față de aceste argumente, autoarea căii de atac apreciază că instanța de apel a făcut o cercetare judecătorească incompletă și defectuoasă.

Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă a susținut faptul că se impunea respingerea ca nefondat a apelului promovat de către reclamanta A. S.R.L., întrucât aceasta nu a reușit nici în apel să demonstreze existența și întinderea pretențiilor formulate.

În opinia recurentei-pârâte B. S.R.L., este corectă soluția primei instanțe care nu a validat argumentele reclamantei și a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Referitor la expertiza tehnică în construcții, a arătat că tribunalul a reținut, în mod corect, că expertul nu a făcut altceva decât să reia cuprinsul facturii, fără să identifice lucrările.

Sintetizând concluziile celor două rapoarte de expertiză (contabilă și tehnică în construcții) se desprinde concluzia că presupusele investiții făcute de către apelanta-reclamantă în vederea remedierii presupuselor pagube atribuite intimatei-pârâte nu pot fi identificate prin lucrări concrete și nici prin alocarea investițiilor strict obiectivului din Predeal (E.).

Recurenta-pârâtă B. S.R.L. a prezentat, în cuprinsul memoriului de recurs, argumentele pentru care apreciază că este neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității cererii de recurs, arătând că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a fost invocat formal.

Recurenta-pârâtă B. S.R.L. nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părților.

Părțile nu au înțeles să-și exercite acest drept.

Prin rezoluția din 22 august 2022 s-a fixat termen pentru examinarea stadiului recursului, în completul de filtru, la data de 3 noiembrie 2022.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L., Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 489 alin. (2) din același cod, recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Autoarea căii de atac a invocat în mod expres motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Analiza memoriului de recurs relevă însă că nu au fost formulate critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel, ci numai că recurenta și-a exprimat nemulțumirea față de faptul că instanța de apel i-a respins, în mod nejustificat, obiecțiunile formulate împotriva raportului de expertiză contabilă întocmit în faza procesuală a apelului.

Prin argumentele prezentate, recurenta B. S.R.L. tinde către o reevaluare a mijloacelor de probă și a situației de fapt, incompatibile cu calea de atac promovată, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei ei, legea recunoscând doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, nu și al treilea grad devolutiv.

De asemenea, se cuvine a fi menționat că instanțele de fond sunt suverane în aprecierea pertinenței și utilității probelor solicitate de părți, conform art. 258 raportat la art. 255 alin. (1) din C. proc. civ., acestea fiind aspecte ce nu pot fi cenzurate de instanța de recurs, limitată doar la analizarea aspectelor de nelegalitate.

Potrivit art. 264 din C. proc. civ., aprecierea probelor se face în mod liber, potrivit convingerii instanței învestite cu o cale devolutivă de atac.

Așa fiind, nu pot reprezenta critici de nelegalitate decât invocarea unor eventuale încălcări ale normelor care interzic sau limitează puterea de apreciere a judecătorului sau a celor privind admisibilitatea probelor ori administrarea acestora.

În lipsa unei argumentații în fapt care să vizeze decizia recurată și care să situeze criticile formulate în sfera temeiurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanța de recurs nu este posibilă, întrucât din susținerile recurentei-pârâte nu pot fi desprinse elemente relevante, care să permită verificarea deciziei recurate prin prisma legalității.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului.

O astfel de situație se regăsește și în cauza de față, din moment ce recurenta-pârâtă nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., cazul de casare fiind invocat doar formal.

Față de cele anterior expuse, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) din același cod, Înalta Curte va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 376/2021 din 23 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 noiembrie 2022.