ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.04.2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 992/2021

HOTĂRÂRE
14.04.2021
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 992/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă la 25 octombrie 2012, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L., C., D. și E., a solicitat, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 11/1991, coroborate cu dispozițiile art. 998 C. civ., obligarea pârâților, în solidar, la plata prejudiciului cauzat prin acte de concurență neloială.

Prin sentința civilă nr. 861 din 25 martie 2015, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a respins, ca nefondată, excepția prescripției dreptului material la acțiune. Totodată, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L., C., D. și E. și a obligat reclamanta să achite pârâților suma de 6.120 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L.

Prin cererea de aderare la apelul reclamantei, pârâții S.C. B. S.R.L., E., D. și C. au solicitat modificarea în parte a sentinței civile nr. 861 din 25 martie 2013, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei.

Prin decizia civilă nr. 155 din 16 martie 2016, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul principal declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L.

A admis apelul incident declarat de pârâții S.C. B. S.R.L., C., D. și E., cu consecința schimbării în parte a sentinței civile apelate, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 2008 - 25.10.2009 și respingerii cererii reclamantei pentru aceste pretenții, ca fiind prescrise. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.

A fost obligată reclamanta S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 4.020 RON, cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial, către pârâții S.C. B. S.R.L., E., D. și C..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L.

Ca urmare a decesului intimatului-pârât D. la 14.10.2016, la termenul din 28.02.2017, a fost introdusă în cauză intimata-pârâtă F., în calitate de soție supraviețuitoare, ceilalți moștenitori fiind E. și C., deja părți în prezentul dosar.

Prin decizia nr. 740 din 12 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2012, a fost admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 155 din 16 martie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; a fost casată decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

După casare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. x/2012*, la 13.06.2017.

Prin decizia civilă nr. 309 din 05 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția netimbrării cererii de majorare a pretențiilor cu suma de 258.798,11 RON.

A fost anulată această cerere ca netimbrată.

A fost respinsă, ca nefondată, excepția lipsei calității procesual pasive a intimatei-pârâte F..

A fost respins apelul principal declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 861 din 25 martie 2015, pronunțate de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2012, ca nefondat.

A fost admisă cererea de aderare la apel.

A fost schimbată în parte sentința civilă nr. 861 din 25 martie 2015, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2012, în sensul că a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 25.10.2009 și au fost respinse pretențiile pentru această perioadă ca prescrise.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

A fost încuviințată cererea de majorare a onorariului dlui. expert G. cu suma de 2.345 RON, onorariu aferent expertizei efectuate în apel, majorare în sarcina apelantei-reclamante.

A fost respinsă cererea de majorare a onorariului aferent expertizei efectuate la fondul cauzei, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut că reclamanta, societate care desfășoară activități agricole pe raza comunei Târgușor, pretinde că a fost prejudiciată prin fapte de concurență neloială săvârșite de fostul asociat și administrator de fapt al societății - E., de foștii angajați D. și C., precum și de societatea B. S.R.L. înființată de D. și C. în anul 2005.

Potrivit precizărilor de la fond, pretențiile reclamantei sunt aferente anilor 2008-2010, însă probele administrate au vizat perioada 2005 - 2011.

Instanța de apel a reținut, de asemenea, că, deși reclamanta nu a precizat în concret care sunt faptele de concurență neloială imputate, nu a identificat în raport de fiecare pârât de care dintre faptele descrise în acțiune se face vinovat și nici nu a indicat care ar fi prejudiciul generat de fiecare faptă pentru determinarea raportului de cauzalitate, din motivele de fapt expuse și din probatoriile administrate a rezultat că prejudiciul pretins s-ar fi născut din transferul unor contracte de arendă, folosința utilajelor reclamantei la lucrările agricole efectuate pe terenurile societății pârâte, atragerea unor salariați de către societatea pârâtă și sustragerea unor resurse materiale (semințe, combustibil, recoltă).

Instanța de apel a analizat cauza în raport de dispozițiile Legii nr. 11/1991.

În analiza excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâți, curtea de apel a avut în vedere precizările reclamantei cu privire la perioada pentru care a solicitat acoperirea prejudiciului, respectiv anii 2008-2010, precum și faptul că a susținut că nu a cunoscut faptele prejudiciabile decât în cursul anului 2011.

Instanța de apel a reținut că, potrivit art. 12 din Legea nr. 11/1991 "Dreptul la acțiune prevăzut de art. 9 se prescrie în termen de un an de la data la care păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna și pe cel care a cauzat-o, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârșirii faptei."

Având în vedere că nu s-a probat o dată certă la care reclamanta a cunoscut faptele și prejudiciul creat, instanța de apel a făcut aplicarea tezei a II-a privind termenul de prescripție prevăzut de art. 12, respectiv cel de 3 ani de la data săvârșirii faptei.

În raport de data promovării acțiunii - 25.10.2012, curtea de apel a constatat că pretențiile pentru faptele pretins a fi fost săvârșite anterior datei de 25.10.2009 sunt prescrise.

În ceea ce privește faptele reclamate și prejudiciul creat prin acestea, instanța de apel a reținut că, în raport de expertiza efectuată în cauză și de celelalte probe administrate, în mod corect a reținut prima instanță că din analiza indicatorilor numerici nu se poate reține un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, ci doar faptul că veniturile și cheltuielile celor două societăți au fluctuat de la an la an (posibil și din cauza condițiilor meteo, astfel cum au susținut pârâții), reclamanta doar pretinzând că societatea pârâtă nu ar fi putut obține profitul menționat cu resursele proprii.

Curtea de apel a apreciat că nu s-a determinat direct, de la cauză la efect, că majorarea cheltuielilor reclamantei a avut ca unică cauză folosirea resurselor sale de către societatea pârâtă, prin intermediul angajaților reclamantei și nici că produsele agricole constatate ca fiind transportate în plus față de produsele recoltate provin în mod cert din recolta reclamantei.

Sub un alt aspect, instanța de apel a reținut că folosirea utilajelor, a combustibilului și valorificarea recoltei societății reclamante pe numele societății pârâte reprezintă fapte ce pot îmbrăca forma unor infracțiuni, însă nu sunt fapte de concurență neloială.

Faptele invocate de reclamantă, astfel cum a apreciat instanța de apel, nu se circumscriu noțiunii de concurență neloială, ci pot antrena răspunderea angajaților pentru prejudiciile aduse societății, precum și a administratorului de fapt, în baza mandatului de reprezentare acordat.

Totodată, curtea de a apel a reținut că pentru a fi însă în prezența unei fapte de concurență neloială care să fi creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, era necesar a se proba că scopul atragerii salariaților a fost acela de a dezorganiza activitatea societății reclamante și că acest lucru nu a fost dovedit.

Instanța de apel a reținut și că, așa cum a rezultat din raportul de expertiză efectuat în apel în al doilea ciclu procesual, venitul brut pe care l-ar fi obținut reclamanta era în sumă de 258.798,11 RON, cu care reclamanta a înțeles să-și majoreze pretențiile, pentru care nu a depus, însă, dovada achitării taxei judiciare de timbru

Ca atare, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, instanța de apel a procedat la anularea acestui capăt de cerere privind prejudiciul rezultat din rezilierea contractelor de arendă.

În ceea ce privește calitatea procesual pasivă a pârâtei F., introdusă în cauză în calitate de soție supraviețuitoare a pârâtului decedat D., curtea de apel a reținut că aceasta este chemată să răspundă în limita patrimoniului moștenit de la soțul său, în condițiile în care s-ar fi stabilit în sarcina acestuia răspunderea pentru faptele imputate, și nu pentru fapte proprii. În calitate de moștenitoare, aceasta este chemată să acopere eventualul prejudiciu în limita valorii bunurilor moștenite, conform dispozițiilor C. civ.

Împotriva acestei decizii, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, motivele fiind următoarele:

Potrivit recurentei-reclamante, în rejudecare după casare, instanța de apel

a pronunțat o hotărâre care nu cuprinde o analiză cu privire la toate aspectele invocate, motivarea instanței de apel fiind lacunară și având caracter de generalitate, fără a se argumenta în concret care au fost motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în sensul înlăturării apărărilor sale. Potrivit recurentei-reclamante, decizia recurată a fost motivată superficial, fără a fi evidențiate în concret probele și dispozițiile legale care să susțină soluția pronunțată în cauză.

O altă critică a recurentei-reclamante vizează faptul că instanța de apel, în considerentele deciziei atacate, s-a contrazis atunci când a reținut că cel puțin pârâtul D. a săvârșit acte de concurență neloială, însă a apreciat că nu există legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Recurenta-reclamantă apreciază că hotărârea atacată cuprinde dispoziții contradictorii, în sensul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă critică decizia și pentru faptul că a fost admis apelul incident declarat de pârâții S.C. B. S.R.L., E., D. și C., în considerente reținându-se că pentru perioada 2008-25.10.2009 acțiunea ar fi fost prescrisă.

Considerentele instanței de apel sunt, în opinia recurentei-reclamante, contradictorii, întrucât, pe de o parte instanța de apel a reținut că a intervenit prescripția pentru pretențiile aferente perioadei 2008-25.10.2009, iar pe de altă parte a apreciat că din materialul probator nu ar rezulta săvârșirea de către pârâți a unor acte de concurență neloială care să conducă la prejudicierea reclamantei.

Totodată, recurenta-reclamantă arată că, în rejudecare, instanța de apel a nesocotit limitele de casare stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție și nu a admis întregul probatoriu solicitat, pentru ca apoi, în motivarea deciziei recurate, să menționeze faptul că în cauză nu s-a determinat direct, de la cauză la efect, că majorarea cheltuielilor reclamantei a fost cauzată de folosirea resurselor sale de către societatea pârâtă, prin intermediul angajaților reclamantei și nici că produsele agricole constatate ca fiind transportate în plus față de produsele recoltate provin în mod cert din recolta reclamantei.

Potrivit recurentei-reclamante, nu a avut posibilitatea de a face dovada acestor aspecte, în condițiile în care instanța de apel a respins în mod nelegal probele solicitate, respectiv: înscrisuri, proba testimonială, expertiza grafologică.

Instanța de apel, astfel cum arată recurenta-reclamantă, a încuviințat numai cererea de completare a raportului de expertiză cu un singur obiectiv.

Mai mult decât atât, recurenta-reclamantă arată că instanța a ignorat probele administrate în cauză, apreciind argumentele sale ca fiind speculații, deși, astfel cum rezultă din depoziția martorei H. a reieșit că intimații-pârâți au săvârșit acte de concurență neloială, urmărind destructurarea activității sale.

Totodată, recurenta-reclamantă apreciază că instanța de apel a reținut în mod greșit că, potrivit precizărilor de la fond, pretențiile sale sunt aferente anilor 2008-2010, însă probele administrate au vizat anul 2012.

Potrivit recurentei-reclamante, deși instanța de apel a reținut că a administrat probe aferente anilor 2005-2011, depășind prin aceste probe perioada solicitată, aceste probe au fost ignorate.

Totodată, recurenta-reclamantă precizează că a depus la dosarul cauzei numeroase precizări prin care a arătat atât faptele de concurență neloială, cât și persoanele care se fac vinovate de acestea.

De asemenea, recurenta-reclamantă susține că instanța de apel, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 11/1991, a apreciat că faptele intimaților nu se circumscriu noțiunii de concurență neloială.

În opinia recurentei-reclamante, instanța de apel a dat o dezlegare greșită și cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Recurenta-reclamantă susține că nu a avut cunoștință despre faptele și actele de concurență neloială săvârșite de intimații-pârâți decât în anul 2011, astfel că nu se poate aprecia că a intervenit prescripția dreptului material la acțiune.

De asemenea, recurenta-reclamantă arată că în mod greșit a motivat instanța de apel faptul că nu a probat o dată certă la care a cunoscut faptele și prejudicial creat, deoarece atât prin martori, cât și prin răspunsurile intimaților- pârâți la interogatoriu a demonstrat că a cunoscut despre faptele de concurență neloială săvârșite de aceștia în anul 2011.

Totodată, recurenta-reclamantă invocă faptul că, deși instanța e apel a redat pasaje ample din raportul de expertiză întocmit în cauză, nu s-a raportat la concluziile expertului și mai mult decât atât, nu a avut în vedere răspunsul la obiecțiuni și nici suplimentul la raportul de expertiză.

Mai mult decât atât, motivarea instanței de apel, astfel cu susține recurenta-reclamantă, se bazează pe supoziții, care nu au fost demonstrate de pârâți cu înscrisuri.

Astfel cum afirmă recurenta-reclamantă, din raportul de expertiză întocmit de domnul expert G. reiese că, în urma deturnării clientelei, cifra sa de afaceri a scăzut, în timp ce cifra de afaceri a firmei pârâte a crescut în aceiași perioadă de timp și că în fiecare an suprafața arendată de aceasta a scăzut și s-a mărit cu aceeași suprafață la S.C. B. S.R.L.

Totodată, recurenta-reclamantă menționează că la data de 22.08.2005 administratorul I. i-a încredințat mandat de administrare a S.C. A. S.R.L. pârâtului E., conform procurii speciale autentificată sub nr. x și că acesta a reziliat nenumărate contracte de arendă ale societății, pentru ca ulterior, aceste contracte de arendă să fie transferate la S.C. B. S.R.L, unde pârâtul deține în prezent calitatea de administrator.

Recurenta-reclamantă arată, de asemenea, că din tabelele cu arendatorii existente la dosar, reiese că toate contractele de arendă ale S.C. B. S.R.L. au fost înregistrate mai întâi la S.C. A. S.R.L. și că, astfel cum contracte de vânzare-cumpărare dovedesc, intimatul-pârât C. a cumpărat nenumărate terenuri ale proprietarilor cu care S.C. A. S.R.L. avea contracte de arendă, fără a înștiința ceilalți asociați și administratorul statutar despre intenția proprietarilor de terenuri de a le vinde, fapt ce a fost recunoscut de intimatul-pârât D. la interogatoriu.

Făcând trimitere la raportul de expertiză întocmit în cauză, la suplimentul la raport, la depozițiile martorilor și la răspunsul la interogatoriile administrate, recurenta-reclamantă susține că intimații-pârâți s-au folosit de forța sa de muncă, i-au deturnat clientela, pentru a produce profit societății concurente S.C. B. S.R.L., la care erau asociați.

Totodată, recurenta-reclamantă susține că a făcut dovada existenței unor acțiuni ale intimaților-pârâți care se circumscriu utilizării în mod neloial a unor secrete comerciale, prin acte de concurență neloială, de natură a leza interesele sale prin pierderea clientelei, dezorganizarea societății, scăderea cifrei de afaceri, fapte care cad sub incidența prevederilor Legii nr. 11/1991.

În susținerea acestor argumente, recurenta-reclamantă expune exhaustiv situația de fapt.

În ceea ce privește apelul incident, recurenta-pârâtă apreciază că în mod greșit a fost admis de instanța de apel.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 4, 6, 7, 8 și 9 din vechiul C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată, intimata S.C. B. S.R.L. a invocat excepția nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 302 indice 1 lit. c) C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimații F., E., C. au formulat note scrise, prin care au invocat nulitatea recursului declarat în cauză.

Prin încheierea din 23 decembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus preschimbarea din oficiu a termenului de judecată din 13 ianuarie 2021, pentru data de 14 aprilie 2021.

Înalta Curte, examinând recursul declarat în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 302 indice 1 alin. (1) lit. c) și al art. 306 alin. (3) C. proc. civ., constată următoarele:

Prealabil, se impune observația că, în ierarhia căilor de atac, recursul este o cale de atac extraordinară ce are ca obiect decizia prin care s-a soluționat calea de atac a apelului împotriva sentinței instanței de fond și este limitat numai la motivele de nelegalitate ale deciziei instanței de apel enumerate de art. 304 C. proc. civ. sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 302 indice 1 lit. c) din același cod.

Potrivit dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situațiile prevăzute expres și limitativ la punctele 1- 9.

Conform art. 302 indice 1 alin. (1) lit. c) din vechiul C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) din același cod, indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele de casare sau modificare instituite de art. 304 pct. 1 - 9.

Dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea acestora într-unul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

În speță, se constată că recurenta-reclamantă a invocat formal, în susținerea recursului său, dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 4, 6, 7, 8 și 9 din C. proc. civ. de la 1865.

Potrivit dispozițiilor art. 304 alin. (1) pct. 4 din vechiul C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri judecătorești se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, iar potrivit pct. 6, când instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recurenta-reclamantă nu a expus critici de nelegalitate care se circumscriu motivelor de recurs mai sus indicate.

Recurenta-reclamantă invocă și dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susținând că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii, însă criticile expuse vizează nemulțumirea acestei părți cu privire la soluția instanței de apel, din perspectiva mijloacelor de probă încuviințate și a modului în care instanța de apel a interpretat aceste probe.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție arată că în sensul legii procesuale civile, interpretarea greșită de către instanță a actului juridic dedus judecății (prin schimbarea naturii sau înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia) vizează interpretarea dată actului juridic încheiat de părțile litigante, care guvernează raporturile dintre acestea, și în legătură cu care s-a născut diferendul între ele, iar nu interpretarea dată de instanță probelor administrate în vederea soluționării cauzei sau situația de fapt reținută de aceasta.

În susținerea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă face trimiteri la situația de fapt reținută de instanța de apel, la probele administrate, respectiv la înscrisuri, la raportul de expertiză întocmit, la obiecțiunile la raportul de expertiză și la suplimentul la raport, la depozițiile martorilor și la interogatoriile administrate intimaților-pârâți.

Așadar, toate argumentele invocate de către recurenta-reclamantă în susținerea acestor motive de recurs vizează modul de interpretare a probelor de către instanța de apel, deci aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate, care excedează controlului instanței de recurs, având în vedere că în această cale extraordinară de atac se exercită un control judiciar numai cu privire la legalitatea hotărârii atacate.

Raportat la modul de redactare a cererii de recurs, reiese că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din C. proc. civ., iar indicarea celor reglementate de art. 304 pct. 4, 6, 7, 8 și 9 a fost făcută formal.

În consecință, constatând că recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. nu s-a conformat obligației prevăzute de dispozițiile art. 302 indice 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică, care să ducă la aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va aplica cererii de recurs sancțiunea nulității.

Constată nulitatea recursului declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 309 din 05 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, conform dispozițiilor art. 302

1

lit. c) din C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 aprilie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-11-15
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4881/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea, în solidar, a pârâților
ÎCCJ 2017-05-02
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 740/2017
i, fiind vorba mai curând despre libera concurență și competiție în condițiile unei piețe deschise. Cât privește declarațiile martorilor audiați la solicitarea reclamantei s-a constatat că sunt fără concludență din punct de vedere juridic ș
ÎCCJ 2020-02-18
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 434/2020
Ședința publică din data de 18 februarie 2020 Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 15 ianuarie 2015 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civil
ÎCCJ 2022-05-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 994/2022
Ședința publică din data de 11 mai 2022 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secți
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, decizie (scj.ro #206203)
ție nu era împlinit la data sesizării instanței, a nesocotit prevederile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., întrucât prin soluția dispusă în cauză a dispus schimbarea în parte exclusiv a sentinței apelate, în sensul că a respins și capătul d
Sursă