ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4881/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea, în solidar, a pârâților S.C. B. S.R.L., C., D. și E. la plata sumei de 626.918,35 RON reprezentând prejudiciu cauzat prin actele de concurență neloială.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 11/1991 coroborate cu dispozițiile art. 998 și art. 999 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 861 din 25 martie 2015, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a respins, ca nefondată, excepția prescripției dreptului material la acțiune. Totodată, a respins ca nefondată acțiunea formulată reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L., C., D. și E. și a obligat reclamanta să achite pârâților suma de 6.120 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta S.C. A. S.R.L.

Prin cererea de aderare la apelul reclamantei, pârâții S.C. B. S.R.L., E., D. și C. au solicitat modificarea în parte a sentinței civile nr. 861/25.03.2013, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, excepție respinsă neîntemeiat de instanța de fond.

Prin decizia civilă nr. 155 din 16 martie 2016, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul principal formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. și cererea de aderare la acest apel formulată de pârâții S.C. B. S.R.L., C., D. și E.

Totodată, a admis apelul incident formulat de pârâții S.C. B. S.R.L., C., D. și E., cu consecința schimbării în parte a sentinței civile apelate, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 2008 - 25.10.2009 și respingerii cererii reclamantei pentru aceste pretenții, ca fiind prescrisă. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.

A fost obligată reclamanta S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 4.020 RON cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial, către pârâții B. S.R.L., E., D. și C.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Prin decizia nr. 740 din 12 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2012, a fost admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 155 din 16 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte a reținut, în esență, că decizia recurată nu cuprinde o analiză cu privire la toate aspectele invocate de reclamantă, motivarea instanței de apel fiind lacunară și având caracter de generalitate, fără a se argumenta în concret care au fost motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în sensul înlăturării apărărilor reclamantei, acest fapt echivalând cu necercetarea fondului.

S-a constatat că decizia recurată a fost motivată superficial, fără a fi evidențiate în concret probele și dispozițiile legale care să susțină soluția pronunțată în cauză, statuându-se ca, în rejudecare, instanța de apel să arate care este materialul probator pe care se sprijină soluția pronunțată în cauză, cu indicarea argumentată a concludenței mijloacelor de probă care au format convingerea sa în sensul soluției.

Totodată, s-a statuat că hotărârea atacată cuprinde dispoziții contradictorii, în sensul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., decizia atacată fiind casată și sub acest aspect, constatându-se că instanța de apel, deși reține uzanțe incorecte, care ar putea fi considerate fapte de concurență neloială, nu procedează la sancționarea acestora pentru că prejudiciul nu a fost cuantificat. Din această perspectivă, s-a stabilit că instanța urmează a completa probele administrate în cauză, care să permită cuantificarea prejudiciului și a celorlalte aspecte invocate de reclamantă prin cererea sa.

Recurenta-reclamantă a criticat decizia și pentru faptul că a fost admis apelul incident formulat de pârâții S.C. B. S.R.L., E., D. și C., în considerente reținându-se că pentru perioada 2008-25.10.2009 acțiunea ar fi fost prescrisă.

Din această perspectivă, prin decizia de casare s-a stabilit că instanța de apel, în rejudecare, urmează a analiza și această critică a reclamantei întrucât hotărârea cuprinde contradicții sub acest aspect, pe de o parte se reține prescripția pentru pretențiile aferente perioadei 2008-25.10.2009, iar pe de altă parte se apreciază că din materialul probator nu ar rezulta săvârșirea de către pârâți a unor acte de concurență neloială care să conducă la prejudicierea reclamantei. În rejudecare, se va realiza o delimitare clară din această perspectivă, care să înlăture orice urmă de contradicție în argumentarea soluției.

După casare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța, sub nr. x/2012*, la 13.06.2017.

În faza procesuală a apelului, prin încheierea din 12 februarie 2018, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a rămas în pronunțare asupra îndeplinirii de către apelanta-reclamantă a obligațiilor stabilite de instanță și, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării pentru data de 19 februarie 2018.

Prin încheierea din 19 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2012, în baza art. 155

1

C. proc. civ. din 1865, potrivit dispozitivului, a fost suspendată judecata apelului declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 861/25.03.2015, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2012 și cererea de aderare la acest apel formulată de pârâții B. S.R.L., C., D. și E.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:

La termenul de judecată din data de 11.12.2017, instanța a pus în vedere apelantei-reclamante, prin apărător, să precizeze în scris care sunt faptele de concurență neloială, data săvârșirii acestora, persoana care le-a săvârșit și prejudiciul cauzat raportat la fiecare faptă, aceste precizări fiind necesare pentru soluționarea excepției prescripției invocate, pentru suplimentarea materialului probator, cum se impune prin decizia nr. 740/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și pentru respectarea dreptului la apărare al părților.

Constatând că apelanta nu a precizat în mod clar care sunt faptele de concurență neloială, data săvârșirii acestora, persoana care le-a săvârșit și prejudiciul cauzat raportat la fiecare faptă, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 155

1

alin. (1) C. proc. civ. din 1865, judecata urmând a fi reluată după îndeplinirea obligațiilor dispuse.

Împotriva încheierii din 12 februarie 2018, prin care a fost amânată pronunțarea soluției, care face corp comun cu încheierea din 19 februarie 2018, prin care a fost suspendată judecata cauzei, în termen legal, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii din data de 12.02.2018 și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Constanta, conform deciziei civile 740/02.05.2017 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul x/2012, pentru soluționarea fondului apelului, prin administrarea probelor, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul recurs.

După expunerea parcursului procesual al litigiului și prezentarea celor statuate la termenele de judecată din 25.09.2017, din 02.10.2017, 20.11.2017, 11.12.2017, 12.02.2018, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că instanța de apel nu a respectat motivele de casare ale instanței supreme, care sunt următoarele: "instanța urmează a completa probele administrate în cauză, care să permită cuantificarea prejudiciului și a celorlalte aspecte invocate de reclamanta prin cererea sa."

S-a susținut, că precizările solicitate de instanța de apel exced motivelor de casare care au fost clar trasate de instanța supremă și că aceasta demonstrează reaua credință a completului de judecată, care nu a dorit continuarea judecații, deoarece precizările impuse a se formula nu au legătură cu motivele de casare, ci sunt o adevărată motivare a acțiunii însăși, care a fost efectuată deja, pe larg, încă din anul 2012.

Mai mult decât atât, a susținut recurenta-reclamantă, instanța de apel i-a pus mai întâi în vedere sa depună teza probatorie a probelor, adică abia după ce i-a dat cuvântul pe probe, i-a pus in vedere să precizeze acțiunea însăși.

Or, fiind în faza de apel, a considerat recurenta, precizarea acțiunii nu-și mai are efect, iar instanța de apel demonstrează faptul că nu a citit nici acțiunea, nici motivele de apel, nici motivele de casare pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a mai arătat că, la fiecare termen de judecată, reclamanta și-a îndeplinit obligația și a depus precizările solicitate de Curtea de Apel Constanța, însă aceasta a fost cea care nu a dorit sa înțeleagă ceea ce a scris în precizări.

Recurenta-reclamantă a solicitat a se constata că în cauză nu se impune suspendarea judecații, având în vedere că și-a îndeplinit obligațiile impuse de instanța și a depus precizările solicitate.

A subliniat că nu s-au respectat motivele de casare, nu s-a ținut cont de decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și nu s-a continuat judecata prin încuviințarea probatoriilor pe care le-a solicitat.

Intimatul-pârât E. a depus întâmpinare, la 14 septembrie 2018, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a încheierii recurate.

Preliminar, deși recurenta a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, Înalta Curte, în considerarea dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată că prezentul litigiu este supus regulilor C. proc. civ. de la 1865, întrucât procesul, cu toate fazele pe care acesta le presupune, se derulează sub incidența acestui act normativ, în raport de data promovării acțiunii înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, respectiv 25.10.2012.

Totodată, constată că recurenta-reclamantă a înțeles să critice prin motivele de nelegalitate invocate, încheierea instanței de apel prin care a fost suspendată judecata cauzei, în temeiul art. 155

1

C. proc. civ., respectiv încheierea din 19 februarie 2018 și că încheierea din data de 12 februarie 2018, în care a fost consemnat cursul dezbaterilor și prin care s-a dispus amânarea pronunțării face corp comun cu aceasta, fiind o încheiere premergătoare.

Analizând încheierea recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate, ținând cont și de prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este fondat, sens în care urmează să îl admită, să caseze încheierea atacată și să trimită cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății, în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit art. 155

1

din C. proc. civ., atunci când se constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante, prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecății, instanța poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate.

Suspendarea prevăzută de art. 155

1

din C. proc. civ., este un caz de suspendare judecătorească, facultativă, a cărei funcție este de a sancționa pasivitatea reclamantului în îndeplinirea acelor obligații care împiedică instanța să finalizeze procesul. Suspendarea prevăzută de acest text de lege se referă la obligațiile reclamantului ce împiedică efectiv judecata pricinii și fără de care nu se poate desfășura procesul civil inițiat, astfel că textul precitat instituie condiția culpei părții reclamante pentru neîndeplinirea obligațiilor procesuale.

Reținând, prin încheierea din 19 februarie 2018, că judecata cauzei nu poate continua în contextul în care apelanta nu a precizat în mod clar care sunt faptele de concurență neloială, data săvârșirii acestora, persoana care le-a săvârșit și prejudiciul cauzat raportat la fiecare faptă, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 155

1

C. proc. civ., nesocotind pe de o parte dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, prevederile art. 315 C. proc. civ. referitoare la dezlegările date prin decizia de casare, fiind incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ.

Se reține că, în realitate, prin obligațiile stabilite în sarcina apelantei-reclamante, instanța de apel îi solicită părții să completeze de fapt și de drept motivele cererii de chemare în judecată, or aceasta se poate cere doar în baza art. 114 alin. (1) C. proc. civ., în speță fiind depășit momentul procesual până la care era posibilă stabilirea îndatoririi de completare a cererii.

Astfel, potrivit art. 114 alin. (1) C. proc. civ.,"La primirea cererii de chemare în judecată președintele sau judecătorul care îl înlocuiește va verifica dacă aceasta întrunește cerințele prevăzute de lege. Când este cazul, reclamantului i se pune în vedere să completeze sau să modifice cererea și să depună, potrivit art. 112 alin. (2) și art. 113, cererea și copii certificate de pe toate înscrisurile pe care își întemeiază cererea."

Instanța de apel, prin cerințele stabilite în sarcina apelantei-reclamante, a încălcat dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care aceste dispoziții privesc obligația instanței de a înregistra cereri informe de chemare în judecată, dar cu stabilirea în sarcina reclamantului a îndatoririi de completare a cererii, și având în vedere faptul că, la momentul inițierii procesului, părții nu i s-au impus astfel de obligații, iar în faza apelului, după casarea cu trimitere, cum este cazul în speță, cu atât mai puțin se putea dispune efectuarea unor astfel de completări.

Se impune a se arăta că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea, în solidar, a pârâților la plata prejudiciului cauzat prin actele de concurență neloială și actele cauzatoare de prejudicii, că pricina a fost judecată într-un prim ciclu procesual, precum și că, în cazul în care cadrul procesual nu ar fi fost stabilit, nu era posibil să se pronunțe nicio hotărâre în speță.

Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 315 C. proc. civ. în condițiile în care pricina nu a fost casată pentru a se proceda la lămurirea cadrului procesual și în condițiile în care motivele cererii de chemare în judecată rezultă din conținutul acesteia, iar judecătorul este obligat să se pronunțe asupra a tot ce s-a cerut, fără a depăși limitele învestirii.

Se reține că, în caz de casare cu trimitere, instanța care urmează să rejudece pricina trebuie să procedeze numai în sensul și în limitele stabilite prin hotărârea instanței superioare, pentru rest cauza intrând în puterea lucrului judecat. Așadar, nu se poate cere completarea unei acțiuni, cum în realitate a procedat instanța de apel, în situația casării cu trimitere, având în vedere că judecata trebuie să se desfășoare în limite precis stabilite, în sensul dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., limite ce nu pot fi depășite ori ignorate.

Cauza se afla în apel după casare, așadar a fost parcurs primul ciclu procesual fără a se pune problema completării acțiunii, a stabilirii cadrului procesual, respectiv de a se preciza care sunt faptele de concurență neloială, data săvârșirii acestora, persoana care le-a săvârșit și prejudiciul cauzat raportat la fiecare faptă, așa cum a impus instanța de apel, prin urmare nu există niciun temei în sensul aplicării sancțiunii suspendării.

Așa fiind, Înalta Curte reține că instanța de apel nu a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 155

1

alin. (1) C. proc. civ., suspendând judecata cauzei prin încheierea din 19 februarie 2018, pe considerentul că, deși, la termenul de judecată din 11.12.2017 instanța a pus în vedere apelantei-reclamante să precizeze în scris care sunt faptele de concurență neloială, data săvârșirii acestora, persoana care le-a săvârșit și prejudiciul cauzat raportat la fiecare faptă, apelanta nu a precizat în mod clar cele solicitate de instanță.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., va casa încheierea recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 19 februarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2012.

Casează încheierea recurată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2018.