ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 740/2017

Decizia nr. 740/2017

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, reclamanta SC A. SRL a solicitat obligarea, în solidar, a pârâților SC B. SRL, C., D. și E. la plata sumei de 626.918,35 RON reprezentând prejudiciu cauzat prin actele de concurență neloială și actele cauzatoare de prejudicii.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 11/1991 coroborate cu dispozițiile art. 998 și 999 C. civ.

Prin Sentința civilă nr. 861 din 25 martie 2015, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, a respins, ca nefondată, prescripția dreptului material la acțiune. Totodată, a respins ca nefondată acțiunea formulată reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâții SC B. SRL, C., D. și E. și a obligat reclamanta să achite pârâților suma de 6.120 RON cheltuieli de judecată.

În motivarea sentinței, prima instanță a reținut, în esență, că nu se evidențiază niciun prejudiciu în patrimoniul reclamantei, pârâții nesăvârșind acte de concurență neloială sau alte acte care să cauzeze un prejudiciu și, prin urmare, nu pot fi obligați la plata despăgubirilor pentru repararea acestuia.

Totodată, s-a reținut că în cauză a fost efectuată o expertiză care a analizat perioada 2005 - 2010, iar în cuprinsul acesteia s-a constatat că cele două societăți, respectiv SC A. SRL și SC B. SRL au realizat venituri comparativ egale ca întindere. În cuprinsul expertizei, au fost analizate prin comparație și costurile cu materiale, numărul de salariați, dotarea societăților cu utilaje agricole, iar concluzia expertului a fost că, din analiza indicatorilor numerici nu se poate reține un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, condiție intrinsecă răspunderii civile delictuale, ba dimpotrivă s-a constatat că cele două societăți au colaborat și au fost cointeresate în a obține venituri până la momentul intervenirii unor neînțelegeri grave între asociații D. și C. pe de o parte și F. pe de o parte.

Un aspect în plus care a condus la exluderea concurenței neloiale a fost faptul că D. și C. au garantat cu propriul patrimoniu achiziția de către reclamantă a unui utilaj specific. În plus, modalitatea în care asociații au înțeles să conducă societatea, să facă cheltuieli, investiții sau să își achite partenerii contractuali au fost apreciate de prima instanță ca fiind fapte personale ale acestora precum și fapte personale ale persoanei juridice pentru care nu se poate antrena răspunderea personală a angajaților, dat fiind că aceștia erau simpli executanți.

De asemenea, Tribunalul a mai reținut că, în speță, cumulul aceleiași funcții la doi angajatori distincți nu determină automat obținerea acelorași condiții de performanță la ambii subiecți și nici simplul cumul de funcții nu naște prezumția de fraudă, dat fiind că trebuie să existe un raport de cauzalitate între această conduită și între profitul estimat și nerealizat de reclamantă.

În consecință, s-a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada unor acțiuni ale pârâților circumscrise utilizării în mod neloial a unor secrete comerciale ale reclamantei, fiind vorba mai curând despre libera concurență și competiție în condițiile unei piețe deschise.

Cât privește declarațiile martorilor audiați la solicitarea reclamantei s-a constatat că sunt fără concludență din punct de vedere juridic și cu caracter evaziv în ceea ce privește situația de fapt.

Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, aceasta a fost respinsă având în vedere art. 12 din Legea nr. 11/1991 și art. 4 și 5 din aceeași lege.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta SC A. SRL.

Prin cererea de aderare la apelul reclamantei, pârâții SC B. SRL, E., D. și C. au solicitat modificarea în parte a Sentinței civile nr. 861 din 25 martie 2013, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, excepție respinsă neîntemeiat de instanța de fond.

Prin Decizia civilă nr. 155 din 16 martie 2016, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul principal formulat de reclamanta SC A. SRL și cererea de aderare la acest apel formulată de pârâții SC B. SRL, C., D. și E.

Totodată, a admis apelul incident formulat de pârâții SC B. SRL, C., D. și E., cu consecința schimbării în parte a sentinței civile apelate, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 2008 - 25 octombrie 2009 și respingerii cererii reclamantei pentru aceste pretenții, ca fiind prescrisă. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.

A fost obligată reclamanta SC A. SRL la plata sumei de 4.020 RON cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial, către pârâții SC B. SRL, E., D. și C.

Instanța de apel a apreciat că apelul incident al pârâților este întemeiat, fiind admis prin raportare la art. 12 din Legea nr. 11/1991 și data formulării acțiunii, respectiv 25 octombrie 2012, apreciindu-se în consecință că pretențiile reclamantei aferente perioadei 2008 - 25 octombrie 2009 sunt prescrise.

În ceea ce privește apelul reclamantei, s-a reținut că din întregul material probator administrat, respectiv declarațiile martorilor, răspunsurile la interogatoriile părților, expertiza de specialitate agricolă, nu a rezultat săvârșirea de către pârâți a unor acte de concurență neloială sau alte fapte, care să fi condus la prejudicierea reclamantei.

Cea de-a doua instanță a apreciat că nu s-a dovedit că ar exista o legătură de cauzalitate între actele săvârșite de D. și prejudiciul invocat de reclamantă. Sub acest aspect s-a reținut că achiziția de utilaje de către reclamantă prin credite bancare a fost garantată personal de D. alături de E. și C. prin semnarea unui contract de fideiusiune, împrejurare care, în opinia instanței de apel exclude concurența neloială, aceștia demonstrând că, dimpotrivă intenționau ca societatea să obțină beneficii, utilajul achiziționat fiind specific activității agricole.

Instanța de apel a mai reținut că, prin raportare la art. 4 și 5 din Legea nr. 11/1991, modificată prin Legea nr. 298/2001 nu s-a dovedit că s-ar fi săvârșit acte precum confuzia, denigrarea, dezorganizarea și acapararea clientelei prin oferirea de avantaje. În plus, s-a apreciat că nu poate fi desemnat ca act de concurență neloială înființarea unei alte societăți cu același obiect de activitate ca cel al apelantei, deoarece aceasta ține de liberul exercițiu al activității comerciale.

Actele pârâtei SC B. SRL, invocate de reclamantă, au fost analizate de C.C., stabilindu-se că acestea nu pot fi încadrate în acte de concurență neloială.

De asemenea, s-a constatat că prejudiciul suferit de reclamantă pentru rezilierea intempestivă a contractelor de arendă de către proprietarii persoane fizice a fost recuperat, urmare admiterii acțiunii formulate împotriva acestora.

Un alt aspect reținut de instanța de apel a fost acela potrivit căruia E., la sfârșitul anului 2010, a formulat o cerere de retragere din societate și a predat actele, bunurile și întreg patrimoniul către asociatul F., reclamanta SC A. SRL renunțând, conform Procesului-verbal din 8 februarie 2011, la orice pretenție prezentă și viitoare asupra lui E. și a familiei acestuia.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurenta-reclamantă SC A. SRL, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

În motivarea recursului, reclamanta a susținut că a făcut dovada existenței unor acțiuni ale pârâților circumscrise utilizării în mod neloial a unor secrete comerciale ale societății reclamante, precum și a celorlalte fapte enumerate în art. 4 din Legea nr. 11/1991, care reprezintă acte de concurență neloială, de natură a leza interesele SC A. SRL prin pierderea clientelei, dezorganizarea societății, scăderea cifrei de afaceri, care se subscriu prevederilor Legii nr. 11/1991.

În cuprinsul recursului, reclamanta a învederat că motivarea instanței de apel este succintă și lipsită de argumente, în considerente aceasta nu a precizat în concret care sunt actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale aplicabile, în temeiul cărora a apreciat acțiunea societății reclamante ca fiind nefondată.

Mai mult decât atât, s-a precizat că, în raport cu obiectul acțiunii invocat de reclamantă, motivarea curții de apel este deficitară și nu cuprinde niciun argument care să contracareze criticile invocate prin cererea de apel.

Recurenta-reclamantă critică decizia atacată și din perspectiva faptului că instanța de apel nu a precizat în concret care este materialul probator administrat în cauză, care a condus la concluzia că pârâții nu ar fi săvârșit acte de concurență neloială sau alte fapte, care să fi condus la prejudicierea reclamantei.

O altă critică a recurentei-reclamante vizează faptul că instanța de apel, în considerentele deciziei se contrazice atunci când recunoaște că cel puțin pârâtul D. a săvârșit acte de concurență neloială, însă nu găsește legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

S-a susținut că instanța de apel nu a avut în vedere nicio probă administrată de reclamantă, nefăcând nicio referire în considerentele deciziei în acest sens, cu atât mai mult cu cât nici pârâții nu au răsturnat în vreun fel probele administrate de societatea reclamantă.

Sub aspectul probelor, s-a arătat că reclamanta a demonstrat, atât cu acte, cât și cu martori, toate aspectele pe care instanța de apel nu le-a analizat, respectiv faptul că rezilierea contractelor de arendă nu a fost legală și că nu ar fi fost posibilă dacă pârâtul E., angajat ca director la societatea reclamantă, nu și-ar fi dat acordul în acest sens, acesta urmărind de fapt, în opinia reclamantei, să îndrepte acele contracte către SC B. SRL.

Mai mult, recurenta-reclamantă a susținut că raportul de expertiză întocmit de expertul G. a dovedit că, în urma deturnării clientelei, cifra de afaceri rezultată din activitatea desfășurată de societatea reclamantă a scăzut simțitor, în timp ce cifra de afaceri a firmei pârâte a crescut în aceeași perioadă de timp.

Recurenta a învederat că prin probatoriul administrat a făcut dovada îndeplinirii în cauza a condițiilor necesare acțiunii în răspundere civilă conform Legii nr. 11/1991, iar pârâții nu au răsturnat în niciun fel afirmațiile reclamantei, nu și-au probat susținerile.

În fine, recurenta-reclamantă a învederat că a făcut dovada existenței unor acțiuni ale pârâților circumscrise utilizării în mod neloial a unor secrete comerciale ale sale precum și a celorlalte fapte enumerate în art. 4 din Legea nr. 11/1991, care reprezintă acte de concurență neloială, de natură a leza interesele societății reclamante prin pierderea clientelei, dezorganizarea societății, scăderea cifrei de afaceri, care în opinia sa se subscriu prevederilor Legii nr. 11/1991. Iar în raport cu specificul activității, respectiv agricultura, s-a susținut că prin rezilierea contractelor de arenda, pârâtul E. nu numai că a prejudiciat societatea reclamantă, dar a lăsat-o practic fără obiect de activitate.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate și admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată, cu consecința obligării pârâților la plata în solidar a sumei de 626.918,35 RON, reprezentând prejudiciul cauzat societății reclamante prin faptele de concurență neloială săvârșite de pârâți și evidențiată de expertiza agricolă efectuată în cauză.

În ceea ce privește apelul incident, recurenta a arătat că în mod greșit a fost admis de instanța de apel, care a considerat greșit că pentru perioada 2008 - 25 octombrie 2009 acțiunea sa este prescrisă. Sub acest aspect, reclamanta a susținut că a formulat o acțiune în răspundere delictuală, al cărei termen nu s-a împlinit având în vedere că societatea reclamantă a aflat abia în anul 2011 de existența societății SC B. SRL și de toate faptele și actele de concurență neloială săvârșite de pârâți.

Intimații-pârâți SC B. SRL, E. și C. au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate, ca fiind legală și temeinică.

Analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Criticile de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă, astfel cum au fost extrase din memoriul de recurs, se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865.

Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează ca motiv de recurs situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale, potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin soluția pronunțată.

Acest text a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rolul textului fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiției și exercitarea controlului judiciar de către instanțele superioare.

Această concluzie se impune, deoarece numai printr-o motivare clară, precisă și necontradictorie, din care să rezulte justețea soluției pronunțate, se poate înlătura arbitrariul și se poate efectua controlul judiciar.

În speță, Înalta Curte constată că decizia instanței de apel nu îndeplinește aceste cerințe, întrucât nu a fost motivată sub toate aspectele invocate sau a fost motivată lapidar, astfel încât, coroborat cu principiile și regulile de drept substanțial și procesual, să conducă în mod logic la soluția pronunțată și să permită realizarea controlului judiciar.

În concret, verificând decizia recurată, Înalta Curte constată că aceasta nu cuprinde o analiză cu privire la toate aspectele invocate de reclamantă, motivarea instanței de apel fiind lacunară și având caracter de generalitate, fără a se argumenta în concret care au fost motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în sensul înlăturării apărărilor reclamantei, acest fapt echivalând cu necercetarea fondului.

Recurenta SC A. SRL a susținut că motivarea instanței de apel este succintă și lipsită de argumente, în considerente aceasta nu precizează în concret care sunt actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale aplicabile, în temeiul cărora a apreciat acțiunea societății reclamante ca fiind nefondată.

Analizând decizia atacată, se constată că, într-adevăr, decizia recurată a fost motivată superficial, fără a fi evidențiate în concret probele și dispozițiile legale care să susțină soluția pronunțată în cauză.

Recurenta-reclamantă critică decizia recurată și din perspectiva faptului că instanța de apel nu a precizat care este materialul probator administrat în cauză care a condus la concluzia că pârâții nu ar fi săvârșit acte de concurență neloială sau alte fapte, care să fi condus la prejudicierea reclamantei.

Din această perspectivă, se observă că instanța de apel a reținut în considerentele deciziei recurate că, din întregul material probator administrat nu a rezultat săvârșirea de către pârâți a unor acte de concurență neloială sau alte fapte, care să fi condus la prejudicierea reclamantei. În continuare, instanța a enumerat câteva probe administrate în cauză, fără a indica în concret legătura dintre acestea și respingerea criticilor reclamantei.

Prin urmare, în rejudecare, instanța de apel va arăta care este materialul probator pe care se sprijină soluția pronunțată în cauză, cu indicarea argumentată a concludenței mijloacelor de probă care au format convingerea sa în sensul soluției.

O altă critică a recurentei-reclamante vizează faptul că instanța de apel, în considerentele deciziei atacate, se contrazice atunci când recunoaște că cel puțin pârâtul D. a săvârșit acte de concurență neloială, însă nu găsește legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Analizând decizia atacată, se constată că instanța de apel a reținut sub acest aspect că, deși rezilierea contractelor de arendă abuziv poate fi calificată în categoria de acte de concurență neloială, producerea unui prejudiciu pentru apelantă ca și legătura de cauzalitate între acte și prejudiciu nu s-a dovedit.

Practic, din această perspectivă, hotărârea atacată cuprinde dispoziții contradictorii, în sensul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În consecință, decizia atacată urmează a fi casată și sub acest aspect, întrucât instanța de apel, deși reține uzanțe incorecte, care ar putea fi considerate fapte de concurență neloială, nu procedează la sancționarea acestora pentru că prejudiciul nu a fost cuantificat. Din această perspectivă, instanța urmează a completa probele administrate în cauză, care să permită cuantificarea prejudiciului și a celorlalte aspecte invocate de reclamantă prin cererea sa.

Recurenta-reclamantă a criticat decizia și pentru faptul că a fost admis apelul incident formulat de pârâții SC B. SRL, E., D. și C., în considerente reținându-se că pentru perioada 2008 - 25 octombrie 2009 acțiunea ar fi fost prescrisă.

De asemenea, instanța de apel, în rejudecare, urmează a analiza și această critică a reclamantei întrucât decizia cuprinde contradicții sub acest aspect, pe de o parte se reține prescripția pentru pretențiile aferente perioadei 2008 - 25 octombrie 2009, iar pe de altă parte se apreciază că din materialul probator nu ar rezulta săvârșirea de către pârâți a unor acte de concurență neloială care să conducă la prejudicierea reclamantei. În rejudecare, se va realiza o delimitare clară din această perspectivă, care să înlăture orice urmă de contradicție în argumentarea soluției.

În considerarea celor ce preced, constatând că soluția adoptată de instanța de apel este nemotivată sau insuficient motivată în raport cu criticile formulate de parte, în temeiul art. 304 pct. 7 coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei civile nr. 155 din 16 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o va casa și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanței, care, cu ocazia rejudecării urmează a se preocupa de remedierea deficiențelor arătate cu respectarea dispozițiilor legale menționate, urmând a fi avute în vedere și analizate și celelalte susțineri din recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei civile nr. 155 din 16 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 mai 2017.

Procesat de GGC - N