ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2509/2020

Ședința publică din data de 8 decembrie 2020

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18 mai 2015 pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C. S.R.L. ca, prin hotărârea ce o va pronunța, instanța să dispună:

- excluderea asociatului pârât B. din societatea C. S.R.L.;

- continuarea activității societății cu asociat unic, în persoana reclamantului;

- obligarea pârâtului B. la plata sumei de 25.000 RON, reprezentând paguba cauzată societății C. S.R.L.;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 222 alin. (1) lit. d), art. 223 alin. (3), art. 224 alin. (1) teza I din Legea nr. 31/1990 și art. 453 din C. proc. civ.

Pârâții B. și C. S.R.L. au depus întâmpinare la 22 iunie 2015, prin care au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, pârâtul B. arătând că la data înființării societății a avut calitatea de asociat unic și de administrator, iar reclamantul a fost angajat în funcția de director general conform contractului de muncă nr. x/15.08.2008 care a încetat la data de 30 martie 2015.

Odată cu întâmpinarea pârâții B. și C. S.R.L. au formulat cerere reconvențională, solicitând instanței să dispună:

- excluderea asociatului A. din societatea C. S.R.L.;

- stabilirea drepturilor bănești cuvenite asociatului A., ca urmare a excluderii;

- continuarea activității societății cu asociat unic, în persoana pârâtului reconvenient B.;

- obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată;

În drept, pârâții au invocat dispozițiile art. 222-225 din Legea nr. 31/1990 și art. 210 din C. proc. civ.

La data de 8 septembrie 2015 pârâții B. și C. S.R.L. au depus la dosar cerere de completare a cererii reconvenționale, prin care au solicitat, în plus, următoarele:

- obligarea reclamantului la restituirea bunurilor constând în autoturismul marca x, laptop-ul x și ștampila societății;

- obligarea reclamantului la plata sumei de 25.230 RON, reprezentând contravaloarea folosinței bunului autoturism marca x începând cu data de 28 noiembrie 2014 și până la predarea bunului;

- obligarea reclamantului la plata către pârâta reconvenientă C. S.R.L. a sumei de 178.935 RON, reprezentând contravaloarea daunelor suferite de societate prin activitatea desfășurată de asociatul A. ca urmare a încălcării prevederilor art. 82 din Legea nr. 31/1990.

Cererea completatoare a cererii reconvenționale a fost întemeiată pe dispozițiile art. 204 și art. 210 C. proc. civ., art. 80, art. 82 și art. 222-225 din Legea nr. 31/1990.

Prin întâmpinarea la cererea adițională la cererea reconvențională depusă la data de 5 octombrie 2015, reclamantul a invocat excepția netimbrării celor trei capete de cerere și excepția inadmisibilității primelor două capete de cerere, în temeiul art. 209 alin. (1) din C. proc. civ., având în vedere că nu derivă din același raport juridic cu cel al cererii principale și nu există o strânsă legătură între acestea. Cu privire la fondul cererii adiționale s-a arătat că bunurile mobile a căror restituire se solicită au fost predate în calitate de asociat al societății, iar nu în baza raporturilor de muncă. Referitor la capătul al treilea din cererea adițională reclamantul a menționat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 82 din Legea nr. 31/1990, în sensul că dreptul societății pârâte de a solicita despăgubiri pentru pretinsele operațiuni pe care le-ar fi efectuat în detrimentul persoanei juridice s-a stins, întrucât de la momentul la care a luat la cunoștință de săvârșirea acestora (aprilie 2015) a trecut mai bine de 3 luni fără a fi luată vreo hotărâre cu privire la formularea unei cereri de excludere ori de obligare la plata de despăgubiri.

Tribunalul a stabilit, la termenul de judecată din 13 octombrie 2015, obligația de plată a taxei de timbru de 2.126 RON pentru capătul de cerere privind revendicarea bunurilor mobile, iar prin încheierea din 27 octombrie 2015 s-a anulat ca netimbrat acest capăt de cerere și s-a respins ca inadmisibil capătul de cerere referitor la obligarea reclamantului la plata sumei de 25.230 RON, reprezentând contravaloarea folosinței bunului autoturism marca x. Totodată, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului A. în cererea de obligare a pârâtului B. la plata sumei de 25.000 RON, reprezentând paguba cauzată societății C. S.R.L.

La termenul de judecată din 16 noiembrie 2016 pârâții reconvenienți au precizat că temeiul juridic al capătului 3 din cererea reconvențională îl reprezintă prevederile Legii nr. 11/1991, cu modificările aduse prin Legea nr. 98/2001 și Legea nr. 117/2015, precum și dispozițiile art. 1903 din C. civ. (2009), respectiv cele referitoare la faptul că asociaților le este interzis să desfășoare acte de concurență neloială. De asemenea, prin precizările din 9 decembrie 2016 pârâta C. S.R.L. a menționat că valoarea capătului 3 din cererea adițională la cererea reconvențională este de 223.197 RON.

La același termen de judecată reclamantul a invocat excepția decăderii pârâților din dreptul de a-și completa cererea reconvențională cu temeiul de drept din Legea nr. 11/1991 și art. 1903 din C. civ., excepție pe care instanța a respins-o prin încheierea de ședință de la aceeași dată, respectiv 16 noiembrie 2016.

Tribunalul a constatat că prin cererea reconvențională pârâții B. și societatea C. S.R.L. au solicitat următoarele: excluderea asociatului reclamant A. din societatea C. S.R.L.; stabilirea drepturilor bănești cuvenite asociatului A., ca urmare a excluderii; continuarea activității societății cu asociat unic, în persoana pârâtului reconvenient B.; obligarea reclamantului la plata sumei de 223.197 RON, reprezentând contravaloarea daunelor suferite de societate prin activitatea desfășurată de asociatul A., către pârâta reconvenientă C. S.R.L.; obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1049 din 29 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a respins acțiunea principală formulată de reclamantul-pârât A., în contradictoriu cu pârâții-reclamanți B. și C. S.R.L., ca neîntemeiată; s-a respins cererea reconvențională, astfel cum a fost completată și precizată, formulată de pârâții-reclamanți B. și C. S.R.L., în contradictoriu cu reclamantul-pârât A., ca neîntemeiată; s-a respins cererea formulată de reclamantul-pârât A. având ca obiect obligarea pârâtului B. la plata sumei de 25.000 RON ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă; s-au respins cererile părților de obligare la plata cheltuielilor de judecată ca nefondate; reclamantul a fost obligat la plata către BLET Constanța a sumei de 1.000 RON cu titlu de onorariu suplimentar de expertiză contabilă pentru expertul D..

Împotriva acestei sentințe pârâții B. și C. S.R.L. au formulat apel în ceea ce privește soluția dată de instanța de fond cu privire la cererea reconvențională completată, solicitând admiterea acestuia, cu obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 12 decembrie 2018 reclamantul A. a formulat apelul incident împotriva aceleiași sentințe, criticând-o pentru netemeinicie.

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 227/2019 din 8 mai 2019, a respins ca nefondate apelul principal formulat de apelanții S.C. C. S.R.L. și B., precum și apelul incident formulat de intimatul-apelant A. împotriva sentinței civile nr. 1049/29.06.2018, pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. x/2015.

Împotriva deciziei instanței de apel pârâții S.C. C. S.R.L. și B. au declarat recurs principal, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 19 noiembrie 2019.

Recurenții-pârâți S.C. C. S.R.L. și B. au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, rejudecând, instanța să admită cererea reconvențională și să dispună excluderea asociatului minoritar A. din societatea pârâtă, care urmează să își continue activitatea cu asociat unic în persoana domnului B.. De asemenea, s-a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 18.382,72 euro, reprezentând profitul brut obținut de către acesta prin intermediul E., societate în care deține calitatea de asociat unic, precum și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea recursului.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

La data de 29 ianuarie 2020, conform plicului atașat, intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenții-pârâți, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Totodată, intimatul-reclamant A. a formulat recurs incident împotriva deciziei civile nr. 227/2019 din 8 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în parte a hotărârii atacate și, rejudecând, instanța să dispună admiterea cererii principale, în sensul excluderii pârâtului B. din societatea C. S.R.L., cu consecința continuării activității acesteia cu asociat unic în persoana reclamantului.

Recursul incident a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată la recursul incident pârâții S.C. C. S.R.L. și B. au solicitat, în principal, să se constate nulitatea acestuia, în temeiul art. 489 din C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea recursului incident.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la dată începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursurilor, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părților, cu mențiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părțile nu au înțeles să uzeze de acest drept.

Ulterior, s-a fixat termen la 8 decembrie 2020 pentru examinarea recursului.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 și la art. 248 din același cod, excepția inadmisibilității recursului principal Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în art. 457.

Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018 "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. În procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv și nesoluționate prin hotărâre pronunțată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum și în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum și în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Așadar, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce privește anumite categorii de litigii, printre care și cele pentru care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

În cauză, reclamantul A. a dedus judecății o cerere care vizează excluderea asociatului pârât B. din societatea C. S.R.L. și continuarea activității societății cu asociat unic, în persoana reclamantului, precum și obligarea pârâtului B. la plata sumei de 25.000 RON, reprezentând paguba cauzată societății C. S.R.L.

Prin cererea reconvențională pârâții B. și societatea C. S.R.L. au solicitat, la rândul lor, excluderea asociatului reclamant A. din societatea C. S.R.L., stabilirea drepturilor bănești cuvenite asociatului A., ca urmare a excluderii, continuarea activității societății cu asociat unic, în persoana pârâtului reconvenient B., obligarea reclamantului la plata sumei de 223.197 RON, reprezentând contravaloarea daunelor suferite de societate prin activitatea desfășurată de asociatul A., către pârâta reconvenientă C. S.R.L., precum și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Potrivit art. 223 alin. (3

1

) din Legea nr. 31/1990 "hotărârea prin care instanța se pronunță asupra cererii de excludere este supusă numai apelului".

Prin urmare, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată (cererea principală) s-a solicitat excluderea pârâtului din societate, iar prin cererea reconvențională, în cadrul primului petit al cererii, pârâtul-reclamant a solicitat excluderea reclamantului din aceeași societate, decizia care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

În ceea ce privește capătul al doilea din cererea reconvențională, prin care s-a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 223.197 RON, reprezentând contravaloarea daunelor suferite de societate prin activitatea desfășurată de asociatul A., către pârâta reconvenientă C. S.R.L., Înalta Curte constată că sunt incidente dispozițiile art. 460 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora "dacă prin aceeași hotărâre au fost soluționate și cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală".

Așadar, se constată că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul incident formulat de reclamantul A. împotriva aceleiași decizii, Înalta Curte urmează să constate ca acesta a rămas fără efect pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Dispozițiile art. 491 alin. (1) din C. proc. civ. stabilesc că "recursul incident și recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 și 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispozițiile art. 488 rămân aplicabile", la alin. (2) din același cod stabilindu-se că "prevederile art. 474 se aplică în mod corespunzător".

Totodată, se reține că în conformitate cu prevederile art. 472 alin. (2) C. proc. civ. dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect.

Prin urmare, având în vedere caracterul accesoriu al recursului incident în raport cu recursul principal și faptul că recursului principal promovat de pârâții S.C. C. S.R.L. și B. urmează să i se aplice sancțiunea inadmisibilității, Înalta Curte constată că recursul incident promovat de reclamantul A. a rămas fără efect.

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibil recursul principal declarat de pârâții S.C. C. S.R.L. și B. împotriva deciziei civile nr. 227/2019 din 8 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și să constate că a rămas fără efect recursul incident formulat de reclamantul A. împotriva aceleiași decizii, conform art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., raportat la art. 472 alin. (2) din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de pârâții S.C. C. S.R.L. și B. împotriva deciziei civile nr. 227/2019 din 8 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Constată că recursul incident formulat de reclamantul A. împotriva aceleiași decizii a rămas fără efect.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 decembrie 2020.