ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 999/2022

Ședința publică din data de 4 mai 2022

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă la 20.12.2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 601.107,42 RON, reprezentând debit aferent facturilor neachitate și a cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 372/30.03.2020, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 178.159,02 RON, reprezentând debit neachitat, aferent facturilor nr. x/15.01.2016 și nr. y/30.06.2016. A admis cererea formulată de domnul expert C. și a majorat onorariul acestuia cu suma de 1.570 RON, la plata căreia a fost obligată reclamanta.

Prin sentința civilă nr. 825/27.08.2020, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis cererea reclamantei formulate în temeiul dispozițiilor art. 444 C. proc. civ. și a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 372/30.03.2020, în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamanta a sumei de 4.668,18 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe civile, reclamanta a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 131/15.03.2021, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul, a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă și a sumei de 422.948,22 RON, reprezentând servicii prestate și neachitate. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate și a obligat intimate-pârâtă la plata sumei de 10,071.89, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 131/15.03.2021, intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L a declarat recurs.

În motivare, autoarea căii de atac a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 teza a II-a C. proc. civ., arătând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispoziiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Sub acest aspect, a menționat că în apel obiectul cererii de chemare în judecată a fost schimbat, din acțiune în răspundere civilă contractuală în acțiune în răspundere civilă delictuală, în condițiile în care s-a reținut că modificarea temeiului cererii de chemare în judecată fusese respinsă de prima instanță ca tardiv formulată.

Totodată, a susținut că în mod greșit s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și nu cele ale răspunderii contractuale. În acest sens, a menționat că în mod eronat instanța de apel a reținut existența unui mandat, acordat de recurentă-pârâtă intimatei-reclamante, pentru efectuarea unor lucrări de mentenanță în favoarea societății D., motivat de faptul că beneficiarul serviciilor era cea din urmă societate și nu autoarea căii de atac.

În acest context, a arătat că decizia recurată a fost pronunțată cu ignorarea faptului că la data transmiterii comenzii aferente facturii proforma nr. x/06.09.2017, contractul încheiat între părți era expirat, iar lucrările pretinse la plată au fost executate de către reclamantă cu resursele pârâtei, care nu au mai fost restituite și nici achitate.

În opinia autoarei căii de atac, decizia civilă atacată este greșită, suma solicitată la plată fiind nedatorată, în condițiile în care recurenta-pârâtă a împrumutat societății intimate resursele sale și a contractat lucrările de la S.C. D. S.A.

La 04.10.2021 intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în cuprinsul căruia s-a reținut că recursul declarat nu a fost legal timbrat.

Raportul a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că pot depune puncte de vedere la raport; niciuna dintre părți nu și-a exprimat punctul de vedere.

Luând în examinare, cu prioritate, chestiunea legalei învestiri a instanței, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Conform art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiași articol stabilește că în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În speță, în etapa regularizării, constatându-se că recursul nu este timbrat, s-a stabilit în sarcina recurentei-pârâte obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3.917 RON, calculată conform art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin adresa din 09.08.2021, comunicată recurentei-pârâte la 12.08.2021, autoarei căii de atac i s-a pus în vedere să plătească și să depună la dosar dovada achitării acestei taxe.

Împotriva modului de stabilire a obligației de timbrare nu a fost formulată cerere de reexaminare, conform art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 și nici cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în condițiile art. 42-43 din același act normativ.

Aspectul referitor la neîndeplinirea obligației de timbrare a recursului a fost semnalat și prin raportul asupra admisibilității acestuia, comunicat recurentei-pârâte la 22.03.2022, aceasta rămânând în pasivitate în executarea obligației sale legale.

Așa fiind, constatând că până la termenul de judecată stabilit pentru examinarea recursului în completul de filtru, 04.05.2022, autoarea căii de atac nu s-a conformat obligației de plată a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor textelor de lege evocate mai sus, în temeiul art. 486 alin. (3), coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) din același cod, va anula recursul ca netimbrat.

Referitor la cererea intimatei-reclamante de acordare a tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, reținând că în etapele devolutive acestea au fost acordate prin sentința civilă nr. 825/27.08.2020 a Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă și prin decizia civilă atacată și că pentru cheltuielile din recurs nu a fost făcută dovada existenței și întinderii lor, instanța supremă urmează a o respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 131/15.03.2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Respinge cererea intimatei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 mai 2022.