ÎCCJ, Decizia nr. 255/2024

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 152 din 3 iunie 2019, pronunțată în dosarul nr.x/1/2018 de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători, s-a anulat recursul declarat de A împotriva Deciziei nr. 3421 din 4 octombrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția I Civilă în dosarul nr. x/33/2018, reținându-se că susținerile recurentei nu cuprind o dezvoltare a motivelor de legalitate invocate și nu pot fi încadrate în motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ..

Contestația în anulare

Împotriva deciziei anterior menționate, A a formulat contestație în anulare, înregistrată la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. dosar x/1/2024.

În motivare, în esență, contestatoarea și-a exprimat nemulțumirea față de faptul că drepturile sale de pensie nu au fost calculate în mod corect; solicită astfel instanței să verifice termenul în care a fost promovată cererea de revizuire, arătând că, de obicei, nu greșește în formularea unei astfel de cereri.

Decizia recurată

Prin Decizia nr. 177 din 9 septembrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea A împotriva Deciziei civile nr. 152 din 3 iunie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/1/2018.

În motivare, s-a arătat că decizia ce face obiectul contestației în anulare a fost pronunțată în procedura de filtru, prevăzută de dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Or, în completul de filtru se analizează aspecte care vizează legalitatea declarării recursului, îndeplinirea condițiilor de formă prevăzute la art. 486 C. proc. civ., încadrarea motivelor în cazurile de casare reglementate de art. 488 din același act normativ, precum și respectarea termenului de declarare a căii de atac, iar prin art. 493 alin. (5) teza finală C. proc. civ., legiuitorul a stabilit ca deciziile pronunțate în condițiile reglementate de acest text legal să nu fie supuse niciunei căi de atac.

Ca atare, hotărârile pronunțate în procedura de filtrare a recursului nu pot fi atacate cu contestație în anulare.

Cererea de revizuire

Împotriva acestei din urmă decizii, A a formulat cerere de revizuire.

În motivarea căii extraordinare de atac, a făcut referire la drepturile sale de pensie, care nu i-au fost corect stabilite.

A arătat că, începând cu anul 2017 și până în prezent, petenta a formulat peste 30 de cereri de chemare în judecată în contradictoriu cu Casa de pensii. A făcut referire la situația de fapt care nu a fost corect reținută pentru că nu au fost luate în considerare toate diagnosticele și actele medicale de la dosar, potrivit cărora ar fi trebuit să fie pensionată definitiv și gradul 1 de invaliditate plus însoțitor cu o vechime de peste 31 de ani.

A solicitat recalcularea pensiei începând cu 15 mai 2021 și până în anul 2013 cu adăugarea celor 1100 de zile și ulterior recalcularea pensiei și introducerea drepturilor de persoane cu dizabilități conform actelor eliberate de către autorități.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători

Analizând excepția nulității cererii de revizuire pentru lipsa semnăturii, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 148 C. proc. civ., „Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă (…) semnătura”, iar conform art. 194 din același cod, „Cererea de chemare în judecată va cuprinde: (…) f) semnătura”.

Înalta Curte reține că semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul actului procedural de învestire a instanței, pe care l-a semnat, iar sancțiunea prevăzută pentru lipsa semnăturii, care este un element esențial al cererii, este nulitatea, conform art. 196 alin. (1) C. proc. civ.

Legiuitorul a reglementat, însă, și obligația instanței de a pune în vedere părții că are posibilitatea, într-un anumit termen, de a îndrepta neregularitățile actului de procedură. În acest sens, art. 177 C. proc. civ. prevede că ori de câte ori este posibilă înlăturarea vătămării fără anularea actului, judecătorul va dispune îndreptarea neregularităților actului de procedură.

Astfel, deși lipsa semnăturii este sancționată cu nulitatea cererii de chemare în judecată, potrivit art. 196 alin. (1) C. proc. civ., aceasta poate fi acoperită în condițiile alin. (2) al aceluiași art., în tot cursul judecății în fața primei instanțe.

Dacă se invocă lipsa de semnătură, reclamantul care lipsește la acel termen va trebui să semneze cererea cel mai târziu la primul termen următor la care este legal citat, fiind înștiințat în acest sens prin citație. În cazul în care reclamantul este prezent la termen, acesta va semna cererea chiar în ședința în care a fost invocată nulitatea.

În cauză, revizuentei i s-a pus în vedere să semneze cererea de revizuire sub sancțiunea anulării, în conformitate cu dispozițiile legale citate anterior, fiind înștiințată în acest sens potrivit dovezii de înmânare aflate la fila 9.

Întrucât nu s-a conformat obligației legale de a depune la dosar un exemplar semnat al cererii și nici nu s-a prezentat, personal, pentru a semna cererea, Înalta Curte constată că cererea de revizuire nu îndeplinește condițiile de formă stabilite sub sancțiunea nulității.

Analizând cauza și din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat și garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se constată că, învestită cu constatarea unei încălcări a dreptului la un proces echitabil, în contextul anulării unei cereri de chemare în judecată, în procedura de regularizare reglementată de dispozițiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la instanță nu este unul absolut, acesta putând fi supus limitărilor legale, cu condiția ca dreptul să nu fie afectat în substanța sa. O limitare a dreptului de acces la instanță nu se conciliază cu art. 6 din Convenție decât dacă urmărește un scop legitim și există un raport de rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.

Astfel, prin Decizia din 15 aprilie 2014, în cauza Lefter contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a prevederilor art. 6 din Convenție; s-a reținut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, reglementată de art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, nu se substituie unei cercetări judiciare și nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmărește a impune reclamanților o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege și urmărește buna administrare a justiției. Curtea a apreciat că anularea cererii nu a constituit o ingerință disproporționată în dreptul său de acces la instanță (art. 6 din Convenție), reținând că partea reclamantă a fost informată de instanță asupra omisiunii sale și de sancțiunea susceptibilă a-i fi aplicată.

Pentru considerentele prezentate, constatându-se că excepția nulității cererii pentru lipsa semnăturii este întemeiată, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 196 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea cererii de revizuire formulată de revizuenta A.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Anulează, ca nesemnată, cererea de revizuire formulată de revizuenta A împotriva Deciziei nr. 177 din 9 septembrie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/1/2024.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 decembrie 2024.