ÎCCJ, Decizia nr. 23/2020
ÎCCJ, Decizia nr. 23/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra cererii de revizuire de față;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Hotărârea pronunțată în recurs
Prin Decizia nr. 118 din 13 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în complet de filtru, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de de A. împotriva Deciziei civile nr. 170 din 24 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018.
Hotărârea pronunțată în soluționarea contestației în anulare
Prin Decizia civilă nr. 213 din 7 octombrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei civile nr. 118 din 13 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că în cauză contestația în anulare vizează o decizie pronunțată de secția l civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 C. proc. civ., hotărâre care, potrivit dispozițiilor imperative ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., nu este supusă niciunei căi de atac.
Cererea de revizuire
Împotriva deciziei menționate la pct. 2, pronunțată în contestația în anulare, A. a formulat cerere de revizuire, care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, sub nr. x/2019.
Revizuentul critică soluția de respingere, prin Decizia civilă nr. 213 din 7 octombrie 2019, a contestației în anulare, susținând că instanța nu s-a pronunțat asupra motivelor invocate prin contestația în anulare.
Intimata Societatea "B." SA a depus întâmpinare, prin care a invocat excepțiile tardivității și inadmisibilității cererii de revizuire.
Considerentele Înaltei Curți
În raport cu dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora "dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază", Înalta Curte constată că cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele arătate în continuare.
Revizuentul a formulat cererea de revizuire în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., susținând, în esență, faptul că, la judecarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2019, instanțele nu s-au pronunțat asupra cererilor sale și asupra motivelor de contestație în anulare.
Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
La alin. (2) al aceluiași articol se prevede că, pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7 - 10, la care se adaugă cea de la pct. 11 din același articol, în baza Deciziei Curții Constituționale nr. 866 din 10.12.2015, sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul.
Prin dispozițiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus o condiție ce trebuie îndeplinită pentru a putea promova calea extraordinară de atac a revizuirii, și anume, aceea că pot fi atacate cu revizuire hotărârile care vizează fondul pricinii, respectiv hotărârile pronunțate asupra fondului, precum și cele care evocă fondul.
Prin excepție, pentru motivele limitativ prevăzute de alin. (2) al art. 509 C. proc. civ., pot face obiect al revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul, ceea ce înseamnă că, în afară de cazurile prevăzute de alin. (2) al art. 509, antamarea fondului cauzei prin hotărârea a cărei revizuire se cere este o condiție de admisibilitate.
Cum, în speță, motivul de revizuire invocat pe care se întemeiază cererea este cel prevăzut la alin. (1) pct. 1, care nu se regăsește printre cele enumerate expres la alin. (2) al art. 509 C. proc. civ., rezultă că este necesar ca prin hotărârea atacată să se fi evocat fondul pricinii.
În ceea ce privește noțiunea de evocare a fondului de către o instanță de recurs, aceasta implică aplicarea altor dispoziții legale la împrejurări de fapt ce au fost stabilite de instanțele de fond și prin care s-a dat o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății decât cea care fusese dată până la acel moment.
Or, în speță, nu se identifică o asemenea situație, întrucât prin decizia împotriva căreia a fost exercitată prezenta cerere de revizuire a fost respinsă, ca inadmisibilă, o contestație în anulare.
Așa fiind, cum decizia atacată cu revizuire, nu evocă fondul pricinii, ci, dimpotrivă, prin această hotărâre, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale unei contestații în anulare, hotărârea atacată nu poate face obiectul revizuirii.
Independent de această împrejurare, este de menționat faptul că Decizia civilă nr. 118 din 13 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018 (care a format obiectul contestației în anulare soluționată prin Decizia nr. 213/2019 din 7 octombrie 2019, atacată cu revizuire în prezenta cauză) a fost pronunțată în cadrul procedurii de filtrare a recursului, astfel că respectiva decizie nu este supusă niciunei căi de atac în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., acesta fiind de altfel și motivul pentru care contestația în anulare a fost respinsă ca inadmisibilă.
Cum hotărârea atacată cu contestație în anulare nu era supusă niciunei căi de atac, în raport cu prevederile art. 508 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora "hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată", nici Decizia nr. 213/2019 a Completului de 5 judecători, pronunțată în contestația în anulare nu este supusă vreunei căi de atac, astfel că nu este susceptibilă, la rândul ei, de a fi atacată pe calea revizuirii.
Față de considerentele expuse, cererea de revizuire urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă, situație în raport cu care analizarea altor condiții specifice, reglementate de cazul de revizuire invocat, devine inutilă.
În concluzie, în temeiul art. 509 alin. (1) cu referire la pct. 1 C. proc. civ. coroborat cu art. 513 alin. (3) și art. 493 alin. (5) din același cod, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, prezenta cerere de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 213 din 7 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2019.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 ianuarie 2020.