ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2841/2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de apel înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, Secția I civilă sub dosar nr. x/32/2024, apelantul A a solicitat, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, sesizarea Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 52 alin. (11), art. 53 din alin. (1) lit. d) și art. 54 alin. (3) din Legea 208/2015.

Prin încheierea din 23 octombrie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/32/2024, Curtea de Apel Bacău, Secția I civilă a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate formulată de apelantul-contestator A, în cadrul apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 790/21.10.2024 pronunțată de Tribunalul Neamț Secția I Civilă și de Contencios Administrativ și Fiscal în dosar nr. x/103/2024.

Prin decizia civilă nr. 609 din data de 23 octombrie 2024, Curtea de Apel Bacău, Secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-contestator A, 1 împotriva sentinței civile nr. 790/21.10.2024 pronunțată de Tribunalul Neamț Secția I Civilă și de Contencios Administrativ și Fiscal în dosar nr. x/103/2024.

Împotriva încheierii din data de 23 octombrie 2024 și deciziei civile nr. 609 din data de 23 octombrie 2024 pronunțate în dosarul nr. x/32/2024 a declarat, la data de 25 octombrie 2024, recurs petentul A.

Prin memoriul de recurs, nesemnat, petentul pretinde că cerere vizează, în parte decizia civilă nr. 609 din data de 23 octombrie 2024 și face referire la dispozitivul încheierii de ședință din data de 23 octombrie 2024 prin care instanța de apel a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate formulată de apelantul-contestator A.

Arată recurentul că instanța de recurs are a judeca excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 52 alin. (11), art. 53 din alin. (1) lit. d) și art. 54 alin. (3) din Legea 208/2015.

În opinia recurentului, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

În esență, făcând trimitere la prevederile art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991, recurentul învederează că în anul 2024 a dorit să fie deputat, nu a avut neutralitate, a fost persecutat de serviciul secret al Rusiei, de Mossad și SRI Neamț, iar instanțele de judecată i-au respins cererile.

La 14 noiembrie 2024 a fost înregistrat la dosar un memoriu de recurs (f. 47-48) având un conținut distinct față de cererea inițială, nesemnată.

La 15 noiembrie 2024, recurentul a transmis la dosar (f. 51-54) memoriul de recurs inițial, semnat, îndeplinindu-și obligația procesuală comunicată de către instanța de recurs.

La 10 decembrie 2024, recurentul a depus la dosar precizări (f. 58-61) prin care a învederat că recursul vizează doar încheierea din data de 23 octombrie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/32/2024, temeiul legal fiind reprezentat de prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Astfel, recurentul a învederat că recursul nu vizează și decizia nr. 609/23.10.2024 pronunțată de Curtea de Apel Bacău.

În cauză nu a fost formulată întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Prealabil, Înalta Curte reține limitele învestirii instanței ca fiind recurs promovat împotriva încheierii din data de 23 octombrie 2024, astfel cum a arătat recurentul prin precizările transmise la dosar, prin poștă electronică, la data de 10 decembrie 2024, sens în care vor fi analizate argumentele din memoriul de recurs formulat la data de 25 octombrie 2024 și reluate ca atare în memoriul semnat și transmis la dosar la data de 15 noiembrie 2024.

Totodată, se impune evocarea considerentelor deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 (paragrafele 21 și 22), publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, aplicabilă mutatis mutandis și în prezenta cauză, prin care Curtea Constituțională a statuat că recursul declarat împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din Codul de procedură civilă, având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

În acest context, Înalta Curte subliniază că soluționarea prezentei căi de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ci numai verificarea legalității soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Prin urmare, Înalta Curte reține că, pentru a fi admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, trebuie îndeplinite cumulativ cele patru cerințe stipulate expres de textul legislativ, respectiv excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă, să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, să aibă ca obiect o prevedere legală care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia și să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Astfel, în aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, are loc verificarea cerințelor sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate fiind inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau când nu are legătură cu cauza.

În cauză, respingând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (11), art. 53 din alin. (1) lit. d) și art. 54 alin. (3) din Legea 208/2015, Curtea de Apel Bacău a apreciat, prin încheierea recurată, că prevederile legale, pretins a fi afectate de vicii de neconstituționalitate, nu îndeplinesc condiția legăturii cu soluționarea cauzei.

Înalta Curte reține că instanța este abilitată, în raport cu prevederile art. 29 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăși asupra relevanței ori nerelevanței textului denunțat ca fiind contrar legii fundamentale pentru soluționarea cauzei cu care a fost învestită și în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate.

Condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din directa legătură a prevederilor legale în discuție cu rezolvarea litigiului aflat pe rolul instanței.

Astfel, se impune a fi luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma obiectului cauzei, a stadiului procesual și a dispozițiilor legale în temeiul cărora judecata va fi realizată.

În speță, cu privire la relevanța pe care soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate ar avea-o în prezenta cauză, se constată că nu sunt fondate criticile recurentului, neexistând legătură între soluția ce ar fi putut fi dată apelului și normele juridice a căror neconstituționalitate a fost invocată de parte.

Prin cererea de sesizare a Curții Constituționale adresată instanței de apel, recurentul-petent a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 52 alin. (11) din Legea nr. 208/2015, potrivit cărora: „Propunerile de candidați vor fi însoțite de declarațiile de acceptare a candidaturii, semnate și datate de candidați, precum și de declarația de avere și declarația de interese ale fiecărui candidat”, a prevederilor art. 53 alin. (1) lit. d) din aceeași lege, conform cărora „În vederea înregistrării candidaturilor, fiecare partid politic, alianță politică, alianță electorală sau organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale depune la biroul electoral de circumscripție 4 dosare, cuprinzând următoarele: d) două exemplare originale și două copii ale declarațiilor de avere și de interese ale candidaților, conform modelelor prevăzute în anexa la Legea nr. 115/1996 pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare”, precum și a dispozițiilor art. 54 alin. (3) potrivit cărora: ,,Candidații independenți trebuie să fie susținuți de minimum 0,5% din numărul total al alegătorilor înscriși în Registrul electoral cu adresa de domiciliu sau reședință în circumscripția respectivă, fără ca numărul acestora să fie mai mic de 500 de alegători”.

În cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța de judecată trebuie să analizeze, implicit, eficiența folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, petentul a susținut că normele criticate sunt neconstituționale întrucât permit omisiuni, falsuri, dobândirea de averi ilicite prin lipsa obligației depunerii deciziei de impunere. Petentul a arătat că a dorit să fie deputat în perioada 2024-2029, precum și faptul că procentul de 0,5% este decisiv (și nu votul alegătorilor), iar această proporție din numărul total al alegătorilor înscriși în Registrul electoral încalcă prevederile art. 1 alin. (4) și art. 3, art. 37 alin. (1) din Constituție.

Prin memoriul de recurs, deși a invocat neconstituționalitatea prevederilor art. 52 alin. (11), art. 53 din alin. (1) lit. d) și art. 54 alin. (3) din Legea 208/2015, prin raportare la art. 53 alin. (1) din Constituția României, recurentul nu a arătat în concret în ce constă încălcarea prevederilor constituționale, limitându-se la a expune, într-o manieră inadecvată procedural, opinii proprii cu privire la influențe externe ce ar încălca prevederile art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 și necesitatea ,,optimizării” Legii nr. 208/2015, împrejurări care nu respectă cerințele impuse de norma reglementată de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

Astfel, în ceea ce privește susținerile formulate prin cererea de recurs vizând o pretinsă încălcare prin hotărârea recurată a dispozițiilor art. 53 din Constituția României, se constată că acestea sunt pur formale, recurentul nearătând în ce mod instanța de apel a nesocotit prevederile constituționale indicate, împrejurare care determină imposibilitatea instanței de recurs de a analiza o eventuală nelegalitate a hotărârii atacate din această perspectivă.

În acest context, se reține că petentul nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate urmărind, în realitate, completarea textelor de lege criticate cu specificații referitoare la obligativitatea depunerii unor documente fiscale (decizie de impunere), în vederea propunerii și înregistrării candidaturilor pentru Senat și Camera Deputaților.

Față de obiectul cauzei -contestație împotriva Deciziei nr. 14/17.10.2024- și motivele de apel, o eventuală admitere a excepției de neconstituționalitate a prevederilor pretins a fi contrare legii fundamentale, nu ar fi de natură a influența în niciun fel soluționarea căii de atac a apelului, întrucât, în cadrul procedurii prevăzute de art. 52-59 din Legea nr. 208/2015 nu pot fi efectuate verificări cu privire la aspectele învederate de recurent.

În egală măsură, argumentele petentului privind procentul de 0,5% reglementat de art. 54 alin. (3) din Legea nr. 208/2015 și intenția recurentului de a fi deputat nu justifică legătura excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 52 alin. (11), art. 53 alin. (1) lit. d) și art. 54 alin. (3) din Legea 208/2015 cu obiectul dosarului nr. x/32/2024 (contestație împotriva Deciziei nr. 14/17.10.2024 prin care au fost admise candidaturile propuse de Partidul X. cu privire la alți candidați- dintre care și intimații din prezenta cauză) în contextul în care orice candidat la o funcție sau demnitate publică are obligația de a dovedi potențialul de reprezentativitate, această condiție asigurând accesul efectiv la exercițiul dreptului de a fi ales persoanelor care, într-adevăr, beneficiază de credibilitatea și susținerea electoratului.

Or, condiția privind existența unei legături între norma a cărei constituționalitate se dorește a fi verificată și soluționarea cauzei presupune, în mod necesar, ca sesizarea să aibă aptitudinea de a fi utilă, în sensul că, eventuala constatare a neconstituționalității să fie de natură a produce un efect concret în situația juridică a părții în cauza în care a fost invocată, deoarece, ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Or, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (11), art. 53 din alin. (1) lit. d) și art. 54 alin. (3) din Legea 208/2015 nu are legătură cu soluționarea cauzei în etapa apelului întrucât o ipotetică admitere a excepției de către instanța constituțională nu ar fi schimbat în niciun fel situația juridică a părții în proces.

Drept urmare, nefiind întrunită condiția de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curții Constituționale, constând în existența unei legături cu soluționarea cauzei a dispozițiilor legale pretins neconstituționale, Înalta Curte reține legalitatea încheierii recurate, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (11), art. 53 din alin. (1) lit. d) și art. 54 alin. (3) din Legea 208/2015.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul A împotriva încheierii din 23 octombrie 2024 a Curții de Apel Bacău - Secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A împotriva încheierii din 23 octombrie 2024 a Curții de Apel Bacău - Secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 decembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.