ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3400/2024

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 noiembrie 2021, pe rolul Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a solicitat obligarea pârâtului să emită noi ordine de încadrare, în care indemnizația de încadrare să fie stabilită conform Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 01.11.2016 și în continuare, și după intrarea în vigoare a Legii-cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficienții de multiplicare 19,000 – 23,000 prevăzuți în Anexa I lit. A, punctele 6-13 din O.U.G. nr. 27/2006 (diferențe de drepturi salariale în raport de indemnizațiile procurorilor DNA și DIICOT).

Prin sentința civilă nr. 9 din 12 ianuarie 2022, Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune;

(ii) a admis acțiunea formulată de reclamanta A, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

(iii) a obligat pârâtul să emită reclamantei un nou ordin de încadrare, începând cu data de 01.11.2016 și în continuare, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19, stabilit în Anexa la OUG 27/2006, lit. A, pct. 13 (aferent salarizării procurorilor DNA și DIICOT).

Împotriva sentinței civile nr. 9 din 12 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal, pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a hotărârii atacate, iar în rejudecare, admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 19.11.2018 și respingerea acțiunii pentru această perioadă, ca prescrisă, precum și respingerea în rest a acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, pârâtul susține că instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod greșit prevederile art. 2 alin. (1) lit. i din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, întrucât, contrar celor reținute în sentință, refuzul exprimat prin adresa nr. 2949/2021 din data de 16.11.2021 a Secției de resurse umane și documentare este justificat.

Totodată, susține că prima instanță a interpretat și a aplicat în mod greșit dispozițiile: art. 1 alin. (1), art. 2 art. 3 alin. (1) și art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006; pct. 13 - 14 de la lit. A din Anexa la această ordonanță; art. 1 alin. (1), art. 12 alin. (1) și (3), art. 30 alin. (1) și (5) din Legea nr. 330/2009; art. 10 alin. (1) și (2) și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 284/2010; art. 1 alin. (1) și (2), art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010; art. 2 și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 19/2012; art. 1 și art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012; art. 1 din O.U.G. nr. 103/2013; art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014; art. 1 alin. (1) și art. 31 alin. (11) – 14) din O.U.G. nr. 57/2015; art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 9/2017; art. 12 și art. 38 din Legea nr. 153/2017; Legea nr. 71/2015; O.U.G. nr. 20/2016; Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/2016 și nr. 36/2018; Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, prin raportare la considerentele și dispozitivul sentinței civile nr. 885 din 26.11.2020 a Tribunalului Gorj, definitivă prin decizia civilă nr. 2293 din 06.07.2021 a Curții de Apel Craiova.

Sub un prim aspect, recurentul-pârât susține că prima instanță a respins în mod greșit excepția prescripției extinctive, întrucât intimata-reclamantă a solicitat recalcularea indemnizației de încadrare și plata drepturilor aferente începând cu data de 01.11.2016, iar acțiunea a fost înregistrată la instanță la data de 19.11.2021. În raport de dispozițiile art. 171 și art. 268 alin. (1) lit. c din Codul muncii și ale art. 2500 art. 2501 alin. (1), art. 2503 alin. (2), art. 2512 alin. (1), art. 2513 și art. 2517 C. civ., prescripția dreptului material la acțiune a operat pentru pretențiile anterioare datei de 19.11.2018.

Mai susține recurentul-pârât că nu pot fi reținute argumentele referitoare la suspendarea sau întreruperea prescripției în temeiul O.U.G. nr. 71/2009, întrucât acest act normativ și-a încetat efectele în cursul anului 2016, iar acțiunea a fost înregistrată la data de 19.11.2021.

Printr-un al doilea rând de critici, recurentul-pârât susține că sentința civilă nr. 885 din 26.11.2020 a Tribunalului Gorj, definitivă prin decizia civilă nr. 2293 din 06.07.2021 a Curții de Apel Craiova, date în dosarul nr. x/95/2020, au fost pronunțate într-un litigiu de muncă și nu instituie în sarcina Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție obligația de a emite un ordin de salarizare.

Arată că, în conformitate cu dispozițiile art. 70 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este ordonator principal de credite. În speță, sunt aplicabile și considerentele Deciziei nr. 13 din 13.06.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 763 din 29.09.2016, precum și dispozițiile art. 4 alin. (2) și (3) și art. 71 art. 14 art. 22 alin. (1), art. 29 alin. (3) și art. 47 alin. (6) din Legea nr. 500/2002 și art. 1 din O.G. nr. 22/2002, din care rezultă, în esență, că redistribuirea creditelor bugetare de către ordonatorul principal de credite se poate face doar dacă este prevăzută de lege, iar creditele bugetare pot fi utilizate numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate. În acest context, în mod greșit ordonatorul principal de credite a fost obligat la emiterea ordinului de salarizare prin sentința recurată.

Recurentul-pârât invocă și dispozițiile art. 39 din O.U.G. nr. 114/2018, arătând că executarea sentinței civile nr. 885 din 26.11.2020 a Tribunalului Gorj altfel decât în condițiile acestui text de lege este nelegală.

Conform prevederilor art. 791 alin. (1) și art. 80 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Direcția Națională Anticorupție funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Asimilarea salarizării procurorilor care își desfășoară activitatea în cadrul celor două Direcții cu cea a procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a făcut în urma obținerii de către primi a unei trepte ierarhice superioare și a unui grad profesional superior, prin interviul susținut în vederea numirii în structurile respective. În consecință, salarizarea procurorilor din D.I.I.C.O.T. și D.N.A. are la bază nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procurorii din celelalte parchete, chiar dacă participă la ședințele de judecată în cauzele instrumentate de D.I.I.C.O.T. și D.N.A., nu efectuează și urmărirea penală, cu caracteristicile și dificultățile specifice cauzelor de crimă organizată și terorism, respectiv de combatere a corupției.

În atare situație, arată recurentul-pârât, argumentul invocat de prima instanță, în sensul că salarizarea procurorilor din cadrul celor două Direcții are la bază doar criteriul apartenenței la un domeniu restrâns în realizarea justiției, respectiv specificul infracțiunilor, este nefondat.

Mai susține că, întrucât procurorii care funcționează în cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii nu participă la judecarea cauzelor privind infracțiunile la care se referă art. 36 alin. (1) C. proc. pen. citat, acestora nu li se poate acorda coeficientul de multiplicare 19,000 și că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, instanța de fond trebuia să țină cont de dispozițiile deciziilor nr. 818-821 din 03.07.2008 ale Curții Constituționale.

Învederează recurentul-pârât că, începând cu 01.01.2010, legiuitorul a instituit un nou sistem de salarizare, care a înlocuit reglementările anterioare. Din analiza art. 1 alin. (2) și art. 5 alin. (1) din Anexa VI a Legii nr. 330/2009, rezultă că noile indemnizații de încadrare din sistemul justiției nu puteau fi decât cele prevăzute în Legea nr. 330/2009, iar la acestea nu puteau fi adăugate decât sporurile, majorările și adaosurile acordate prin aceeași lege. Principiile avute în vedere la elaborarea Legii nr. 330/2009 au fost menținute și în Legea nr. 284/2010, în vigoare de la 01.01.2011, sens în care invocă prevederile art. 1 alin. (2) și art. 33 alin. (1) din acest act normativ, dar și prin art. 1 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017. Prin urmare, dreptul acordat de prima instanță nu se regăsește printre cele prevăzute de actele normative incidente în materia salarizării magistraților în perioada 01.01.2010 la zi; cu atât mai mult, respectivul drept nu poate fi acordat după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017.

În prezent, arată recurentul-pârât, intimata nu deține gradul profesional corespunzător Parchetului de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Așadar, în mod greșit instanța de fond a dispus recalcularea indemnizației de încadrare a intimatei prin raportare la coeficientul de multiplicare 19,000, aferent gradului profesional corespunzător Parchetului de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Invocă și dispozițiile art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, și art. 31 alin. (13) din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin art. I alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2016, arătând că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizațiilor de încadrare aflate în plată nu cuprinde și dreptul acordat de prima instanță.

În fine, recurentul-pârât se raportează la considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 289/07.06.2005 și ale hotărârilor CEDO pronunțate în cauzele Kechko c. Ucraina și Wieczorek c. Polonia, susținând că aceste statuări sunt aplicabile și cauzei de față.

Intimata-reclamantă A nu a depus întâmpinare față de recursul declarat de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, Înalta Curte reține că, prin sentința civilă nr. 885 din 26.11.2020 a Tribunalului Gorj, definitivă prin decizia civilă nr. 2293 din 06.07.2021 a Curții de Apel Craiova, pronunțate în dosarul nr. x/95/2020, s-a recunoscut, cu autoritate de lucru judecat, îndreptățirea reclamantei la reîncadrarea salarială și recalcularea indemnizației de încadrare cu luarea în considerare a unui coeficient de multiplicare 19,000 începând cu data de 01.11.2016 până la încetarea condițiilor de acordare, precum și la plata contravalorii diferenței dintre indemnizația de încadrare stabilită astfel și indemnizația actuală de încadrare, pe aceeași perioadă, precum și actualizarea acestor sume cu indicele de inflație și acordarea dobânzii legale penalizatoare.

Contrar susținerilor recurentului-pârât, în cauză nu se solicită obligarea pârâtului la plata unor drepturi salariale, ci doar la emiterea ordinului de reîncadrare salarială, respectiv la emiterea ordinului de salarizare care să corespundă drepturilor salariale stabilite cu autoritate de lucru judecat prin hotărârile judecătorești anterior menționate.

Câtă vreme prin acea hotărâre judecătorească definitivă a fost stabilit ca termen inițial de referință data de 01.11.2016 sub aspectul valorificării drepturilor salariale litigioase de partea intimată-reclamantă, recurentul-pârât nu poate pretinde incidența excepției de prescripție extinctivă a dreptului material la acțiune raportat la data formulării acestei cereri de chemare în judecată. De altfel, acțiunea exercitată în prezent este una specifică materiei contenciosului administrativ, astfel încât regulile specifice prescripției extinctive se determină în raport de coordonatele proprii art. 11 din Legea nr. 554/2004 și art. 7 din Anexa V a Legii-cadru nr. 153/2017, iar nu prin referire la normele invocate de recurentul-pârât C. civ. sau Codul muncii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurentul-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind corectă soluția primei instanțe, de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, recurentul-pârât a susținut că instanța de fond a reținut greșit incidența autorității de lucru judecat în cauză. În continuarea acestei critici, solicitând înlăturarea efectelor produse de sentința civilă nr. 885 din 26.11.2020, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/95/2020, a susținut recurentul-pârât că, prin admiterea acțiunii, prima instanță a nesocotit prevederile legilor succesive de salarizare – Legea nr. 330/2009, O.U.G. nr. 83/2014, O.U.G. nr. 57/2015, Legea nr. 71/2015 și Legea nr. 153/2017, dar și deciziile interpretative ale Înaltei Curți, jurisprudența Curții Constituționale și jurisprudența CEDO, dar și dispozițiilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice. A mai susținut că acordarea către partea reclamantă, prin hotărâre judecătorească, a indemnizației de încadrare brute lunare cu luarea în calcul a coeficientului 19,000, aplicabil altor categorii profesionale, contravine și dispozițiilor Legii nr. 304/2004, aceasta beneficiind de drepturi salariale care nu corespund gradului său profesional.

Înalta Curte constată că, pronunțând o soluție de admitere a acțiunii, prima instanță nu a analizat fondul dreptului referitor la un anume nivel al salarizării raportat la coeficienții care contribuie la formarea acestui nivel, ci a avut în vedere efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 885 din 26.11.2020, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/95/2020, prin care a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, fiind obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare a reclamantei, începând cu 01.11.2016 și în continuare, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000. Această sentință a rămas definitivă ca urmare a respingerii apelurilor pârâților, prin decizia nr. 2293 din 6 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția de litigii de muncă și asigurări sociale.

Recurentul-pârât a contestat incidența prevederilor art. 430 și art. 431 alin. (2) C. proc. civ. din perspectiva autorității de lucru judecat, susținând că hotărârile judecătorești amintite au fost pronunțate într-un litigiu de muncă și nu instituie în sarcina sa obligația de a emite ordine de salarizare.

Înalta Curte constată că, pentru a se reține efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, nu este necesar să existe o identitate de părți, obiect și cauză juridică între cele două pricini, raportat la prevederile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., ci doar de chestiune litigioasă tranșată în raportul juridic dintre aceleași părți. Astfel fiind, trebuie recunoscut că intră în autoritate de lucru judecat, alături de dispozitivul care tranșează litigiul, și motivele care susțin soluția, precum și motivele care conțin ele însele soluții pe aspectele litigioase în legătură cu obiectul acțiunii respective.

Față de soluția definitivă a Tribunalului Gorj, prin care s-a recunoscut dreptul reclamantei la încadrarea salarială cu coeficientul 19,000 cu începere de la data de 01.11.2016, obligația dispusă în prezentul litigiu asigură doar o completă executare efectivă a dreptului recunoscut, respectiv îndeplinirea de către recurentul-pârât a formalităților necesare, constând în emiterea ordinului de salarizare.

Împrejurarea că această obligație a fost dispusă într-un litigiu de muncă nu prezintă nicio importanță, relevantă fiind chestiunea litigioasă dezlegată prin sentința civilă nr. 885/2020, anume îndreptățirea reclamantei la calcularea indemnizației de încadrare în raport de coeficientul 19,000, căreia îi corespunde obligația pârâtului-recurent la emiterea actului de salarizare corespunzător.

Cât privește criticile de fond ale recurentului-pârât, Înalta Curte observă că aceste aspecte au fost în mod legal înlăturate de instanța de fond, ca urmare a reținerii autorității de lucru judecat. Prima instanță a constatat a fi nejustificat refuzul de emitere a ordinului de salarizare pentru reclamantă, motivele invocate prin actele procesuale formulate în prezenta cauză fiind înlăturate ca efect al autorității de lucru judecat a sentinței nr. 885 din 26.11.2020, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/95/2020, atât în ceea ce privește dispozitivul, cât și în ceea ce privește considerentele care conțin ele însele soluții pe aspectele litigioase invocate de pârât. Or, prin recursul de față, recurentul-pârât reiterează aceste argumente de fond, care, însă, nu pot face obiectul analizei în prezentul litigiu, câtă vreme li se opune autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești definitive anterioare.

Recurentul-pârât putea susține astfel de argumente, precum și orice alte apărări similare ar fi considerat a fi necesare în litigiul care a făcut obiectul dosarului nr. x/95/2020 al Tribunalului Gorj, în cadrul căruia instanța a examinat pretențiile reclamantei din perspectiva existenței sau nu a dreptului la stabilirea indemnizației în funcție de coeficientul de multiplicare 19,000. Or, toate susținerile și apărările recurentului-pârât cu privire la inexistența unei norme legale care să confere un astfel de drept intimatei-reclamante, care au făcut obiectul analizei în cuprinsul sentinței civile nr. 885/2020 a Tribunalului Gorj, nu pot fi rediscutate în cadrul procesual obiectiv al cauzei pendinte, opunându-se efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, instanța fiind învestită de reclamantă doar cu acțiunea în obligarea recurentului-pârât la emiterea ordinului de salarizare în conformitate cu soluția din sentința nr. 885/2020.

Prin urmare, în speță nu se decelează un caz de nelegalitate a sentinței fondului, raportat la obligarea recurentului-pârât la emiterea unui ordin de salarizare în condițiile stabilite conform dispozitivului și considerentelor sentinței civile nr. 885/26.11.2020 a Tribunalului Gorj, consecutiv constatării, în condițiile art. 2 alin. (1) lit. i din Legea nr. 554/2004, a refuzului nejustificat al acestuia de a pune în executare titlul executoriu, exprimat prin adresa nr. 2949/16.11.2021. Coordonatele dreptului material ce se impune a fi recunoscut prin emiterea ordinului de către ordonatorul principal de credite trebuie să fie cele statuate în cuprinsul hotărârii judecătorești anterior arătate, neexistând niciun argument legal valid care să justifice refuzul autorității, respectiv care să se opună obligației solicitate de reclamantă și dispuse de instanța de fond, câtă vreme acea hotărâre obliga partea pârâtă la a realiza reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare a reclamantei.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 9 din 12 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.