ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1547/2025

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 martie 2023, pe rolul Curții de Apel Ploiești – Secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiesti și Tribunalul Dambovița, a solicitat să se dispună emiterea deciziei de reîncadrare pe funcția de arhivar cu studii superioare ca urmare a promovării la data de 17.12.2018 a examenului aferent, emiterea deciziei de modificare a statelor de salarii de către Ministerul Justiției, plata drepturilor salariale corespunzătoare noii încadrări, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin cererea completatoare depusă la 12 mai 2023, reclamanta A a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

1.3. Prin încheierea din 7 iunie 2023, instanța de fond a dispus introducerea în cauză a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în calitate de pârâtă, raportat la prevederile art. 142 alin. (2) și alin. (6) din Legea nr. 304/2022.

Prin sentința civilă nr. 186 din 4 octombrie 2023, Curtea de Apel Ploiești – Secția contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției, ca nefondată;

(ii) a admis cererea formulată de reclamanta A, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiesti și Tribunalul Dambovița și Înalta Curte de Casație și Justiție;

(iii) a obligat pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție să emită un ordin de modificare a statelor de funcții și de personal, ca urmare a faptului că reclamanta a fost admisă la examenul de promovare din funcția de grefier/grefier arhivar cu studii medii în funcția de grefier/grefier arhivar cu studii superioare a personalului auxiliar de specialitate organizat de Curtea de Apel Ploiești la data de 17.12.2018;

(iv) a obligat pârâta Curtea de Apel Ploiești la emiterea deciziei de reîncadrare a reclamantei pe funcția de grefier arhivar cu studii superioare, ca urmare a promovării de către reclamantă, la data de 17.12.2018, a examenului;

(v) a obligat pârâtul Tribunalul Dâmbovița la plata drepturilor salariale corespunzătoare noii încadrări;

(vi) a obligat pârâtul Ministerul Justiției la plata către reclamantă a sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3.1. Împotriva sentinței civile nr. 186 din 4 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – Secția contencios administrativ și fiscal, pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate pentru greșita aplicare a art. 38 alin. (1), art. 43 art. 44 din Legea nr. 567/2004, art. 142 , art. 148 și art. 162 din Legea nr. 304/2022 și, în rejudecare, respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Recurentul-pârât critică soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a ministerului, raportat la prevederile art. 142 alin. (2), (5), (6), (8), art. 148 alin. (1), art. 162 din Legea nr. 304/2022, susținând că, la momentul transmiterii drepturilor și obligațiilor prevăzute de aceste texte de lege, a avut loc și o transmisiunea a drepturilor și obligațiilor de la Ministerul Justiției la Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile art. 38 C. proc. civ. Ca atare, în mod greșit prima instanță a respins excepția, menținerea Ministerului Justiției în proces, motivat de calitatea acestuia de emitent al refuzului nejustificat fiind nelegală, impunându-se continuarea procesului cu entitatea care a dobândit calitate procesuală pasivă în temeiul legii, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pe fondul cauzei, recurentul-pârât apreciază a fi nelegală soluția de obligare a Ministerului Justiției la transformarea posturilor de grefieri cu studii medii în posturi de grefieri cu studii superioare.

Arată că nu se poate face o confuzie între operațiunea de încadrare în funcție, care se face exclusiv în condițiile Legii nr. 567/2004 și cea de stabilire a salariului aferent funcției, domeniu reglementat de Legea nr. 153/2017.

Invocă dispozițiile art. 31 alin. (2) din Legea nr. 153/2017 și art. 38 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, din care rezultă că pentru ocuparea unui post de grefier arhivar nu se solicită studii superioare, ci doar absolvirea studiilor medii. Promovarea personalului auxiliar de specialitate în funcții de execuție este prevăzută de art. 43 și 44 din Legea nr. 567/2004, organizarea examenelor și concursurilor de promovare fiind detaliată prin Regulamentul probat de Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 181/2007. Or, situația concretă a transformării posturilor de grefieri cu studii medii în grefieri cu studii superioare, urmare a dobândirii unei diplome de studii superioare, nu se regăsește în niciuna din situațiile prevăzute expres de legiuitor, și, prin urmare, nu face nici obiectul reglementării prin Regulamentul de concurs amintit.

Susține că Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prevede doar posibilitatea salarizării grefierilor-arhivari cu studii superioare, fapt care nu echivalează cu încadrarea pe o funcție, fiind consecința unor condiții prevăzute de legea care reglementează statutul acestora. Legea nr. 153/2017 nu cuprinde o dispoziție expresă de abrogare a art. 38 din Legea nr. 567/2004.

Arată că, potrivit art. 148 din Legea nr. 304/2022, statele de funcții și de personal se aprobă prin ordin al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, însă decizia de transformare a posturilor de grefier este una de oportunitate, dreptul de apreciere aparținând atât angajatorului, adică președintelui curții de apel, cât și ordonatorului principal de credite.

Recurentul-pârât se arată nemulțumit și de obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, arătând că nu se află în culpă procesuală, conform art. 453 C. proc. civ., câtă vreme nu a refuzat în mod nejustificat să emită ordinul de modificare a statelor de funcții și de personal. Având în vedere că, alături de Ministerul Justiției, au fost obligate și alte instituții publice, solicită înlăturarea obligației de plată a cheltuielilor de judecată din sarcina sa ori, în subsidiar, cenzurarea cuantumului acestora.

3.2. Pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 186 din 4 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – Secția contencios administrativ și fiscal, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Motivele de recurs prezentate de recurenta-pârâtă sunt identice cu cele înfățișate pe fondul cauzei de recurentul-pârât Ministerul Justiției, fără a se critica soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției și cea aferentă cererii accesorii de obligare la plata cheltuielilor de judecată.

3.3. Prin notele scrise depuse la dosar la data de 14 martie 2025, Înalta Curte a invocat excepția rămânerii fără obiect a cererii, pentru perioada de după data de 01.06.2024, în raport de emiterea Ordinului Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2404/I/01.08.2024 (fila 77 dosar recurs), prin care s-a dispus modificarea statului de funcții și personal al Tribunalului Dâmbovița potrivit anexei, iar în cuprinsul acestei anexe postul intimatei-reclamante A a fost transformat din grefier arhivar șef cu studii medii în grefier arhivar șef cu studii superioare, cu începere de la data de 01.06.2024.

Intimata-reclamantă A a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Arată intimata-reclamantă că, deși a reușit la examenul de promovare din funcție de grefier arhivar cu studii medii în cea de grefier arhivar cu studii superioare, nu s-a dispus reîncadrarea sa potrivit rezultatului obținut și nici salarizarea corespunzătoare funcției.

Invocă dispozițiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, art. 3 alin. (1), art. 8 și art. 8 indice 1 și 2 din Hotărârea CSM nr. 181/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului ori examenului pentru definitivare în funcție, promovarea în grade sau trepte profesionale superioare ori din funcția de grefier cu studii medii în cea de grefier cu studii superioare, în cadrul aceleiași instanțe și parchete superioare, promovarea în funcții de execuție a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor în grade și trepte profesionale superioare, în cadrul aceleași instanțe sau parchete, susținând că a urmat toate etapele procedurale și a promovat examenul organizat de Curtea de Apel Ploiești la 17.12.2018, dar autoritatea ministerială nu a efectuat operațiunile administrative care să permită încadrarea sa în funcția superioară.

Apreciază că modalitatea de salarizare corectă este cea prevăzută de art. 7 lit. g din Legea nr. 153/2017 și pct. 13 din O.U.G. nr. 91/2017 privind aplicarea tranzitorie a art. 39 în acord cu principiile enunțate de art. 5 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. d din Codul muncii, referitoare la egalitatea de șanse și tratament și tratamentul nediscriminatoriu față de salariații comparabili. Solicită a fi avute în vedere și decizia interpretativă nr. 23/2016 a Înaltei Curții și decizia Curții Constituționale nr. 87/1999, precum și împrejurarea că toți colegii care au promovat examenul comun cu intimata-reclamantă sunt salarizați și încadrați în mod corespunzător studiilor.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și criticile de nelegalitate formulate, în contextul Deciziei nr. 61/28.10.2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație și Justiție sunt fondate, în următoarele limite și pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește situația de fapt care a condus la starea litigioasă dintre părți, Înalta Curte reține că reclamanta A este încadrată ca grefier arhivar cu studii medii în cadrul Tribunalului Dâmbovița, instanță aflată în circumscripția Curții de Apel Ploiești. Reclamanta a participat la examenul de promovare din funcția de grefier arhivar cu studii medii în funcția de grefier arhivar cu studii superioare, organizat de Curtea de Apel Ploiești la data de 17.12.2018, promovând acest examen.

În pofida promovării examenului, reclamanta nu a fost numită în funcția de grefier arhivar cu studii superioare, întrucât Ministerul Justiției a refuzat solicitarea de transformare a posturilor de grefier arhivar și registrator cu studii medii, în posturi de grefier arhivar și registrator cu studii superioare și încadrarea pe aceste funcții, în gradul corespunzător vechimii, condiționând această acțiune de modificarea și completarea dispozițiilor Legii nr. 567/2004.

Prima instanță a constatat că refuzul Ministerului Justiției (în drepturile căruia s-a succedat Înalta Curte de Casație și Justiție) este nejustificat și a obligat Înalta Curte de Casație și Justiție să aprobe modificarea statului de funcții al Tribunalului Dâmbovița, ca urmare a faptului că reclamanta a fost admisă la examenul de promovare din funcția de grefier/grefier arhivar cu studii medii în funcția de grefier/grefier arhivar cu studii superioare a personalului auxiliar de specialitate organizat de Curtea de Apel Ploiești la data de 17.12.2018; totodată, a obligat pârâta Curtea de Apel Ploiești la emiterea deciziei de reîncadrare a reclamantei pe funcția de grefier arhivar cu studii superioare, ca urmare a promovării de către reclamantă, la data de 17.12.2018, a examenului, iar pârâtul Tribunalul Dâmbovița a fost obligat la plata drepturilor salariale corespunzătoare noii încadrări.

Recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație și Justiție au criticat această soluție, susținând, în esență, că refuzul de a emite un ordin de modificare a statului de funcții conform rezultatelor examenului promovat de reclamantă este justificat, raportat la dispozițiile art. 38 din Legea nr. 567/2004 și la conținutul Legii nr. 153/2017, precum și la dreptul de apreciere al ordonatorului de credite principal asupra oportunității transformării posturilor.

Totodată, recurentul-pârât Ministerul Justiției a criticat și soluția de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, apreciind că litigiul trebuie să se judece doar în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, fără participarea sa, ca urmare a modificărilor legislative survenite prin dispozițiile art. 142 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară.

Pornind analiza recursului de la acest ultim rând de critici, Înalta Curte le constată a fi nefondate, urmând a le respinge în consecință.

Înalta Curte are în vedere că, în orice cerere adresată instanței, cadrul procesual subiectiv este conturat prin raportare la obiectul pretențiilor deduse judecății, art. 36 C. proc. civ. statuând că legitimitatea procesuală a părților rezultă din identitatea dintre acestea și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.

În speță, după cum în mod corect a sesizat prima instanță, reclamanta a solicitat obligarea ordonatorului principal de credite (Ministerul Justiției la data înregistrării acțiunii) să emită actul de modificare a statelor de funcții și personal al instanței la care aceasta activează (Tribunalul Dâmbovița), invocând existența unui refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i din Legea nr. 554/2004, câtă vreme autoritatea ministerială a refuzat să dea curs solicitărilor repetate ale Curții de Apel Ploiești în vederea modificării statelor de funcții, astfel încât nu s-a putut dispune reîncadrarea și salarizarea reclamantei în funcția obținută prin promovarea examenului de promovare.

Așadar, fiind contestat un act administrativ asimilat, astfel cum este definit de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, calitatea procesuală pasivă aparține autorității emitente a acestui act, aceea care, în opinia reclamantei, a exprimat un refuz nejustificat de a nu rezolva cererea ce i-a fost adresată și, în consecință, a produs o vătămare drepturilor și intereselor sale legitime, de natură a justifica promovarea acțiunii în contencios administrativ în condițiile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Împrejurarea că atribuțiile legale ale Ministerului Justiției ce-i reveneau în calitate de ordonator principal de credite pentru cheltuielile legate de personalul instanțelor au fost preluate, conform art. 142 art. 148 și art. 162 din Legea nr. 304/2022, de Înalta Curte de Casație și Justiție nu conduce la înlăturarea autorității ministeriale din cadrul procesual și continuarea judecății doar în contradictoriu cu Înalta Curte de Casație și Justiție, câtă vreme, astfel cum s-a arătat anterior, reclamanta în speță a sesizat instanța de contencios administrativ cu analiza de legalitate a unui act administrativ asimilat emis de Ministerul Justiției, astfel că legitimitatea sa procesuală derivă din calitatea de emitent al actului contestat.

Pentru aceste motive, apreciind că în speță s-a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 36 C. proc. civ. raportat la prevederile art. 142 art. 148 și art. 162 din Legea nr. 304/2022, Înalta Curte confirmă legalitatea soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției și de menținere în cadrul procesual pasiv a acestei părți, urmând a respinge ca nefondate criticile recurentului-pârât și a menține sentința cu privire la această dispoziție a instanței de fond.

În ceea ce privește criticile comune de nelegalitate ale recurenților-pârâți Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație și Justiție, referitoare la soluția primei instanțe date asupra fondului cauzei, Înalta Curte reține că, în cursul soluționării căii de atac, chestiunile de drept care fac obiectul litigiului au fost tranșate prin Decizia nr. 61/28.10.2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care a statuat astfel:

„În interpretarea dispozițiilor art. 43 și art. 90 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 81 art. 101 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului ori examenului pentru definitivare în funcție, promovare în grade sau trepte profesionale superioare ori din funcția de grefier cu studii medii în cea de grefier cu studii superioare, în cadrul aceleiași instanțe sau aceluiași parchet, precum și în funcții de execuție a personalului auxiliar de specialitate la instanțe și parchete superioare, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. (...)/2007, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că:

- personalul auxiliar de specialitate care a absolvit studii superioare juridice, studii superioare de administrație publică sau studii de licență în arhivistică poate participa la examenul pentru promovarea din funcția de grefier arhivar cu studii medii în cea de grefier arhivar cu studii superioare, în cadrul aceleiași instanțe sau aceluiași parchet (inclusiv al celor militare).

În interpretarea dispozițiilor art. 31 alin. (8) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. (...)/2007, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că:

- organizarea examenului de promovare din funcția de grefier arhivar cu studii medii în cea de grefier arhivar cu studii superioare, în cadrul aceleiași instanțe sau aceluiași parchet, poate avea loc doar în măsura în care bugetul întocmit și aprobat în condițiile legii acoperă cheltuielile corespunzătoare drepturilor salariale aferente funcției în care urmează să aibă loc promovarea. Drepturile salariale corespunzătoare noii funcții se acordă de la data numirii în postul de grefier arhivar cu studii superioare.”

În speță, Înalta Curte apreciază a fi relevante următoarele considerente ale deciziei interpretative:

„70. Prima întrebare privește, în esență, chestiunea de a stabili dacă grefierii arhivari încadrați inițial ca grefieri arhivari cu studii medii pot promova în funcții de execuție ca grefieri arhivari cu studii superioare ori dacă această modalitate de promovare este deschisă doar altor categorii de personal auxiliar de specialitate.

(...)

(...)

Rezumând, prin decizia pronunțată în soluționarea unei chestiuni de drept, Înalta Curte a statuat în sensul dreptului personalul auxiliar de specialitate care a absolvit studii superioare de a participa la examenul pentru promovarea din funcția de grefier arhivar cu studii medii în cea de grefier arhivar cu studii superioare, în cadrul aceleiași instanțe sau aceluiași parchet, precum și a posibilității personalului cu studii medii de a solicita promovarea pe un post vacant cu studii superioare sau transformarea postului într-unul cu studii superioare, sens în care angajatorul poate dispune organizarea examenului de trecere în funcția superioară, dacă apreciază că această măsură este necesară pentru bunul mers al instanței/parchetului și există resursele bugetare necesare plății salariilor aferente noilor funcții.

Față de prevederile art. 521 alin. (2) C. proc. civ., în conformitate cu care dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru toate instanțele de judecată de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Înalta Curte constată că sunt, astfel, nefondate criticile de nelegalitate invocate de recurenții-pârâți, prin care s-a invocat lipsa unui temei legal pentru transformarea posturilor de grefieri cu studii medii în posturi de grefieri cu studii superioare.

Acești recurenți-pârâți au interpretat greșit, contrar deciziei interpretative anterior citate, dispozițiile art. 31 alin. (2) din Legea nr. 153/2017 și art. 38 alin. (1), art. 43 și art. 44 din Legea nr. 567/2004, precum și prevederile Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului ori examenului pentru definitivare în funcție, promovarea în grade sau trepte profesionale superioare ori din funcția de grefier cu studii medii în cea de grefier cu studii superioare, în cadrul aceleiași instanțe și parchete superioare, promovarea în funcții de execuție a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor în grade și trepte profesionale superioare, în cadrul aceleași instanțe sau parchete, aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 181/2007, iar, ca urmare a caracterului obligatoriu al Deciziei nr. 61/28.10.2024, nu mai este necesar a dezvolta considerentele instanței de recurs asupra acestor critici formulate de pârâți.

Corelativ, instanța de control judiciar confirmă justețea considerentelor instanței de fond cu privire la caracterul nejustificat al refuzul ordonatorului de credite de a emite decizia de transformare a posturilor, motivat de faptul că este necesară modificarea legislației pentru a putea transforma posturile posturilor de grefieri arhivari cu studii medii în grefieri arhivari cu studii superioare,

În ceea ce privește chestiunea oportunității deciziei de transformare a posturilor de grefier, este de observat că prin decizia pronunțată în dezlegarea unor chestiuni de drept Înalta Curte a reținut că organizarea anuală a examenului de promovare, în măsura în care există solicitări, nu creează în sarcina angajatorului o obligație de conformare cu caracter imperativ (pct. 94) și că încadrarea în cheltuielile de personal constituie o condiție legală pentru organizarea examenului de promovare (pct. 95), confirmând existența dreptului de apreciere al angajatorului cu privire la organizarea sau nu a examenului de promovare, raportat la existența unor solicitări în acest sens și a dispunerii de fondurile bugetare necesare pentru achitarea cheltuielilor de personal suplimentare generate de încadrarea pe funcții superioare.

Pe de altă parte, în decizie se arată că, ulterior susținerii cu succes a examenului de promovare, urmează ca, după caz, personalul promovat să fie încadrat pe postul vacant prevăzut în acest scop în statul de funcții ori să fie dispusă, în condițiile legii, transformarea postului din statul de funcții în care acesta este încadrat într-unul de nivel imediat superior (pct. 96).

În speța de față, reclamanta-recurentă A a fost declarată ,,admis” la examenul de promovare din funcția de grefier arhivar cu studii medii în cea de grefier arhivar cu studii superioare în cadrul aceleiași instanțe, organizat de Curtea de Apel Poliești la data de 17.12.2018, situație care dă naștere la o obligație în sarcina autorității competente (în prezent Înalta Curte de Casație și Justiție) de a dispune transformarea postului, în acord cu dispozițiile art. 31 alin. (3) și (4) și art. 148 din Legea-cadru nr. 153/2017.

În consecință, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurenților-pârâți referitoare la încălcarea dreptului lor de apreciere asupra oportunității transformării postului de grefier arhivar cu studii medii în grefier arhivar cu studii superioare.

Cu toate acestea, deși soluția primei instanțe de obligare a autorităților pârâte, fiecare conform atribuțiilor sale legale, la emiterea ordinului de modificare a statelor de funcții ale Tribunalului Dâmbovița, a deciziei de reîncadrare a reclamantei și la plata drepturilor salariale aferente noii încadrări corespunde normelor de drept incidente, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 61/28.10.2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sentința recurată lasă nelămurit un aspect esențial, care a făcut de asemenea obiectul dezlegării deciziei interpretative, anume data de la care trebuie puse în aplicare obligațiile dispuse în sarcina autorităților intimate-pârâte.

Mai exact, în contextul promovării examenului de către intimata-reclamantă la data de 17.12.2018, a demersurilor realizate în anii ulteriori în vederea valorificării rezultatului examenului și a formulării acțiunii de față în anul 2023, instanța de fond nu a stabilit data de la care trebuie dispusă transformarea postului, reîncadrarea reclamantei și, în consecință, stabilirea și plata drepturilor salariale aferente noii funcții.

Prin Decizia nr. 61/28.10.2024, Înalta Curte a statuat că „drepturile salariale corespunzătoare noii funcții se acordă de la data numirii în postul de grefier arhivar cu studii superioare”, fiind astfel necesar a se stabili, în prezenta cauză, de la ce dată se va dispune reîncadrarea/numirea în post.

În plus, prin aceeași decizie s-a stabilit că întregul mecanism referitor la examenul de promovare din funcția de grefier cu studii medii în cea de grefier cu studii superioare, în cadrul aceleiași instanțe sau a aceluiași parchet, poate avea loc doar în măsura în care bugetul întocmit și aprobat în condițiile legii acoperă, în cadrul cheltuielilor de personal, inclusiv cheltuielile suplimentare corespunzătoare drepturilor salariale aferentei funcției în care urmează să aibă loc promovarea.

Totodată, în cursul judecării recursului, recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis Ordinul Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2404/I/01.08.2024, prin care a dispus modificarea statului de funcții și personal al Tribunalului Dâmbovița potrivit anexei, iar în cuprinsul acestei anexe postul intimatei-reclamante A a fost transformat din grefier arhivar șef cu studii medii în grefier arhivar șef cu studii superioare, cu începere de la data de 01.06.2024, împrejurare față de care recurenta-pârâtă a invocat excepția rămânerii fără obiect a acțiunii după această dată.

Or, câtă vreme în cauză nu s-a stabilit data de la care se solicită transformarea postului și încadrarea intimatei-reclamante, obiectul cauzei nu este lămurit, astfel că nu se poate aprecia asupra îndeplinirii sau nu a obligației solicitate prin cerere și nu poate fi soluționată, la acest moment procesual, excepția invocată de intimata-reclamantă.

Înalta Curte constată că nici în cererea reclamantei nu se indică cu precizie momentul de la care se consideră că ar trebui dispuse obligații în sarcina autorităților pârâte, data de 17.12.2018 fiind menționată doar ca dată a promovării examenului de trecere în funcția superioară.

Astfel fiind, în raport de obiectul cererii, precum și de art. 22 alin. (6) C. proc. civ., se impunea ca instanța de fond, în manifestarea rolului său activ, să lămurească limitele temporale ale obligațiilor pretinse prin cererea de chemare în judecată, iar neîndeplinirea acestei obligații reprezintă un viciu de procedură care afectează sentința pronunțată pe fondul cauzei și care nu poate fi înlăturat decât prin casarea sentinței și retrimiterea cauzei în fața primei instanțe.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că se impune casarea în parte a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând ca, în rejudecare, în condițiile art. 501 C. proc. civ., instanța de fond să procedeze la lămurirea chestiunii referitoare la data de la care se solicită îndeplinirea obligațiilor pretinse prin cerere, în contextul normelor legale incidente, a soluției și considerentelor Deciziei nr. 61/28.10.2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum și raportat la aspectele tranșate de instanța de trimitere, urmând a soluționa și excepția rămânerii parțiale fără obiect a pretențiilor reclamantei, astfel cum a fost invocată de recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Văzând soluția astfel dispusă, Înalta Curte constată că nu mai este necesară analiza criticilor de nelegalitate formulate de recurentul-pârât cu privire la cheltuielile de judecată dispuse de instanța de fond, soluția instanței de fond referitoare la cererea accesorie fiind desființată prin efectul casării și trimiterii la rejudecare.

Pentru aceste considerente, constatând incidența cazului de casare / nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și în contextul unei soluționări incompletă a fondului cauzei, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursurile declarate de recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație și Justiție, va casa în parte sentința recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe, în vederea rejudecării fondului, conform considerentelor prezentei decizii, menținând soluția de respingere ca neîntemeiată a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursurile declarate de recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 186 din 4 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – Secția contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și trimite cauza aceleiași instanțe, în vederea rejudecării fondului.

Menține soluția de respingere ca neîntemeiată a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.