ÎCCJ, Decizia nr. 8/2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin Încheierea din 24 septembrie 2024, dată în dosarul nr. x/86/2023/a1.5, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I Civilă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct.2 C. proc. civ., a suspendat judecata recursului declarat de recurentul-petent A împotriva Încheierilor de ședință din 19 septembrie 2023 și 3 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Suceava – Secția I Civilă în dosarul nr. x/96/2023/a1, în contradictoriu cu intimatul B. Recursul Împotriva acestei încheieri, recurentul-petent A a formulat recurs, care a fost trimis prin email. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători Analizând, cu prioritate, admisibilitatea cererii de recuzare formulate, în raport cu susținerile petentului, precum și cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.

Potrivit dispozițiilor art. 47 C. proc. civ.: “(1) Cererea de recuzare se poate face verbal în ședință sau în scris pentru fiecare judecător în parte, arătându-se cazul de incompatibilitate și probele de care partea înțelege să se folosească. (2) Este inadmisibilă cererea în care se invocă alte motive decât cele prevăzute la art. 41 și 42.” În speță, petentul nu invocat nicio chestiune punctuală în susținerea cererii de recuzare, nu a indicat niciun caz de incompatibilitate și nici vreun temei de drept, cererea de recuzare fiind informă sub acest aspect. Înalta Curte are în vedere dispozițiile anterior citate și pe cele ale art. 47 alin. (4) C. proc.

civ., potrivit cărora nerespectarea condițiilor acestui art. atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare, care, în acest caz, se constată de completul în fața căruia s-a formulat cererea de recuzare, cu participarea judecătorilor recuzați, prevederi în raport cu care Înalta Curte constată că cererea dedusă judecății nu poate fi primită. Prin urmare, în temeiul prevederilor art. 47 alin. (1) (2) și (4) C. proc. civ., se va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recuzare formulată de petentul A. Analizând excepția nulității cererii de recurs pentru lipsa semnăturii, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 148 C. proc. civ., „Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă (…) semnătura”, iar conform art. 194 din același cod, „Cererea de chemare în judecată va cuprinde: (…) f) semnătura”.

Înalta Curte reține că semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul actului procedural de învestire a instanței, pe care l-a semnat, iar sancțiunea prevăzută pentru lipsa semnăturii, care este un element esențial al cererii, este nulitatea, conform art. 196 alin. (1) C. proc. civ. Legiuitorul a reglementat, însă, și obligația instanței de a pune în vedere părții că are posibilitatea, într-un anumit termen, de a îndrepta neregularitățile actului de procedură. În acest sens, art. 177 C. proc. civ. prevede că ori de câte ori este posibilă înlăturarea vătămării fără anularea actului, judecătorul va dispune îndreptarea neregularităților actului de procedură. Astfel, deși lipsa semnăturii este sancționată cu nulitatea cererii de chemare în judecată, potrivit art. 196 alin. (1) C. proc.

civ., aceasta poate fi acoperită în condițiile alin. (2) al aceluiași articol, în tot cursul judecății în fața primei instanțe. Dacă se invocă lipsa de semnătură, reclamantul care lipsește la acel termen va trebui să semneze cererea cel mai târziu la primul termen următor la care este legal citat, fiind înștiințat în acest sens prin citație. În cazul în care reclamantul este prezent la termen, acesta va semna cererea chiar în ședința în care a fost invocată nulitatea.

În cauză, recurentului i s-a pus în vedere să semneze cererea de recurs sub sancțiunea anulării, în conformitate cu dispozițiile legale citate anterior, fiind înștiințat în acest sens potrivit dovezilor de înmânare aflate la filele 14-19 și 21. Întrucât nu s-a conformat obligației legale de a depune la dosar un exemplar semnat al cererii și nici nu s-a prezentat, personal, pentru a semna cererea, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu îndeplinește condițiile de formă stabilite sub sancțiunea nulității. Analizând cauza și din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat și garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se constată că, învestită cu constatarea unei încălcări a dreptului la un proces echitabil, în contextul anulării unei cereri de chemare în judecată, în procedura de regularizare reglementată de dispozițiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., republicat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la instanță nu este unul absolut, acesta putând fi supus limitărilor legale, cu condiția ca dreptul să nu fie afectat în substanța sa. O limitare a dreptului de acces la instanță nu se conciliază cu art. 6 din Convenție decât dacă urmărește un scop legitim și există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit. Astfel, prin Decizia din 15 aprilie 2014, în cauza Lefter contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a prevederilor art. 6 din Convenție; s-a reținut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, reglementată de art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., nu se substituie unei cercetări judiciare și nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmărește a impune reclamanților o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege și urmărește buna administrare a justiției. Curtea a apreciat că anularea cererii nu a constituit o ingerință disproporționată în dreptul său de acces la instanță (art. 6 din Convenție), reținând că partea reclamantă a fost informată de instanță asupra omisiunii sale și de sancțiunea susceptibilă a-i fi aplicată. Pentru considerentele prezentate, constatându-se că excepția nulității cererii pentru lipsa semnăturii este întemeiată, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 196 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va anula cererea de recurs formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Constată inadmisibilitatea cererii de recuzare a întregului complet de judecată formulată de recurentul A. Anulează, pentru lipsa semnăturii, recursul declarat de recurentul A împotriva Încheierii din 24 septembrie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I Civilă în dosarul nr. x/86/2023/a1.5. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 ianuarie 2025.