ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.03.2025

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 696/2025

HOTĂRÂRE
19.03.2025
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 696/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 13.08.2024, contestatorul A a formulat, în contradictoriu cu intimata B Ltd., contestație la executarea silită, solicitând constatarea intervenirii prescripției executării silite în dosarul de executare nr. x/2015, cu consecința anulării în totalitate a dosarului execuțional contestat și acordarea cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 71, 719 și 723 C. proc. civ

Prin încheierea civilă nr. 15390/21.10.2024, Judecătoria Constanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

A reținut instanța că, potrivit art. 651 alin. (1) noul C. proc. civ., republicat în anul 2015, „Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. (...)”. Competența astfel stabilită are caracter absolut.

Determinarea instanței de executare în soluționarea prezentei contestații la executare se face prin raportare la dispozițiile art. 714 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 651 din același cod, norme legale, prin care se stabilește că aceasta se introduce la instanța de executare, respectiv judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliu sau, după caz, sediul debitorul, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Conform art. 651 alin. (3) C. proc. civ., instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Totodată, potrivit art. 666, coroborat cu art. 651 alin. (3) C. proc. civ., instanța de executare încuviințează executarea silită și își validează implicit, în această procedură, calitatea de instanță competentă să soluționeze litigiile privind contestația la executare.

În cauză, executarea silită a fost încuviințată prin încheierea de executare civilă din 30.04.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. x/300/2015, iar principiul unicității instanței de executare presupune că instanța competentă să încuviințeze executarea silită, va soluționa orice alt incident în legătură cu aceasta, precum contestația la executare ori cererea de întoarcere a executării silite.

În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia în interesul legii nr. 20/27.09.2021, care a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Prin sentința civilă nr. 1139/06.02.2025, Judecătoria Sectorului 2 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța, a constatat ivit conflictul de competență și a înaintat cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

A reținut instanța că executarea silită contestată în prezenta cauză a fost demarată la 26.06.2015, prin sesizarea organului de executare prin cererea de executare silită.

Conform art. 714 alin. (1) C. proc. civ. „contestația se introduce la instanța de executare”.

Instanța de executare se determină potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ. conform cărora „Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.”

Conform verificărilor efectuate din oficiu în baza de date a DEPABD, domiciliul contestatorului debitor A se afla, la data sesizării organului de executare, în sat (...), comuna Cumpăna, județul Constanța.

Prin urmare, instanța de executare competentă să soluționeze și contestația la executare, conform art. 651 alin. (1) și (3) și art. 714 alin. (1) C. proc. civ. este Judecătoria Constanța, ca instanță de la domiciliul debitorului la data începerii executării silite.

În cauză, nu este aplicabil principiul unicității instanței de executare și nu sunt incidente considerentele Deciziei nr. 20/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, întrucât Judecătoria Sectorului 2 București nu a încuviințat executarea silită, ci a învestit cu formulă executorie titlul executoriu în temeiul căruia s-a demarat executarea silită, executare încuviințată conform normelor legale în vigoare la acel moment de către executorul judecătoresc prin încheierea de încuviințare a executării silite din 26.06.2015.

Prin urmare, întrucât nu a încuviințat executarea silită, ci doar a pronunțat o încheiere de învestire cu formulă executorie a titlului executoriu, competența acestor instanțe fiind determinată în mod distinct, Judecătoria Sectorului 2 București nu a devenit și nu este instanța de executare, ci, conform regulii cuprinse în art. 651 alin. (1) C. proc. civ., singura instanță competentă în cauză este Judecătoria Constanța, instanța de la domiciliul debitorului.

II.Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cauzei este reprezentat de cererea formulată de contestatorul A în contradictoriu cu intimații B Ltd. și C S.R.L., de constatare a intervenirii prescripției executării silite în dosarul de executare nr. x/2015, cu consecința anulării în totalitate a dosarului execuțional contestat și acordarea cheltuielilor de judecată.

Instanțele aflate în conflict și-au declinat reciproc competența reținând în mod diferit care este instanța de executare competentă în soluționarea pricinii, respectiv, Judecătoria Constanța a reținut că instanța de executare este Judecătoria Sectorului 2 București, ca instanță care a dispus învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu prin încheierea civilă din 30.04.2015 pronunțată în dosar nr. x/300/2015, în respectarea principiului unicității instanței de executare și a Deciziei în interesul legii nr. 20/2021, iar Judecătoria Sectorului 2 București a reținut că instanța de executare este reprezentată de Judecătoria Constanța, ca instanță de la domiciliul debitorului, întrucât Judecătoria Sectorului 2 București nu a încuviințat executarea silită, ci a învestit cu formulă executorie titlul executoriu, în temeiul căruia s-a demarat executarea silită (contractul de leasing financiar nr. 23865/25.11.2008), nefiind aplicabilă Decizia în interesul legii nr. 20/2021.

Conform dispozițiilor art. 640 C. proc. civ., „cambia, biletul la ordin și cecul, precum și alte titluri de credit constituie titluri executorii, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute în legea specială”.

În ceea ce privește învestirea cu formulă executorie, art. 641 C. proc. civ. (forma în vigoare la data începerii executării silite) prevedea următoarele: „(1) Titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie. (2) Cererea de învestire cu formulă executorie se soluționează de judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în cameră de consiliu, fără citarea părților (…).”

Se constată că acest text de lege instituia un caz de competență teritorială alternativă, fiind competentă a soluționa cererea creditorului de învestire cu formulă executorie fie judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului, fie judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul debitorului.

În aplicarea acestor dispoziții legale, prin încheierea din data de 30.04.2015 din dosarul nr. x/300/2015, Judecătoria Sectorului 2 București, ca instanță de la sediul creditorului, a dispus învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr. 23865/25.11.2008.

Referitor la încuviințarea executării silite, art. 666 C. proc. civ. (forma în vigoare la data începerii executării silite-26.06.2015) prevedea următoarele: „(2) Executorul judecătoresc se pronunță asupra încuviințării executării silite, prin încheiere, fără citarea părților. (6) Încheierea prin care s-a dispus încuviințarea executării silite poate fi supusă controlului instanței de executare pe calea contestației la executare, în condițiile legii. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviințare a executării silite poate fi contestată de către creditor, în termen de 15 zile de la comunicare, la instanța de executare.”

În aplicarea acestor dispoziții legale, executarea silită a fost încuviințată în cauză de către executorul judecătoresc, iar nu de către instanța de judecată.

Dat fiind că obiectul cauzei îl reprezintă o contestație la executare, prin care se solicită intervenită prescripția executării silite în dosarul de executare nr. x/2015, cu consecința anulării în totalitate a dosarului execuțional contestat, devin incidente dispozițiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „contestația se introduce la instanța de executare”.

În ceea ce privește instanța competentă material și teritorial a soluționa contestația la executare, aceasta se stabilește în raport cu prevederile art. 651 C. proc. civ., potrivit cărora: „(1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. (…) (3) Instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.”

Ca atare, contestația la executare este de competența exclusivă a instanței de executare, și anume judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În cauză, la data sesizării executorului judecătoresc (26.06.2015), debitorul A avea domiciliul în comuna Cumpăna, Șoseaua (...), județul Constanța, localitate situată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Constanța.

Împrejurarea că titlul executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr. 23865/25.11.2008 a fost învestit cu formulă executorie de Judecătoria Sectorului 2 București nu o transformă pe aceasta în instanță de executare, competentă a soluționa contestația la executare ce face obiectul cauzei de față, întrucât legiuitorul a reglementat în mod distinct instanța competentă a soluționa cererea de învestire cu formulă executorie (judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului), pe de o parte, și instanța competentă a soluționa contestația la executare (instanța de executare, respectiv judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului), pe de altă parte.

În acest context normativ, instanța care învestește titlul executoriu cu formulă executorie nu se confundă și nici nu devine instanță de executare.

Este important de subliniat că, în cauză, nu este aplicabilă Decizia în interesul legii nr. 20/27.09.2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1083/11.11.2021, prin care s-a statuat în sensul că: „instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”, întrucât executarea silită nu a fost încuviințată de către instanța de judecată, care să devină astfel instanță de executare, ci de către executorul judecătoresc, conform art. 666 C. proc. civ. (forma în vigoare la data începerii executării silite).

Față de aceste considerente, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili că instanța competentă teritorial a soluționa contestația la executare este instanța de executare, determinată conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ., și anume Judecătoria Constanța.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-03-20
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 729/2025
devenind, astfel, incidente dispozițiile art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora,,Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la
ÎCCJ 2022-12-08
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2451/2022
ilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ. în vederea determinării instanței de executare. Înalta Curte reține că, în conformitate cu prevederile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare. P
ÎCCJ 2025-01-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 89/2025
. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. ci
ÎCCJ 2020-11-12
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2379/2020
toriei Constanța. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza către Înalta Curte de Casație si Justiție în vederea soluționării acestuia. În motivare, a arătat că sunt incidente prevederile art. 666 alin. (1) și ar
ÎCCJ 2025-01-23
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 216/2025
alta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență. 3. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Soluționând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va stabili că instanța compe
Sursă