ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 641/2025

Deliberând asupra conflictului de competență, reține următoarele:

I. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la 27 februarie 2024, reclamantele au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A: - obligarea acestuia la plata sumei de 1.800 lei către reclamanta B, cu titlu de restituire împrumut; - obligarea pârâtului la plata de daune moratorii constând în dobândă legală, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la plata efectivă; - obligarea pârâtului la plata sumei de 15.500 lei către reclamanta C S.R.L., cu titlu de restituire împrumut; obligarea pârâtului la plata de daune moratorii constând în dobândă legală, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecata și până la plata efectivă. De asemenea, au solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost indicate dispozițiile art. 2158 C. civ.

II. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență:

2.1 Prin sentința civilă nr. 5514 din 25 septembrie 2024, Judecătoria Buzău a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov, reținând incidența dispozițiilor art. 121 C. proc. civ., potrivit cărora cererile formulate de un profesionist (societatea C S.R.L.) împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța de la domiciliul consumatorului.

2.2 Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, prin sentința civilă nr. 992 din 6 februarie 2025, Judecătoria Brașov a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că sunt incidente prevederile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., iar nu cele ale art. 121 din același cod, considerând că reclamanta persoană fizică este cea care invocă acordarea unor împrumuturi în considerarea unor relații personale cu pârâtul, reclamanta persoană juridică fiind cea care a făcut una dintre plăți, perspectivă din care nu se poate stabili că reclamanta persoană juridică ar fi acționat în calitate de profesionist în sensul art. 3 C. civ. și, cu atât mai puțin, ca profesionist în înțelesul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., reține următoarele:

Instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a acțiunii în restituire împrumut, apreciind diferit asupra caracterului necompetenței, prima dintre instanțe considerând că necompetența teritorială este de ordine publică față de prevederile art. 121 C. proc. civ., astfel că poate fi invocată de instanță, în timp ce a doua instanță a reținut neinvocarea excepției necompetenței teritoriale de ordine privată de către pârât, în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Obiectul prezentului dosar îl reprezintă cererea reclamantelor B și C S.R.L. de obligare a pârâtului A la restituirea sumelor acordate cu titlu de împrumut, în considerarea unei relații de prietenie cu acesta, și la plata dobânzii legale, în temeiul dispozițiilor art. 2158 C. civ.

În ceea ce privește noțiunea de ,,profesionist”, sunt relevante prevederile art. 3 alin. (2) C. civ., potrivit căruia sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere, precum și cele ale art. 8 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Codului civil, care includ în această noțiune categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a Codului civil.

În litigiul pendinte, analizând motivele de fapt pe care se întemeiază acțiunea, Înalta Curte constată că reclamanta C S.R.L. solicită restituirea unor sume acordate cu titlu de împrumut, nu în scop profesional, ci în considerarea unei relații de prietenie între pârât și asociatul unic al societății (reclamanta B), motiv pentru care raportul juridic dintre părți nu se află în domeniul de aplicare a legislației protecției consumatorului, iar reclamanta persoană juridică nu a acționat în calitate de profesionist și nici pârâtul în calitate de consumator.

Ca atare, în materie de competență teritorială sunt incidente dispozițiile generale prevăzute de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează o competență teritorială de ordine privată, în accepțiunea prevederilor art. 129 alin. (3) din același act normativ, iar nu prevederile art. 121 C. proc. civ., care reglementează o competență teritorială exclusivă.

În conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate. Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (1) și (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Întrucât dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile în cauză, sunt norme de competență relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepției de necompetență în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. - doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că pârâtul A nu a formulat întâmpinare și nici nu a fost prezent la termenele de judecată.

Prin urmare, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art.130 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia a fost înregistrată cererea și aceasta rămâne competentă teritorial să o soluționeze, fără a putea invoca necompetența de ordine privată, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

În acest sens, se constată aplicabilitatea în cauză a deciziei nr. 31/2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, care a statuat astfel: „În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ.” reținându-se în paragrafele 71 - 72 următoarele:

„71. Așadar, instanța care primește dosarul își poate invoca din oficiu, în condițiile art. 130 alin. (2) și art. 131 C. proc. civ., necompetența materială procesuală și poate declina competența în favoarea instanței inițial învestite, pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepției de necompetență. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanță de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului la apărare și al contradictorialității etc., ci doar întrunirea condițiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepției necompetenței materiale procesuale.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 martie 2025.