ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1447/2024

Ședința publică din data de 23 mai 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 12 mai 2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 67.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate pe parcursul procesului penal în care s-a pronunțat sentința penală nr. 10/F/2016 a Curții de Apel Brașov, secția penală și decizia nr. 190/A/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală; obligarea pârâtului la plata sumei de 40.000 euro, reprezentând daune morale și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 764 din 08 noiembrie 2023, Tribunalul Buzău a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov, reținând, în esență, că, raportat la valoarea pretențiilor deduse judecății, echivalentul a 198.784 RON, în temeiul prevederilor art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., competența materială aparține judecătoriei, iar în ceea ce privește competența teritorială, față de împrejurarea că reclamantul are calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Buzău care ar fi competentă teritorial, potrivit dispozițiilor art. 107 din C. proc. civ., devin incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., care impun obligația sesizării unei curți de apel învecinate curții de apel în circumscripția căreia se află instanța la care își desfășoară activitatea reclamantul.

Prin sentința civilă nr. 3189 din 02 aprilie 2024, Judecătoria Brașov, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, reținând incidența dispozițiilor art. 269 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 și a prevederilor art. 541 alin. (3) C. proc. civ. care, în acțiunile îndreptate împotriva Statului român prin care se solicită repararea prejudiciului produs printr-o eroare judiciară, în sensul art. 268 alin. (4) din Legea nr. 303/2022, stabilesc competența materială și teritorială exclusivă în favoarea tribunalului în a cărui circumscripție domiciliază reclamantul.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, Judecătoria Brașov a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Soluționând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va stabili că instanța competentă material și teritorial să soluționeze cauza în favoarea Judecătoriei Brașov pentru următoarele considerente:.

În privința competenței materiale, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 98 alin. (1) din C. proc. civ. "Competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere."

Conform art. 99 alin. (2) din același cod "În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt."

Art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ. stabilește că judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști;

În speță, prin cererea introductivă de instanță, reclamantul A. a solicitat, în temeiul prevederilor art. 1349 coroborate cu cele ale art. 1373 din C. civ. și art. 275 alin. (1) pct. 4 și alin. (3) din C. proc. pen., obligarea pârâtului Statul român, reprezentat de Ministerul Finanțelor, la plata sumei de 67.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată realizate pe parcursul procesului penal în care s-a pronunțat sentința penală nr. 10/F/2016 a Curții de Apel Brașov, secția penală și Decizia nr. 190/A/2020 a I.C.C.J. secția penală, respectiv la plata sumei de 40.000 euro, reprezentând daune morale.

Reiese, așadar, că prin cererea dedusă judecății, reclamantul a formulat mai multe capete principale de cerere, respectiv obligarea la plata sumei de 67.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată realizate pe parcursul procesului penal, respectiv obligarea la plata sumei de 40.000 euro, reprezentând daune morale, întemeiate pe o cauză comună, respectiv derularea procesului penal în care a avut calitatea de inculpat, finalizat cu soluția de achitare, conform dispozițiilor art. 16 lit. b) din C. proc. civ., pentru infracțiunea de șantaj.

Prin urmare, în ceea ce privește competența materială de soluționare a cauzei, sunt aplicabile dispozițiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ. ce prevede că în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

Având în vedere că valoarea obiectului fiecărui capăt de cerere nu depășește pragul de 200.000 RON inclusiv, (67.500 RON daune materiale, și echivalentul a 40000 euro, reprezentând daune morale, la cursul valabil la data sesizării instanței, 12 mai 2023- rezultă suma de 198.784 RON), competența materială de soluționare a cauzei revine judecătoriei, în raport de prevederile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 106 alin. (1) C. proc. civ., instanța legal învestită potrivit dispozițiilor referitoare la competență după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect.

Faptul că la termenul din 08 noiembrie 2023, ulterior învestirii instanței (12 mai 2023), cu ocazia punerii în discuție de către instanță a excepției necompetențe materiale a tribunalului în soluționarea pricinii, reclamantul a precizat că poate să mărească cuantumul daunelor morale solicitate de la 40000 euro, la 45000 euro, nu poate atrage competența materială a tribunalului, astfel cum dispune textul legal al art. 99 alin. (2) din C. proc. civ., astfel încât competența după materie și valoare revine și rămâne a judecătoriei.

Referitor la competența teritorială, Înalta Curte reține că regula generală în materia competenței teritoriale se regăsește în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Cu toate acestea, dispozițiile art. 111 C. proc. civ. reglementează un caz de competență alternativă, stabilind că cererile îndreptate împotriva statului pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului.

În cauza de față, reclamantul A. a înțeles să cheme în judecată Statul român prin Ministerul Finanțelor, printr-o acțiune în pretenții, pentru recuperarea prejudiciului material și moral cauzat de derularea unui proces penal în care a avut calitatea de inculpat, finalizat printr-o soluție de achitare.

Conform înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, reclamantul A. are domiciliul în municipiul Buzău, iar pârâtul, Statul român, prin Ministerul Finanțelor, reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, conform mandatului de reprezentare nr. x din 29 decembrie 2023, are sediul în județul Brașov, B-dul x nr. 7 .

Prin urmare, în aplicarea prevederilor art. 111 din C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei ar reveni fie Judecătoriei Buzău, ca instanță în circumscripția căreia se află domiciliul reclamantului, fie Judecătoriei Brașov, ca instanță în circumscripția căreia se află sediul pârâtului, alegerea având a o face reclamantul.

În cauza de față, se constată însă că reclamantul nu s-a adresat niciuneia dintre cele două instanțe care ar fi fost deopotrivă competente să soluționeze pricina în primă instanță, ci unei instanțe necompetente, respectiv Tribunalului Buzău.

Cum reclamantul, în exercitarea dreptului recunoscut de prevederile art. 116 C. proc. civ., nu putea alege să învestească o instanță necompetentă, Înalta Curte reține că, raportat la dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Brașov, instanță în circumscripția căreia se află sediul pârâtului.

Înalta Curte constată că prin hotărârea de declinare, Tribunalul Buzău a reținut competența teritorială a Judecătoriei Brașov în considerarea calității reclamantului de judecător în cadrul Judecătoriei Buzău, la data pronunțării soluției, și, ca atare, incidența prevederilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ.

Cu privire la această chestiune, Înalta Curte reține următoarele:

Este real și de necontestat că în ipoteza în care un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, are obligația de a sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Situația premisă vizată de norma legală anterior redată este aceea ca reclamantul să aibă calitatea de judecător la momentul sesizării instanței, prin urmare în raport de acest moment urmând a se analiza incidența art. 127 alin. (1) din C. proc. civ.

La data de 03 martie 2023, reclamantul A. a fost eliberat din funcția de judecător la Judecătoria Pogoanele, prin pensionare, prin Decretul Președintelui României nr. 180 din 02 martie 2023, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 180 din 03 martie 2023, reîncadrarea sa în funcția de judecător în cadrul Judecătoriei Buzău fiind dobândită ulterior datei de 14 septembrie 2023, prin propunerea făcută Președintelui României de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Hotărârea nr. 2103 din aceeași dată.

Conform fișei dosarului aflată la dosarul nr. x/2023, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 12 mai 2023.

Prin urmare, la data de 12 mai 2023, când reclamantul A. s-a adresat instanței cu cererea de chemare în judecată pendinte, acesta era pensionar, și, deci, nu deținea funcția de judecător la Judecătoria Buzău și nici la o altă instanță, pentru a fi incidente prevederile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ.

Împrejurarea că ulterior sesizării instanței, reclamantul a (re)dobîndit calitatea de judecător nu poate produce efecte în privința competenței teritoriale a instanței inițial legal investite, prin raportare la prevederile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., care este îndrituită să verifice propria competență în raport de situația de fapt existentă la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată.

Ca atare, competența Judecătoriei Brașov va fi stabilită în temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., ca fiind instanța în circumscripția căreia se află sediul pârâtului, iar nu în considerarea calității de judecător în cadrul Judecătoriei Buzău pe care reclamantul A. a dobândit-o ulterior sesizării instanței.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Brașov este instanța competentă material și teritorial să soluționeze cererea dedusă judecății, urmând ca, în temeiul art. 135 C. proc. civ., să stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 mai 2024.