ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1211/2024

Ședința publică din data de 28 mai 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, secția civilă, la data de 22.11.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a chemat in judecată pe pârâții B. și C. S.R.L., solicitând instanței obligarea acestora, în solidar, la plata sumei totale de 9520 RON și la plata penalităților de 1%/zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1694/27.03.2024, Judecătoria Buzău, secția civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocate din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, în speță, este incidentă ipoteza unei cereri formulate de un profesionist împotriva unui consumator, situație în care se prevede competența teritorială exclusivă a instanței în a cărei circumscripție se află domiciliul consumatorului, fiind aplicabile dispozițiile art. 121 C. proc. civ., competență exclusivă ce nu a fost înlăturată conform art. 126 alin. (2) C. proc. civ., prin determinarea competenței instanței după nașterea dreptului la despăgubire.

Raportat la faptul că domiciliul consumatorului - pârât persoană fizică este în jud. Brașov, str. x, Sat Prejmer, Comuna Prejmer, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Buzău, excepție invocată din oficiu, și a declinat competența soluționării cauzei având ca obiect cerere cu valoare redusă în favoarea Judecătoriei Brașov, în raza căreia se află domiciliul pârâtului - persoană fizică.

Prin sentința civilă nr. 3766/16.04.2024, Judecătoria Brașov, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, în acord cu RIL-ul nr. 31/2019 al Î.C.C.J., instanța a reținut, pe de o parte, faptul că prin încheierea interlocutorie din data de 20.03.3024, Judecătoria Buzău s-a declarat competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, consolidându-și în mod definitiv competența teritorială. Prin urmare, invocarea excepției de necompetență teritorială a fost una ulterioară declarării competenței, astfel că soluția de declinare către Judecătoria Brașov este greșită.

Pe de altă parte, instanța a mai rețint că pârâtul B. nu are calitatea de consumator, nefiind incident art. 121 C. proc. civ. privind competența teritorială exclusivă în materia litigiilor cu consumatori.

În raport de obiectul contractului, instanța a apreciat că pârâtul, deși persoană fizică, acționează în calitate de profesionist, iar nu de consumator, clauza nr. 10 din contractul de prestări servicii nr. x, încheiat de părți la 18.01.2022, fiind valabilă.

Instanța a mai reținut că pentru aprecierea calității de consumator, este relevant criteriul scopului pentru care a fost încheiat contractul respectiv, iar nu situația subiectivă a persoanei respective, aspect subliniat și de jurisprudența obligatorie a Curții de Justiție a Uniunii Europene, relevante fiind cauzele C-269/95, Francesco Benincasa împotriva Dentalkit S.R.L. și C-110/14 Horațiu Ovidiu Costea împotriva S.C. Volksbank România S.A.

Or, față de toate înscrisurile depuse la dosar și fără a realiza o analiză amănunțită, de fond a valabilității acestui contract, în etapa verificării competenței, instanța a apreciat că persoana fizică B. a acționat în calitate de profesionist, în scopul dobândirii unei finanțări nerambursabile pentru o activitate profesională.

Este lipsit de relevanță faptul că pârâtul B. a încheiat contractul în calitate de persoană fizică, atât timp cât scopul acestuia privea, în mod direct, o activitate profesională, chiar și viitoare, aspect evidențiat și de CJUE în cauza C-269/95, Francesco Benincasa împotriva Dentalkit S.R.L.

Față de acestea, lipsindu-i calitatea de consumator, nu se justifică protecția suplimentară oferită de dispozițiile legale prevăzute de art. 121 și de art. 126 C. proc. civ., astfel că acea clauză atributivă de competență prevăzută de art. nr. 10 din Contractul de prestări servicii nr. x (orice litigiu decurgând sau în legătură cu acest contract, care nu poate fi soluționat în mod amiabil, va fi depus pentru soluționarea finală și obligatorie la instanța competentă de la sediul Prestatorului, respectiv Jud. Buzău, mun. Buzău, str. x) își găsește aplicare, având în vedere obiectul cauzei, respectiv răspundere civilă contractuală, fiind respectate dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., în raport cu ambii pârâți.

Soluționând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va stabili că instanța competentă teritorial să soluționeze cauza este Judecătoria Buzău.

Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea cu valoare redusă întemeiată pe dispozițiile art. 1026 și următoarele C. proc. civ., prin care societatea reclamantă A. S.R.L. a chemat in judecată pe pârâții B. și C. S.R.L., solicitând instanței obligarea acestora, în solidar, la plata sumei totale de 9520 RON și la plata penalităților de 1%/zi de întârziere, în baza contractului de prestări servicii nr. x/18.01.2022.

La data de 14.10.2022, B., în calitate de administrator al C. S.R.L., a semnat Înscrisul confirmativ nr. 69, prin care societatea C. S.R.L. și-a însușit calitatea de beneficiar al contractului de prestări servicii nr. x/18.01.2022.

În cauză, prima instanță de conflict a reținut incidența normei de competență exclusivă prevăzută la art. 121 C. proc. civ., conform căreia cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului.

Sub un prim aspect, cu privire la momentul procesual până la care partea îndreptățită poate invoca încălcarea competenței teritoriale, art. 130 alin. (2) C. proc. civ. prevede că:

"necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii", iar alin. (3) al aceluiași articol stabilește că:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

În speță, pârâții nu au invocat excepția necompetenței teritoriale prin întâmpinare, iar prin încheierea din data de 20.03.2024, Judecătoria Buzău, initial învestită, în temeiul dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., verificându-și din oficiu competența, a constatat că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial, să soluționeze prezenta cauză, potrivit art. 107 C. proc. civ. rap. la art. 1.028 alin. (1) C. proc. civ. și a amânat pronunțarea hotărârii la 27.03.2024.

Este de observat, din această perspectivă, că stabilirea limitei temporale pentru invocarea excepției de necompetență teritorială de ordine privată este dată de termenul la care părțile din proces pot pune și concluzii asupra competenței, deci pricina nu se amână pentru un motiv care implică imposibilitatea unor dezbateri contradictorii, astfel cum se reține în considerentele Deciziei nr. 31/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 133/19.02.2020.

Atât timp cât Judecătoria Buzău și-a verificat competența și a statuat că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze cauza, nu mai putea reveni asupra propriei aprecieri printr-o încheiere ulterioară sau prin hotărârea finală, astfel cum s-a întâmplat la momentul pronunțării hotărârii din 27.03.2024.

Sub un alt aspect, Înalta Curte constată că litigiul de față opune doi profesioniști, între care s-a încheiat contractul de prestări servicii consultanță privind obținerea de fonduri nerambursabile în cadrul Programului de finanțare "Start-up-Nation Diaspora 2022 Pilon II, care, la clauza nr. 10, include o clauză atributivă de competență, cu următorul conținut:

"orice litigiu decurgând sau în legătură cu acest contract, care nu poate fi soluționat în mod amiabil, va fi depus pentru soluționarea finală și obligatorie la instanța competentă de la sediul Prestatorului".

Potrivit art. 126 alin. (1) din C. proc. civ., "părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă".

Din perspectiva reglementării procesual civile, clauza atributivă supusă analizei este validă, litigiul părților având drept cauză răspunderea contractuală și nefiind incidente normele de competență teritorială exclusivă reglementate în art. 117-121 din C. proc. civ.

În consecință, ipoteza de excludere prevăzută de art. 126 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi reținută la verificarea competenței teritoriale, din moment ce procesul inițiat nu are natura unui litigiu în materia protecției consumatorilor.

Totodată, părțile nu au contestat această convenție și nici înscrisul sub semnătură privată care o materializează, sens în care Înalta Curte constată că dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. sunt pe deplin incidente în cauză, cerințele aplicării lui fiind îndeplinite.

Pentru a stabili dacă pârâtul persoană fizică are sau nu calitatea de consumator trebuie avute în vedere prevederile art. 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, conform cărora consumatorul este orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale. Astfel, pentru aprecierea calității de consumator, este relevant criteriul scopului pentru care a fost încheiat contractul respectiv, iar nu situația subiectivă a persoanei respective, aspect subliniat și de jurisprudența obligatorie a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

În acest sens, este relevantă cauza C-269/95, Francesco Benincasa împotriva Dentalkit S.R.L., unde CJUE definește criteriile ce trebuie avute în vedere la aprecierea calității de consumator (considerentele 15-18). Astfel, pentru determinarea unei competențe exclusive, noțiunea de consumator trebuie interpretată în mod restrictiv, prin referire la poziția persoanei respective într-un anumit contract, în raport cu natura și finalitatea acestuia, iar nu cu situația subiectivă a persoanei menționate, una și aceeași persoană putând fi considerată consumator în cadrul anumitor operațiuni și operator economic în cadrul altor operațiuni. Așadar, numai contractele încheiate în afara și independent de orice activitate sau finalitate de natură profesională, în scopul exclusiv de satisfacere a propriilor necesități de consum privat ale unui individ, se pretează aplicării dispozițiilor excepționale reglementate în favoarea consumatorului.

De asemenea, Curtea subliniază faptul că protecția acordată consumatorilor nu se justifică în cazul unei activități profesionale, fie ea și una viitoare, având în vedere că natura profesională a activității nu este înlăturată de caracterul viitor al acesteia.

O altă cauză a CJUE relevantă pentru determinarea calității de consumator este C-110/14 Horațiu Ovidiu Costea împotriva Volksbank România S.A. În această cauză, CJUE a fost chemată să interpreteze noțiunea de consumator în sensul articolului 2 litera (b) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. În sensul acestei directive, consumator înseamnă orice persoană fizică ce, în cadrul contractelor reglementate de prezenta directivă, acționează în scopuri care se află în afara activității sale profesionale. Astfel, la paragraful 36 s-a statuat că "numai contractele încheiate în afara și independent de orice activitate sau finalitate de natură profesională, în scopul exclusiv de satisfacere a propriilor necesități de consum privat ale unui individ, fac parte din regimul particular prevăzut de convenția menționată în materie de protecție a consumatorului, în timp ce o asemenea protecție nu se justifică în cazul unui contract care are ca scop o activitate profesională".

În această cauză, Curtea subliniază că este vorba despre o noțiune obiectivă și funcțională, a cărei manifestare depinde de un singur criteriu: încadrarea actului juridic specific în domeniul activităților aflate în afara activității profesionale (considerentul 28). Cu alte cuvinte, ceea ce interesează din perspectiva consumatorului, este scopul contractului încheiat, iar nu calitatea personală a părții.

Astfel, atât la nivelul reglementărilor naționale, cât și al celor unionale, esențial pentru aprecierea calității de consumator este scopul contractului încheiat de către acesta, verificare ce trebuie realizată in concreto cu privire la contractul asupra căruia poartă litigiul, fiind lipsită de relevanță situația personală, una și aceeași persoană putând fi considerată consumator în cadrul anumitor operațiuni și operator economic în cadrul altor operațiuni.

Aplicând criteriile mai sus analizate la prezenta cauză, Înalta Curte constată că pârâtul persoană fizică B. a acționat în calitate de profesionist, cu intenția de a dobândi o finanțare nerambursabilă pentru a înființa și finanța o activitate profesională viitoare.

Astfel, este lipsit de relevanță faptul că pârâtul B. a încheiat contractul în calitate de persoană fizică, atât timp cât scopul acestuia privea, în mod direct, o activitate profesională, chiar și viitoare, aspect evidențiat și de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-269/95, Francesco Benincasa împotriva Dentalkit S.R.L.

Prin urmare, pârâtul persoană fizică nu are calitatea de consumator.

În raport de considerentele expuse, raportat la obiectul cauzei, respectiv răspundere civilă contractuală, precum și la lipsa calității de consumator a pârâtului, Înalta Curte constată că este aplicabilă clauza atributivă de competență prevăzută la art. 10 din contractului de prestări servicii nr. x/18.01.2022, potrivit căreia orice litigiu decurgând sau în legătură cu acest contract, care nu poate fi soluționat în mod amiabil, va fi depus pentru soluționarea finală și obligatorie la instanța competentă de la sediul Prestatorului, respectiv în municipiul Buzău, județul Buzău.

În consecință, în temeiul art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea primei instanței învestite, respectiv în favoarea Judecătoriei Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2024.