ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 637/2025
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 637/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Deliberând asupra conflictului de competență, reține următoarele:
I. Obiectul cauzei:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Segarcea la 26 octombrie 2023, astfel cum a fost precizată la 15 noiembrie 2023, reclamantul A a solicitat repararea prejudiciului moral cauzat de fapta ilicită a pârâtului B.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 252 - 257 C. civ.
II. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență:
2.1 Prin sentința civilă nr. 1081 din 24 septembrie 2024, Judecătoria Segarcea a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, în aplicarea dispozițiilor art. 107 C. proc. civ., întrucât domiciliul pârâtului se află în circumscripția acestei instanțe.
2.2 Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, prin sentința civilă nr. 125 din 22 ianuarie 2025, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Segarcea și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.
Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că în situația în care reclamantul a sesizat o altă instanță decât cea competentă potrivit legii, respectiv potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., numai pârâtul ar putea cere declinarea competenței la instanța din circumscripția teritorială a domiciliului sau sediului său, instanța sesizată nefiind abilitată să invoce, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale. Ca atare, în aplicarea dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., a constatat că pârâtul nu a depus întâmpinare, prin care să invoce excepția necompetenței teritoriale, astfel că s-a consolidat competența Judecătoriei Segarcea, instanța învestită inițial cu soluționarea cauzei.
III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:
Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., reține următoarele:
Instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a acțiunii în răspundere civilă delictuală, față de dispozițiile art. 107 alin. (1) raportat la art. 130 alin. (3) C. proc. civ., prima dintre instanțe stabilind competența în raport cu domiciliul pârâtului, în timp ce a doua instanță a reținut neinvocarea excepției necompetenței teritoriale de ordine privată de către pârât.
Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv acțiune în răspundere civilă delictuală, în materie de competență teritorială sunt incidente dispozițiile generale reglementate de art. 107 și art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., respectiv o competență teritorială alternativă de ordine privată, în accepțiunea prevederilor art. 129 alin. (3) din același act normativ.
În conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate. Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (1) și (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.
Întrucât dispozițiile art. 107 și art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., aplicabile în cauză, sunt norme de competență relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepției de necompetență în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. - doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.
Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că pârâtul B nu a formulat întâmpinare și nici nu a fost prezent la termenele de judecată.
Prin urmare, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art.130 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia a fost înregistrată cererea, care nu poate invoca necompetența de ordine privată, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.
În acest sens, se reține aplicabilitatea în cauză a deciziei nr. 31/2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, care a statuat astfel: „În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art.131 alin.(1) C. proc. civ.”, reținându-se în paragrafele 71 - 72 următoarele:
„71. Așadar, instanța care primește dosarul își poate invoca din oficiu, în condițiile art. 130 alin. (2) și art. 131 C. proc. civ., necompetența materială procesuală și poate declina competența în favoarea instanței inițial învestite, pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepției de necompetență. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanță de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului la apărare și al contradictorialității etc., ci doar întrunirea condițiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepției necompetenței materiale procesuale.
Pe de altă parte, instanța care judecă conflictul de competență nu poate ignora faptul că instanța inițial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenței sale inițiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competența în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară.”.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Segarcea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Segarcea.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 martie 2025.