ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 956/2024

HOTĂRÂRE

09.04.2024

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 956/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 09 aprilie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 26.07.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Banca Națională a României, a solicitat obligarea pârâților la plata despăgubirilor în cuantum de:

- câte 1000 de RON, aferente celor 4 titluri distincte aferente anului 1944 și totodată a taloanelor și cupoanelor din titlurile emise de Ministerul Finanțelor - Datoria Publică a României cu 4 % dobânda pe an, sume actualizate cu indicele de inflație, la care se adaugă dobânda legală începând cu data de 01 octombrie 1945 până la data plății;

- câte 5.000 de RON aferente celor alte 6 titluri distincte aferente anului 1933, fiecare de rentă amortibilă 5%, sume actualizate cu indicele de inflație, la care se adaugă dobânda legala începând cu data de 01 iulie 1933 și până la data plății;

- câte 10.000 de RON aferente altor 4 titluri distincte și aferente anului 1933, fiecare de rentă amortibilă 5%, sume actualizate cu indicele de inflație, la care se adaugă dobânda legală începând cu data de 01 iulie 1933 și până la data plății;

- suma de 10.000 de RON reprezentând două obligațiuni de câte 5.000 de RON (nr. 171939 – 171940), reprezentând datoria publică, împrumutul reîntregirii din 1941 emis în baza decretului nr. 2200/1941, cu dobândă anuală de 450 RON, sumă actualizată cu indicele de inflație, la care se adaugă dobânda legală începând cu data de 01 martie 1941 și până la data plății.

De asemenea, a solicitat să se analizeze dacă, prin ingerința pârâților în drepturile reclamantei s-a produs un prejudiciu și daca legislația internă permite repararea acestuia, iar, daca nu este posibilă, să se verifice dacă reparația poate fi acordată conform prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO.

Prin sentința civilă nr. 888 din 11 septembrie 2023, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocate din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

În motivarea soluției de declinare instanța a reținut că obiectul capetelor de cerere principale formulate și, deopotrivă câtimea distinctă a obiectelor acestora, cât și cauzele faptice și juridice diferite determină aplicarea dispozițiilor art. 94 alin. (1) lit. k) și art. 111, coroborate cu art. 98 alin. (1) și art. 99 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Învestită cu soluționarea cauzei după declinare, Judecătoria Râmnicu Vâlcea – secția civilă, prin sentința civilă nr. 442/2024 din 31 ianuarie 2024, a admis excepția necompetenței materiale, invocată de instanță din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a constatat că Tribunalul București, secția a III-a civilă, a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale în procedura prealabilă, potrivit art. 200 alin. (2) C. proc. civ., anterior primului termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii, cu nesocotirea dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., fapt ce atrage câștigarea în mod definitiv a competenței de către instanța pe rolul căreia a fost înregistrată cererea.

A reținut instanța că dispozițiile art. 200 alin. (1) și (2) C. proc. civ. au în vedere verificarea exclusiv a competenței specializate, iar nu și a competenței generale, materiale sau a celei teritoriale.

Astfel, a apreciat incidența în cauză a Deciziei RIL nr. 31/2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a reținut că în situația în care se dispune, cu încălcarea prevederilor legale privind condițiile și termenele de invocare a excepției, declinarea competenței către o altă instanță din considerente privitoare la competența materială procesuală, cea de a doua instanță învestită este ținută, la rândul său, a face aplicarea dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., concluzie la care se ajunge și prin aplicarea ipotezei reglementate de art. 133 pct. 2 din C. proc. civ.

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanta A. a învestit instanța cu o acțiune prin care a solicitat obligarea pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Banca Națională a României la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea mai multor titluri de stat, la care se adaugă dobânda anuală și actualizarea respectivelor sume cu indicele de inflație începând cu anul 1933 și, respectiv 1944, și până la data plății.

În procedura prealabilă, fără citarea părților, Tribunalul București a invocat excepția de necompetență materială a instanței și a dispus declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, raportat atât la domiciliul reclamantei, cât și la câtimea și obiectul capetelor principale de cerere.

Primind dosarul, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a sesizat faptul că invocarea necompetenței materiale a Tribunalului București s-a realizat cu nerespectarea termenului prevăzut de dispozițiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., și a apreciat că acest aspect conduce la stabilirea definitivă în favoarea primei instanțe sesizate a competenței de soluționare a cererii.

Înalta Curte constată că, în ceea ce privește competența materială a instanțelor, aceasta este reglementată prin norme de competență de ordine publică.

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.: "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că: "Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

Așa cum s-a arătat anterior, Tribunalul București, în procedura reglementată de art. 200 din C. proc. civ., a invocat excepția de necompetență materială a instanței, în lipsa părților a căror citare nu s-a dispus, deci anterior fixării primului termen de judecată la care părțile trebuiau să fie legal citate și să poată pune concluzii, și la care putea fi verificată competența în soluționarea cauzei, în conformitate cu prevederile art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, referitor la regimul juridic al invocării excepției de necompetență, se observă că legiuitorul a stabilit o limită temporală pentru invocarea acesteia, și anume, la primul termen la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, adică termenul la care părțile, legal citate, pot pune concluzii – limită care în cauză nu a fost respectată.

Chiar dacă excepția de necompetență materială este de ordine publică, aceasta trebuie invocată, potrivit celor arătate anterior, doar în cursul judecății, iar nu în etapa procesuală a regularizării.

În conformitate cu art. 200 alin. (2) C. proc. civ.: " În cazul în care cauza nu este de competența sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părților, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secției specializate competente din cadrul instanței sesizate. Dispozițiile privitoare la necompetență și conflictele de competență se aplică prin asemănare."

Așadar, verificarea competenței de către completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza se limitează la competența specializată, declinarea competenței efectuându-se doar în favoarea completului specializat din cadrul instanței sesizate ori, după caz, a secției specializate din cadrul aceleiași instanțe.

Or, din moment ce acest complet de judecată nu se poate dezînvesti de soluționarea cauzei în alte situații decât cea a necompetenței specializate, până la primul termen de judecată, competența materială se impune a fi stabilită în favoarea sa.

Totodată, Înalta Curte reține că în ceea ce privește competența materială a judecătoriei și a tribunalului, aceasta este reglementată prin art. 94 și 95 C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 95 alin. (1) C. proc. civ., "Tribunalele judecă: 1. În primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe".

Tribunalul București, ca instanță inițial învestită în soluționarea cauzei a statuat în sensul că revine judecătoriei competența de soluționare a cererii, în raport cu valoarea obiectului pricinii, care în aprecierea instanței s-ar fi situat sub pragul de 200.000 RON prevăzut de art. 94 alin. (1) pct. 1 lit. k) C. proc. civ.

Or, sub acest aspect, așa cum reiese din chiar petitele formulate prin cererea introductivă, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâților la plata nu doar a contravalorii înscrise în titlurile de stat, ci și la plata dobânzilor anuale aferente acestora, sumele totale urmând a fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu anul 1993 și, respectiv 1941 și 1945.

Așadar, debitul principal pretins reprezintă contravaloarea actuală cumulată a celor 16 titluri de stat, a căror valoare prezumată depășește suma de 200.000 RON, astfel cum se poate deduce prin efectuarea unui simplu exercițiu de calcul demonstrativ. Folosind calculatorulinflatiei.ro, suma care la nivelul anului 1971 reprezenta 1000 RON, actualizată cu indicele de inflație până în anul curent reprezintă echivalentul a 9.189.996,9 RON astăzi.

Cuantumul exact al pretențiilor, după prețuirea reclamantului, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare, reprezintă, de altfel, o cerință obligatorie a cererii de chemare în judecată (art. 194 lit. b) C. proc. civ.), a cărei omisiune instanța de judecată avea posibilitatea să o remedieze pe temeiul art. 200 C. proc. civ., cauza aflându-se încă în etapa regularizării cererii de chemare în judecată.

Față de acestea, văzând că prin acțiunea dedusă judecății reclamanta urmărește valorificarea contravalorii actuale a sumelor menționate în titlurile de stat ce fac obiectul cererii introductive de instanță, și observând că această valoare depășește pragul de 200.000 RON expres prevăzut de textul art. 94 alin. (1) pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., care reglementează competența după materie și valoare a judecătoriei, rezultă că dosarul este de competența materială a tribunalului.

Cât privește competența teritorială a tribunalului, regula de drept comun în această materie este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediu pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.

De asemenea, prin art. 111 C. proc. civ. se reglementează situația cererilor îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și altor persoane juridice de drept public, stabilindu-se că acestea pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori de la instanța de la sediul pârâtului.

Cum, în cauză, reclamanta A. a depus cererea la Tribunalul București, ca fiind instanța în a cărei circumscripție teritorială se află sediul pârâților, odată realizată opțiunea, nici instanța competentă, din oficiu, ori la cererea pârâților, nu se putea dezînvesti, cum dimpotrivă nici reclamanta nu putea reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanțe competente.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă.