Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.03.2023
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 501/2023

HOTĂRÂRE
15.03.2023
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 501/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 15 martie 2023 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Ministerul Finanțelor, în nume propriu și în reprezentarea Statului Român, împotriva deciziei nr. 754/A din 12 mai 2022 a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă. Definitivă. Pronunțată astăzi, 15 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-06-13
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1114/2023
Ședința publică din data de 13 iunie 2023 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată formulată și înregistrată pe rolul Tribunalul Buc
ÎCCJ 2023-10-03
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1488/2023
Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: I.1. Obiectul cererii deduse judecății: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la 19 august 2021, sub nr. x/2021, Ministerul F
ÎCCJ 2024-04-10
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 999/2024
Ședința publică din data de 10 aprilie 2024 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, s
ÎCCJ 2023-11-15
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2142/2023
Ședința publică din data de 15 noiembrie 2023 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la 23 septembr
ÎCCJ 2024-03-06
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 659/2024
Ședința publică din data de 06 martie 2024 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III -
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă