ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 158/2025

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2025

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la 16 octombrie 2023, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Râfov prin primar a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A., obligarea acesteia la plata sumei de 30.179 RON, precum și a penalităților calculate asupra debitului principal începând cu data de 5 octombrie 2024 și până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 4276 din 16 aprilie 2024, Judecătoria Ploiești, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale de ordine privată, invocată prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că acțiunea în pretenții formulată de reclamantă nu este guvernată de reguli speciale în materia competenței teritoriale, iar prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale de ordine privată, cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 130 alin. (3) C. proc. civ.. Prin urmare, având în vedere că la data înregistrării cererii de chemare în judecată pârâta avea domiciliul în municipiul București, raportat la prevederile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., a admis excepția necompetenței teritoriale de ordine privată invocată prin întâmpinare.

Prin sentința nr. 15003 din 17 octombrie 2024, Judecătoria Sectorului 2 București, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Ploiești, reținând că, necompetența de ordine privată poate fi invocată, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., doar de către pârât prin întâmpinare, sau dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii. În cauză, prin raportare la obiectul litigiului, întâmpinarea este obligatorie, iar potrivit art. 208 alin. (2) C. proc. civ., nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și a invoca excepții. Or, întâmpinarea a fost depusă de către pârâtă cu depășirea termenului de 25 de zile instituit de art. 201 alin. (1) C. proc. civ., iar verificarea depunerii în termen a întâmpinării se face din oficiu, potrivit art. 208 din același cod consecința nedepunerii în termen a întâmpinării atrăgând decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții.

Chiar dacă pârâta a formulat la data de 22 decembrie 2023 o cerere prin care a solicitat termen pentru angajare apărător și formulare a întâmpinării, întrucât nu a fost depusă odată cu întâmpinarea și o cerere de repunere în termenul de formulare al întâmpinării, observând și că termenul pentru depunerea întâmpinării a fost depășit cu mai mult de 3 luni după împlinirea termenului, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, Judecătoria Sectorului 2, secția civilă a suspendat din oficiu soluționarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență, fiind înregistrat pe rolul secției I civile la 2 decembrie 2024.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că cele două instanțe aflate în conflict și-au declinat reciproc competența, Judecătoria Ploiești reținând că excepția necompetenței teritoriale de ordine privată a fost în mod legal invocată prin întâmpinare de către pârâtă, precum și incidența în cauză a dispozițiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., în vreme ce Judecătoria Sectorului 2 București a constatat că întâmpinarea prin care pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței sesizate a fost depusă peste termenul imperativ prevăzut de lege, astfel că, în cauză invocarea excepției s-a realizat cu nerespectarea dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că prin raportare la obiectul cererii deduse judecății, vizând pretenții, competența teritorială de soluționare se stabilește potrivit normelor de drept comun, potrivit art. 107 C. proc. civ., conform cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța de la domiciliul pârâtului.

Or, acestea sunt norme de competență relativă, iar nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepției de necompetentă în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile reglementate, soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

În acest sens s-a statuat și prin Decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii:

"65. Drept urmare, dacă excepția de necompetență nu a fost invocată în condițiile menționate mai sus, atunci necompetența instanței sesizate se acoperă definitiv, cu consecința pentru instanța sesizată a definitivării competenței de soluționare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispozițiilor art. 130 alin. (2) sau (3) din C. proc. civ.. (...)

Cu referire la posibilitatea instanței în favoarea căreia se declină competența, de a analiza în ce măsură instanța care și-a declinat competența în favoarea sa a respectat și prevederile legale privind condițiile și termenele de invocare a excepției, tot prin Decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii s-a statuat că "trebuie acordată această posibilitate instanței la care se declină competența, deoarece, în caz contrar, prevederile legale care reglementează condițiile și, mai ales, termenele de invocare a excepției de necompetență ar fi lipsite de orice eficiență (par. 68)."

De asemenea, potrivit par. 72 din aceeași decizie de unificare a practicii judiciare "instanța care judecă conflictul de competență nu poate ignora faptul că instanța inițial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenței sale inițiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competența în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară."

Din examinarea actelor dosarului reiese că termenul pentru depunerea întâmpinării s-a împlinit la data de 30 decembrie 2023, prin raportare la data comunicării cererii de chemare în judecată pârâtei, la 4 decembrie 2023, iar întâmpinarea a fost formulată în cauză la 13 martie 2024. Deși la data de 27 decembrie 2023, în interiorul termenului de formulare a întâmpinării, pârâta a înaintat prin e-mail o adresă prin care a solicitat acordarea unui termen pentru angajarea unui avocat în vederea depunerii întâmpinării, arătând că se află în imposibilitatea să realizeze acest lucru în interiorul termenului legal de 25 de zile de la data comunicării cererii de chemare în judecată, prin întâmpinarea formulată la data de 13 martie 2024, pârâta nu a formulat cerere de repunere în termenul de a formula întâmpinarea și nici nu a precizat motivele care au generat imposibilitatea complinirii obligațiilor procesuale în interiorul termenului legal. Or, potrivit art. 186 alin. (1) C. proc. civ., "partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate."

Astfel, simpla formulare a unei cereri de amânare a termenului pentru depunerea întâmpinării, în privința căreia instanța nu s-a pronunțat, neavând, de altfel, nici cadrul procesual de a se pronunța înainte de momentul primului termen de judecată, fără a se fi formulat o cerere de repunere în termen, conduce la concluzia că întâmpinarea prin care pârâta a înțeles să invoce excepția necompetenței teritoriale s-a realizat cu depășirea termenului legal, pârâta fiind decăzută, ca efect al dispozițiilor art. 185 alin. (1) coroborat cu art. 201 alin. (1) teza finală C. proc. civ., să mai invoce excepții relative, cum este cazul excepției necompetenței teritoriale, de ordine privată.

Totodată, Înalta Curte reține că în cauza dedusă judecății, prin raportare la obiectul acesteia, depunerea întâmpinării este obligatorie, astfel că partea nu era îndreptățită să invoce la primul termen de judecată excepția necompetenței teritoriale de ordine privată, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 130 alin. (3) teza a doua C. proc. civ., ci prima teză.

Așadar, având în vedere că în prezenta cauză operează o competență de ordine privată, precum și faptul că pârâta nu a invocat excepția necompetenței teritoriale prin întâmpinarea formulată în termen legal, fiind decăzută din dreptul de a mai invoca excepții relative, observând de asemenea că instanța nu putea invoca din oficiu această excepție în considerarea naturii acesteia care este lăsată, potrivit voinței legiuitorului, doar la îndemâna pârâtului, nu și la aprecierea instanței, Înalta Curte constată că necompetența s-a acoperit definitiv, cu consecința pentru instanța sesizată – în speță Judecătoria Ploiești, secția civilă – a definitivării competenței de soluționare a cauzei cu care a fost învestită, în baza dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., operând astfel o prorogare legală de competență sui-generis.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Ploiești, este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 ianuarie 2025.