ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 945/2019

HOTĂRÂRE

16.05.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 945/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 26 octombrie 2018 pe rolul Judecătoriei Ploiești, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 6.705 RON, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de soluționarea dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Ploiești.

În motivare, reclamanta a arătat că pârâtul din prezenta cauză, reclamant în Dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Ploiești, a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din data de 18 decembrie 2007, pentru lipsă de discernământ, în contradictoriu cu reclamanta din prezenta cauză, pârâtă în Dosarul nr. x/2017.

Prin cerere reconvențională, A. a solicitat ca, în ipoteza admiterii acțiunii principale, reclamantul să fie obligat la plata contravalorii construcției edificate de aceasta pe terenul ce a făcut obiectul contractului contestat.

Cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea reconvențională a fost, de asemenea, respinsă și hotărârea a rămas definitivă prin neapelare.

Reclamanta arată că, în Dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Ploiești, a efectuat cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru și onorariu apărător în cuantum de 6705 RON, iar temeiul acordării cheltuielilor de judecată este atitudinea culpabilă a părții care a căzut în pretenții.

Prin Sentința civilă nr. 1440 din data de 26 februarie 2019, Judecătoria Ploiești, secția civilă, a admis excepția de necompetență teritorială invocată de către pârât și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 3 București.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Se mai reține că pârâtul are domiciliul în București, str. x, domiciliu aflat în circumscripția teritorială a Judecătoriei Sector 3, iar pârâtul a invocat excepția potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Raportat la aceste argumente, Judecătoria Ploiești a reținut că excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârât, este întemeiată, motiv pentru care a fost admisă, iar competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Judecătoriei Sector 3, unde se află domiciliul pârâtului.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sector 3 București a pronunțat Sentința civilă nr. 3464 din data de 4 aprilie 2019, prin care a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Ploiești, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut că Judecătoria Sector 3 București a fost învestită prin Sentința civilă nr. 1440 din data de 26 februarie 2019 cu cererea de chemare în judecată a cărei cauză juridică este răspunderea civilă delictuală și, prin urmare, în speță sunt incidente dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. care stabilesc o competență teritorială alternativă pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o faptă ilicită, respectiv se menționează că în afara instanțelor prevăzute la art. 107 - 112 C. proc. civ., mai este competentă și instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul.

Instanța a mai reținut că Judecătoria Ploiești este instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit fapta ilicită și s-a produs prejudiciul, fiind instanța care a soluționat Dosarul nr. x/2017, reclamantului aparținându-i alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, conform dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Cu privire la excepția necompetenței, s-a arătat că aceasta se invocă în mod diferit, în funcție de forma competenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Astfel, necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Ca argument suplimentar în susținerea soluției pronunțate, instanța mai arată că, în situația în care cererea este introdusă la o instanță necompetentă, doar pârâtul este cel care ar putea să invoce necompetența teritorială prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

În cauză, pârâtul nu a depus întâmpinare prin care să invoce excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Ploiești, iar neinvocarea de către pârât, în termenul prescris de lege, a excepției de necompetență de ordine privată atrage decăderea sa din dreptul de a o invoca, cu consecința că instanța necompetentă rămâne învestită cu judecarea cauzei.

Având în vedere aceste argumente, Judecătoria Sectorului 3 București a apreciat că excepția necompetenței teritoriale, invocate din oficiu, este întemeiată și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 6.705 RON, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de soluționarea dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Ploiești, cauza cererii de chemare în judecată fiind răspunderea civilă delictuală.

Sub aspectul determinării competenței teritoriale în prezentul litigiu, sunt aplicabile dispozițiile art. 107 C. proc. civ., art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. și art. 116 C. proc. civ.

Art. 107 C. proc. civ. instituie regula generală de stabilire a competenței teritoriale, prevederile alin. (1) statuând în sensul introducerii cererii de chemare în judecată la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., în afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112, mai este competentă instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Aceste ultime dispoziții reprezintă norma ce reglementează competența teritorială în materia răspunderii civile delictuale, fiind aplicabile în mod alternativ cu prevederile art. 107 C. proc. civ., în funcție de opțiunea reclamantului, exprimată prin introducerea cererii de chemare în judecată la una dintre instanțele competente teritorial.

Înalta Curte constată că, în cauză, în raport de temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, competența teritorială este alternativă fiind deopotrivă competente să soluționeze cauza instanța de la locul săvârșirii faptei ilicite, instanța de la locul producerii prejudiciului și instanța de la domiciliul pârâtului.

În litigiul pendinte, Judecătoria Ploiești este instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit fapta ilicită și s-a produs prejudiciul, fiind instanța care a soluționat Dosarul nr. x/2017, iar Judecătoria Sectorului 3 București este instanța de la domiciliul pârâtului, aflat în București, str. x, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată.

Conform art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

În speță, reclamanta a ales să sesizeze instanța de la locul săvârșirii faptei ilicite și producerii prejudiciului, și, în consecință, prin alegerea făcută de aceasta, în considerarea dispozițiilor art. 116 C. proc. civ. care dau posibilitatea reclamantului să aleagă între mai multe instanțe, însă cu condiția ca acestea să fie deopotrivă competente, a învestit în mod legal Judecătoria Ploiești cu soluționarea cauzei, stabilind în mod definitiv competența teritorială în favoarea acesteia.

Prin urmare, această instanță nu mai putea să dispună, nici din oficiu și nici la solicitarea pârâtului, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea instanței competente alternativ, respectiv cea de la domiciliul pârâtului, fără a încălca voința reclamantei.

În consecință, în aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.